Tunelul

In anul 1996, in lunile ianuarie-februarie, am avut o problema cardiaca, o aritmie extrasistolica ventriculara, destul de grava, care a necesitat internarea mea in spital, la sectia de cardiologie, deoarece nu ceda la nici un fel de tratament. Am fost dus cu caruciorul direct la terapie intensiva, cuplat la aparatura de specialitate si mi s-a instituit tratamentul corespunzator. Am stat cinci zile la reanimare, timp in care au fost adusi bolnavi cu infarct si care dupa doua-trei zile erau dusi in salon. Nu m-am speriat, dar ma saturasem sa stau pe spate, impanat cu ace ca un arici, fara nici un rezultat. Mentionez ca in afara de unele mici raceli, sau uneori hiperaciditate gastrica, nu am fost bolnav niciodata. In a cincea zi mi s-a dat o doza dubla de insulina (in perfuziile glucozate se bagau si cateva unitati de insulina pentru echilibrarea glicemiei), care m-a bagat in coma hipoglicemica. Am simtit ca mi se racesc mainile si picioarele dinspre extremitati, m-am uitat la ceas, era ora 16.40, si am chemat asistenta de salon care era la al doilea pat distanta, spunandu-i ce simptome am si rugand-o sa-mi verifice pe monitor tensiunea arteriala. In acel moment, am vazut o pata mare neagra, rotunda, in mijloc avand o pata luminoasa aurie, tot rotunda, cam jumatate din suprafata neagra, venind cu viteza spre mine, dupa care nu am mai stiut nimic. Mi-am revenit la ora 19.20. M-am trezit band un ceai foarte dulce si mancand automat macaroane cu pesmet, pe care era foarte mult zahar si pe care mi le “administra” femeia de serviciu (Dumnezeu sa-i dea multa sanatate!). M-am externat ameliorat. De ce v-am plictisit cu aceste patanii ale mele? Pentru ca din acel moment, eu nu m-am mai temut de moarte absolut deloc (nici pana atunci nu o prea bagam in seama, convins ca ne guverneaza un destin). Am devenit brusc un om credincios. De atunci, in fiecare seara si dimineata, ma rog lui Dumnezeu pentru mine, familie, orasul, tara mea si pentru lumea intreaga, pentru tot globul pamantesc. Si Ii multumesc. Mi-am schimbat total mentalitatea. Ma straduiesc sa gandesc numai pozitiv, nu mai judec pe nimeni si ma feresc sa am de-a face cu cei 3 B, adica: blestem, blasfemie si barfa.
O liniste si o pace interioara au coborat asupra mea, sunt multumit cu ceea ce am si ceea ce nu am, sunt optimist si doar comportamentul alesilor poporului care n-au reusit sa faca mare lucru pentru aceasta tara frumoasa imi mai lasa un gust de amaraciune. Mi-am reamintit ca ma trag din neam de preoti, atat din partea tatalui, cat si a mamei (ortodox si greco-catolic), si ca eram programat sa urmez teologia, dar odata cu schimbarea de regim, acest lucru nu a mai fost posibil.
Experientele mistice, insa, nu s-au sfarsit. La cateva luni dupa externarea din spital, cand lasasem fumatul si nu mai consumam alcool deloc, iar regimul alimentar era preponderent vegetarian, am avut doua vise (viziuni?), la scurt timp unul de altul.
Primul: mergeam pe un drum de pamant destul de larg, marginit in partea dreapta de un gard din scanduri negeluite, inalt cam de 2,5 m, asezate in picioare (vertical), iar in partea stanga, de calea ferata. Nu erau case sau alte constructii. Drumul cotea la dreapta in sensul de mers, iar dupa ce am trecut cam 20-30 m de curba, am auzit un zgomot in spate. M-am intors sa vad ce e. Un calaret pe un cal rosu, in armura, cu coif pe cap, imbracat in zale, cu scut, lance si sabie. Cu ochii oblici, venea intr-un galop nebun. M-am lipit de gard sa nu fiu lovit si ma uitam uimit dupa el, cum se indeparteaza, intrebandu-ma mirat ce-o fi cu aratarea asta. Nu m-am dezmeticit bine, cand aud din nou zgomot de cai galopand si, intorcandu-ma, vad un cal negru, cu un calaret tot in armura, dar fara coif, cu pletele roscate in vant. Imediat dupa el, aproape alaturi, la o distanta de 1/2 cal, alti doi calareti in armuri, carora nu le-am distins fata, unul pe un cal alb si unul sur, gonind nebuneste. Ultimii doi au trecut aproape de mine, dar nu m-au atins. I-am urmarit cu privirea pana au disparut din raza vizuala. Stand pe loc, m-am intrebat: “Doamne, ce e cu nebunii astia?”. Atunci am auzit un raspuns, care nu mi-am dat seama de unde venea. “Cum? Nu recunosti cei 4 cavaleri ai apocalipsei?” M-am trezit lucid, parca nici nu dormisem. I-am povestit sotiei, care dupa ce a ascultat mi-a replicat doar atat: “Doamne fereste, ca prostii mai visezi”. La serviciu, povestindu-le colegilor visul, s-au uitat unul la altul, cineva a spus: “Interesant!”. Iar unul m-a intrebat: “Si galopau puternic cavalerii astia, mai Tete?”. Fiind cel mai batran din sectie, cred ca in gandul lor colegii si-au zis: “S-a scrantit batranul”. Doar baiatul meu cel mai mic, care este psiholog, m-a ascultat cu atentie. Nu am mai povestit acest vis-viziune nimanui, de teama ridicolului.
Al doilea vis: eram la gradina mea particulara de 800 m.p. din Dealul Budiului din Targu-Mures. Se insera, dar inca nu aparusera stelele. Stateam la poarta si ma gandeam ca o sa dorm la baraca in noaptea aceea, avand mancare pentru a doua zi, si nu are rost sa mai pierd timpul pe drum. Ridicandu-mi ochii spre cer, vad in partea de sus, spre Budiul mic, un cerc luminos, cu o cruce luminoasa impartind cercul in patru. Din partea de vest, unde apune soarele, spre cerc se indrepta un obiect luminos lunguiet, care intra in cerc de-a lungul “Ecuatorului” si aproape de intalnirea cu “meridianul” explodeaza. Nu am auzit zgomot, doar intreg cercul s-a luminat puternic o clipa, dupa care cercul, crucea, obiectul luminos au disparut si in suprafata cercului a aparut o lumina difuza (ca si cand stingi televizorul si ecranul mai ramane un timp slab luminat). Dedesubtul acelui rotund de lumina difuza, au aparut scrise ca la televizor, doua randuri, intr-o limba straina. Uitandu-ma, am zis: “Nu cunosc scrierea araba sau ebraica, scrie te rog in romaneste”. Atunci scrierea aceea a disparut si a aparut scris in romaneste, tot pe doua randuri: “Sfarsitul lumii va fi in anul 5766″. Apoi au disparut, si lumina difuza, si scrisul. Ma uitam nauc spre cer. Mi-am zis: “Sa ma trezesc si sa notez anul, sa nu-l uit”. M-am sculat si l-am notat, eram atat de treaz si de lucid, parca nu dormisem. N-am mai putut sa dorm in noaptea aceea, de altfel a si sunat ceasul nu peste mult timp. Acestea sunt cele doua vise-viziuni ale mele din anul 1996, iulie si septembrie. Desigur ca am incercat sa povestesc acest vis colegilor, dar in timp ce-l povesteam, doi dintre ei au inceput o alta discutie. Am lasat-o balta, considerand ca nu sunt vrednici sa stie. Familiei i-am povestit, dar parca se feresc sa asculte. Doar sotia, care este foarte credincioasa, dar total ignoranta a fenomenului paranormal, si-a facut cruce si a zis: “Doamne, apara-ne!”.
Iata de ce, cand am citit articolul publicat in revista cu decodificarea Bibliei, si vazand ca anul corespunde cu cel visat de mine, m-am racit. Mi s-a facut pielea gainii si mi-am zis: “Cine esti tu, nevrednicule, sa ai acces la asemenea previziuni?”. Am reflectat mult dupa aceste “aratari”. In final, mi-am dat seama ca dupa moartea clinica, din spital, viata mea a intrat sub semne ciudate, pe care sper sa le inteleg candva.
Moldovan Ioan Nitu – Targu-Mures