MAICII DOMNULUI GLICOFILUSA-DULCEA SĂRUTARE-DE LA MĂNĂSTIREA FILOTEIU - 9 AUGUST -



În această mănăstire se află icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului numită „Glicofilusa", adică „Dulcea Sărutare". Despre această icoană sunt păstrate următoarele mărturii:

Pe timpul împăratului Teofil, luptătorul împotriva sfintelor icoane, un patrician cu numele Simeon avea o soție foarte credincioasă și evlavioasă, pe nume Victoria. Ea păstra în casa sa icoana Maicii Domnului numită „Dulcea Sărutare". Venind trimișii împăratului, au cerut să le dea icoana sau să o arunce. Atunci Victoria, silită fiind de bărbatul ei, care și el era împotriva icoanelor, a luat icoana și a dus-o la malul mării. După ce a făcut multe rugăciuni a luat icoana și a pus-o pe mare, dar icoana stătea dreaptă pe mare și a început să se depărteze. Văzând această minune femeia s-a închinat și a mulțumit Maicii Domnului, apoi s-a întors la casa sa.

Icoana a plutit în largul Mării Marmara și Elespont, apoi în Marea Egeei și venind la Sfântul Munte s-a apropiat de limanul Mănăstirii Filoteu. Maica Domnului a descoperit starețului despre venirea icoanei. Acesta, adunând obștea mănăstirii au coborât la malul mării, unde au aflat icoana strălucind cu lumină dumnezeiască. Apropiindu-se starețul, a luat icoana în brațele sale și, când a pășit pe uscat, în locul acela a izvorât un izvor, a cărui apă face multe minuni până în ziua de astăzi.

Făcând procesiune cu icoana, au dus-o în mănăstire și au așezat-o în biserică. în fiecare an, în Săptămâna Luminată se face procesiune cu icoana până la malul mării.

Despre această icoană se spune că ar fi una din cele 70 făcute de Sfântul Apostol Luca. Ea revarsă multe minuni asupra celor care îi cer ajutorul cu credință.

După trecerea mai multor ani, Ștefan, Craiul Serbiei s-a ridicat împotriva împărăției bizantine și a cucerit Macedonia, Tesalonicul și Sfântul Munte. În acea perioadă, la Mănăstirea Filoteu au venit foarte mulți călugări bulgari. Într-un an, făcându-se obișnuita procesiune în lunea din Săptămâna Luminată, călugării au luat cu ei mâncare și băutură mai multă decât era necesar. Ajungând la malul mării, după ce au făcut agheasmă și alte rugăciuni, s-au așezat să mănânce și să bea din cele aduse. Dar, din ispita vrăjmașului, au consumat mai multă băutură și, fiind obosiți, după slujba de noapte și procesiune, au adormit. Când s-au trezit, s-au dus să ridice icoana și să pornească spre mănăstire. Dar Maica Domnului, vrând să-i înțelepțească, a făcut ca icoana ei să fie foarte grea, încât nu au mai putut-o mișca din loc. Venindu-și în sine și cunoscând greșeala, s-au rugat cu lacrimi Maicii Domnului să-i ierte. Iar Preabuna Stăpână a făcut să se ușureze din nou icoana și astfel au putut-o duce în mănăstire.

Pe când se afla în mănăstire un paracliser cu numele Ioanichie, care avea mare evlavie la Maica Domnului, acesta de câte ori aprindea candela la icoana ei, zicea și acestea: „Pentru ce, o, Stăpână, toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie iar mănăstirea noastră duce lipsă de toate; până și grâul îl cumpărăm?". Într-una din nopți, după ce a aprins candela a stat mult timp în fața icoanei și s-a rugat cu lacrimi.

După un timp, fiind doborât de oboseală, l-a cuprins somnul și în timpul somnului vede pe mângâietoarea celor îndurerați, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că se apropie de el și-i zice: „Copilul meu, Ioanichie, pentru ce mă superi mereu zicând că toate mănăstirile din Sfântul Munte au tot ce le trebuie, numai mănăstirea aceasta duce lipsă de toate? Cunoaște, deci, că eu mă îngrijesc de toate nevoile mănăstirii și știu de ce are nevoie. Iar stareții și întâi-stătătorii să nu se îngrijească prea mult de cele pământești și astfel să neglijeze mântuirea lor. Deci, de acum să încetezi să mă mai superi cu cuvintele tale, că eu port grijă de mănăstirea aceasta și de mântuirea sufletului tău".

Acestea auzind Ioanichie s-a trezit înspăimântat, dar și plin de bucurie. Căzând înaintea icoanei Preasfintei Stăpâne, i-a cerut iertare cu lacrimi în ochi și apoi a spus fraților despre ajutorul Maicii Domnului.

Altădată, venind un străin în mănăstire s-a închinat în biserică. Ajungând la icoana Maicii Domnului și văzând atâtea bijuterii și odoare din aur agățate de icoană de către cei care primiseră ajutor de la aceasta, și-a pus în minte să le fure. După slujba Utreniei, când au ieșit toți din biserică, el s-a ascuns într-o strană mai retrasă. Nevăzând pe nimeni, paracliserul a plecat încuind ușa. Rămânând singur în biserică, străinul a luat toate odoarele de la icoana Maicii Domnului și deschizând o ușă mai mică, care era închisă prin interior, a ieșit din biserică și a plecat spre limanul Ivirului, unde s-a urcat pe corabia care transporta închinătorii. Mergând o parte din drum, corabia s-a oprit în mijlocul mării rămânând neclintită, fiind ținută de o mână nevăzută. Cu toate că vântul îi era prielnic, corabia nu se mișca.

După câteva ore, când paracliserul a deschis biserica a văzut că lipseau odoarele de la icoana Maicii Domnului. Înștiințându-l imediat pe stareț, acesta a trimis trei călugări să ia o barcă și să alerge în urma corăbiei care ducea închinătorii, căci și-a dat seama că numai străinul acela furase odoarele. Deci, pe când cei din corabie se aflau în nepricepere, au ajuns și călugării cu barca. Când i-a văzut, străinul și-a dat seama că pentru el au venit și, văzând și minunea cu oprirea corăbiei, a venit și a căzut în genunchi înaintea părinților, cerându-le iertare și înapoindu-le cele furate. Părinții au luat odoarele, l-au iertat pe cel ce se pocăia și s-au întors în mănăstire slăvind pe Preasfânta Stăpână. Iar corabia a plecat mai departe, nefiind împiedicată de nimeni.

Odată, venind un închinător evlavios Ia mănăstire, a fost dus să se închine la sfintele moaște, precum și la icoana Maicii Domnului. Aici, paracliserul i-a spus o parte din multele minuni făcute de Maica Domnului. Apoi a fost dus la arhondaricul mănăstirii să se odihnească. Pe la miezul nopții s-a trezit și a vrut să meargă să îngrijească de calul cu care venise. Dar fiind somnoros și văzând ușa de la balcon deschisă, a crezut că este ușa de la intrarea în arhondaric și, călcând fără de grijă, a căzut de la balcon de la etajul trei. În timp ce cădea a strigat: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, ajută-mi!". Și îndată a văzut înaintea lui o călugăriță, care l-a prins și l-a lăsat pe pământ, fără să pățească nimic și s-a făcut nevăzută. Atunci creștinul a mulțumit din suflet Maicii Domnului și ducându-se la poarta mănăstirii a bătut să i se deschidă. Auzind ierodiaconul Meletie vocea celui care striga, s-a dus și l-a înștiințat pe părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Venind au deschis poarta și recunoscând pe cel care striga l-au întrebat ce s-a întâmplat și cum a ajuns în afara porții. Iar el, povestindu-le cu lacrimi în ochi cele întâmplate slăvea pe Preasfânta Fecioară. Apoi mergând în biserică s-a închinat la icoana Maicii Domnului și a dăruit mănăstirii calul cu care venise, iar în următorul an a adus o candelă de argint, care se află agățată în fața icoanei până în ziua de azi, amintind de minunea făcută.

Un creștin din Enu cu numele de Paraora avea femeia stearpă. Mulți ani nu a putut avea copii. Odată, venind creștinul la Mănăstirea Filoteu a luat puțin untdelemn de la candela din fața icoanei Maicii Domnului și ducându-se acasă a miruit pe soția sa, care, în scurt timp a rămas însărcinată și la timpul cuvenit a născut un copil sănătos. Drept mulțumire, creștinul a venit și a dăruit un catâr mănăstirii.



RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI GLICOFILUSA-DULCEA SĂRUTARE-DE LA MĂNĂSTIREA FILOTEIU

O, Dulcea Sărutare a sufletelor noastre, cu roua rugăciunilor Tale curăţeşte inimile noastre şi le fă izvorâtoare de gânduri dumnezeieşti. Cu razele minunilor Tale împodobit-ai mănăstirea în care eşti cinstită, tuturor închinătorilor dăruindu-le din belşug untdelemnul darurilor Tale. Auzi-ne şi pe noi, cei ce de la marginile lumii cu bătăile rugăciunii căutăm să aflăm deschiderea uşii milostivirii Tale.
Ca şi cu o dulce sărutare cu darul Tău veseleşti sufletele întristate şi ridici povara mâhnirilor noastre. Deci, şi acum, Te rugăm să cauţi cu milostivire spre robii Tăi şi să potoleşti valurile păcatelor. Povăţuieşte-ne pe noi pe cărarea ascultării de Fiul Tău şi cu înfrânarea îngrădeşte mişcările sufletului şi trupului nostru.
Deschide-ne nouă uşa îndurărilor dumnezeieşti, căci din pricina păcatelor noastre am depărtat de la noi pe făcătorii de bine. Rugăciunea paracliserului Ioanichie ai ascultat-o cu blândeţe şi întăritu-l-ai pe dânsul întru nădejde, ca Una Ce purtai neîncetat grijă de mănăstirea Ta şi de mântuirea sufletului său. Deci, ca O Milostivă Maică a creştinilor, ia în mâinile Tale şi viaţa noastră şi ne povăţuieşte pe calea mântuirii.
Stinge focul ispitelor şi nimiceşte cursele celui rău, care caută să ne tragă pe noi în adâncul deznădăjduirii.
Ceea Ce ai primit în braţele Tale pe Cel Necuprins de gând, încinge şi sufletele noastre cu legătura iubirii de oameni şi ne arată vrednici lucrători de fapte bune.
Deschide hambarele darurilor Tale şi ne hrăneşte pe noi din destul, ca să-Ţi aducem pâinea laudelor dumnezeieşti din cuptorul inimii.
Pe noi, cei împovăraţi cu multe răutăţi, ne cheamă la limanul pocăinţei şi cu ploaia rugăciunii Tale stinge focul gheenei cel gătit pentru păcatele noastre.Fii nouă Sprijinitoare în necazuri, căci la Tine alergăm ca la un liman binecuvântat, cerând iertare greşelilor noastre şi mare milă.

LACRIMA MAICII DOMNULUI, O PLANTĂ RARĂ FĂCĂTOARE DE MINUNI

Lacrima Maicii Domnului sau floarea de ceară, este o plantă delicată de culoare alb roziu, care se cultivă în grădină şi încântă privirea tuturor iubitorilor de frumos. Denumirea vine de la florile acestei plante care dacă sunt atinse elimină picături de apă asemănătoare cu lacrimile, care au şi un gust foarte bun. Este folosită mai ales pentru confecţionarea de metanii pentru călugări şi creştini. Mai mult, planta este “vedetă” la Mănăstirea “Franciscana Maria Radna”, din judetul Arad, când se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului (15 august ). Atunci oamenii se strâng câtă frunza si iarba, pentru a cauta “lacrimile Maicii Domnului”. Astfel, după slujba oficiata in cinci limbi, credinciosii merg in padurea din spatele manastirii sa caute, la radacinile copacilor, “lacrimile Maicii Domnului”, plante despre care se spune ca produc în mod natural mir. Tradiţia spune ca aceasta plantă miraculoasă este făcătoare de minuni, iar cei care o tin acasa si beau apa in care este pastrata se vindeca de boli. Norocosii care găsesc lacrimile Maicii Domnului păstrează cu sfintenie tot anul.

Când si-a vazut Fiul rastagnit, Maica Fecioara a varsat lacrimi de durere la picioarele crucii. Mai tarziu, Sfanta Maica s-a dus in Gradina Ghetsimani, unde se rugase si Iisus. Acolo a ridicat ruga fierbinte Tatalui Ceresc sa-i ierte pe cei ce L-au ucis pe Hristos si a cerut un semn sa stie ca i se va implini ruga. Atunci, Dumnezeu a facut sa rasara mii de flori mici si albe, care s-au raspandit, asemenea credintei crestine, in toata lumea.

ICOANA MAICII DOMNULUI ÎNDRUMĂTOAREA DE LA MĂNĂSTIREA XENOFONT - HODIGHITRIA



Icoana Maicii Domnului "Îndrumătoarea" este una dintre renumitele icoane ale Maicii Domnului, făcătoare de minuni, păstrate în Sfântul Munte Athos. Numele icoanei vine de la cuvântul grecesc "hodigos", care înseamnă "călăuză", ori "arătătoare a căii", adică "povăţuitoare". Mănăstirea Xenofont este una dintre marile mănăstiri athonite din Sfântul Munte Athos.Mănăstirea Xenofont păstrează, cu mare evlavie şi bucurie, trei mari icoane făcătoare de minuni: icoana Maicii Domnului numită "Hodighitria", adică "Îndrumătoarea", icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe şi icoana Sfântului Mare Mucenic Dimitrie.

Icoana Maicii Domnului "Îndrumătoarea" de la Mănăstirea Xenofont "Hodighitria" este denumirea dată tipului iconografic în care Fecioara Maria ţine pruncul pe braţul stâng şi arată spre El, cu mână dreaptă, ca spre Acela de care să ascultăm şi pe care să-L iubim. Pruncul Iisus ţine în mână un sul de hârtie, simbolizând Evanghelia, adică vestea cea bună adusă lumii prin venirea Sa.
Prima asrtfel de icoană se spune că a fost zugravită de Sfântul Apostol Luca, încă din vremea în care Maica Domnului trăia. Se spune că, văzând icoana, Maica Domnului a binecuvântat-o. Mai apoi, Sfântul Apostol Luca a trimis icoana la Antiohia, unui anume Teofil, împreună cu Evanghelia sa (Luca 1, 3). După moartea acestui Teofil, icoana a fost adusă în Ierusalim, iar de aici a fost trimisă la Constantinopol, unde a fost aşezata în Manastirea Hodegon.

În secolul al IV-lea, potrivit tradiţiei, se spune că icoana a fost dusă la Roma, iar în secolul al VI-lea, Sfântul Grigore cel Mare Dialogul o aşează în Biserica Sfântul Petru. Copii transmise după aceasta icoană se crede că sunt păstrate până azi. O astfel de icoană, chiar una dintre cele mai vechi, este considerată a fi cea din Mănăstirea Xenofont. Potrivit tradiţiei locului, aceasta este chiar una dintre mai multele icoane zugrăvite de Sfantul Apostol Luca.
La sfârşitul Acatistului Născătoarei de Dumnezeu, în rugăciunea "Pe Tine te mărim", citim următorul tropar: "Mută să fie gura păgânilor, care nu se închină icoanei tale celei zugrăvite de Sfântul Apostol Luca, ceea ce se cheamă Povăţuitoarea."



RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI HODIGHITRIA DE LA MĂNĂSTIREA XENOFONT

Ceea Ce eşti Izvor a toată înţelepciunea îndrumă paşii noştri pe cărarea mântuirii, Stăpână, căci numai Tu ai purtat în pântecele Tău şi ai născut pe Cel Ce a luat firea neputincioasă a lui Adam ca s-o înnoiască şi să o aşeze pe scaunul slavei cereşti. În braţele Tale ai purtat cu cuviinţă dumnezeiască pe Soarele dreptăţii, Cel Ce cu razele iubirii Sale de oameni luminează inimile celor ce se nevoiesc pe calea dobândirii virtuţilor. Pe Acesta roagă-L Fericită, să ne dăruiască îndurările Sale, iertând nedreptăţile noastre şi aşezându-ne la limanul vieţuirii curate.
Bucură-Te, Vistierie a înţelepciunii celei de sus, Care pe toţi îi luminezi cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu. Nu ne uita nici pe noi, cei ce suntem cu totul întunecaţi la minte şi avem trebuinţă de povăţuire în lupta pentru lepădarea patimilor stricătoare de suflet.
Bucură-Te, Norule Cel luminos al rugăciunii, Care cu ploaia milostivirii Tale adăpi pământul inimilor noastre şi îl faci roditor de gânduri dumnezeieşti. Către Tine alergăm cu dorire ca la Un Liman binecuvântat, ca să ne dăruieşti nouă ale Tale îndurări spre a afla şi noi lumina nepătimirii.
Bucură-Te, Porumbiţă a tainelor Duhului, Care cu aripile dragostei şi smereniei ai ajuns la înălţimile dumnezeieşti şi acolo cu cântări minunate ai îndulcit auzul cetelor îngereşti. Inimile noastre mute din pricina păcatelor le răneşte cu gândul iubirii de înţelepciune ca să viersuiască minunat întru lauda virtuţilor Tale.
Bucură-Te, Oglindă sfinţită a păcii, Ceea Ce aduci la tronul Treimii jertfa rugăciunilor Tale, ca să ne curăţim noi de toată întinăciunea sufletului şi a trupului şi dulce să cântăm cu îngerii ,, Aliluia ! ”, Celui Ce sărăcia lui Adam a cercetat şi ne-a scos pe noi din groapa morţii în care alunecasem prin păcat.
Bucură-Te, Bucuria drepţilor şi Izvorul înţelepciunii Cel contemplat de ochii îngereşti, poartă-ne şi pe noi deasupra valurilor ispitelor şi sub acoperământul Tău ne primeşte totdeauna, ca să-Ţi cântăm: Bucură-Te, bucură-Te, Îndrumătoarea monahilor pe calea desăvârşirii şi Mângâierea celor ce se ostenesc pe calea nevoinţelor duhovniceşti, Mireasă nenuntită şi Nădejdea mântuirii noastre !

PLANTE DE LEAC ALE MAICII DOMNULUI

MANA MAICII DOMNULUI

In acatiste si rugaciuni, noi, crestinii, o numim pe Maica Domnului Floarea cea mai aleasa si inmiresmata, cea care l-a nascut si l-a purtat in brate pe Domnul nostru, Iisus Hristos.

Nu intamplator, in 1999, cand a fost in vizita in Romania, Papa Ioan Paul al doilea a spus despre tara noastra ca este Gradina Maicii Domnului. In traditia poporului nostru, dar si in limbajul nostru popular, mai multe flori si plante poarta numele Maicii Domnului, multe dintre ele avand efecte tamaduitoare atat pentru bolile trupesti, cat si pentru cele sufletesti.

Cea mai cunoscuta planta din aceasta categoria este caprifoiul sau salvia, numita popular si MANA MAICII DOMNULUI.

Caprifoiul (Lonicera japonica), numit în popor şi mâna Maicii Domnului, este o plantă originară din ţările asiatice (Japonia, China, Coreea) fiind cunoscută la noi pentru florile albe şi delicate cu parfum suav şi îmbătător, ce înfloresc încă din timpul primăverii până vara târziu. Este o plantă căţărătoare, care poate creşte până la 10 metri sau chiar mai mult, are frunze verzi simple, iar florile albe îşi schimbă culoarea după câteva zile în galben pal. Planta a fost cunoscută încă din vechime având mari proprietăţi vindecătoare pentru multe boli şi afecţiuni. Un vechi proverb român spunea: ,,Cum să moară omul, dacă are salvie în grădină”.

În tradiţia populară se spune că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datorează Fecioarei Maria, care fugea cu Pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Fecioara Maria a cerut florilor de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost caprifoiul, care a adăpostit-o printre bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Drept mulţumire Maica Domnului a binecuvântat-o zicându-i: ,,De astăzi înainte şi până în veşnicie, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine”.

Mai mult, florile au o mare valoare terapeutică. Datorită proprietăţilor antibacteriene naturale şi antiinflamatorii, acestea au fost folosite ca medicament în medicina chineză din antichitate şi până în prezent pentru a trata febra şi a elimina toxinele din corp. Datorită proprietăţilor antivirale puternice, caprifoiul a fost planta medicinală the top folosită în China în timpul epidemiei de SARS. Florile se recoltează cu precădere primăvara sau la începutul verii când floarea este încă în stadiul de boboc. În medicina tradiţională chineză, se spune că această plantă acţionează asupra meridianelor stomacului, plămânilor şi intestinului gros. De aceea, decoctul din floarea de caprifoi este indicat la tratarea febrei acute, durerilor de gât, durerilor de cap, dizenterie, urinare dureroasă, tratarea rănilor dureroase, sau pentru abcese mamare, abcese intestinale sau tratarea ochilor umflaţi. Nu se recomandă folosirea decoctului dacă sunteţi răciţi, aveţi o digestie proastă sau diaree. Pentru prepararea decoctului folosiţi între 9-15 grame de plante la 300 ml de apă. Caprifoiul deţine capacitatea de a încetini procesul de coagulare a sângelui. Unii experţi cred că floarea de caprifoi poate scădea tensiunea arterială, ajută la tonifierea inimii şi reduce nivelul colesterolului din sânge. Poate calma crampele şi are un efect benefic asupra artritei şi reumatismului. Acesta este, de asemenea, utilizată ca un tratament pentru mai multe tipuri de afecţiuni ale pielii, cum ar fi acnee, răni, abcese, cicatrici, etc. Pentru estomparea pistruilor şi petelor de vârstă se recomandă folosirea infuziei reci de flori de caprifoi. La un litru de apă, se adaugă o ceşcuţă de flori de caprifoi şi se lasă apoi la macerat peste noapte. A doua zi se strecoară, iar cu loţiunea obţinută se dă apoi pe faţă, decolteu sau alte zone cu pistrui sau pete. Datorită aromei dulci şi parfumului deosebit, florile de caprifoi se pot folosi ca adjuvant în combinaţie cu ceaiul verde. Se recomandă precauţie în cazul persoanelor alergice, femeilor însărcinate şi celor care alăptează.

RUGACIUNE CATRE MAICA DOMNULUI

Atotmilostiva / Imparateasa mea /
Preasfanta Doamna / Preacurata Fecioara /
Nascatoare de Dumnezeu / Marie /
MAICA DOMNULUI i /
Singura si neindoielnica mea nadejde /
Nu te scarbi de mine / nu ma departa / nu ma parasi /
Apara-ma / mijloceste / auzi-ma / vezi-ma /
Stapana AJUTA-MA / IARTA-MA /
Iarta-ma Preacurata / PENTRU RUGACIUNILE placutilor tai /
Serafim (de Sarov) / Arsenie (Boca) /
ai ale TUTUROR SFINTILOR

De la un monah nevoitor la Sfanta Manastire Afteia.
(Nota fratelui monah: se spune de 3 ori sau 10-15 minute, iar cand nu puteti sa o rostiti intreaga, repetati din toata inima numai ce este scris cu majuscule).

FLORILE MAICII DOMNULUI

Sfinţii Părinţi ai Bisericii o numesc pe Sfănta Fecioară Maria Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Împărăteasa Florilor, ea fiind floarea cea mai aleasă dintre flori care l-a născut şi purtat în braţe pe Domnul Iisus Hristos.

În acatiste şi în rugăciuni noi creştinii o numim pe Maica Domnului Floarea cea mai aleasă şi înmiresmată. În anul 1999 când Papa Ioan Paul al doilea a vizitat România, a numit ţara noastră cu numele de Grădina Maicii Domnului. Acest fapt nu este întâmplător, pentru că tradiţia poporului nostru cât şi în limbajul popular mai multe flori şi plante poartă numele Maicii Domnului, având un efect tămăduitor pentru bolile trupeşti şi sufleteşti.

Cea mai cunoscută plantă numită popular PALMA MAICII DOMNULUI, sau CAPRIFOIUL sau SALVIA a fost cunoscută încă din vechime având mari proprietăţi vindecătoare pentru multe boli şi afecţiuni. Un vechi proverb roman spunea: ,,Cum să moară omul, dacă are salvie în grădină. “ În tradiţia populară se spune că proprietăţile vindecătoare ale acestei plante se datoresc Fecioarei Maria, care fugea cu Pruncul Iisus în braţe fiind urmărită de soldaţii regelui Irod. Când Fecioara Maria a cerut florilor de pe câmp să o ascundă, prima plantă care i-a sărit în ajutor a fost salvia, care a adăpostit-o printre bogăţia de frunze şi a scăpat-o de urmăritori. Drept mulţumire Maica Domnului a binecuvântat-o zicându-i: ,, De astăzi înainte şi până în veşnicie, tu vei fi floarea preferată a oamenilor. Îţi dau puterea să vindeci pe om de toate bolile şi să-i salvezi de la moarte aşa cum ai făcut tu pentru mine.”

BRÂUL MAICII DOMNULUI este o plantă de grădină verde deschis sub forma unor ghirlande de frunzuliţe de formă ovoidală, care o împodobesc pe toată lungimea ei. Este plantă medicinală.

LACRIMA MAICII DOMNULUI sau Hoya este o floare delicată de culoare alb roziu, care se cultivă în grădină şi încântă privirea tuturor iubitorilor de frumos. Cu acelaşi nume de lacrimile Maicii Domnului mai creşte o plantă prin locuri sălbatice şi pietroase numită ştiinţific coix lacrima jobi. Aceasta face nişte flori lunguieţe verzi alburii, care când se usucă se solidifică. Din aceste bobiţe creştinii îşi fac metanii.

INIMA MAICII DOMNULUI, numită ştiinţific dicentra spectabilis este o plantă de ghiveci şi de grădină având frunze treflate ascuţite de culoare verde deschis şi face flori sub forma unor inimioare de culoare roz violet iar la vârf albe, aşezate sub forma de ciorchine. Este o floare deosebit de frumoasă de care oamenii se bucură în casele şi grădinile lor.



DORUL MAICII PRECISTA, numită ştiinţific asplenium trichomanes, este o planta înaltă cu forma spicată, de culoare verde închis, având frunze late şi ascuţite, creşte în sălbăticie pe lângă lacuri. Este folosită ca plantă medicinală.

FLOAREA SFINTEI MĂRII, numită ştiinţific aster salignus este o plantă de culoare verde închis, ca re face flori albe asemănătoare margaretelor dar mai mici, creşte în sălbăticie dar este plantată şi în grădini. Este folosită şi ca plantă medicinală.

IARBA SFINTEI MĂRII, numită ştiinţific hierochloe odorata este o plantă având formă de iarbă verde deschis cu frunzele late şi flori verde descis spre slburiu sub formă de ciorchine. Creşte în sălbăticie şi este folosită ca plantă medicinală.



PAPUCUL MAICII DOMNULUI, numită ştiinţific cypripedium calcedus, este o plantă de ghiveci cu frunze late şi scurte ascuţite spre extremităţi de culoare verde deschis, care înfloreşte din abundenţă având flori de culoare galben portocaliu,pe margini grena spre maroniu de forma unui condur medieval. Este o floare foarte frumoasă şi foarte apreciată nelipsită din casele oamenilor.

PĂRUL MAICII DOMNULUI, numită ştiinţific adrianthum capillus veneris, este o plantă care creşte în sălbăticie pe locuri pietroase. Are culoarea verde deschis şi forma unor ciorchini lungi de frunzuliţe ovoidale crestate pe margini. Este folosită ca plantă medicinală.

Pr.Mihai P.Vucu

FECIOARA CURATA

de Sf. Nectarie al Eginei



Fecioara Maica Maria
Stapana Imparateasa
Pe tine te fericim

Curata fiica din Adam
Parfum de floare aleasa
Pe tine te fericim

Aleasa fiica de imparat
Fecioara nenuntita
Pe tine te fericim

Smerenia te-a ridicat
Si te-a facut slavita
Pe tine te fericim

Mai sus de ceruri te-ai suit
Prin nasterea straina
Pe tine te fericim

Pe heruvimi ai covarsit
In cinste si lumina
Pe tine te fericim

Si serafimii in zborul lor
La slava ta cu dor privesc
Pe tine te fericim

Arhanghelii si ceata lor
De frumusetea ta doresc
Pe tine te fericim

Cantarea heruvimilor
Spre tine se indreapta
Pe tine te fericim

Iar ceata serafimilor
In ode se desfata
Pe tine te fericim

Arhanghelii neincetat
Cu toate ostile ceresti
Pe tine te fericim

In dorul lor nesaturat
Din lauda nu se opresc
Pe tine te fericim

Esti bucuria cetelor
De ingeri laudata
Pe tine te fericim

Esti pacea si sfintitul dor
A sfintilor curata
Pe tine te fericim

Esti mangaierea tuturor
Ce tie se inchina
Pe tine te fericim

Esti Maica ortodocsilor
Si-a lor nadejde buna
Pe tine te fericim

A randuielilor ceresti
Stapana mult cantata
Pe tine te fericim

Esti si a celor pamantesti
Scapare intemeiata
Pe tine te fericim

Din aurorile ceresti
Faclie luminata
Pe tine te fericim

Si noua ne impartasesti
Lumina cea curata
Pe tine te fericim

Potir sfintit ce daruiesti
Izvor de nemurire
Pe tine te fericim

Adapa-ne pe noi cei rai
Cu vesnica-ti iubire
Pe tine te fericim

Si ne hraneste neincetat
Cu painea de viata
Pe tine te fericim

Ce dintru tine s-a luat
Fecioara prea curata
Pe tine te fericim

O, Maica fara de pacat
Balsam de mangaiere
Pe tine te fericim

Ne fi celor ce-am apucat
cararea spre Inviere
Pe tine te fericim

Fecioara Maica te avem
Liman de mantuire
Pe tine te fericim

Si bucurie si indemn
Si cale de suire
Pe tine te fericim

Bucura-te roza de mai
Si floarea curatiei
Pe tine te fericim

Bucura-te sfintite Rai
Salasul fecioriei
Pe tine te fericim

Mireasa sfanta al tau dor
Ne umple de iubire
Pe tine te fericim

Si ni se face tuturor
Urcus spre Imparatie
Pe tine te fericim

Fecioara, acoperamant
A lumii intregi Stapana
Pe tine te fericim

Pazeste al nostru sfant pamant
Si vatra si gradina
Pe tine te fericim

Si cu caldura te rugam
Stapana prea sfintita
Pe tine te fericim

Pazeste-ne, te imploram,
De-a celui rau ispita
Pe tine te fericim

Ne apara si te pazim
Si turn de aparare
Pe tine te fericim

Si calauza celora
Ce-n tine-si-au scapare
Pe tine te fericim

Si Imparatia lui Hristos
Ne-o da ca mostenire
Pe tine te fericim

Ca sa-ti aducem ca prinos
A noastra multumire
Pe tine te fericim

Si sa-ti cantam neincetat
Cantarea ta-n vecie
Pe tine te fericim

Cuvine-se cu adevarat
Sa te slavim Marie
Pe tine te fericim

RUGĂCIUNE CĂTRE MAICA DOMNULUI PENTRU VEDEREA PĂCATELOR NOASTRE

O, Preacurată Stăpână, Apărătoarea noastră la judecata Fiului Tău, roagă-Te să dobândim noi duhul umilinței și darul vederii păcatelor noastre mai înainte de a intra pe ușa morții. Dă-ne nouă cuget smerit, ca să ne vedem mai mici decât toți întru fapta bună și plângem căderea noastră în viața cea întinată precum oarecând Adam s-a tânguit văzându-se lipsit de cununa frumuseții celei dintâi. Dă-ne nouă inimă înfrântă și smerită și răbdare în fața valurilor tuturor necazurilor.

Cu adevărat, mai mult decât toți oamenii am greșit și mai întunecat decât duhurile răutății eu m-am făcut, neascultând poruncile Domnului și nepăzind darul lui Hristos încredințat mie la Sfântul Botez. În marea grijilor lumești m-am cufundat și am uitat de adâncurile Duhului care așteaptă să fie cercetate de toți cei care caută mărgăritarele înțelepciunii. Cu doriri lumești m-am întinat mintea și am uitat de frumusețea cea duhovnicească la care Mântuitorul Hristos așteaptă ca toți să ajungem. Înțelepciunea cea omenească eu căutând să o ajung, m-am păgubit cu totul de înțelepciunea cea tainică a Duhului și nici pe cea omenească deloc nu am cuprins-o. În locul celor cerești am iubit mai mult pe cele pământești, în locul smereniei aducătoare de mântuire nebunește am dorit mândria cea osânditoare și în locul rugăciunii am ales cugetarea cea deșartă a acestei lumi. Cine nu mă va plănge pe mine, osânditul, că din pricina covârșitoarei împietriri a inimii mele nici păcatele nu pot a mi le vedea, ba încă nici o părere de rău nu simt pentru acestea. Deși știu că sunt păcate, ele mie mi s-au făcut nărav și lucruri normale pentru viața mea cea ticăloasă. Pentru aceasta, cad înaintea Ta, Preacurată, ca să Te înduri de mine, cel pierdut, și să îmi dai gând de pocăință, ca un fulger măcar, care să străbată cerul inimii mele cel întunecat de patimi. Iertare de la Hristos solește-mi și întoarcere iarăși întru lumina părinteștii iubirii, căci cu adevărat eu însumi am ales partea cea mai rea și m-am depărtat de Izvorul bunătății. Dar Tu să-mi fii mie solitoare spre întoarcerea în casa Părintelui Luminilor, a Căruia slavă fie în veci. Amin.

SFÂNTA ICOANA A MAICII DOMNULUI DE LA NICULA



Sfânta icoana a Maicii Domnului de la Nicula fost pictată de către preotul ortodox Luca, din comuna Iclod,judeţul Cluj, în anul 1681.Ea s-a pictat la cerea şi pe cheltuiala nobilului român Ioan Cupşa din Nicula, care a donat-o bisericii din acest sat. Fără îndoială că preotul iconar Luca, a fost un om viaţă duhovnicească aleasă, dublată de un real talent artistic. Cu penelul său măiestrit a zugrăvit şi multe alte icoane,dintre care se păstrează unele până în zilele noastre.Trei dintre ele sunt făcătoare de minuni. Una existentă la mânăstirea Strâmba, din judeţul Sălaj numită ,,Dulcea sărutare’’ iar cealaltă în biserică sfinţii apostoli Petru si Pavel, măreața catedrală ce se construieşte în cartierul Mănăştur din municipiului Cluj-Napoca. A treia cea mai renumită, cea mai iubită şi mai cinstită pentru multele ei minuni şi binefaceri,este cea de la Mânătirea Nicula. Renumele şi minunile ei binefăcătore au depăşit demult graniţele ţării şi bisericii noastre româneşti, find fără îndoială,numărată şi venerată, între cele mai vestite icoane făcătoare de minuni ale ortodoxiei universale. Zugrăvită după rânduiala erminiei bizantine,încadrată în categoria odighitria(îndrumătoarea), ea s-a remarcat dintru început prin frumuseţea ei artistică, dar mai mult decât atât printr-o cerească frumuseţe duhovnicească. Un document de la anul1736, primul cunoscut, descrie frumuseţea plină de splendoare şi măreţia plină de har a Persoanelor zugrăvite în sfânta icoană,scriind : ,,Chipul Maicii Fecioare si al Fiului pe care-L ţine în brațul stâng, cuprinde întreaga icoana într-o proporţie potrivită. Faţa Maicii Domnului e lungăreaţă de culoarea spicului de grâu,mai roşie în ambele obrazuri,cu ochii negrii, iar corpul inclinat puţin,cu o privire plină de graţie şi cu atât mai fermecătoare,fiind că până acum nici un penel nu i-a redat aşa splendoarea şi farmecul ei ceresc. Micuţul are o înfăţişare strălucitoare,cu capul descoperit. Maica îşi atinge sânul,fruntea ei fiind ascunsă într-un văl de culoarea cerului,peste care din afara peste creştet se lasă o haină purpurie umbrită cu negru şi vânăt . Întreaga icoană imitează ceia ce a vrut sfântul evanghelist Luca să deie icoanei sale.Afară de acestea Fecioara are două stele pe haină, una pe creştet, cealaltă pe umărul drept. Capetele ambelor figuri le înconjoară o glorie strălucitoare’’.În continuare, privind sfânta icoană, vedem că mâna dreaptă a sfintei Fecioare este îndreptată spre Fiul ei, arătând originea Lui divină,dar şi prezentându-se pe sine ca ceia ce arată calea.Ea prin smerenia,curăţia şi iubirea ei,ne arată calea care conduce sufletele spre Hristos-Dumnezeuul Om, ca unic Mântuitor al nostru. Iar Pruncul deşi este purtat şi ţinut în braţe de Maica Sa,braţul ei fiind mai mult decât un tron de Heruvimi, binecuvinteză cu mâna dreaptă. Prin aceasta se prezintă pe Sine ca Făcătorul, Atotţiitorul şi Proniatorul a toate cele zidite, inclusiv a Maicii Sale..Un alt document din anul 1930 aminteşte proportiile icoanei zugrăvite pe lemn de tei ca având o lungime de 86 de cm. şi lăţimea de 65 de cm.,grosimea scândurei având 2 cm.
Aşezată în tâmpla bisericii din satul Nicula sfânta icoană a Maicii .Domnului, s-a arătat de la început ca un izvor de lumină, şi de bucurie,bucurând cu prezenţa ei pe ţăranii credincioşi ai satului şi pe cei din satelor vecine.

Începutul minunilor:
Mângâierile,alinarile şi bucuriile aduse de sfânta icoana a Maicii Domnului,credincioşilor- locuitori ai satului Nicula,nu au fost probabil cunoscute de către autoriăţile oficiale hasburgice, care stăpâneau pe atunci Transilvania.La 15 februarie 1699 însă, s-a întâmplat o minune, a cărei veste a străbătut ca fulgerul satul Nicula, împrejurimile şi depărtările, ajungând până la Viena,vestita capitala imperiului.Militarii Regimentului Vasas al Măriei Sale Crăieşti de Hohenzolern, fiind aşezaţi în satul Nicula şi în împrejurimi mergeau adesea la biserica ortodoxă din satul Nicula. S-a întâmplat că la acea dată mergând în biserică şi uitându-se la sfintele icoane, au văzut icoana Maicii Domnuului cu Pruncul lăcrimând.Au încremenit în faţa minuni şi au alergat la preotul ortodox al satului părintele Mihail, spunându-i minunea.Acesta a venit în grabă şi privind uimit, nu a putut înţelege motivul plângerii. Vestea sa răspandit cu iuţela fulgerului,căci în ziua de 22 februarie 1699 toţi locuitorii satului Nicula şi din împrejurimi au privit cu uimire minunea lăcrimării, examinând icoana pe toate părtile.Au văzut că din ochii Sfintei Fecioare curgeau boabe mari lacrimi,mai mult din ochiul drept decât din cel stâng, unele ajungând până la gură iar altele rostogolindu-se-n jos, pănă la pământ.Această minune al lăcrimării sfintei icoane a ţinut mai bine de trei săpttămnâni, ea neavând o regularitate, timp în care a fost văzută de mii de martori. Între aceştea sunt nobili români şi maghiari,simpli ţărani ,ofiţeri imperiali, soldaţi, preotul satului Nicula Mihail Pop şi contele Sigismund Korniş, guvernatorul Transilvaniei din acea vreme. Din categoriile amintite istoria consemnează douăzeci şi opt de martori, care au depus mărturia lor cu jurămant.
La câteva săptămâni după începutul minunii lăcrimării icoanei, contele Sigismund Korniş a hotărat să ducă sfânta icoană în paraclisul castelului său de la Benediuc..Într-o procesiune impresionantă desfăşurată pe data de 12 martie 1699, la care au fost prezenţi, atât autorităţile militare cât şi nobilimea ardeleană, sfânta icoană a fost dusă la castelul amintit.Datorită unei puternice revolte a locuitorilor niculeni, şi a celor din împrejurimi,contele a fost nevoit să readucă icoana în biserica din satul Nicula, în ajunul praznicului Bunei-Vestiri - 24 martie din acelaşi an. Ea a rămas o vreme închisă şi sigilată , pănă ce curtea de la Viena urma să i-a o decizie privinţa ei.Împăratul de la Viena, a hotărât cu multă înţelepciune ca icoana miraculoasă, să nu fie nici a sătenilor nici a guvernatorului, ci se cuvine să fie undeva într-un loc neutru, unde să poată fi cinstită şi venerată de către creştini de orice neam şi de orice lege.Acest loc hotărât de Dumezeu şi sfânta Sa Maică,prin împăratul de la Viena,a fost biserica sfintei mânăstiri Nicula ,unde se păstrează până în prezent.Prin aşezarea sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul, pe tâmpla bisericii mînăstirii Nicula, această manăstire va deveni o reşedinţă aleasă a Împărătesei cereşti şi unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj din România şi din sudestul Europei.
În vremuri grele mai ales,dar şi de bucurie, Maica Domnului a fost alături de smeriţii călugări şi zecile de mii de credincioşi care se îndreaptă spre sfânta ei icoană,cu ajutorul ei nepreţuit.Datorită pericolului străin, în perioada anilor 1714-1782, icoana a fost îngropată în pământ. Din 1948 , până la 31 ianuarie 1962, a fost din nou ascunsă de către călugării uniţi.A fost gasită de către părintele stareţ din acea vreme, arhimadritul Serafim Măciucă, în locul numit Lunca Bonţului, unde a stat ascunsă vreme de paisrezece ani.Dusă acolo, împreună cu odoarele mânăstirii,de către călugării greco-catolici, care la plecare au ars şi arhiva mânăstirii. Sfânta icoană a fost zidită in geamul casei lui Vasile Chezan zis Moşuţul, tatăl unuia dintre călugări uniţi..Găsită, a stat în mânăstire doar câteva ore pentru că a fost ridicată de organele comuniste de securitate şi transportată la Cluj, la sediul Arhiepiscopiei ortodoxe.După o restaurare, executată între anii 1990-1991 care i-a redat frumuseţea şi strălucirea iniţială, a părăsit Clujul,revenind la Nicula într-o procesiune impresionantă din ajunul praznicului Bunei –Vestiri la 24 martie 1992.De atunci nu a mai părăsit acest loc drag al ei, decât pentru scurt timp în câteve rânduri când ieşit în pelerinaj. Aceasta s-a întâmplat când a fost dusă la mânăstirile Parva şi Salva din iudeţul Bistriţa-Năsăud, în luna iunie 1998.La Catedrala Arhiepiscopală din Cluj,precum şi la în cartierul Mănăştur, în martie 1999, ocazia împlinirii a trei sute de ani dela minunea lăcrimării.Şi tot în Cluj,la praznicul Bunei- Vestiri din 25 martie anul 2006, cu ocazia înfiinţării noi Mitropolii a Clujului ,Albei, Crişanei şi Maramureşului, şi întronizării de către părintele partriarh Teoctist, a părintelui arhiepiscop Bartolomeu Anania, ca Mitropolit.În fiecare dintre aceste pelerinaje ale a sfintei icoane făcătoare de minuni a Maicii Domnului, zeci şi sute de mii de credincioşi au întâmpinat-o, nu puţine minuni au fost săvârşite, şi deasemenea nu puţine rugăciuni pline de durere au fost împlinite.



RUGĂCIUNE LA ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA NICULA

O, Preacurată, ceea ce cu mângâierea rugăciunilor Tale opreşti viforul ispitelor abătut asupra noastră şi iei în mâinile Tale viaţa noastră, cu evlavie plecăm genunchii sufletului nostru înaintea Ta, a celei Ce Te-ai înălţat la cer, dar întru a Ta preacinstită Adormire nu ai părăsit pământul din care ai răsărit ca Un Crin preastrălucit al tuturor virtuţilor. Străjuieşte pământul ţării noastre cu razele rugăciunilor Tale, care strălucind până la marginile lumii pe toţi cheamă spre preamărită cinstirea Ta. Ca Una Ce ai deschisă pururea inima spre a auzi suspinurile celor necăjiţi nu trece cu vederea nici pe robii Tăi care în mijlocul încercărilor vieţii scapă la nebiruită milostivirea Ta.
De îngeri eşti slăvită neîncetat, ca Una Ce cu aripile dorului dumnezeiesc ai zburat ca o porumbiţă, întrecând ceata heruvimilor şi a serafimilor. Dăruieşte-ne şi nouă aripile rugăciunii Tale ca să înaintăm cu nădejde pe calea mântuirii. Cu flori de laude eşti încununată de glasurile smerite ale creştinilor, Tu, Ceea Ce primind în auzul Tău curat glasul Arhanghelului cu smerit cuvânt ai pecetluit voia Tatălui. Pe Acesta, roagă-L acum pentru robii Tăi, ca să se izbăvească de blestemul păcatului şi prin viaţă întru pocăinţă să câştige cununa alergării celei bune pe cărarea mântuirii. După Dumnezeu întru Tine ne-am pus nădejdea de mântuire, căci prin curgerea izvorului rugăciunilor Tale a secat izvorul lacrimilor Evei. Primind în pântecele Tău Bucuria a toată lumea ai gonit întristarea lui Adam şi în braţele Tale purtând pe Soarele dreptăţii ai risipit tot întunericul lumii. Revarsă şi robilor Tăi picăturile bucuriei duhovniceşti în mijlocul vârtejului ispitelor şi potoleşte marea cea învolburată a acestei vieţi, ca Una Ce Te-ai făcut Corabia a mântuirii creştinilor. Ţie Celei Ce ai păzit nedeschisă poarta fecioriei Ţi s-au deschis porţile vieţii veşnice cu bucurie de către îngerii cei luminaţi. Deschide-ne şi nouă porţile mântuirii, încuind cămara inimii noastre dinspre gândurile cele necurate. Ca Un Stâlp de foc Te vedem strălucind în mijlocul lumii şi povăţuind poporul cel întristat către cetatea Împăratului Hristos, deci fii nouă pururea Călăuzitoare în noaptea acestei vieţi pământeşti şi către răsăritul cel tainic al vieţii veşnice ne călăuzeşte prin neîncetatele Tale rugăciunii.
Mulţumim milostivirii Tale şi purtării Tale de grijă neîncetate, căci nu poate nici limba îngerească a rosti mulţimea facerilor Tale de bine dăruite neamului omenesc, Ceea Ce ai Te-ai făcut casă sfinţită Dătătorului a toată bunătatea, Celui Ce în călătoria Sa pe pământ a venit să aducă pe toţi cei aleşi în cămările cele cereşti. Mulţumim mijlocirii Tale neîncetate înaintea Judecătorului şi Binefăcătorului nostru, care covârşesc şi înţelegerea îngerească. Iar noi slabi fiind în cuvânt şi purtând povara păcatelor osânditoare nu îndrăznim a crede că vom putea vreodată a-Ţi aduce mulţumirea datorată. Dar primeşte gândul nostru smerit şi Însăţi înmulţeşte datoria pe care o avem către Tine, înmulţindu-ne însă şi râvna de a Te lăuda şi a-Ţi aduce rugăciuni de cerere şi de mulţumire. Amin.

Există Iad, Măicuță Sfântă ?
Există gheenă și tartar,
(Ce pentru’a ne scăpa de ele,
Iisus a îndurat calvar) ?

Există Pea-sfântă Fecioară,
Şi Rai ? Și Dreapta Judecată ?
(Şi-o plată’a dragostei și’a jertfei
Și’… o veşnicie ce ne’asteaptă) ?

Exist’un rost (și’un sens al vieţii) ?
Ori… nu-i nimic, din ce ne-a spus,
Scripturile și proorocii,
(Viaţa), și Fiul Tău, Iisus ?

Există’n lume Adevărul ?
Există sfânt.. , suflet…, păcat…?
A existat Pilat, Tiberiu…
Ori… nu-i nimic adevărat ?

I’adevărat ce cred ateii,
(Știința lor), și rațiunea ?
Şi… pentru ce (“doamna”) minciună
(Prin ei), domină omenirea ?

Ce-i setea noastră pentru viaţă ?
Există, dragostea, iubirea ?
(Există egoismul, ura,
Ce devorează omenirea) ?

Există duh trufaş și spurcat ?
Și de ce Maică’al nostru, eu,
I’atât de egoist și lacom,
Şi nu îl vrea pe Dumnezeu ?

Ce-i Binele cersc ? Ce’i sfântul ?
Și… ce-i în om, (Maică), iubirea,
(Ce pentru’a fi mântuitoare,
Ne cere pururi răstignirea) ?

De ce întreaga existenţă,
Este o luptă -a iubirii-,
(Pentru’Adevăr sau pentru ego),
De la’ nceputul omenirii ?

De ce divinul nu e mândru ?
De ce-i atâta de smerit ?
De ce e jertfă ? răstignire ?
(Și… atât de greu de dobândit) ?

Tu poți răspunde Maică Sfântă
Căci Tu te-ai lepădat de eu,
(De toată dragostea de Tine)
Ca să-l primești pe Dumnezeu.

Tu ești făptura omenească
Care’ai primit (în trup) Iubirea,
(Ce răstigneşte egoismul
Și mânuiește omenirea).

Tu ești făptura cea mai sfântă,
Ce dintre oameni a primit,
Iubirea cea mântuitoare.
(C’ai ascutat și Te-ai smerit).

Căci dacă Tu, Sfântă Fecioară,
N’ai fi primit și ascultat,
Iisus, Mântuitorul lumii,
(Ca om), nu ar fi existat.

Tu eşti făptura cea mai sfântă.
Tu ești aleasa omenirii.
Tu’ai unit cerul cu pământul,
(Prin Fiul Tău, Domnul iubirii).

Tu ești răspunsul omenirii
La cererea lui Dumnezeu.
Tu ești smerenia umană
(Şi Maică a lui Dumnezeu).

Tu ești la orice întrebare,
(Care e’n om), ceresc răspuns.
Tu. Că ești Mamă omenirii
Şi MAICA DOMNULUI IISUS.

În tine poate omenirea,
Să-și înțeleagă rostul său,
Să î-și răspundă’(n orice formă).
Și să trăiască’n Dumnezeu.

Tot ce nu-i înţeles în lume,
Are’nţeles (şi viu răspuns),
În cel ce s’a smerit (ca Tine)
Și l’a primit pe Iisus.