De pe un alt forum ortodox :

Răul şi lucrarea lui în lume

De la bun început trebuie să facem distincţia între rău şi demoni: răul fiind o stare, iar demonii fiind îngerii căzuţi în acea stare pe care o susţin şi o lucrează mereu.
În ce priveşte natura răului, el nu este “ceva”, ci este mai degrabă un “minus în existenţă”, minus care creşte continuu. El este o “non-existenţă sau existenţă fără consistenţă. Nu este însă o lipsă totală a existenţei, ci o ştirbire, o slăbire esenţială a ei, o lipsire de ceea ce constituie cu adevărat suportul existenţei.”1
Sf. Vasile cel Mare accentuează că răul nu este operă a lui Dumnezeu, ci o “înstrăinare liberă de Dumnezeu”,2 care ulterior s-a dezvoltat într-o dorinţă de războire împotriva Lui, iar Sf. Maxim Mărturisitorul spune că “răul este abaterea lucrării facultăţilor sădite în fire de la scopul lor şi mişcarea nesocotită a puterilor naturale spre altceva decât spre scopul lor, în urma unor judecăţi greşite.”3 Iar Dionisie Areopagitul spune că “originea răului şi existenţa parazitară a lui nu se află în putere, ci în slăbiciune”, adică slăbiciunea de nu fi cu Dumnezeu.4
Raportând definiţiile acestea la căderea protopărinţilor, Sf. Maxim spune: “Răul stă în necunoaşterea celei bune a lucrurilor. Aceasta orbind mintea omenească, dar deschizând larg simţirea, l-a înstrăinat pe om cu totul de cunoştinţa de Dumnezeu şi l-a umplut de cunoştinţa pătimaşă a lucrurilor ce cad sub simţuri. Împărtăşindu-se deci omul fără măsură de aceasta numai prin simţire, asemenea dobitoacelor (Ps. 48,12), a părăsit frumuseţea dumnezeiască menită să-i alcătuiască podoaba spirituală.”5
Privit dintr-un alt punct de vedere, răul nu este doar o absenţă a raţiunilor bune, ci şi o lipsă de unitate şi o duplicitate care se manifestă ca un fel de “complexio oppositorum”; iar denumirea de diavol exprimă tocmai acest lucru (δια + βωλος, care înseamnă a despărţi în două).
Această duplicitate o observăm şi în Sf. Evanghelie (Mc. V), când diavolul din omul îndrăcit se prezintă la început ca un tot unitar, iar după ce Mântuitorul îl întreabă “Care-ţi este numele?” (numele referindu-se aici la proprietăţile şi însuşirile naturii şi a fiinţei ), diavolul îşi demască falsa unitate, înfăţişându-se deja ca o legiune de duhuri egocentrice.6
Această forţă distrugătoare şi despărţitoare de care dispune, diavolul o foloseşte cel mai mult în direcţia despărţirii omului de Dumnezeu şi a oamenilor între ei. “Urând pe Dumnezeu, satana urăşte şi pe om ca chip a lui Dumnezeu şi ar vrea ca omul să nu aibă nici o legătură cu Dumnezeu, să nu-L recunoască.”7 “Nu a fost creat ca duşman al nostru, zice Mihail Psellos, ci a devenit duşmanul nostru din pizmă. Căci văzându-se pe sine aruncat dintre îngeri, n-a suportat să vadă pe cel pământesc înălţându-se la treapta îngerilor prin înaintare”, dar Dumnezeu a făcut şi din această luptă a diavolului, un prilej pentru noi de a ne întări în bine, cu ajutorul harului dumnezeiesc.8
Despre modul prin care lucrează diavolul printre oameni, ne vorbeşte cel mai profund Sf. Ap. Ioan (I Ioan 2,16) atunci când enumără ca principale mijloace de manipulare a omului: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii, adică mândria; iar Mihail Psellos spune că “demonii îşi fac convorbirea cu noi în chip ascuns ca să nu simţim de unde ne este războiul. Ei luând de la fiinţa lor imaginativă chipuri (şi culori) şi forme pe care le voiesc, le introduc în sufletul şi în duhul nostru şi ne înfăţişează prin aceasta multe lucruri, ne sugerează sfaturi, ne arată forme, ne împrospătează amintirile unor plăceri, chipuri şi patimi, şi ne tulbură în stare de veghe sau somn.”9 Scopul acestui război care porneşte şi se lucrează atât prin trup cât şi prin minte este de aduce pe om la cea mai mare patimă – cea a mândriei şi a slavei deşarte din care izvorăşte egoismul, dar şi la gândul că noi şi lumea stăpânită de noi ar fi ultima realitate, iar Dumnezeu – doar o iluzie.
Tocmai de aceea Sf. Antonie cel Mare recomandă ca arme împotriva diavolului, pe lângă rugăciune şi post (Mt. 17,21), însemnarea cu semnul Sfintei Cruci, pentru că “prin semnul crucii s-a manifestat extrema smerenie a lui Dumnezeu Însuşi, opusă mândriei şi golului mincinos al satanei. Când omul arată că îşi însuşeşte prin semnul crucii această smerenie, satana îşi vede învinsă mândria egoistă şi goală.”10
Dacă omul s-ar fi folosit de aceste trei arme de la început, adică de post, prin nemâncare din pomul oprit; de rugăciune, prin contemplarea raţiunii lucrurilor, inclusiv a pomilor şi prin continuarea unui dialog relaţional cu Dumnezeu; de smerenie, prin respingerea totală a ideii de a ajunge ca Dumnezeu, recunoscându-şi limitele – omul n-ar fi căzut. Sau dacă s-ar fi folosit de virtutea smereniei măcar atunci când a fost certat de Dumnezeu şi şi-ar fi cerut iertare, Dumnezeu tot l-ar fi iertat; dar iată că diavolul merge atât de departe cu amăgirea, încât vrea să ne convingă de neputinţa întoarcerii către Dumnezeu.

Note:
1. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Teologie Dogmatică Ortodoxă, vol. I, p. 311.
2. Căci Dumnezeu nu este autorul răului, cap. V, trad. rom. în PSB vol. 17, Om. IX, p. 441.
3. Răspunsuri către Talasie, FR vol. 3, p. 31.
4. Cf. Serghei Bulgakov, Lumina neînserată, cap. II, p. 346.
5. Răspunsuri către Talasie, p. 34.
6. Cf. Pavel Florenski, Stâlpul şi temelia adevărului, trad. Emil Iordache, Iulian Friptu şi Dumitru Popescu, Ed. Polirom, Iaşi 1999, p. 121-122.
7. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, op. cit., vol. I, p. 314.
8. Cf. Ibidem, p. 314.
10. Cf. Ibidem, p. 316.
11. Pr. Prof. Dr. Dumitru Stăniloae, Note la Sf. Atanasie cel Mare, “Viaţa Cuviosului Părintelui nostru Antonie, 28, în PSB vol. 15, Ed. IBMBOR, Buc. 1987, p. 214.

Vroiam sa spun ca daca Dumnezeu este atotstiutor, cunostea raul inainte ca Adam si Eva sa manance din pomul interzis.
Dar presupun ca totul este o alegorie pentru evolutia omului, descoperirea sinelui, nu stiu cum sa o numesc...optimizarea omului?
Oricum, vroiam sa stiu, Lucifer nu inseamna "cel care fuge de lumina"?Si atunci de ce un nume atat de predestinat?
"de rugăciune, prin contemplarea raţiunii lucrurilor" inseamna ca prin rugaciune ajungi la contemplarea lucrurilor, sau rugaciunea trebuie sa includa asta?

Eu tot nu inteleg cum intr-o lume in exclusivitate buna pot exista grade de bunatate. Daca un lucru e mai bun decit celalalt neaparat necesar exista si ceva rau. Corect?

Intr-o astfel de lume, fiintele se diferentiaza prin capacitatea de a raspunde iubirii divine. Nu stim prea multe despre lumea ingerilor, insa e posibil ca toti sa fi fost creati la fel si unii dintre ei sa fi evoluat mai mult decat ceilalti, Serafimii ajungand mai "aproape" de Dumnezeu, pe cand Arhanghelii si Ingerii mai "departe".

In fond in functie de asta se va decide si starea noastra dupa moarte, in functie de dragostea de care vom da dovada inainte de momentul exitus.

Dumnezeu este atotprezent in timp, pentru El nu exista inainte sau dupa. El a hotarat sa creeze lumi de fiinte inteligente si libere sa faca voia Lui sau sa nu o faca. Atotstiinta Sa nu anihileaza libertatea noastra, nu predestineaza.

Si da, creaturile au evoluat de la simplu la complex derivand unele din altele intr-o perioada foarte lunga de timp, dupa cum scrie in primele doua capitole ale Facerii. La Daniel ni se arata ca viata pe Terra a venit din spatiu mai intai in apa si apoi pe uscat:

2. Daniel a început a grăi, zicând: "Văzut-am în vedenia mea din timpul nopţii cum cele patru vânturi ale cerului au sfredelit marea cea necuprinsă.
3. Şi patru fiare uriaşe au ieşit din mare, una mai deosebită decât alta.
4. Cea dintâi semăna cu un leu şi avea aripi de vultur. M-am uitat la ea până ce aripile i-au fost smulse şi a fost ridicată de pe pământ şi pusă pe picioare ca un om şi i s-a dat inimă de om.

Daca A e mai aproape si B e mai departe, atunci B e in spatele lui A. Intelegi ce vreau sa spun?

despre ierarhia ingerilor
 

:) Hai ca m-am distrat pe ziua de azi
Me­nirea ingerilor este preamarirea lui Dumnezeu in cunoastere dreapta si in neconditionata implinire a vointei Lui, dobandind prin aceasta fericirea vesnica in comuniunea cu Dumnezeu.
Sa inteleg din menirea ingerilor ca lumea lui Dzeu nu era perfecta in cunoasterea dreapta?
Ca fericiti nu prea erau :)

De unde stie o maimutica ce misiune are un inger? :35:Tocmai ca lumea lui Dumnezeu e perfecta daca ai cunoastere dreapta, daca nu... e imperfecta, maimutarita, inevoluata sau evoluata...

Unde ai vazut tu ca stie maimutzica ceva in domeniul asta? :)
Citesc si eu ce scrie: ca prin preamarire dobindesc fericirea vesnica.
Am dedus, logic, ca acum nu ar fi prea fericiti