Suferinta-Rabdare

Un mare rol în înaintarea omului spre chipul real al lui îl are rabdarea necazurilor. Aceasta îl întareste pe om cu adevarat în spiritul lui, în vreme ce cautarea de a se sustrage de sub ele îl moleseste spiritual. Prin rabdarea necazurilor omul arata ca taria lui nu-i vine de la alipirea de lume, ci de la Dumnezeu Cel atotputernic si iubitor. Lumea alterneaza placerile ce le da cu foarte multe necazuri, însasi robia si slabiciunile în care-l coboara pe om patimile ca alipiri excesive la lume, arata incapacitatea ei de a-l îmbunatati de a face din el o fiinta libera. Omul este unit prin spiritul sau în mod deosebit cu Dumnezeu Cel netrecator si infinit în viata Lui, de aceea trebuie sa cultive mai ales legatura cu El dezrobindu-se de lume si devenind prin aceasta stapânul ei cu adevarat. Toate cautarile de ocolire a necazurilor alegând viata comoda prin ceea ce i se ofera de catre lume sunt împreunate cu egoismul care separa pe om de om, împiedicându-l prin aceasta în înaintarea spre Împaratia Cerurilor care este Împaratia iubirii între el si Dumnezeu, între om si semenii sai. De aceea sfintii Varsanufie si Ioan socotesc ca nu exista alt drum spre Împaratia Cerurilor decât suportarea cu rabdare a durerii, a necazurilor si chiar savârsirea oricarui bine ei o socotesc împreunata cu suportarea unui necaz, caci aceasta trezeste invidii vazute si nevazute. În rabdarea necazurilor se manifesta o relativizare a legaturilor noastre cu cele ale lumii; prin ea se face iarasi transparent sau simtit planul vietii spirituale superioare caracterizata prin bunatate si iubire în viata de veci. Acest simt al relativitatii celor pamântesti care slabeste patimile noastre da omului odihna tot mai mare din partea grijilor pentru lucrurile si influentele lumii acesteia, de aceea �odihna� este o alta importanta stare duhovniceasca accentuata insistent de cei doi batrâni. Prin aceasta se arata ca lumea e facuta nu pentru a ne robi spiritul, ci pentru a fi transfigurata prin spiritul nostru unit cu Dumnezeu ca sa fie luata în stapânire de spiritul nostru. Sfântul Varsanufie explica aceasta odihna aratând ca ea se dobândeste ca arvuna înca în viata de aici prin rabdarea necazurilor produse de o prea mare lipire de lume, care ne tin într-o agitatie chinuitoare; înaintam spre marea si netrecatoarea odihna a vietii viitoare care nu este o încremenire, ci o bucurie netulburata, de iubirea în care vom vietui în vesnicie. Odihna vesnica la care ajung cei ce se întaresc de aici în rabdarea necazurilor are si ea o liniste a constiintei de a nu fi facut rau altora, sau de a fi obtinut iertarea pentru relele pricinuite altora.

ˇ Taina suferintei care înnobileaza nu o pot întelege decât cei subtiati prin experientele duhovnicesti. �Inima tare� consta în a suporta necazurile si a ramâne în iubire fata de cel ce-ti provoaca raul. �Inima tare� sta în staruirea de a fi dulce cu cei ce te adapa cu paharul amaraciunii.

ˇ Te descurajezi în necazuri ca un om trupesc ca si când n-ai fi auzit ca te asteapta necazuri cum i-a spus si Duhul lui Pavel (Fapte 20,23) care-i mângâia pe cei ce erau cu el pe corabie îndemnându-i sa fie cu voie buna.

ˇ Cine striga în necaz împotriva altora striga împotriva puterii aratata de Hristos pe Cruce. Hristos si-a aratat puterea rabdând si neocarând pe nimeni. Asteptând necazuri si mai grele decât cele de fata, le vei simti pe acestea mai usoare si prin aceasta te vei simti deasupra lor, deci si odihnit. Libertatea si odihna sunt nedespartite, dar la aceasta stare nu se ajunge cautând comoditatea caci si aceasta ne robeste leneviei facându-ne totodata insensibili în sens egoist. Nu evitând necazurile ne umanizam, ci rabdându-le; aceasta este în acelasi timp adevarata mângâiere a Duhului sfânt care va mângâia duhul nostru � aceasta este adevarata odihna.

ˇ Cel ce a rabdat pâna la sfârsit, arata ca nu s-a lasat coplesit de nici o greutate, acela a câstigat deplin lupta pentru libertate în care s-a unit cu Duhul Sfânt � Duhul libertatii.

ˇ Cel ce rabda arderile cu fierul înrosit al necazurilor se va mântui.

ˇ Sa-l socotesti pe cel ce te loveste ca pe cel ce te mângâie si pe cel ce te necinsteste ca pe cel ce te slaveste, pe cel ce te necajeste ca pe cel ce te odihneste, iar pe cel ce te ocaraste ca pe cel ce te cinsteste.

ˇ Rabdarea necazurilor ne face partasi la patimile lui Hristos, iar aceasta ne pune n comuniune cu El. Prin aceasta ne împartasim de puterea Lui de a ne ridica mai presus de noi însine, mai presus nu numai de placeri, ci si de suferintele care pot sa aiba o mare putere asupra noastra. Mila pentru altii ne elibereaza si de unele si de altele. Hristos a patimit pentru noi, dar nu ca sa ne scuteasca pe noi de a mai face ceva, ci ca sa înnobileze firea noastra. Punând în firea Lui omeneasca aceasta putere ne-o comunica si noua. Altfel Hristos nu s-ar mai fi facut începatorul unei vieti noi a umanitatii. Cei din occident au renuntat la orice efort de îmbunatatire din puterea lui Hristos, aceasta ducându-i la o mare slabanogire, indiferentism si libertinaj.

ˇ Rabdarea necazurilor este un ajutor de întarire a subiectului uman. Cine rabda, staruie sub greutati, nu fuge de ele nu da loc slabiciunii sau deznadejdii. Cel ce rabda învata astfel stapânirea de sine, cel c staruie rabdând atinge treapta suprema a umanului de a fi subiect si nu obiect purtat încolo si încoace, fara voia lui. Împaratia Cerurilor este o comuniune a subiectelor libere, nesupuse fara voia lor raului si nerabdarii chinuitoare a subiectelor ce se bucura de comunicarea cu Tatal, ca niste fii ai Tatalui, supremul Subiect liber, devenind si ei stapâni pe ei însisi asemenea supremului stapân, nesupus nici unei forte superioare Lui. În aceasta împaratie nu pot intra decât cei ce si-au întarit libertatea prin rabdarea staruitoare a necazurilor si a supararilor inevitabile ce le vin de la natura schimbatoare a lumii si de la starea înca nedesavârsita a semenilor. Pilda ne-a dat în aceasta privinta Însusi Hristos, dar nu numai pilda ci si putere punând în firea Lui omeneasca toata puterea stapânirii nepatimitoare de sine prin suportarea rabdatoare a patimirii si a mortii. Deci asa cum a întemeiat El Împaratia Cerurilor pentru oameni sau Împaratia sufletelor umane ridicate peste robia de sub stapânirea patimilor interioare si a stapânirilor lumesti exterioare.

ˇ Pentru ce va tulburati pentru niste nimicuri ca niste începatori nepriceputi? De ce uiti cuvântul: �Lipsiti, strâmtorati, rau chinuiti�? (Evrei 11,37) Parintii nostri si-au ales lor necazurile iar noi nu ne rusinam sa cautam orice fel de odihna. Cât despre moartea ta, ti-am spus si ti-o repet: nu vei mai zabovi mult timp în trup.

ˇ Nu s-a rugat Iisus pentru sine sa treaca paharul de la El, ci pentru ca sa ne învete si pe noi sa ne rugam când ne aflam în mare strâmtorare si rugându-ne sa luam putere sa rabdam. Astfel nici El n-a primit si nici noi nu primim prin rugaciune departarea încercarii si a necazului, ci puterea de a rabda caci aceasta ne este de folos pentru a ajunge la taria stapânirii peste toate cele ce cauta sa ne robeasca, nu scaparea facila de durere. Deci Iisus n-a obtinut ceea ce a cerut, nici noi, dar obtinem altceva mult mai de folos. Rugaciunea nu este ascultata totdeauna pentru ceea ce cerem, dar este ascultata totdeauna prin faptul ca ni se da putere sa rabdam în ceea ce ni se lasa sa suportam.

ˇ Dumnezeu a primit mai mare slava prin rabdarea de catre Iov a încercarilor venite asupra lui, atât pentru ca marturia lui Dumnezeu pentru el s-a dovedit prin ea adevarata cât si pentru ca s-a aratat cât de tari sunt cei ce se încred în El.

ˇ Numai bucurându-te de boala care o ai ca fiind spre binele tau, aceasta îti va fi de folos.

ˇ O, iubite frate, Domnul a rabdat crucea iar tu nu te bucuri de necazurile a caror rabdare ne duce la Împaratia Cerurilor? Drept ai spus ca esti necajit, dar nu stii ca atunci când cineva cere parintilor sa se roage pentru el lui Dumnezeu sa-i dea ajutorul sau, i se înmultesc necazurile si cercetarile spre probarea lui? Nu cere odihna trupeasca daca Domnul nu ti-o da caci El a zis: �În lume necazuri veti avea!� Domnul sa te ajute în toate. Iarta-ma pentru cele ce ti le-am spus caci am vorbit ca unul care cere multe fara sa le aiba el însusi, dar am spus cele ce le stiu de la altii care le-au cercat cu fapta.

ˇ Frate, �toata odihna trupului este un lucru de scârba lui Dumnezeu� caci a zis El însusi: �Îngusta si plina de necazuri este calea ce duce la viata�, deci în alegerea ei exista voia cea buna si cel ce o tine pe ea îsi alege sie-si în tot lucrul un necaz de buna voie dupa puterea lui. Nu stii ce zice Apostolul: �Îmi chinuiesc trupul meu si-l port robit�? Vezi ca chiar fara sa vrea, trupul, dumnezeiescul Apostol îl duce robit cu voia sa? Cel ce are aceasta vointa buna a mântuirii, în orice lucru din cele trebuitoare lui amesteca putin necaz. De pilda: am prilejul sa dorm pe o saltea de lâna, dar aleg sa dorm pe una de paie si aceasta numai pentru neputinta trupului meu, rusinându-ma ca altii dorm pe pamântul gol, pe scândura si îsi pun sub cap o perna de ogrinji ca cel între sfinti Arsenie si multi altii. Altii înca si-au pus sub capul lor maracini alegând mai mult chinuirea. Am apa folositoare la bucatarie aproape? Trebuie sa aleg ca un iubitor de osteneala una mai îndepartata ca sa ostenesc trupul cu putin necaz. Pot sa manânc pâine buna si curata? Trebuie sa aleg una proasta ca sa ma chinuiesc putin, aducându-mi în acelasi timp de cei ce n-au gustat nimic copt mai ales de Stapânul nostru Hristos, Care a gustat fierea si otetul pentru mine. Aceasta este voia dupa Dumnezeu, iar cea dupa trup cauta odihna în toate cele dimpotriva. Aceasta se întâmpla când zic: �Închide repede usa sa nu ma traga curentul si sa racesc�, sau �Vezi frate ca ai afumat mâncarea si nu pot s-o manânc� si celelalte. Aceasta este voia cea rea; tai-o pe aceasta si te vei mântui, iar de esti biruit de ea, osândeste-te pe tine si da dreptate aproapelui. Deci, daca �Împaratia lui Dumnezeu este a celor ce se silesc�, daca nu ne silim, cum ne vom mântui?

ˇ Totdeauna sa amestecam în cele ale noastre putina strâmtorare si necaz de orice fel temându-ne de cele spuse: �Ai luat cele bune în viata ta.� (Luca 16,25) Nu este bine sa ne odihnim întru nimic caci cel ce cauta aceasta îsi traieste lui si nu lui Dumnezeu, iar unul ca acesta nicicum nu-si poate taia voia sa.

ˇ Sa nu te lenevesti deci, ci lucreaza si nu pregati hrana care putrezeste, ci pe cea care ramâne pentru viata vesnica si o hraneste pe aceasta în Hristos Iisus Domnul nostru întru Care întareste-te pururea.

ˇ Frate, voia Stapânului este sa ne mântuim, pentru ce atunci noi nu voim? Caci nu minte Cel ce-a spus: �Cereti si veti lua.� (Cum nu s-ar bucura Hristos când i-am cere sa ne ajute sa-I urmam pilda ca sa ne asemanam cu El? Prin aceasta ne facem frati cu el si mostenim cu el Împaratia Tatalui. De aceea s-a facut si s-a adus jertfa Tatalui ca om predându-se cu desavârsire Tatalui ca si noi sa ne facem din puterea Lui asemenea Lui renuntând la egoismul nostru, predându-ne Tatalui si unii altora. Chipul lui Hristos este tinta spre care înaintam în eforturile noastre de desavârsire si din El luam puterea lor. mai ales din puterea Lui care a culminat în rabdarea crucii luam si noi putere de a rabda.)

ˇ Moartea din generozitate înseamna iesirea din închisoarea egoismului. Moartea de pe urma pacatului înseamna a te saraci si sufoca în strâmtorarea egoismului tau. Noi purtam în sine moartea din egoism chiar din samânta parintilor din care ne nastem, dar o putem preface în moarte din generozitate si aceasta ne trece la viata. Ne nastem în orice caz ca sa murim: sa murim de buna voie a iubirii fata de altii sau de moartea din egoism.

ˇ Cât despre fratele cel împreuna cu tine, suporta-l dupa puterea ta caci cel sanatos trebuie sa-l suporte pe cel bolnav, pâna ce va face Dumnezeu ceea ce este de folos.

ˇ Chinuieste-ti mult simturile tale: vederea, auzul, gustul, mirosul, pipaitul si vei înainta prin harul lui Hristos caci nu ajunge cineva martir fara chinuri.

ˇ Omul probat este un om tare; el devine tare daca rezista ispitelor � acesta fiind sensul probarii. Împaratia Cerurilor este a oamenilor tari care prin probe au ajuns de neclatinat de ispitele placerii si ale durerii; care nu se lasa luati în stapânire de nimic ci staruie în comuniunea liberei iubiri de Dumnezeu.

ˇ Nu se poate scoate raul din fire fara încordarea ei. Pacatul, patima reprezinta o slabiciune a firii. Nu suferinta pur si simplu o întareste si o izbaveste de rau, ci rabdarea ei care reprezinta o încordare o folosire a tuturor rezervelor de putere însotita de cererea cu încredere a ajutorului lui Dumnezeu, care si ea reprezinta o încordare a puterii. Si înfrânarea de la placerile care ispitesc este o încordare, o rabdare a ispitei fara încovoierea care cedeaza, dar numele de rabdare se foloseste mai propriu împotriva ispitei de a fugi ce durere, tendintei de a iesi de sub ea. Slava firii este starea care nu mai simte nici atractia superficiala spre placere, nici durerea trupului, când duhul a coplesit viata trupului. Dar de duh tine si vointa. Fara a se exercita în efortul vointei, în duhul nu poate deveni puternic ca sa copleseasca placerea si durerea trupului. Acesta a fost rolul rabdarii lui Hristos si a crucii suportate de el. Firea Lui omeneasca trebuia sa mearga pâna la supremul grad al rabdarii care este rabdarea mortii pentru a se întari deplin. O cedare în ultimul moment ar fi fost o alunecare din tot ceea ce a dobândit prin ce a rabdat anterior. Trebuie sa-ti dai însusi viata ca sa o dobândesti în suprema tarie a ei pe planul superior oricarei slabiciuni. Aceasta nu exclude faptul ca Hristos a suferit si din compatimire cu noi sau ca sa ne arate iubirea sa. Propriu-zis acestea au stat la baza rabdarii Lui prin care a învins slabiciunile din firea noastra de pe urma pacatului, slabiciunea care mergea prin cedarea sub placere si durere pâna la biruirea ei prin moarte. Trebuia sa se întâmple aceasta întarire si eliberare în pârga firii noastre asumate de El pentru ca sa treaca si la noi puterea biruirii placerii si durerii legate de patimi. Hristos a patimit pentru noi în sensul ca numai El a putut întari cel dintâi în mod real firea noastra prin Cruce si din comunicarea cu El primim si noi puterea de a întari firea noastra liberând-o de slabiciune. Rabdarea Lui este izvorul rabdarii noastre care ne întareste si pe noi. � �Nu te amagi deci, caci alta cale afara de aceasta nu exista!�

ˇ Nu socoti ca daca ai fost lovit de cineva ai suferit mare lucru caci Însusi Domnul cerului si al pamântului a fost lovit. Nu te lasa clintit ca sa te muti din locul tau si sa te desparti de fratele tau caci aceasta nu e dupa Dumnezeu, ci plinirea voii diavolului. Iar daca faci aceasta tot nu vei avea odihna, ci-ti va face si mai rau caci din rau nu iese nici un bine. Apoi aceasta este nesupunere si înaltare a fruntii caci �unde este cearta si zavistie, acolo e neorânduiala si tot lucrul rau� (Iacov 3,16). Nimeni nu se tamaduieste prin aceasta în veac caci numai cel ce-si taie voia sa si lupta sa nu-l iscodeasca pe aproapele, nici sa nu spuna vreodata: �Ce este aceasta sau aceea?� ori �De ce aceasta?� Iar cel ce zice: �Vreau si eu aceasta� se face fiu al diavolului si strain de Dumnezeu caci este vadit ca face voia diavolului si pe cea a lui Dumnezeu. Deci roaga-te din tot sufletul pentru fratele tau si iubeste-l pe el în Hristos Iisus Domnul nostru.

ˇ Multi au platit altora ca sa fie înjurati pentru a învata rabdarea iar tu o înveti fara nici o plata.

ˇ Frate, când lucratorii au cerut plata de la stapânul viei nu s-au laudat cu altceva decât cu un singur lucru: �Am rabdat arsita zilei si greutatea ei.� Sa rabdam si noi cu multumire necazul ca sa ne împartasim cu îmbelsugare de mila lui Dumnezeu si sa nu ne descurajam cazând astfel în robia trândaviei caci este începutul pierzaniei.

ˇ Dumnezeu nu vrea sa aiba decât fii puternici care se arata mai tari decât greutatile care le întâmpina si mai presus de tentatiile placerii. Dumnezeu Cel tare nu vrea sa aiba drept fii niste cârpe plângarete!

ˇ Sfintii Varsanufie si Ioan unesc rabdarea necazurilor cu multumirea. Prin ultima se întareste si mai mult rabdarea si se arata ca fiind pentru Dumnezeu, caci dând slava lui Dumnezeu nu numai pentru cele placute, vazând si cele din urma, vazând întelepciunea si iubirea pedagogica a lui Dumnezeu fata de noi.

ˇ Lupta-te ca sa câstigi multumirea în toate!

Filocalia.ro

Rabdarea necazurilor ne face partasi la suferinta lui Hristos.