Draga , Ana Maria !
 

Sa-ti spun un mic "secret" : cand ajungi sa-L cunosti pe Dumnezeu , cand El vrea sa ti se descpere , cand El efectiv te vrea , in clipele de ratacire, pace si liniste nu vei avea ! Caci pacea si linistea pe care o dorim noi aici , este complet diferita de pacea si linistea cea Adevarata ! Odata intrat in turma lui Hristos , chiar de te pierzi pentru o vreme , revii inapoi , caci Bucuria cea mare a Pastorului , este aflarea oii ratacite , si nu ori si cine are acest "privilegiu " !

Inselare , inselare , inselare . . . !
 

Sfintii Parinti ne avertizeaza : SA NU NE INSELAM CU IDEILE SECTARILOR , CARE VIN DIN SANURILE BISERICII PROTESTANTE , CARE ZIC CA NUMAI CREDINTA , ADICA ' SOLA FIDE ' , AJUNGE PENTRU MANTUIRE , SI CA POT SA-TI FACI DE CAP , CA N-AU NEVOIE DE SFAT . SAU ' SOLA GRATIA' , CARE INSEAMNA MANTUIRE PRIN HAR . NU ESSTE ADEVARAT ! ! !

Sfântul Vasile cel Mare ne îndeamnă zicând: “Nu deznădăjdui, nici nu te opri din rugăciune, ci apropie-te, păcătos fiind, ca să Îl preamăreşti tu pe Stăpânul, pentru ca să Ii dai Lui prilej de a-Şi arăta iubirea de oameni în iertarea păcatelor tale. Fiindcă dacă te temi să te apropii, pui piedică bunătăţii Lui şi împiedici bogăţia bunătăţii Lui, şi însuşi faptul de a veni la tine.”

Sfantul EFREM SIRUL
 

Sf Diadoh al Foticeei
 

‘ La inceputul inaintarii, daca iubim cu caldura virtutea lui Dumnezeu, Sfantul Duh face sufletul sa guste cu toata simtirea si incredintarea din dulceata lui Dumnezeu, ca mintea sa afle printr-o cunostinta exacta rasplata desavarsita a ostenelilor iubitorilor de Dumnezeu. Dar pe urma se ascunde pentru multa vreme bogatia acestui dar de viata facator, ca, si de vom implini toate celelalte virtuti, sa ne socotim ca nu suntem nimic, intrucat nu avem inca dragostea sfanta ca deprindere. Din pricina aceasta, sufletul se intristeaza si mai mult, purtand in el amintirea dragostei dumnezeiesti, dar neputand-o dobandi in simtire, pentru lipsa ostenelilor celor desavarsite. E trebuinta deci sa ne silim sa o implinim, ca sa ajungem la gustarea ei intru toata simtirea si incredintarea.’

"Sa iubim pe Domnul cum ii cinstim pe prietenii nostri. Caci am vazut adeseori pe unii suparand pe Dumnezeu si neavand nici o grija de aceasta, dar marind pe cei iubiti de ei pentru vreun lucru neinsemnat si folosind orice mijloc, nascocind orice gand, rabdand orice necaz, facandu-le orice declaratie (de cinstire), ei insisi, sau prin prieteni, sau trimitandu-le orice fel de daruri, ca sa-i intoarca "(Sfantul Ioan Scararul).

din 'Viata parintelui Ghe.Calciu dupa marturiile sale si ale altora'
 

‘ Imi amintesc cum în disperarea multelor mele păcate, am început să tremur cu sudoare, când părintele m-a oprit brusc din spovedanie. Inlăcrimat, mi-am îndreptat privirea spre dânsul. Părintele se uita la mine cu o iubire desăvârşită, cu nişte ochi pe care niciodată nu am să-i uit. Mi-a spus cu blândeţe:

„Opreşte-te. Nu mai trebuie să-mi mărturiseşti şi alte păcate. Acum te simt. Dumnezeu mi-a descoperit sufletul tău. Vreau să te ajut. Poţi să vii aici mai des? De două ori pe săptămână, poate…? Te iubesc!”.

Nu pot spune cât de mult au însemnat aceste cuvinte pentru mine şi cât de mult mi-a marcat sufletul această experienţă… Domnul mă cercetase prin acest smerit slujitor al Său. Chipul părintelui era plin de dragoste şi uitându-mă în ochii lui, acei ochi care văzuseră Lumina necreată, un sentiment de ruşine m-a cuprins. M-am simţit în prezenţa unui adevărat Om, adică a unui om plin de harul Duhului Sfânt.

La fel de vie mi-a rămas în minte şi ultima mea spovedanie la părintele, înainte de a mă întoarce să-mi continui studiile anului terminal de colegiu. Mi-am deschis sufletul înaintea părintelui în toată negriciunea lui. Imi era ruşine de păcatele săvârşite şi de neputinţa mea de a face un progres cât de mic, după atâtea sfaturi primite. Cât de nefericit eram că nu izbutisem să înaintez măcar puţin!

Deodată însă părintele, care stătea în genunchi în faţa mea, s-a ridicat şi a intrat în altar, rostind cuvinte pe care niciodată nu le voi uita. Prin ele auzeam glasul lui Dumnezeu:
„Te iubesc, şi chiar dacă lumea întreagă te părăseşte, eu nu te voi lăsa!”. Pentru prima oară în viaţa mea am simţit că cineva mă iubea deplin, în totalitate, într-un fel pe care mintea mea nu şi-l poate explica.’

din 'Marturia Sf Siluan Athonitul'
 

' Daca cerem lui Dumnezeu sa ne spuna cum a facut soarele, primim cu limpezime in sufletul nostru acest raspuns: Smereste-te si vei cunoaste nu numai soarele, ci inca si pe Ziditorul soarelui. Sa ne smerim, si Domnul ne va descoperii toate, asa cum un tata iubitor arata totul copiilor lui.

Aceasta cunoastere a lui Dumnezeu la care ne ridica smerenia este mai inainte de toate cunoastere a iubirii Sale nemarginite, caci Dumnezeu este iubire...'Tu dai sufletului smerit sa Te cunoasca si sa inteleaga cu ce fel de iubire ne iubesti. '

Cu siguranta , iubirea nu sta nicaieri mai bine decat langa Dumnezeu ! Am pocit , am schimonosit , am schimbat sensul iubirii , dar Cel neschimbat ne-o daruieste cu generozitate in fiecare clipa , in fiecare zi din viata noastra . De multe ori voia noastra libera ne stramtoreaza , ne duce in multe scarbe , uitand ca tocmai iubirea dumnezeiasca e insasi colacul nostru de salvare din ratacirea noastra . Unde sta cel mai bine cuvantul iubire , nu oare langa Cel ce ne-a aratat pentru prima oara iubirea ? Intreba cineva pe un alt thread , de ce ne-a creat Dumnezeu ? Simplu : din IUBIRE !

atunci
 

reformulez.Am fost botezat ortodox si ma straduiesc sa fiu cu adevarat.