COMUNICARE, COMUNIUNE
» COMUNIUNEA CU DUMNEZEU ŞI CONTEMPLAREA
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Omul care află împărăţia lui Dumnezeu în sine. „Coboară în inima ta şi vei afla acolo scara pe care să urci în împărăţia lui Dumnezeu”, ne povăţuieşte Cuviosul Isaac Sirul.
Sfânta Scriptură ne învaţă că Împărăţia lui Dumnezeu este „dreptate, pace şi bucurie în Duhul Sfânt.” Pasul cel dintâi către comuniunea cu Dumnezeu este deplina încredinţare de sine în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, Dumnezeu este Acela care lucrează, iar nu omul. Comuniunea cu Dumnezeu înseamnă: Dumnezeu să se sălăşluiască în noi, El să lucreze în noi; cu El să se înveşmânteze sufletul nostru şi El să ne călăuzească mintea (cugetul), voinţa şi simţirile noastre. Atunci, noi vom fi, de bunăvoie, armă în mâinile Sale – vom fi mişcaţi de El în gândurile, dorinţele, simţămintele, în cuvintele şi lucrarea noastră. - Cum se păzeşte de mândrie cel care a ajuns la o treaptă duhovnicească mai înaltă? - Dar acest lucru nu este ceva deosebit. Comuniunea cu Dumnezeu este o stare firească a sufletului. Omul a fost creat pentru o astfel de viaţă. Păcatul însă, l-a îndepărtat pe om de această viaţă şi din această pricină el trebuie să o recâştige. În fapt, noi ne trudim să ajungem la o stare normală, sănătoasă. - Când se sălăşluieşte Împărăţia lui Dumnezeu în inima omului, Dumnezeu atunci îi va descoperi taine. „Va învăţa” împreună cu Dumnezeu despre esenţa lucrurilor şi va înţelege taina (lor) acestora. Toată cunoaşterea (înţelegerea) este la Dumnezeu, iar când Domnul voieşte, după mila Sa descoperă omului tainele. Astfel, chiar de este un monah simplu şi neînvăţat, prin mila lui Dumnezeu va cunoaşte taine mari: despre viaţă, despre moarte, despre rai şi iad, cunoaşte şi cum este orânduită lumea aceasta. Când s-a sălăşluit împărăţia lui Dumnezeu în inima omului, Dumnezeu sfâşie (rupe) neştiinţa minţii ca pe un văl. Omul va înţelege atunci nu doar tainele creaţiei, ci şi taina propriei sale persoane. Şi în cele din urmă, într-o clipită sfântă Dumnezeu îi va descoperi, după nespusa Sa milă, chiar pe Sine însuşi, iar omul Îl va contempla pe Împăratul slavei aşa precum priveşte soarele în apa limpede. În clipa aceea omul este una cu Dumnezeu şi Dumnezeu lucrează în el. Omul trăieşte numai cu trupul, iar cu duhul este în Împărăţia cerurilor, împreună cu îngerii şi sfinţii şi îl contemplă pe Domnul. Adeseori, când puneam vreo întrebare părintelui Tadei, el îmi răspundea scurt, după care adăuga: „Despre asta a scris cutare şi cutare Sfânt Părinte. Să merg să iau cartea şi să citim? ” Fireşte, că eram de acord bucuros, iar preţ de o clipă părintele răsfoia cartea şi citea fragmentele respective, iar apoi vorbea de la sine. Nu am întâlnit un om care să se orienteze atât de iute în aceste cărţi. |
|
|