Manastirea Galata, mărturie a multor secole de istorie şi spiritualitate ortodoxă, străjuieşte oraşul Iaşi ca o rugăciune înflăcărată a dreptei credinţe şi ca un remarcabil monument de cultură românească.

Ctitorul ei, Domnul Petru Şchiopul, îi dă numele după cartierul sinonim din Constantinopol unde rezidau domnii moldoveni atunci când mergeau la Poartă să primească firmanul de domnie.

Înaintea acestei mănăstiri Petru Şchiopul mai zidise una, "Galata din vale", terminată, probabil, în anul 1579, care s-a dărâmat la puţin timp după terminare, datorită aşezării pe un teren neprielnic.


Catapeteasma bisericii "Înălţarea Domnului"

Singura clădire a Mănăstirii Galata care se păstrează în forma ei originală este biserica, cu hramul "Înălţarea Domnului", sfinţită în anul 1584.

Înconjurată de un zid puternic, cu un turn-clopotniţă impunător, biserica Manastirii Galata este o excepţională realizare arhitectonică, novatoare pentru acea perioadă, rod al sintezei între elementele tradiţionale moldoveneşti, care domină, şi influenţe de factură bizantino-munteană. Astfel, acestei biserici îi sunt caracteristice elemente arhitectonice care nu se mai întâlnesc în Moldova până atunci: înlocuirea peretelui dintre gropniţă şi naos cu trei arcade susţinute de coloane, apariţia turlei secundare peste pronaos, brâul median care împarte faţada în două părţi egale, iluminarea absidelor cu trei ferestre ş.a. Biserica Manastirii Galata a servit apoi ca model bisericii Aroneanu (1594), Mănăstirii Dragomirna (1608-1609), Mănăstirii Trei Ierarhi (1639).


Pictura originală a bisericii nu se mai păstrează, fiind distrusă, odată cu catapeteasma şi alte obiecte bisericeşti, de incendiul din 1762. Până la noi au ajuns doar câteva fragmente de frescă, unul din cele mai importante fiind tabloul votiv.

Paul de Alep admiră pictura al fresco, remarcând în special portretele lui Petru Şchiopul, al soţiei şi cel al fiicei Domnitorului. Tronul Domnesc era aurit şi avea deasupra o cupolă cu cruce şi vulturul bicefal. Sfânta Masă era acoperită cu un baldachin de lemn sprijinit pe colonete decorate cu flori de crin, frunze şi alte sculpturi aurite. Înaintea altarului ardeau lumânări.

Pelerinul antiohian menţionează cele patru sfeşnice sculptate în lemn aurit şi stranele din abside.

Fragmentele de frescă descoperite cu prilejul restaurării bisericii au dovedit că la repictarea locaşului, în secolul al XIX-lea, zugravii au încercat să imite pictura iniţială, fără însă a reuşi să o şi egaleze calitativ. La fel au stat lucrurile şi în ceea ce priveşte pictura din paraclisul "Sf. Ap. Iacov", ctitorit de Petru Şchiopul în casa domnească zidită alături de biserică. Modul în care a fost aşezat acest paraclis, în aşa fel încât Domnitorul, aflat în sala alăturată, să poată asculta sfintele slujbe, vădeşte, încă o dată, evlavia ctitorului Manastirii Galata. Restaurat, paraclisul este şi astăzi loc de rugăciune şi reculegere pentru pelerini.

Odată cu fondarea bisericii "Înălţarea Domnului", Petru Şchiopul a mai zidit şi casa domnească, unde se retrăgea adesea. Ulterior, această casă a cunoscut diverse modificări arhitectonice (în sec. al XVIII-lea, de pildă, i s-a adăugat etajul). Ceea ce se mai păstrează din vechea clădire este structura parterului şi pivniţa. Restaurată, casa domnească adăposteşte astăzi, pe lângă paraclisul "Sf. Ap. Iacov", şi muzeul mănăstirii, unde pot fi admirate exponate de o deosebită frumuseţe şi valoare artistică. Aici pelerinul poate admira şi celebrul "roşu de Galata", într-un fragment din vechea frescă a mănăstirii. În incintă se mai păstrează clopotul dăruit de Petru Şchiopul bisericii "Galata din vale".

La origine, biserica mănăstirii Galata a avut fresce exterioare care au fost ruinate de timp. De-a lungul anilor viaţa de rugăciune a Galatei s-a împletit cu numeroase activităţi gospodăreşti. În a doua jumătate a veacului al XVII-lea, trăia la Galata un foarte talentat călugăr, Gherasim, care a lucrat între altele, diferite veşminte şi poale de icoane, comandate de ctitorii unor mănăstiri din Ţara Românească.

În anul 1865, aici a funcţionat o şcoală de sericicultură, condusă de M. Viltimescu.

Lucrările de restaurare din anii '70 au scos la iveală morminte domneşti (Despina şi Vlad, doi copii ai lui Petru Şchiopul şi Maria Amirali, soţia voievodului).

Restaurarea a dat ansamblului monastic o unitate compoziţională şi stilistică. Astfel, robusteţea bisericii este compensată de zvelteţea turlelor, stabilitatea cubică a palatului domnesc şi verticalitatea turnului clopotniţei.


Atelierul de croitorie bisericească

După 1990, cu binecuvântarea I.P.S. Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Galata a devenit mănăstire de călugăriţe.

Maicile şi surorile de aici se ocupă cu confecţionarea veşmintelor liturgice şi cu arta broderiei. Atelierul de croitorie bisericească de la Galata este apreciat nu numai în Iaşi, ci în toată Moldova