Sambata lui Lazar, sambata dinaintea sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim

Sambata lui Lazar, sambata dinaintea sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim

Sambata dinaintea sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim este cunoscuta in traditia crestina ca "Sambata lui Lazar". Este ultima zi din Postul Sfintelor Pasti in care se mai fac pomeniri de obste pentru cei adormiti. Pomenirile vor fi reluate dupa Saptamana Luminata.

Invierea lui Lazar, cel mort de patru zile, a avut loc in Betania. Prin aceasta minune, Hristos vesteste invierea Sa din morti. Daca a avut putere sa ridice pe cineva din moarte, este dovada clara ca El Insusi poate birui moartea. Invierea lui Lazar ne este prezentata pe larg de Sfantul Evanghelist Ioan (11, 1-45).

Sinaxarul din Cartea Triodului ne descopera ca Mantuitorul venea adesea in casa lui Lazar. Atat el, cat si cele doua surori ale lui, Marta si Maria, s-au imprietenit cu Domnul. Cand Mantuitorul se afla dincolo de Iordan, Lazar, prietenul Sau, imbolnavindu-se, a murit. Hristos chiar daca nu era de fata, a spus ucenicilor: Lazar, prietenul nostru, a adormit! Iar dupa putin timp a adaugat: Lazar a murit! Este momentul in care paraseste Iordanul si pleaca in Betania. Surorile lui Lazar L-au intampinat si I-au spus: Doamne, daca ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Iisus a intrebat poporul: Unde l-ati pus? Si indata toti au pornit la mormant. Cand au ridicat piatra de pe mormant, Maria a spus: Doamne, miroase, caci este de patru zile in groapa! Domnul Hristos s-a rugat si, varsand lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazare, iesi afara! Si indata a iesit mortul; iar dupa ce a fost dezlegat, a plecat acasa.

Mantuitorul, ca datator al vietii, s-a aflat fata in fata cu moartea. A plans pentru ca El il crease pe om pentru o viata vesnica, iar inaintea lui trupul lui Lazar era cuprins de putreziciune si descompunere.

In cazul lui Lazar biruinta asupra mortii nu a fost definitiva, deoarece la el a avut loc o reinsufletire a trupului sau pamantesc. Numai in Hristos moartea va fi pe deplin biruita.

Mentionam ca diferenta dintre invierea lui Lazar si invierea tututor celor adormiti la cea de-a doua venire a lui Hristos, sta in faptul ca dupa inviere, Lazar nu a primit un trup care nu va mai fi supus stricaciunii, ci acelasi trup pe care il avea inainte sa moara a fost adus la viata. In vreme ce dupa a doua venire a Domnului, trupurile inviate vor fi duhovnicesti. Din acest motiv, Lazar a murit din nou, iar noi cei inviati nu vom mai cunoaste moartea.

In timpul vietii Sale de pe pamant, Hristos a savarsit trei invieri din morti asupra unor oameni care se aflau in diferite momente de la moarte. Prima a fost invierea fiicei lui Iair, imediat dupa ce aceasta murise, a doua a fost invierea fiului vaduvei din Nain, care s-a facut in ceasul cand mortul era dus la ingropare, iar a treia a fost invierea lui Lazar, care a fost savarsita in cea de-a patra zi de la moarte.

Cele trei invieri exprima invierea sufletului din diferite etape ale pacatului. Astfel, invierea fiicei lui Iair, o copila, este chipul ridicarii din pacat a celui ce a inceput sa savarseasca pacatul, invierea tanarului din Nain, preinchipuie pe cel care a intarit legatura cu pacatul, iar invierea lui Lazar mort de patru zile, il simbolizeaza pe cel ajuns mort sufleteste din cauza pacatului. Din aceste trei invieri trebuie sa retinem ca indiferent de stadiul in care se afla omul cazut in pacat, el se poate elibera de pacat cu ajutorul lui Hristos.

Aceasta minune a trezit invidia poporului evreu, care s-a infuriat impotriva lui Iisus. Din acest motiv, Mantuitorul a plecat de acolo. Arhiereii s-au gandit sa-l omoare pe Lazar, pentru ca multi oameni credeau Mantuitorului cand il vedeau pe Lazar. Dar acesta, cunoscand gandurile lor, a fugit in insula Cipru si a trait acolo. Cand apostolii Pavel si Barnaba, aflati in prima lor calatorie misionara, au poposit in Cipru, l-au intalnit acolo si l-au hirotonit episcop al Ciprului. Traind in curatenie si dupa voia lui Dumnezeu, a murit din nou dupa treizeci de ani de la invierea sa. A fost ingropat acolo, facand multe minuni.

Se spune ca Lazar dupa invierea sa nu manca altceva decat fructe. Se mai spune ca Maica Domnului i-a lucrat cu mainile ei un omofor si i l-a daruit.

Potrivit Traditiei, dupa ce Lazar a fost inviat, el nu a mai zambit niciodata. Interesant este ca atunci cand Lazar este reprezentat ca episcop, zugravii il prezinta cu un chip trist, fata fara barba, purtand o zbarcitura in obraz. Este pictat imbracat in vesminte arhieresti, tinand Evanghelia in mana stanga. Zbarcitura din obraz a fost interpretata de comentatori ca fiind semnul mortii prin care Lazar trecuse. Dupa cum Domnul inviat din morti este reprezentat purtand semnele rastignirii, tot astfel, zugravii au cautat sa redea in alt mod chipul lui Lazar dupa invierea sa.

La slujba inmormantarii crestinilor, dar si la fiecare pomenire a celor adormiti, Sfantul Lazar este chemat sa mijloceasca pe langa Hristos: "…pentru rugaciunile sfantului si dreptului Lazar cel inviat a patra zi din morti…"

Iulian Predescu

Pe aceeaşi temă

08 Aprilie 2025

Vizualizari: 2882

Voteaza:

Sambata lui Lazar, sambata dinaintea sarbatorii Intrarii Domnului in Ierusalim 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Experienta vietii cu Hristos
Experienta vietii cu Hristos Mărturisesc că nu m-am gândit să public o carte de teologie, cu atât mai puțin un volumde predici, cu toate că mi-aș fi dorit mult să o pot face. Întrebată fiind dacă am supărat-o cu ceva, buna mea mamă, Rozalia Flueraș, spunea că nu am supărat-o decât cu 62.00 Lei
Slujind lui Dumnezeu si semenilor
Slujind lui Dumnezeu si semenilor Libertatea cea mai adâncă este de a te lăsa mereu răpit în Hristos, pentru a petrece cu El în veșnicie. Numai în Biserică, ascultând și împlinind poruncile lui Dumnezeu și învățătura evanghelică, credinciosul se poate împărtăși de roadele jertfei lui Hris 49.00 Lei
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori
Acatistier al Sfintilor Isihasti si Marturisitori Preaslăvirea lui Dumnezeu și cinstirea Sfinților este o punte luminoasă între cele vremelnice și cele veșnice. Oferim rugătorilor creștini acest Acatistier, nădăjduind că ne va fi tuturor spre folos duhovnicesc, în străduința de a ne alipi de tot binele 34.00 Lei
Minunatele fapte si invataturi
Minunatele fapte si invataturi „Câştigaţi virtuţile opuse păcatelor. Tristeţea este călăul care ucide energia de care avem nevoie ca să primim în inimă pe Duhul Sfânt. Cel trist pierde rugăciunea şi este incapabil de nevoinţele duhovniceşti. În niciun caz şi indiferent de situaţie să 27.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Rugăciunea Stareților de la OptinaDoamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi aduce ziua de astăzi.Doamne, dă-mi să mă încredințez deplin voii tale celei sfinte.În fiecare clipă din ziua aceasta povățuiește-mă și ajută-mă în toate.Cele ce 29.00 Lei
Rugaciunea inimii
Rugaciunea inimii „Rugăciunea nu este o tehnică elaborată, nu este o formulă. Rugăciunea inimii este starea celui ce se află înaintea lui Dumnezeu. Dumnezeu este atotprezent, însă eu nu sunt întotdeauna prezent înaintea Lui. Am nevoie de o tradiție vie, de un Părinte 34.00 Lei
Dialoguri la hotarul de taina
Dialoguri la hotarul de taina Cartea aceasta de dialoguri cu Părintele Valerian, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României de astăzi, este de o frumusețe rară prin arta cuvântului și adâncimea spiritului. Ea răspunde întrebărilor omului contemporan mai însetat de mântuire decât 38.00 Lei
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului
Bucuria cea vesnica. Nasterea si Invierea Domnului Părintele Ieromonah Valerian Pâslaru, Starețul Mănăstirii Sfântul Mucenic Filimon, unul dintre cei mai apreciați duhovnici contemporani, în cartea de față, în convorbirile sale cu teologul și scriitorul Florin Caragiu, ne vorbește despre renaștere și 32.00 Lei
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens
Un graunte de iubire. Despre o viata traita cu sens De atât avem nevoie pentru a trăi cu mai multă credință și a face bine celor de lângă noi. Într-o lume care pare să uite cât de prețioasă este viața, această carte este un mesager al speranței: împreună, putem să transformăm un grăunte de iubire într-un 55.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact