Traim intr-o lume cu un mod de viata din ce in ce mai secularizat. Acest fapt a condus la pierderea de catre noi a unui aspect esential al vietii liturgice in Biserica, anume, semnificatia sarbatorii. In cele ce urmeaza, ne propunem sa surprindem numai cateva aspecte cu privire la raportul dintre ce reprezinta astazi pentru multi dintre crestini ziua de sarbatoare (in particular - ziua onomastica), si ce ar trebui sa reprezinte.
Sarbatoarea - zi a bucuriei duhovnicesti
Rostul sarbatorilor in Biserica este acela de a ne randui viata din perspectiva lor. In prezent, mai mult ne randuim sarbatorile din perspectiva diferitelor aspecte ale vietii. Este cat se poate de nefiresc.
Faptul ca sarbatorile sunt lasate pentru schimbarea modului nostru de existenta este foarte evident in cazul marilor praznice, precum Nasterea Domnului si Craciunul, cand acestea sunt precedate de perioade de post mai indelungate.
Inainte-praznuirea si dupa-praznuirea sunt de altfel alte marturii ale faptului ca o sarbatoare influenteaza nu numai contextul liturgic in care este incadrata, cat viata duhovniceasca a credinciosilor.
In timpul anului liturgic sarbatorile presupun ca timpul nostru, inchinat activitatilor si sarcinilor cotidiene, sa-l prefacem in timp al mantuirii.
Din aceasta perspectiva, "a tine" o sarbatoare nu inseamna nelucrare ci, din contra, a lucra la mantuirea sufletului. Sarbatoarea este un timp - pe cat se poate - al odihnei trupesti, dar mai ales al odihnei sufletesti in Dumnezeu.
Sarbatorile sunt acele zile speciale in care suntem chemati sa praznuim, sa ne veselim duhovniceste. Zile in care "bucuria de a fi", o percepem mai accentuat ca "bucurie de a fi intru Hristos".
Crestinul si ziua onomastica
Atunci cand nu cunoastem semnificatia sarbatorii ne scapa si importanta acesteia. Acest adevar este evident mai ales de ziua onomastica, cand astazi ea nu pare sa insemne mai mult decat bomboane, prajituri, suc si urari.
Este foarte trist sa nu avem o relatie cu sfantul al carui nume l-am primit la Botez. Un ocrotitor ignorat, pe care poate niciodata nu-l chemam in ajutor, si caruia niciodata nu-i multumim.
Suntem atat de egoisti si mandri incat din ziua sfantului facem ziua noastra. Sarbatoarea sa nu mai este vazuta ca o zi in care sa ne aratam recunostinta prin rugaciune, pentru binefacerile primite, ci ca una in care trebuie sa ne simtim bine, sa fim in centrul atentiei, sa petrecem etc.
Multi nu ne invrednicim sa cautam si sa cunoastem macar sensul etimologic al numelui, care se reduce la un cuvant sau cel mult la o scurta expresie, fara a mai pune problema cunoasterii in amanunt a vietii sfantului al carui nume il purtam, si urmarii dupa putere a exemplului sau.
Cu alte cuvinte, purtam un nume care nu ne spune nimic. Dar nu din pricina lui, cat a noastra. Nu primim pentru ca nu cerem, nu aflam pentru ca nu cautam, nu ni se deschide pentru ca nu batem la usa. Ramanem captivi ai propriei noastre ignorante si propriilor neputinte. Nici nu ne mai mira cum, in ultimii ani, exista in randul tinerilor tendinta de a muta "praznuirea” sarbatorilor din biserici in discoteci. Pastele in club, Craciunul in restaurant, ziua onomastica in pub.
Putem inventa scuze variate si circumstante atenuante pentru fapul ca de sarbatori - de ziua onomastica - nu participam la Sfanta Liturghie sau nici macar nu trecem printr-o biserica. Avem serviciu, avem copii de dus si de luat de la gradinita, avem de facut cumparaturi, trebuie sa ne intalnim cu prietenii. Pe undeva, sunt intemeiate, dar nu intru totul. Daca am vrea cu adevarat, ne-ar mai ramane timp si pentru asta.
Cred ca in acest context sunt lamuritoare urmatoarele cuvinte ale Mantuitorului: "Dati dar Cezarului ce este al Cezarului si lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu!"
Dar noi parca prea vartos cautam a da totul Cezarului, iar pe Dumnezeu Il trecem cu vederea sau Il lasam sa astepte o ocazie viitoare. Este insa o asteptare care s-ar putea sa ne coste. De prea multe ori ne serbam ziua fara Cel de la care am primit viata si adauga zile vietii noastre!
In Biserica invatam ca nu exista sarbatoare fara sarbatorit. Aici cei sarbatoriti nu suntem noi, ci cei al caror nume il purtam. Despre ei auzim in cantari, despre ei auzim uneori in Evanghelie, despre ei tine predica preotul. Pe acestia ar trebui sa-i sarbatorim si noi, cum se cuvine, de ziua lor.
Radu Alexandru
Citeste si: Rugaciune la ziua numelui
-
Rugaciune la ziua numelui
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Duminica Ortodoxiei - ziua numelui Bisericii si a credintei noastre
Publicat in : Duminica Ortodoxiei
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.