|
Postat 00:29 pe 18.10.2009
|
|
Universitatea de vară "Nicolae Iorga" de la Vălenii de Munte, izvor de lumină şi cultură românească, împlineşte anul acesta 94 de ani de existenţă, în fiecare an, aici la Vălenii de Munte, unde Profesorul a ridicat un adevărat Templu de rugăciune, de învăţătură şi de luptă pentru unitatea tuturor românilor, şi care se numeşte Universitatea de vară "Nicolae Iorga", vin ca la Mecca, învăţaţi români şi străini şi de la înalta catedră se radiază lumina ştiinţei, a culturii şi a înfrăţirii umane.
Între cursuri şi alte activităţi, în excursii la locuri istorice şi seara după încheierea activităţii, cursanţii se adună comentând prelegerile, iar cei mai în vârstă îşi deapănă amintirile despre viaţa şi opera Magului. Multe dintre amintiri din "cetatea de spirit" de la Văleni au devenit legende, având totuşi un sâmbure de adevăr.
Iată câteva amintiri cu referinţă la verticalitatea morală recunoscută a lui Nicolae Iorga:
Se ştie că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric român, a fost şi dramaturg. Majoritatea pieselor sale tratau subiecte istorice. Publicul preferă piese de teatru "savuroase" în care femeia să fie prezentă în toate ipostazele. Văzând că piesele sale nu sunt "gustate", Nicolae Iorga cere explicaţii directorului Teatrului Naţional, V.I. Popa, care cu jenă îi mărturiseşte:
"- Domnule profesor, dumneavoastră n-aţi cunoscut în viaţă decât două femei (n.n. - Nicolae Iorga a avut două căsătorii). Ca să scrieţi o piesă pentru public, cu un subiect care să-l atragă, trebuie să pătrundeţi în înalta societate, să cunoaşteţi cotloanele şi abisurile."
"- Bine domnule director, dar ce ar spune Catinca mea?!"
Catinca era cea de-a doua soţie, devotată, şi cu care a convieţuit mulţi ani, până la sfârşitul vieţii.
"- S-ar putea ca doamna Catinca să nu afle niciodată, domnule profesor."
"- O, atunci aş suferi atât de mult că am înşelat-o, încât pentru mine n-ar mai fi linişte, şi toată viaţa mi-ar fi un coşmar."
Nicolae Iorga avea o putere de creaţie de invidiat. Multe din piesele sale erau scrise într-un timp record. Uneori o piesă putea s-o scrie într-o singură noapte. Frazele erau savante şi încărcate cu multă istorie. Una dintre piesele sale jucate la Teatrul Naţional din Bucureşti a fost "Doamna Irimia", prin anii 1931-1932. Profesorul Iorga era prim-ministru şi ca toţi politicienii era urmărit să facă anumite greşeli pentru a-l compromite. Un grup de "amici" care doreau să dovedească opiniei publice că Nicolae Iorga nu este "uşă de biserică", şi poate fi sedus de femei, i-a pregătit o capcană. "Amicii" au atras în "afacerea" murdară pe cea mai mare artistă dramatică a timpului, frumoasa Mărioara Voiculescu. Aceasta, la "sfatul" complotiştilor, îi telefonează lui Nicolae Iorga că doreşte mult să joace rolul principal în piesă. Profesorul este încântat de colaborare. Numai că eroina noastră "pregătită" îi cere autorului să vină la ea acasă pentru o serie de discuţii pe marginea regiei. Nebănuind absolut nimic rău, acceptă invitaţia artistei la domiciliul acesteia.
În ziua mult aşteptată de "amicii" profesorului, actriţa a fost bine pregătită pentru a juca o "scenă" care l-ar fi compromis pe Nicolae Iorga. Îmbrăcată într-o rochie bleu, exagerat de decoltată, de o transparenţă provocatoare, pe gât cu un şir lung de perle veritabile, pe o mână o brăţară de aur cu diamante, auzind soneria, deschide uşa luxosului apartament şi cu gestul unei gazde care primeşte în casa ei nu numai un mare istoric şi dramaturg, dar şi un mare om politic, a exclamat: "Bună ziua, domnule Iorga, vizita dumitale mă onorează şi te rog. urmează-mă." Într-o altă camera spaţioasă, cu lumină opacă datorită unor draperii de pluş, tot bleu, o masă rotundă masivă cu două pahare de cristal, alături de o sticlă de şampanie franţuzească, pişcoturi şi alt vas, tot de cristal, plin cu bomboane de la Cofetăria Capsa. La doi metri de masă, un pat dublu, stil Ludovic al XV-lea, cu tapiserie şi lenjerie fină de culoarea draperiilor şi a rochiei amfitrioanei. Se creaseră condiţii optime ca Nicolae Iorga să cadă în "greşeală". Numai că Nicolae Iorga, din pragul apartamentului, la invitaţia actriţei să intre cât mai repede, a exclamat: "Doamnă Voiculescu, am onoarea să v-o prezint pe Catinca, soţia mea", care pentru un moment nu se văzuse de impozantul ei soţ. Actriţa înroşindu-se de situaţia neprevăzută, că Iorga nu venise singur, a regretat că participase la încercările meschine ale unor adversari politici de a-l compromite pe savantul Nicolae Iorga.
Verticalitatea morală a profesorului Nicolae Iorga era recunoscută şi venea ca exemplu pentru toţi "rătăciţii" şi certaţilor cu normele de conduită civilizată. Numai că şi Iorga, în exces de zel, în anumite situaţii exagera.
Când era rector al Universităţii din Bucureşti, ieşind de la cursuri, în faţa lui, pe holul Facultăţii de istorie, un student şi-a permis s-o ia de gât pe o colega. Gestul n-a fost pe placul profesorului, care părinteşte, dar şi cu autoritatea sa ştiinţifică se adresează studentului îndrăgostit: "Tinere! O iei în căsătorie, altfel o compromiţi pentru totdeauna pe fată."
După cum se ştie, Nicolae Iorga a avut două căsătorii. Prima, pe care o va regreta, a fost cu Maria Tassu, fiica junimistului Vasile Tassu. Ea s-a oficiat în 1890. Voiajul de nuntă făcut la Veneţia a fost un coşmar pentru tânăra mireasă. Tânărul profesor în loc s-o plimbe cu gondola, aşa cum se aştepta ea, toată ziua studia la arhivele şi bibliotecile oraşului, cercetând documente referitoare la istoria românilor. Seara, când venea acasă, o punea pe tânăra sa soţie să-i copieze actele şi documentele descoperite în timpul zilei. Aceasta a fost una din cauzele divorţului de mai târziu.
A doua căsătorie, cu Ecaterina Bogdan, sora slavistului Ioan Bogdan, a fost temeinică, bazându-se pe dragoste şi respect reciproc. Ea a fost oficiată la Braşov, de unde era soţia, iar partea religioasă a avut loc la Biserica ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Scheii Braşovului.
În timpul serviciului religios, când preotul le punea cununile, Nicolae Iorga o strânge de mână pe Catinca, şoptindu-i: "De acum voi lupta toată viaţa pentru Unirea Transilvaniei cu România".
Universitatea de vară "Nicolae Iorga" de la Vălenii de Munte, izvor de lumină şi cultură românească, împlineşte anul acesta 94 de ani de existenţă, în fiecare an, aici la Vălenii de Munte, unde Profesorul a ridicat un adevărat Templu de rugăciune, de învăţătură şi de luptă pentru unitatea tuturor românilor, şi care se numeşte Universitatea de vară "Nicolae Iorga", vin ca la Mecca, învăţaţi români şi străini şi de la înalta catedră se radiază lumina ştiinţei, a culturii şi a înfrăţirii umane.
Între cursuri şi alte activităţi, în excursii la locuri istorice şi seara după încheierea activităţii, cursanţii se adună comentând prelegerile, iar cei mai în vârstă îşi deapănă amintirile despre viaţa şi opera Magului. Multe dintre amintiri din "cetatea de spirit" de la Văleni au devenit legende, având totuşi un sâmbure de adevăr.
Iată câteva amintiri cu referinţă la verticalitatea morală recunoscută a lui Nicolae Iorga:
Se ştie că Nicolae Iorga, cel mai mare istoric român, a fost şi dramaturg. Majoritatea pieselor sale tratau subiecte istorice. Publicul preferă piese de teatru "savuroase" în care femeia să fie prezentă în toate ipostazele. Văzând că piesele sale nu sunt "gustate", Nicolae Iorga cere explicaţii directorului Teatrului Naţional, V.I. Popa, care cu jenă îi mărturiseşte:
"- Domnule profesor, dumneavoastră n-aţi cunoscut în viaţă decât două femei (n.n. - Nicolae Iorga a avut două căsătorii). Ca să scrieţi o piesă pentru public, cu un subiect care să-l atragă, trebuie să pătrundeţi în înalta societate, să cunoaşteţi cotloanele şi abisurile."
"- Bine domnule director, dar ce ar spune Catinca mea?!"
Catinca era cea de-a doua soţie, devotată, şi cu care a convieţuit mulţi ani, până la sfârşitul vieţii.
"- S-ar putea ca doamna Catinca să nu afle niciodată, domnule profesor."
"- O, atunci aş suferi atât de mult că am înşelat-o, încât pentru mine n-ar mai fi linişte, şi toată viaţa mi-ar fi un coşmar."
Nicolae Iorga avea o putere de creaţie de invidiat. Multe din piesele sale erau scrise într-un timp record. Uneori o piesă putea s-o scrie într-o singură noapte. Frazele erau savante şi încărcate cu multă istorie. Una dintre piesele sale jucate la Teatrul Naţional din Bucureşti a fost "Doamna Irimia", prin anii 1931-1932. Profesorul Iorga era prim-ministru şi ca toţi politicienii era urmărit să facă anumite greşeli pentru a-l compromite. Un grup de "amici" care doreau să dovedească opiniei publice că Nicolae Iorga nu este "uşă de biserică", şi poate fi sedus de femei, i-a pregătit o capcană. "Amicii" au atras în "afacerea" murdară pe cea mai mare artistă dramatică a timpului, frumoasa Mărioara Voiculescu. Aceasta, la "sfatul" complotiştilor, îi telefonează lui Nicolae Iorga că doreşte mult să joace rolul principal în piesă. Profesorul este încântat de colaborare. Numai că eroina noastră "pregătită" îi cere autorului să vină la ea acasă pentru o serie de discuţii pe marginea regiei. Nebănuind absolut nimic rău, acceptă invitaţia artistei la domiciliul acesteia.
În ziua mult aşteptată de "amicii" profesorului, actriţa a fost bine pregătită pentru a juca o "scenă" care l-ar fi compromis pe Nicolae Iorga. Îmbrăcată într-o rochie bleu, exagerat de decoltată, de o transparenţă provocatoare, pe gât cu un şir lung de perle veritabile, pe o mână o brăţară de aur cu diamante, auzind soneria, deschide uşa luxosului apartament şi cu gestul unei gazde care primeşte în casa ei nu numai un mare istoric şi dramaturg, dar şi un mare om politic, a exclamat: "Bună ziua, domnule Iorga, vizita dumitale mă onorează şi te rog. urmează-mă." Într-o altă camera spaţioasă, cu lumină opacă datorită unor draperii de pluş, tot bleu, o masă rotundă masivă cu două pahare de cristal, alături de o sticlă de şampanie franţuzească, pişcoturi şi alt vas, tot de cristal, plin cu bomboane de la Cofetăria Capsa. La doi metri de masă, un pat dublu, stil Ludovic al XV-lea, cu tapiserie şi lenjerie fină de culoarea draperiilor şi a rochiei amfitrioanei. Se creaseră condiţii optime ca Nicolae Iorga să cadă în "greşeală". Numai că Nicolae Iorga, din pragul apartamentului, la invitaţia actriţei să intre cât mai repede, a exclamat: "Doamnă Voiculescu, am onoarea să v-o prezint pe Catinca, soţia mea", care pentru un moment nu se văzuse de impozantul ei soţ. Actriţa înroşindu-se de situaţia neprevăzută, că Iorga nu venise singur, a regretat că participase la încercările meschine ale unor adversari politici de a-l compromite pe savantul Nicolae Iorga.
Verticalitatea morală a profesorului Nicolae Iorga era recunoscută şi venea ca exemplu pentru toţi "rătăciţii" şi certaţilor cu normele de conduită civilizată. Numai că şi Iorga, în exces de zel, în anumite situaţii exagera.
Când era rector al Universităţii din Bucureşti, ieşind de la cursuri, în faţa lui, pe holul Facultăţii de istorie, un student şi-a permis s-o ia de gât pe o colega. Gestul n-a fost pe placul profesorului, care părinteşte, dar şi cu autoritatea sa ştiinţifică se adresează studentului îndrăgostit: "Tinere! O iei în căsătorie, altfel o compromiţi pentru totdeauna pe fată."
După cum se ştie, Nicolae Iorga a avut două căsătorii. Prima, pe care o va regreta, a fost cu Maria Tassu, fiica junimistului Vasile Tassu. Ea s-a oficiat în 1890. Voiajul de nuntă făcut la Veneţia a fost un coşmar pentru tânăra mireasă. Tânărul profesor în loc s-o plimbe cu gondola, aşa cum se aştepta ea, toată ziua studia la arhivele şi bibliotecile oraşului, cercetând documente referitoare la istoria românilor. Seara, când venea acasă, o punea pe tânăra sa soţie să-i copieze actele şi documentele descoperite în timpul zilei. Aceasta a fost una din cauzele divorţului de mai târziu.
A doua căsătorie, cu Ecaterina Bogdan, sora slavistului Ioan Bogdan, a fost temeinică, bazându-se pe dragoste şi respect reciproc. Ea a fost oficiată la Braşov, de unde era soţia, iar partea religioasă a avut loc la Biserica ortodoxă "Sfântul Nicolae" din Scheii Braşovului.
În timpul serviciului religios, când preotul le punea cununile, Nicolae Iorga o strânge de mână pe Catinca, şoptindu-i: "De acum voi lupta toată viaţa pentru Unirea Transilvaniei cu România".
|