ICOANA MAICII DOMNULUI DE LA NICULA

Icoana Maicii Domnului de la Manastirea Nicula, in jurul careia s-a si dezvoltat pelerinajul si multimea rugaciunilor pelerinilor, a fost zugravita in anul 1681, de catre preotul zugrav Luca, din localitatea Iclod. Icoana este realizata pe scandura de brad, intarita cu doua cingatoare de brad, in grosime de doi centimetri.

Potrivit unui proces verbal, scris de cativa militari austrieci, icoana Maicii Domnului cu Pruncul, aflata astazi la Nicula, a lacrimat in mod continuu, intre 15 februarie si 12 martie 1699. Pana sa ajunga la manastirea Nicula, icoana a poposit si in castelul guvernatorului Transilvaniei, Sigismund Kornis, in Benediugu Dejului. Icoana a fost adusa la castel in anul 1713, iar dupa o perioada oarecare de timp, ea a fost adusa in manastirea Nicula.

Icoana Maicii Domnului a fost incredintata calugarilor de la Nicula de catre nobilul local Ioan Cupsa. Calugarii au asezat icoana intr-o strana de lemn, in biserica manastirii.
In perioada interbelica Biserica Ortodoxa Romana a organizat o propaganda intensa impotriva pelerinajelor de la Nicula, aceasta aflandu-se, la acea data, in mana greco-catolicilor. Atunci, se spunea ca cercetarile istorice dovedesc ca la Nicula e numai o pseudo-icoana, iar originalul s-ar afla la Biserica Piaristilor din Cluj.

In anul 1948, odata cu scoaterea Bisericii Romane Unite cu Roma in afara legii, manastirea greco-catolica de la Nicula a fost inchisa. In data de 18 decembrie 1948, comunistii au instalat la Nicula primul staret ortodox, in persoana ieromonahului Varahiil Jitaru, nascut in anul 1913, in localitatea Pangarati, judetul Neamt.

In vremurile de grea incercare, in perioada comunista, fostul ingrijitor al manastirii a salvat icoana, zidind-o intr-unul din peretii casei sale. Abia in anul 1964, in pragul mortii, el a marturisit cele despre icoana staretului ortodox al manastirii. Icoana a fost adusa la manastire insa, la doar cateva zile, ea a fost confiscata de catre comunisti.

La insistentele episcopului ortodox Teofil Herineanu, icoana a fost pusa in capela Institutului Teologic Ortodox din Cluj Napoca. In anul 1991, icoana a fost restaurata intr-un mod nu foarte bun, la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei din Cluj, dupa care a revenit la Manastirea Nicula.

Icoana de la Nicula este pretuita in mod deosebit si in lumea romano-catolica. Astfel, in anul 1767, papa Clement al XIII-lea a acordat "indulgenta plenara" tututor pelerinilor ce calatoresc la Manastirea Nicula, spre a se inchina icoanei, in zilele de 15 august si 8 septembrie. In anul 1928, papa Pius al XI-lea numeste locasul drept "sanctuar marian", adica inchinat Maicii Domnului intr-un mod deosebit.

Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania. Din acest moment Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”

Teodor Danalache

Destul de putini sunt cei care stiu ca icoana la care se inchina acum mii de credinciosi ortodocsi a fost greco-catolica. Ea s-a “nascut” in 1681, fiind opera unui preot din Iclod, un sat de langa orasul Gherla. De la acest preot, icoana a fost luata de un roman din Nicula: Ioan Cupsa sau Kupsa Jnos, cum il numesc documentele maghiare. In 1699, acum trei sute de ani, a lacrimat prima oara aceasta icoana, care de atunci a fost numita a “Fecioarei Lacrimande”. Iata ce spun documentele vremii, intocmite de prelatii maghiari: “In cursul anului 1699, militarii Regimentului Vasas al Mariei Sale Craiesti, mergand in acea biserica si uitandu-se pe rand la icoane, ei au vazut primii chipul Fecioarei cu pruncul, lacramand. Au incremenit in fata minunii si, fugind la preotul local Mihail, de 60 de ani, l-au grabit sa vina repede sa vada marea lucrare a lui Dumnezeu. Preotul, venind acolo, s-a uimit, fara sa poata intelege motivul plangerii”.

Vestea s-a raspandit ca fulgerul si mii de credinciosi, ortodocsi si catolici, romani si unguri, au venit sa vada minunea si sa i se inchine. Icoana a lacrimat intre 15 februarie si 12 martie 1699. In acest timp, s-au perindat prin fata ei mai-marii oraselor din imprejurimi, nobili si ofiteri, mireni si prelati. Veneau sceptici la inceput, intorceau icoana pe o fata si pe cealalta, apoi se inchinau plini de smerenie si se intorceau acasa, infiorati de minunea pe care o vazusera. Un soldat pios a pus o naframa sub icoana, iar a doua zi era uda, incat putea sa fie stoarsa. Capitanul maghiar al garnizoanei din Dej, care venise sa surprinda “scamatoria” si sa “demaste superstitiile”, s-a convins de adevar, a scos batista alba, curata, din buzunar si a sters lacrimile Fecioarei. A pastrat apoi batista ca pe o minune, aratand-o cu emotie celor cu care se intalnea. Un nobil maghiar din partea locului, contele Sigismund Kornis, se convinge si el ca este vorba de o adevarata minune si afirma ca locul acestei icoane trebuie sa aiba o stralucire mai mare, luand hotararea sa mute icoana din mica bisericuta de lemn, sculptat cu motive vechi romanesti, in palatul sau de la Benediug. Icoana este mutata la 12 februarie a acelui an, cu toate onorurile, fiind prezenti toti capii administrativi, religiosi si militari ai locurilor. Taranii romani nu concep insa ca icoana sa fie luata, se agita, apare pericolul unei razvratiri in masa. Fortat de imprejurari, contele consimte ca icoana sa se intoarca la Nicula.

Uimiti de amploarea fenomenului, conducatorii Bisericii Catolice trimit la fata locului o comisie alcatuita din calugari iezuiti. Sunt audiati martori, luate declaratii, confruntate proble, iar rezultatul este acelasi: a fost cu adevarat o intamplare divina.

Anul 1701 a fost anul minunilor. De atunci si pana astazi, s-au pastrat multe marturii ale vindecarilor miraculoase facute de icoana. Preoti, ofiteri, nobili si tarani se rugau cu umilinta si smerenie la icoana pentru vindecarea lor sau a celor dragi, iar harul icoanei se revarsa negresit.

Sotia comandantului ungur al garnizoanei din Cluj, Kristina, fiind in pericol de a orbi, si-a pus pe ochi o copie a icoanei si s-a vindecat. Accidentati grav, bolnavi de cancer, epileptici implorau ajutorul si se vindecau in preajma icoanei. Totul este consemnat in documente, intarit prin declaratiile facute de martori de incredere, si poarta ceva din emotia si credinta celor ce efectiv au trait acele minuni divine. De-a lungul veacurilor, icoana a fost mereu respectata, venerata si protejata. Sub influenta ei, satul Nicula a devenit un sat de pictori de icoane, aici formandu-se o adevarata scoala, ai carei adepti s-au raspadit in intreaga Transilvanie. Intre anii 1712 si 1782, deci vreme de mai bine de o jumatate de veac, icoana a fost ingropata, datorita restristilor timpului. Se spune ca atunci cand a fost dezgropata, rama ii putrezise, in timp ce pictura ramasese neatinsa.

In 1879, icoana intra intr-o biserica noua, din piatra, ridicata alaturi de vechea biserica de lemn sculptat.

In 1948, dupa retragerea calugarilor greco-catolici, icoana a fost zidita intr-o fereastra de catre un taran din satele invecinate, Chezan Vasile, pentru a fi protejata de eventuale furturi. La sfatul staretului manastirii – care intre timp devenise ortodoxa – batran si bolnav, omul consimte sa predea icoana manastirii, pe 30 ianuarie 1964. La numai 4 ore dupa ce a fost predata, o echipa a Securitatii a luat-o si a transportat-o sub paza la sediul Arhiepiscopiei Feleacului si Clujului.

Desi icoana parasise de mult aceste locuri, harul ei a ramas, manastirea fiind asaltata in vremea comunismului de credinciosi. Localnicii spun ca militia bloca pur si simplu drumul pentru a impiedica accesul multimii, dar oamenii veneau noaptea peste dealurile abrupte din imprejurimi, pentru a participa la slujbele de la sarbatorile importante.

In 1977, vechea biserica de lemn a luat foc intr-un mod misterios (de la un scurt-circuit – spuneau autoritatile) si a fost distrusa pana la temelii.

In 1991, icoana este supusa restaurarii, iar in 1992, cu o ceremonie impresionanta, se intoarce in locul din care plecase: Manastirea de la Nicula. In ultimii sapte ani, seria de minuni care a insotit icoana de-a lungul timpului a continuat, zeci de credinciosi primind vindecarea si alinarea. Martori vii, oamenii din partea locului, care de generatii au un adevarat cult al acestei icoane, sunt cei care au consemnat si au trait intens emotia acestor minuni.

Sunt trei sute de ani de cand icoana de la Nicula atrage cu o forta divina mii de pelerini credinciosi. Vin siruri, siruri, ca stolurile de pasari, din toata Transilvania si de peste muntii Carpati. Intr-o lume care isi pierde busola, credinta ramane pentru romani o stea calauzitoare. Bisericile sunt mai pline ca niciodata. Sub forta atotputernica a rugaciunii se nasc si se infaptuiesc, iarasi, miracole: sufletul se curata de pacate, se primeneste si-nvie, regasindu-si inrudirea cu Dumnezeu:

O, Maicuta Sfanta,
Te rugam fierbinte
Sa ne-asculti de-a pururi, marea rugaminte
Nu lasa maicuta,
Sa pierim pe cale
Ca noi suntem fiii
Lacrimilor tale,
Ajuta-ne Maicuta
Sa ne rugam mereu,
Sa credem totdeauna
Ca este Dumnezeu.

(Rugaciune cantata la hramul Manastirii Nicula).

Rugaciune luata de pe unul dintre pliantele cu manastirea si icoana facatoare de minuni (15.08.2011)

Ti-am cerut,Doamne, putere ca sa am succes in viata,
Dar m-ai facut neputincios ca sa invat sa ma supun.
Ti-am cerut sanatate ca sa infaptuiesc lucuri mari,
Dar am ajuns infirm ca sa savarsesc lucruri si mai mari
Si astfel viata mea sa primeasca o alta valoare.
Ti-a cerut bogatie ca sa fiu fericit,
Dar m-ai facut sarac ca sa fiu smerit.
Ti-am cerut stapanire ca sa fiu pretuit de oameni,
Dar am primit neputinta ca sa am mereu nevoie de Tine.
Ti-am cerut prietenia celorlalti ca sa nu traiesc singur,
Dar Tu mi-ai dat o inima ca sa-i iubesc pe toti.
Ti-am cerut toate lucrurile care mi-ar fi putut aduce bucurie,
Dar Tu mi-ai dat viata ca sa ma bucur de toate lucrurile ei.
Nu am primit nimic din ceea ce am cerut,
Dar am primit tot ceea ce nu nadajduisem.
Fara sa vreau, rugaciunile pe care nu le-am rostir, au fost auzite.
Sunt cel mai fericit dintre toti oamenii.
Iti multumesc, Doamne!