cum spuneam si eu:

uite concluzia:Domnul Dumnzeu e ste iubire si nu ura,ura vine de la diavol.Domnul mai cearta pe omul dar il iubeste:"Domnul cearta pe cel pe care-l iubeste si ca un parinte pedepseste pe feciorul care Îi este drag"(Pilde lui Solomon cap 3 vers.12)

Dumnezeu NU se manie, ci pur si simplu isi ' ia mana ' de pe cel care staruie in pacat, pana ce singur va invata din greseli si se va intoarce;
Dumnezeu NU pedepseste, ci noi insine o facem, netinand cont de voia Lui si astfel ajungand sa traim Iadul inca din aceasta viata;
Dumnezeu NU omoara pe nimeni, ci noi alegem ' moartea cea vesnica ' prin alegerile facute fara El, prin viata traita in pacat;
Dumnezeu NU trimite in Iad pe nimeni, ci noi insine alegem aceasta cale inca din aceasta viata prin pacatele noastre;
De urat nici nu poate fi vorba...cand EL ESTE IUBIRE.

Am citit aceasta frumoasa cugetare- imi scapa numele autorului- paradoxul este ca a fi iubit de Dumnezeu inseamna a fi parasit- aparenta parasire, pana la a descoperi ceea ce ne este de folos.

Acestea erau cuvintele mele. Din cele cate am citit pana acum ( si nu am citit prea mult ), m-au ajutat sa-mi formez aceasta parere.

Nicolae Steindhart

Dumnezeu NU uraste...
 

DUMNEZEU este perfectiunea insasi....EL nu poate fi animat de sentimente telurice...Poate fi trist ca unii sunt pacatosi, dar NU CRED ca uraste...

DIN SFINTII PARINTI..

Iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu. ARSENIE BOCA



Iubirea pentru Dumnezeu a celui mai mare sfânt de pe pământ este infinit mai mica decât iubirea lui Dumnezeu pentru ultimul ticălos de pe pământ.Sf. Ioan Gura de Aur

Nu m-as intrista sa stiu ca Dumnezeu ma uraste. El si daca iubeste si daca uraste tot spre indreptarea si mantuirea noastra o face. Noua insa a iubi si a uri nu ne e tot una. Iadul exista nu pentru ca Dumnezeu uraste pe diavol si pe oamenii cazuti in pacat. Iadul exista pentru ca divolul Il uraste pe Dumnezeu, iar omul uraste spre propria pierzare, urand spre moarte si osanda.

Eu spun ca trebuie sa punem toate aceste lipsuri existentiale, manifestate prin ura, razbunare, furie, pe seama noastra, nu a lui Dumnezeu.

Am intalnit o viziune extrem de profunda asupra acestui subiect, la Sfantul Isaac Sirul, in lucrarea "Cuvinte catre singuratici":

"Faptul de a ne inchipui ca mania, furia, gelozia sau alte asemanatoare acestora au ceva de-a face cu Firea dumnezeiasca ne umple de oroare, caci nimeni care are o minte sanatoasa si inteligenta nu poate ajunge la o asemenea nebunie incat sa gandeasca asa ceva despre Dumnezeu. Nu putem spune nici macar ca El se poarta asa pentru a rasplati raul, chiar daca in afara Scripturile par sa spuna acest lucru. Chiar si numai a gandi asa ceva despre Dumnezeu si a spune ca el rasplateste cele rele este o uraciune. A pretinde ca El se foloseste de un lucru atat de insemnat si grav cum e gheena drept rasplatire a raului inseamna a atribui o slabiciune Firii dumnezeiesti.

Imparatia si gheena sunt realitati milostive, gandite in existenta lor de Dumnezeu din pricina bunatatii Lui vesnice, si nu ca rasplatire, chiar daca li s-a dat numele de rasplatire. (...) Iar a spune ca El ne preda focului, suferintelor, chinurilor si la tot felul de rele inseamna a atribui Firii lui Dumnezeu o dusmanie fata de creaturile rationale pe care le-a creat prin har, sau a-L face sa lucreze sau sa gandeasca din ranchiuna sau cu gand de revansa, ca si cum S-ar razbuna.

Dreapta gandire despre Dumnezeu ar fi, asadar, urmatoarea: blandul Dumnezeu, Care in tot ce face cauta moduri prin care sa ajute fiintele rationale, indreapta si judecata spre folosul celor care trebuie sa primeasca acest lucru atat de greu. Caci a gandi ca in Dumnezeu exista ura sau ranchiuna chiar si fata de fapturile demonice este un lucru odios si blasfemiator, ca si acela de a atribui slavitei Lui Firi oricare din slabiciunile sau patimile noastre pretinzand ca ar fi vorba de rasplatirea binelui si a raului".

Dumnezeu nu are cum sa urasca , EL fiind chipul iubirii desavarsite....Se intristeaza insa , la vederea pacatelor noastre....

Subscriu cu bucurie la cuvintele intelepte ale Sfantului Isaac Sirul, dar prevad ca nu va mai dura mult si aceasta desavarsita viziune asupra lui Dumnezeu a acestui sfant parinte va fi declarata drept eretica de cei ce au o alta viziune, cea a unui Dumnezeu gelos, manios si razbunator. Ultima va triumfa pentru ca incrancenarea va lua locul blandetii.
Har, smerenie si jertfa de sine.