Pururea Fecioară Maria, Maica Domnului
In natura iconomiei mântuirii neo-testamentare, este firesc şi logic, după logică superioară, divino-umană, ca cea care L-a născut pe Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos să fie şi să rămână, aşa cum a fost şi este, Pururea Fecioară şi Născătoare de Dumnezeu. Aceasta este consecinţa inevitabilă a unirii ipostatice a celor două firi în Domnul Hristos, săvârşită prin întruparea Sa de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria. Dumnezeu-Cuvântul S-a făcut om, de aceea Sfânta Fecioară, prin care El S-a făcut om, într-adevăr este Născătoare de Dumnezeu. Deoarece Iisus Hristos este Fiul cel Unul-Născut al lui Dumnezeu, Domn Adevărat şi Dumnezeu Adevărat, de aceea Sfânta Fecioară, care L-a născut pe Dumnezeu în trup, este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu. Sfântul Chiril al Alexandriei spune: „Dacă Domnul nostru Iisus Hristos este Dumnezeu, atunci cum Sfânta Fecioară, care L-a născut, n-ar fi Născătoare de Dumnezeu?".

Sfânta Fecioară este şi se numeşte Născătoare de Dumnezeu nu în sensul că L-a născut pe Domnul Hristos după firea Lui dumnezeiască, sau că a dat fiinţă şi existenţă dumnezeirii Sale, deoarece dumnezeirea Sa este veşnică şi fără de început, ci în sensul că L-a născut după firea omenească. Pentru că Cel născut din ea a fost în ea în zămislire şi naştere, precum şi pururea este Adevăratul Dumnezeu. Ca Dumnezeu Adevărat, El, în momentul zămislirii de la Sfântul Duh şi din Fecioara Maria, a primit firea omenească în unitatea Ipostasului Său dumnezeiesc şi trupul a devenit trupul Dumnezeului-Cuvântul, însă El, şi la întrupare, şi după aceasta, a rămas neschimbat Aceeaşi Persoană dumnezeiască, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, Dumnezeu-Cuvântul. De aceea şi Sfânta Fecioară, născându-L, a devenit şi pururea a rămas Născătoare de Dumnezeu.

Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Pe Sfânta Fecioară în sens potrivit  O numim cu adevărat Născătoarea de Dumnezeu. Pentru că precum Cel care S-a născut din ea este Dumnezeu Adevărat, tot aşa de adevărată Născătoare de Dumnezeu este cea care L-a născut pe Adevăratul Dumnezeu, Cel din ea întrupat. Noi spunem că ea L-a născut pe Dumnezeu fără să socotim că prin aceasta dumnezeirea Cuvântului a primit începutul fiinţei Sale din ea, ci susţinem că Dumnezeu-Cuvântul, Cel născut din Tatăl mai înainte de veci, în afară de orice timp, există fără de început şi veşnic împreună cu Tatăl şi cu Duhul. în vremurile din urmă, pentru mântuirea noastră S-a sălăşluit în pântecele ei şi S-a întrupat şi S-a născut din ea fără schimbare. Sfânta Fecioară n-a născut un om simplu, ci pe Adevăratul Dumnezeu. Nu simplu pe Dumnezeu, ci pe Dumnezeu cel întrupat, Care nu că a adus trupul din cer şi a trecut prin ea ca printr-un canal, ci din ea a primit trup deofiinţă cu al nostru, pe care l-a luat în Ipostasul Lui".

a) Pururea-fecioria Născătoarei de Dumnezeu a fost prezisă de o viziune vetero-testamentară, dar a fost adeverită de realitatea neo-testamentară. Prin cuvântul lui inspirat de harul divin, Evanghelistul vetero-testamentar a prevestit marele adevăr neo-testamentar despre Naşterea lui Dumnezeu din Fecioară: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel". Văzătorul de Dumnezeu Moise, căruia Dumnezeu i-a descoperit multe adevăruri neo-testamentare pe Muntele Horeb, în chipul tainic al Rugului aprins a văzut o preînchipuire a persoanei Sfintei Fecioare Născătoare de Dumnezeu, care, născându-L pe Dumnezeu-Cuvântul cel întrupat, pururea rămâne, nu încetează să fie Fecioară. In viziunea minunată, Domnul i-a descoperit Sfântului Proroc Iezechiel imprescriptibilul adevăr binevestit despre Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, adică preacurata feciorie de înainte şi de după întruparea lui Dumnezeu-Cuvântul. I-a descoperit aceasta prin viziunea simbolică a sfintelor uşi prin care trece doar Domnul Dumnezeul nostru, şi ele rămân pururea închise.

Noul Testament ne arată că Preasfânta Fecioară Maria L-a născut pe Mântuitorul ca fecioară, fără de bărbat. Despre aceasta ne mărturiseşte dialogul purtat între binevestitorul Arhistrateg Gavriil şi Preasfânta Fecioară Maria. El îi descoperă că va naşte pe Mântuitorul lumii, iar ea, cu mirare îl întreabă: „Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?". Binevestitorul ceresc îi răspunde: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine Fiul lui Dumnezeu Se va chema". Dovadă despre zămislirea Mântuitorului din Fecioară, fără bărbat, a primit Dreptul Iosif, care a voit s-o lase din cauza sarcinii ei. Lui i s-a arătat îngerul şi i-a descoperit că Cel ce a fost în Fecioară este zămislit de la Sfântul Duh. După descoperirea dumnezeiască, Sfântul Evanghelist Matei mărturiseşte: „Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt".

Caracterul suprafiresc al Naşterii Mântuitorului, s-a arătat în mod special, prin faptul că Sfânta Fecioară a rămas fecioară şi după naştere. Nouă ne este dat faptul, însă chipul în care acesta s-a petrecut nu ne este lămurit. Doar puţin ne este descoperit, altceva nu. Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Noi nu ştim cum Cel Necuprins cuprinde pântecele Fecioarei. Cum Atotţiitorul sălăşluieşte în pântecele Fecioarei. Cum Fecioara naşte şi rămâne fecioară". „In toate acestea", sfătuieşte Sfântul Ioan Gură de Aur, „nu căuta rânduiala firească şi legi matrimoniale. Aici totul este suprafiresc. Iar dreptatea lui Iosif înaintea lui Dumnezeu s-a manifestat prin fidelitatea lui credincioasă faţă de buna vestire a îngerului, prin faptul că şi după Naşterea Mântuitorului a rămas ocrotitorul - cel cu teamă de Dumnezeu - al Preasfintei Fecioare şi Maicii Domnului, fără să strice fecioria ei, ci, după cuvintele Sfântului Ioan Gură de Aur „a devenit slujitorul întrupării".

Zămislirea suprafirească, Naşterea neobişnuită a Domnului Iisus şi toate întâmplările minunate din jurul acesteia n-au putut să nu inspire o evlavie cutremurătoare faţă de Sfânta Fecioară şi Dreptul Iosif, faţă de marea şi Sfânta Taină a întrupării. Fericitul Augustin spune: „Fecioria Măriei este cu atât mai preţioasă şi plăcută cu cât ea a închinat-o lui Dumnezeu mai înainte ca să-L zămislească pe Hristos. Aceasta se arată prin cuvintele: «Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat?» . Intr-adevăr, ea n-ar fi grăit astfel dacă mai înainte n-ar fi făgăduit lui Dumnezeu că va rămâne fecioară. Insă, deoarece aceasta nu era conform obiceiurilor evreieşti, ea s-a logodit cu un bărbat drept, care nu numai că n-ar fi stricat ceea ce ea îi închinase lui Dumnezeu, ci ar fi şi păzit-o de alţii".

Cuvintele Evanghelistului Matei: „Şi fără să fi cunoscut-o pe ea... «până ce», Maria a născut pe Fiul său Cel Unul-Născut", nu înseamnă că Dreptul Iosif a cunoscut-o pe ea după Naşterea Mântuitorului. Sfântul Ioan Gură de Aur zice: „Aici, Evanghelistul a folosit expresia «până ce» pentru ca prin aceasta să ne arate că Fecioara, înaintea Naşterii Mântuitorului, a fost absolut neprihănită. In Sfânta Scriptură, această expresie este des folosită, fără să specifice un timp anume. Aşa se spune despre Noe: «Şi a dat drumul corbului [...] care nu s-a mai întors până ce a secat apa de pe pământ». De fapt, acesta nici nu s-a mai întors. De asemenea, în Sfânta Scriptură se spune despre Dumnezeu: „din veac şi până în veac eşti Tu", însă prin aceasta nu se pun graniţe Fiinţei dumnezeieşti. Aşa şi aici Evanghelistul a folosit cuvântul «până» ca să mărturisească ceea ce a fost înainte de Naştere. Iar ce s-a petrecut după Naştere ne este lăsat nouă să judecăm. Din cele spuse, consecinţa evidentă este că un astfel om drept, precum a fost Iosif, n-a dorit s-o cunoască pe Fecioară după aceea, întrucât ea a devenit mamă într-un mod minunat [tainic] şi s-a învrednicit să nască în chip neauzit şi să purceadă un rod neobişnuit". „Prin urmare, Fecioara rămâne Pururea Fecioară şi după Naştere, şi după moartea aceluia n-a cunoscut bărbat." „Fecioara zămisleşte, Fecioara naşte, Fecioara are în pântece, Fecioara este roditoare,neîncetat rămâne Fecioară".

Cuvântul «Intâi-Născut/Unul-Născut»  folosit de Evanghelist, II desemnează pe Cel care S-a născut primul, chiar dacă n-a avut fraţi sau surori. El însemnă totodată întâiul şi singurul. Sfântul Ioan Damaschinul spune: „Trebuie ştiut că Intâi-Născut este Cel care S-a născut primul, chiar dacă ar fi Unul-Născut. Deoarece cuvântul «Intâi-Născut» îl desemnează pe Cel care S-a născut primul, nicidecum nu indică naşterea celorlalţi în Evanghelii se vorbeşte despre fraţii şi surorile lui Iisus Hristos şi se pomenesc numele fraţilor Lui: Iacov, Iosi, Simon şi Iuda. In explicarea acestui fapt trebuie avut în vedere că în Sfânta Scriptură cuvântul «frate» deseori le desemnează pe rudele apropiate, iar nu doar fraţi de naştere. Aşadar, Avraam şi Lot sunt numiţi fraţi, deşi Lot era fiul fratelui lui Avraam, Haran. Fraţi sunt numiţi şi Iacov şi Laban, deşi Iacov a fost fiul surorii lui Laban, Rebeca, soţia lui Isaac. Aşadar prin termenul «fraţii lui Iisus» trebuie să înţelegem rudele Sale apropriate. După părerea unor Sfinţi Părinţi, aceşti fraţi şi surori ai lui Iisus erau copiii lui Iosif din prima căsătorie. După părerile altor Părinţi, ei erau copiii Măriei lui Cleopa, sora Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ceea ce înseamnă că ei erau fraţi din mătuşa lui Iisus Hristos.

b) Sfânta Revelaţie II descoperă pe Iisus din Nazaret, Fiul Sfintei Fecioare Maria, ca în toate şi după toate Dumnezeu adevărat şi Domn. Prin aceasta ea arată şi dovedeşte că Sfânta Fecioară este Născătoarele Dumnezeu. Mai mult, în Sfânta Revelaţie există mărturisiri nemijlocite şi clare în această privinţă. Astfel, Sfântul Proroc Isaia a profeţit că Fecioara II va naşte pe Dumnezeu: „Iată, Fecioara va lua în pântece şi va naşte fiu şi vor chema numele Lui Emanuel, care se tâlcuieşte: «Cu noi este Dumnezeu. Evanghelia afirmă că profeţia dumnezeiască a Sfântului Proroc s-a îndeplinit deoarece Sfânta Fecioară cu adevărat L-a născut pe Emanuel, adică Dumnezeu cu noi, Dumnezeu în trup, Dumnezeu-Omul. De aceea ea cu adevărat este Maica Domnului, Născătoarea de Dumnezeu. Insuşi binevestitorul ceresc îi descoperă Sfintei Fecioare că îl va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Sfânta Elisabeta, „umplându-se de Duhul Sfânt", o numeşte pe Fecioară „Maica Domnului", ceea ce arată că şi expresiile „Maica Domnului" şi „Născătoare de Dumnezeu" sunt de la Duhul Sfânt. Apostolul teofor mărturiseşte: „Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie". Iar femeia din care El S-a născut este Sfânta Fecioară Maria, astfel că numele „Născătoare de Dumnezeu", „Maica Domnului" cu adevărat i se cuvin. Acelaşi Apostol, vorbind despre Domnul Hristos, spune:

„Dumnezeu S-a arătat în trup", iar Domnul şi Dumnezeul Iisus a primit trup din Fecioara Maria, ceea ce înseamnă că ea L-a născut pe Dumnezeu cel întrupat. Marele Apostol a scris romanilor că Hristos este „după trup", din israeliţi, „Cel ce este peste toate Dumnezeu", iar cea care L-a născut după trup este Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului. Născându-L pe Dumnezeu în trup, Sfânta Fecioară L-a unit pe Dumnezeu cu omul, cerul cu pământul, fapt prevestit în Vechiul Testament, anume Sfântului Patriarh Iacov prin visul simbolic al scării sprijinite pe pământ, care cu vârful atingea cerul, pe care îngerii Domnului coborau şi se suiau, iar la capul scării stătea Domnul Dumnezeu.

Sfantul Iustin Popovici

Fragment din cartea "Dogmatica Bisericii Ortodoxe - vol. II", Editura Doxologia

Cumpara cartea "Dogmatica Bisericii Ortodoxe - vol. II"

• Conceptii eronate despre Fecioara Maria
  Publicat in : Maica Domnului
• Fecioara Maria, Nascatoare de Dumnezeu
  Publicat in : Maica Domnului
• Fecioara Maria venerata de musulmani
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: