CelMandru

Doamne, că nu te mai saturi citind... Ce frumoasa-i mântuirea... şi grea... dar merita!
Mulţumesc, frate, pentru mesaje.

Mândrule, smereşte-te !

"Ia seama la tine însuți. Cercetează-te pe tine însuți și vezi: cum se înalță sufletul deasupra fratelui tău, cum pentru aceasta și vine un gând rău care nu place lui Dumnezeu și prin aceasta sufletul se smerește. Dacă nu se smerește, atunci vine o ispită mică. Dacă iarăși nu se smerește, începe lupta curviei. Și dacă tot nu se smerește, cade într-un păcat mare. Și așa va păcătui până ce se va smeri. Dar de cum sufletul se va pocăi, Domnul Cel Milostiv va da sufletului pace și străpungere [a inimii], și atunci tot răul va trece și toate gândurile se vor depărta. Ține însă pe mai departe smerenia din toate puterile, ca să nu cazi." (Sfântul Siluan Athonitul)

"Boala ne învață să fim smeriți și supuși voii lui Dumnezeu. Fiți senini și pentru toate mulțumiți lui Dumnezeu cu încredințarea că totul merge spre cel mai bun deznodământ, chiar dacă asta nu se vede acum. Veți vedea după. În boală deprindeți smerenia, răbdarea, seninătatea și recunoștința față de Dumnezeu. În ce privește faptul că năvălește asupra-va nerăbdarea, este omenește să fie așa. Dacă vine, trebuie să o alungați. Simțământul de apăsare pricinuit de boală este tocmai ca să aveți ce răbda. Unde nu se simte apăsare, acolo nu-i nici o răbdare; însă când vine simțământul de apăsare împreună cu dorința de a o înlătura, nu e nici un păcat în asta. Este un simțământ firesc. Păcatul începe când în urma acestui simțământ sufletul se lase pradă nerăbdării și începe să se încline spre cârtire." (Sfântul Teofan Zăvorâtul)

"Cei ce se străduiesc să ducă o viață duhovnicească trebuie să poarte necontenit cea mai anevoioasă si mai subtilă luptă: lupta duhovnicească cu gândurile. Li se cere să aibă în fiece moment ochi treaz si limpede pentru a ține sub supraveghere toate gândurile care trec prin suflet si care ar putea veni de la cel viclean, ca să le poată respinge. Inima acelora trebuie să fie mereu pătrunsă de credință arzătoare, de smerenie si dragoste. Altminteri viclenia diavolească ar putea pătrunde lesne în ea, iar după viclenie, slăbirea credinței sau chiar necredința." (Sfântul Ioan de Kronstadt)

"Calea virtuţii li se arată celor ce încep să iubească evlavia, aspră şi posomorâtă. Nu fiindcă aşa este ea, ci fiindcă firea omenească îndată ce-a ieşit din pântece la larg se dă în tovărăşia plăcerilor. Dar celor ce au răzbit dincolo de mijlocul ei li se arată plăcută şi uşoară. Căci obişnuinţele rele, fiind supuse celor bune prin împlinirea binelui, s-au pierdut deodată cu amintirea plăcerilor nesocotite. Drept urmare, sufletul umblă de aci înainte cu bucurie pe toate cărările virtuţilor. Pentru aceasta Domnul, aducându-ne la începutul căii mântuirii, zice: „Strâmtă şi anevoioasă este calea care duce la viaţă şi puţini umblă pe ea“ (Matei VII, 14). Iar către cei ce vor să se apuce cu multă hotărâre de păzirea sfintelor Sale porunci, zice: „Jugul Meu este blând şi sarcina mea uşoară“ (Matei XI, 40). Deci la începutul nevoinţelor trebuie să împlinim sfintele porunci ale lui Dumnezeu cu o voinţă oarecum silită, ca văzând Domnul cel bun scopul şi osteneala noastră să ne trimită voia Lui cea gata de ajutor, ca să slujim apoi cu multă plăcere poruncilor Sale slăvite. Căci atunci ni se întăreşte de la Domnul voinţa ca să facem, cu multă bucurie, neîncetat binele. Atunci vom simţi cu adevărat că Dumnezeu este „Cel ce lucrează în noi şi să vrem, şi să lucrăm pentru bunăvoinţă“ (Filip. II, 13)." (Filocalia sfintelor nevoințe ale desăvârșirii vol.1 - Cuvânt ascetic al a fericitului Diadoh, despre viaţa morală, despre cunoştinţă şi despre dreapta socoteală duhovnicească)

"Vrei să rămâi în sfânta casă a răbdării și să nu mai ieși de acolo? Adună-ți merindea neapărat trebuincioasă pentru aceasta: dobândește și înmulțește în tine gândurile și simțămintele smerite. Acel chip al smereniei care îl pregătește pe om pentru răbdarea necazurilor încă dinainte de venirea lor și îl face în stare să le rabde cu inima bună după ce vin, este numit de către Sfinții Părinți defăimare de sine." (Sfântul Ignatie Braincianinov)

"Sufletele celor mândri suferă de-a pururea din partea demonilor." (Sfântul Siluan Athonitul)

"Ține mintea ta în iad și nu deznădăjdui." (Sfântul Siluan Athonitul)

"Iubirea, scara ce duce la cer, nici un cuvânt nu o poate lăuda după vrednicie. Iubirea este împreună cu Tatăl pe tron șezătoare, iubirea unește cele pământești cu cele cerești; pe aceasta nu-i va fi limbii de ajuns, nici mintea nu va găsi cum s-o preamărească după cuviință." (Sfântul Ioan Gură de Aur)