Forum Crestin Ortodox - Exista dumnezeu?

Forum Crestin Ortodox (http://www.crestinortodox.ro/forum/index.php)

- Generalitati (http://www.crestinortodox.ro/forum/forumdisplay.php?f=503)

- - Exista dumnezeu? (http://www.crestinortodox.ro/forum/showthread.php?t=11851)

Citat:

În prealabil postat de Traditie1 (Post 323640)

Tu în schimb nu înțelegi baza legăturii omului cu Dumnezeu, care nu e una filozofică ci morală.

Dumnezeu nu poate fi atins prin exerciții mintale ci prin exersarea virtuților creștine ale smereniei, iubirii și ascultării, care nu se pot despărți de credința în Hristos.

Aici ai dat-o-n bara cu presupunerile astea :)

Citat:

În prealabil postat de Karine (Post 323644)

Draga Traditie1, sa fie doar morala legatura omului cu Dzeu? eu nu stiu cum sa o definesc, dar nu ar putea fi ceva mai mult? si oare "smerenia, iubirea și ascultarea" sunt numai crestine???

Asculti tu cu inima ce iti zice userul Pippo?

Conteaza atat morala cat si ratiunea. Pai cum sa aplici morala fara destula ratiune?!

E foarte frumoasa povestioara.
Pacat ca se poate face ceva similar cu Mos Craciun, Iepurasul de Paste... Bigfoot..

Ca sa-l intelegi pe Dumnezeu, trebuie sa incepi prin a intelege ce nu este Dumnezeu.

Citat:

În prealabil postat de Pippo_ (Post 323732)

Ca sa-l intelegi pe Dumnezeu, trebuie sa incepi prin a intelege ce nu este Dumnezeu.

That sounds familiar o.O ...

Citat:

În prealabil postat de o nestiutoare_ (Post 323366)

Era un copil necajit,imbracat saracacios,de care nimeni nu purta grija.
Dar copilul acesta era credincios,mergea la biserica,asculta povete intelepte si incerca sa faca voia Domnului.
Un boier,necredincios,l-a intrebat odata despre ce a auzit vorbindu-se la biserica.Baiatul i-a raspuns:"Dumnezeu este iubire.""Dar daca este iubire,dupa cum spui,de ce tu esti inca sarac si nu ai cu ce sa te imbraci?De ce nu a trimis Dumnezeu pe cineva care sa te ajute?"ii spuse boierul.
Copilul s-a gandit,iar apoi ii raspunde :"A trimis...Dar omul acela a uitat."

Noi suntem singurii vinovati pentru toate rautatile ce se intampla si suferintele la care sunt supusi uneori cei nevinovati.Iar daca pana si acum,in secolul 21 mai sunt oameni care mor de foame,ignoranta si comoditatea omului este pricina,nu Dumnezeu...El totdeauna ne iubeste.

Wow...frumos!

Citat:

În prealabil postat de Dumitru73 (Post 323363)

o poveste draguta si atat. nu demonstreaza nimic.
oare cati saraci ce isi inalta rugaciunile catre Dumnezeu primesc raspuns?
niciunul! desigur o sa-mi spui ca nu stiu ce sa ceara si ca Dumnezeu le da ce le trebuie pentru mantuire ...
atunci ce rol are povestea cu barbierul?!

Sunt saraci si oameni nevoiasi care reusesc sa treaca peste greutati tocmai datorita lui Dumnezeu; vezi tu, El nu inlatura suferinta, ci te ajuta sa o induri. Credinta in Dumnezeu i-a scapat pe multi de nebunie si de suicid.

Citat:

În prealabil postat de delia31 (Post 323683)

legatura asta e mai mult decat filozofica si morala. e ONTOLOGICA.
moral poate fi si un ateu.

Devenim oameni (in sensul profund al scopului pt. care ne-a facut Dumnezeu), dobandind si exersand virtutile CELUI care a reusit sa uneasca firea umana cu cea divina, prin ascultare, smerenie, iubire si restul.

Asa cum zici, cuvantul exersare, tocmai asta sugereaza: dinamica lor, faptul ca nu se termina niciodata. Cei are incep sa le exerseze inca de aici, continua la nesfarsit in vesnicie.
Asta s-ar putea intelege de fapt prin scopul ontologic pt. care a fost creat omul: inaintarea de la chip catre ceea ce a fost menit sa ajunga, adica cat mai aproape de asemanare.

Doar ca pana sa punem inceput virtutilor, pe drumul de la chip la asemanare, trebuie sa ne scapam de tendintele opuse lor. Si nici asta nu se termina niciodata in viata asta.

...asta, macar de am pus inceput...

cu pace sa iesim..

scopul ontologic pt. care a fost creat omul: inaintarea de la chip catre ceea ce a fost menit sa ajunga, adica cat mai aproape de asemanare

Total de acord cu aceste afirmatii ale deliei, ba chiar as lega de ele si urmatoarele
consideratii legate de termenul asemanare. Eu prin termenul asemanare inteleg
chiar mai mult decat asemanarea in virtuti, inteleg asemanarea cu Hristos. Ce vreau
sa spun? Unii se gandesc la o asemanare cu un Dumnezeu atotputernic, atotvirtuos,
atotstiutor ce guverneaza totul doar prin vointa proprie. Eu ma gandesc la o asemanare
cu Hristos, Dumnezeul-om, cel jertfelnic, cel smerit, cel iubitor, cel ascultator. Si
atunci trecerea aceasta de la chip la asemanare o vad asemenea trecerii Cuvantului
de la Kenoza la Jertfa de pe cruce si apoi la Inviere. In cazul nostru, chenoza devine
lepadare de sine, jertfa de pe cruce devine luarea si purtarea crucii, iar invierea devine
mantuirea noastra. Si atunci asemanarea se produce prin: lepadare, cruce, inviere.
Acesta este drumul asemanarii, aceasta e calea cea stramta: lepadare, cruce, inviere.
Daca ne referim doar in plan spiritual, calea e asemanatoare: lepadare a vechilor
conceptii, cunoasterea lui Dumnezeu din Scripturi si din contemplatie, revelatie
directa de la Duhul Adevarului atunci cand vom fi Imparatie.
Har, smerenie si jertfa de sine.

Citat:

În prealabil postat de dobrin7m (Post 323656)

Dumitru, nu as fi intervenit dar nu pot sa nu iti spun ceva.
Ai avut o lupta de durata. Ti-ai cunoscut adversarul cu adevarat? Cine a pus capat luptei? Nu tu , renuntand a mai lupta?
Atunci crezi ca doar renuntand face ca totul sa dispara? Sa nu mai existe?
Gata m-am saturat, lupta asta ma vlaguie , ma opresc. Nu exista nici Dumnezeu nici diavol. Asa ai spus nu? Decretand ca nu exista.
Daca iti cunosteai adversarul cu adevarat atunci iti spun ca nu renuntai. Pentru ca spunand ca nu exista l-ai facut castigator.
Credinciosul nu crede ca omul devine ateu in urma unui eveniment nefericit. Pentru ca e invers. Omul devine credincios in urma unor evenimente nefericite.

Am sa iti mai spun ceva. Acolo, la nivelul acela, unde ai fost tu, cu Scriptura in mana, citind la strana, cantand pricezne exista o portita de pierzare. Tu ai scapat pe ea. Pentru ca acolo vine o superficialitate, o credinciosie de suprafata, in care te pierzi. Acolo inervine mandria: eu cant frumos si lumea ma priveste, si ti se schimba ochiul privirii si intelegerii. E un pas pana la pierzare. Apoi incepi o lupta, cea de care spui, in care in final renunti si devii ce esti tu azi sau, continui. Acolo ti s-a parut ca e degeaba, ca nu e credinta, si acolo ti s-au hranit ganduri care te-au dus incet spre necredinta.(ochiul intelegerii gresite din credinta de suprafata).

Dar nu uita, chiar daca tu ai pus capat luptei , fara evenimente nefericite, asta nu inseamna ca nu exista.

a fost o lupta intre mentalitati si cunostinte. am fost propriul meu adversar.
cine a zis ca am renuntat la lupta?! intr-o postare anterioara am spus ca razboiul va dura, probabil, toata viata ...
nu am decretat nimic. asta este concluzia ta, nu a mea.

sa-ti spun un secret: nu cantam foarte frumos. binisor dar nu foarte frumos. mai degraba imi placea sa citesc si sa cant in cor, decat ca solist. dar cantam, cu dragoste si smerenie, si singur.
faptul ca nu eram no.1, nici macar 2 sau 3, cred ca imi era de ajuns cat sa nu ma mandresc.
apoi nu trebuie sa confundam mandria cu bucuria lucrului bine facut, sau cu multumirea ca ai adus cu bine o cantare lui Dumnezeu.

Doamne-ajuta!
Frate Dumitru, ai fost la Biserica Sf Nicolae din Draganescu?