Manastirea Curtea de Arges


Construita din piatra de Albesti, avand ca ctitor pe Neagoe Basarab (1512 - 1521) este una din cele faimoase monumente istorice din Romania. Faima sa este legata de legenda Mesterului Manole care este cunoscuta in toate lumea. Numai la cativa kilometri departare se gaseste Castelul lui Vlad Tepes, cunoscut astazi ca Dracula. Transfagarasanul, cea mai mare constructie de acest fel din Romania, este situat la 2.034 m deasupra nivelului marii, cu un tunel cu lungimea de 845 m care trece pe sub Varfurile Negoiu si Moldoveanu, si care are o vedere pitoreasca asupra Vaii Argesului. Inceputa in 1514 din vrerea lui Neagoe Basarab de a crea un monument fara seaman de frumos lucrarile ei s-au incheiat trei ani mai tirziu, asa incit la 7 ianuarie 1517, ctitorul putea chiar sa vorbeasca de "manastirea domniei mele de la Arges", si sa-i harazeasca "vama ce este la Ocna Mica de la Tirgoviste..". Ascultind nu numai legenda, ci si unele stiri istorice, se pare ca din lipsa de bani, cu toata jertfirea podoabelor Doamnei sale, dar mai ales din lipsa de zile, zugravirea bisericii n-a putut fi ispravita inainte de trecerea intru cele vesnice a lui Neagoe Basarab.

Asadar, ginerele voievodului, Radu de la Afumati (1522-1629), odata urcat pe scaun, a consfintit continuarea decorarii asezamintului, prin pisania din 10 septembrie 1526, care mentioneaza si numele lui Dobromir zugravul.

Dupa toate izvoadele, Neagoe Basarab a cladit biserica sa pe fundatiile unui locas mai vechi, care nu fusese altul decit sediul primei Mitropolii a Tarii Romanesti. Pe aceasta, Neagoe gasind-o "darimata si neintarita .. a zidit-o si inaltat-o din temelii", fapt pe care un cronicar al infaptuirilor marelui voievod, Gavriil Protul, il intareste. In aceasta forma, biserica Manastirii Curtea de Arges cunoscuta din 1793 sub denumirea de "Biserica Episcopala", cind a devenit resedinta Episcopiei Argesului, ramine, pentru arhitectura veacului al XVI-lea, daca nu monumentul cel mai de seama, una dintre cele mai reprezentative constructii al sale.

Ca atare o pomenesc documentele si o amintesc toti calatorii straini, care si-au aflat adapost in chiliile ei. Unii dintre ei, ca Paul de Alep, in 1654, considera vechea asezare a lui Neagoe drept "una din minunile lumii". Aceleasi cuvinte de inalta pretuire le noteaza, in 1794, si englezul Robert Ainslie si - mai tirziu - pictorii Bouquet si Lancelot, ale caror insemnari de calatorii si stampe au facut sa circule si in afara granitelor tarii faima manastirii lui Neagoe Basarab.

Dupa unele refaceri partiale si intregiri in timp ale ansamblului sau, vatamata si de un puternic incendiu, Biserica Episcopala Curtea de Arges a fost refacuta - astfel dupa cum se vede astazi - de arhitectul francez Andre Lecomte du Nouy si de arhitectul roman Nicolae Gabrielescu, inspectorul lucrarilor de restaurare, in a doua jumatate a secolului trecut. A fost ispravita in anul 1885 si sfiintita la 12 octombrie 1886.

Asa cum se infatiseaza in prezent, biserica este alcatuita dintr-un pronaos, contopit organic cu constructia propriu-zisa, ai carui stilpi interiori sustin o turla pe mijloc cu doua turnulette laterale care incununeaza fatada de apus a bisericii. Acestea din urma, prin podoavba lor exterioara, rasucite ca o mare impletitura din fibre groase de zidarie, la prima veedere, dau impresia ca stau sa cada unul asupra celuilalt si ca se insurubeaza in tariile cerului. Restul bisericii si altarul - cu abside care ii implinesc forma de cruce - sustin de asemenea o turla inalta, a carei imbinare cu ansamblu se face prin bolti, dind un tot arhitectonic de o zveltete inegalabila.

In fata intrarii se afla un aghismator deschis, sprijinit de patru coloane, lucrat din marmura de felurite tonuri si desene. Precum intreaga biserica, si acestea reprezinta o admirabila opera de arta. Vazut dinspre apus, aghiasmatorul cu invelitoarea de plumb si crucea aurita se proiecteaza pe cele 12 trepte care urca spre intrarea in sfintul locas si pe rama care o imbraca, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate si modul de cizelare au urmarit sa redea, cit mai apropiat de original, vechea decoratieee a constructiei lui Neagoe Basarab, decoratie in care elementele din afara fusesera armonizate de arta mesterilor locali, intr-un stil propriu. Iar cit priveste acesta arta, chiar daca au lucrat alaturi de mesteri straini, privitorului de azi ii apare clar faptul ca localnicii au izbutit nu numai sa egaleze, ci adesea sa-si impuna propria lor personalitate, realizind armonii decorative dintre cele mai originale.

In ansamblu biserica este asezata pe o puternica temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatra, mai larg decit suprafata de baza a bisericii, marginile lui terminindu-se cu un fel de imprejmuire din floroni (crini) sculptati din piatra. Peretii exteriori sint impartiti in doua zone suprapuse demarcate printr-un briu, oimpletit in suvite, care inconjoara biserica. In partea de jos se fla o suita de panouri dreptunghiulare, in care sint fixate ferestrele. Acestea sint inramate in chenare cu ornamentatii dintre cele mai felurite care, ca si cele ale portalului de la intrare, amintesc intreteserea geometricaa de la Manastirea Dealu.

In registrul de sus, de asemenea, se afla o suita de panouri semicirculare in partea superioara, in centrul carora sint fixate placi decorative si discuri in rozeta, iar ca niste paftale domnesti, la intretaierea arcurilor, se afla alte discuri mai mici, deopotriva de fin realizate. Pe ele sint asezati porumbei, care parca stau gata de zbor. Fiecare poarta in cioc un clopotel. La adierea vintului, acesti clopotei sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depasind bordurile scurte ale acoperisului asezate pe mai multe rinduri paralele de cizeluri, constructia bisericii cresyte intr-o suita de volume si suprafete, pe care se inalta cele patru turle; de o rara bogatie ornamentala, ele aduna in jurul ferestrelor, asemenea unor dantele in relief, aceleasi modele prin care (ca, de altfel si in restul decoratiei acestui monument) se stravad, armonizate specific de mesterii bastinasi, o seama de elemente de arta araba si georgiana. Acoperisul turlelor, bogat impodobit, pare iesit din mina unor aurari, iar lanturile care sustin crucile sint aidoma unor mari bijuterii lucind in soare.

In interior, pe linga zugraveala executata in ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard si de romanul N. Constantinescu din Curtea de Arges, pe linga panourile votive, mormintele ctitorilor si timpla facuta din marmura, bronz aurit si onix, pe linga icoanele ei lucrate in mozaic, atrage atentia, ca o exceptionala realizare sculpturala, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentind pe cei 12 Sfinti Apostoli; aceste coloane dau cu adevarat o impresie de viu si mers aievea. Din ancadramentul lor central - tinind loc de despartire intre partea de la intrare si sinul propriu-zis al bisericii -, interiorul acesteia, discret invesmintat in zugraveala pictorilor aici amintiti, apara intr-o calma maiestate, ca un adinc indemn la reculegere.

Vechea timpla din sec XVII-lea, de o reala originalitate ornamentala si iconografica - adapostita temporar in biserica de sat din Valea Danuluii - aflata acum in Colectia de obiecte de arta bisericeasca din Manastirea Curtea de Arges. Aceasta catapeteasma, dupa stil, impreuna cu citeva icoane, dateaza din timpul domnului Serban Cantacuzino (1678-1688), care, in 1682, precum spune una din pisaaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfintul locas.

De asemenea, in imediata vecinatate a manastirii, susura neintrerupt izvorul basmului, pe care localnicii il numesc "Fintina lui Manole". Aceasta denumire porta peste timpuri povestea mesterului, care, neputind cobori de pe biserica dupa ispravirea ei, - luindu-i-se scarile -, si-ar fi facut aripi dinn sindrila si, ca un alt Icar, sarind din inaltimea sfintului locas, la temelia caruia se spune ca-si zidise propria sotie, s-ar fi prabusit in acest loc, sufletul sau preschimbindu-se in cintec limpede de izvor.

Monumentele de arhitectura si de arta religioasa, precum si cultura generala din epoca feudala din Tarile Romane, au ramas unice in istoria civilizatiei noastre, pentru faptul ca in esenta lor aceste monumente si aceasta cultura, fata de gandirea lumii antice, erau generate de o noua si superioara invatatura despre Dumnezeu, despre om, despre viata si despre lume in general, invatatura inspirata din Sfanta Evanghelie si propagata prin Biserica.

Aparut la orizontul istoriei sale sub influenta binefacatoare a unei civilizatii latino-bizantine, poporul roman, in stransa legatura cu Biserica - sprijnitoarea ideii de libertate si independenta nationala, protectoarea artelor si a culturii a stiut sa selecteze si sa retina din aceasta civilizatie elementele care aveau o contingenta directa cu psihologia si aspiratiile noastre nationale.

Prin urmare, manastirile si in general monumentele istorice, artele aplicate, tiparul si alte manifestari culturale ale epocii feudale de la noi, pe langa importanta lor religioasa, au avut totdeauna si un rol national, cultural si artistic pentru popor.

Privita din acest punct de vedere, Manastirea Curtea de Arges, care prin asezarea si farmecul ei natural, arhitectural si artistic intrece in frumusete tot ce s-a facut la noi pana in secolul al XVI-lea, reprezinta o continuare a traditiei si a vietii religioase a poporului roman, dar si apogeul unei epoci infloritoare in arhitectura si arta.

Manastirea Curtea de Arges - de-a lungul vremii

Ajungand Domn al Tarii Romanesti, Neagoe Basarab, scrie el insusi intr-una din pisaniile sale care se afla pe fatada de apus a bisericii, ca, gasind acea straveche biserica (adica vechea Catedrala a Mitropoliei de la Arges) daramata si neintarita, i s-au "deschis ochii inimii" si a hotarat aceasta biserica din temelie a o zidi si a o inalta si a o intari.

De aici, de buna seama, stirea de fata a trecut in miscatoarea legenda populara a Manastirii Argesului, in care de asemenea se vorbeste despre: "Un zid parasit.. Si neispravit.. La loc de grindis.. La verde-alunis.. Cainii cum il vad.. La el se raped.. Si latra-a pustiu.. Si urla-a mortiu."

Prin urmare, acum mai bine de 460 de ani, Neagoe Basarab (1512-1521), dornic de a-si dovedi autoritatea, credinta si patriotismul, dar si avutia, hotara zidirea acestei marete manastiri, menita sa intreaca in frumusete tot ce se facuse pana atunci.

Manastirea Curtea de Arges, prin maretia, perfectiunea proportiilor cat si prin bogatia decoratiei acesteia a gasit un puternic ecou in sufletul cantaretilor populari care i-au invaluit obarsia in umbra legendei. Asa cum glasuieste balada populara culeasa de Alecsandri, zidirea Manastirii Curtea de Arges s-ar datora "Mesterului Manole", care impreuna cu "noua mesteri mari, calfe si zidari" au lucrat cu multa truda si cu pretul unor mari sacrificii la ctitoria voievodului Neagoe Basarab.

Acele ruine, aflandu-le Neagoe Basarab, cu ajutorul unui ciobanas, "din fluier doinas", ar fi hotarat: "Iata zidul meu! Aici aleg eu.. Loc de minastire.. Si de pomenire" si de indata ar fi indemnat pe mesterii ce-l insoteau, zicandu-le: "Curand va siliti.. Lucrul de-l porniti.. Ca sa-mi ridicati.. Aici sa-mi durati.. Manastire 'nalta.. Cum n-a mai fost alta" ceea ce acestia pana la urma, cu pretul vietii lor, chiar au si facut.

Manastirea Curtea de Arges nu este insa o legenda: ea este expresia sentimentelor celor mai sincere ale poporului roman despre jertfa lui, pe care a pus-o si la baza acestei manastiri, dupa cum a pus-o si la baza tuturor marilor opere de constructie din tara noastra, in trecut si prezent.

Manastirea din Curtea de Arges nu este numai un simplu locas de inchinare, ci este un simbol al jertfei poporului roman. Zidirea manastirii a durat trei ani (1515-1517). Domnul Neagoe, care avea bune cunostinte despre arhitectura bisericeasca, a dat si ideea planului bisericii si sfaturi si indemnuri mesterilor, in fruntea carora se distinge legendarul Manole.

Tot Neagoe Voievod si sotia sa, Despina Doamna, au procurat materialul cel mai bun pentru zidirea manastirii, precum si metalele pretioase - aur si argint - pentru impodobirea ei. Unele lucrari au fost continuate de ginerele si urmasul lui Neagoe, Radu de la Afumati (1522-1523 si 1526-1529).

Un vestit pictor, Dobromir Zugravul din Targoviste, care pictase si Manastirea Dealu, a impodobit in chip minunat biserica aceasta, care, asa cum spuneau unii istorici, spre exemplu Gavriil Protul, Paul de Alep s.a., nu este asa de mare ca Templul lui Solomon, nici ca Sfanta Sofia facuta de Justinian imparatul, dar ca frumusete este mai "pre deasupra acelora".

Manastirea Curtea de Arges a fost sfintita la data de 14-15 august 1517. La aceasta slujba, dupa descrierea facuta de Gavriil Protul de la Muntele Athos, a fost prezent insusi Neagoe Basarab. In afara de domn, familia sa, curtenii si boierii tarii, a fost de fata Teolipt - Patriarhul Constantinopolului, insotit de mare sobor, toti arhimandritii si egumenul manastirilor din Sfantui Munte Athos si tot "clerosul" din Tara Romaneasca, in frunte cu Mitropolitul Macarie (c.1513-c.1521) si mult popor venit din aproape toate colturile tarii. Marele sobor sarbatoresc al sfintirii bisericii se facea in vechea resedinta a Domnilor munteni.

"Pentru intaia data un patriarh din Constantinopol, Teolipt, se afla pe pamantul romanesc; el era insotit de episcopii de Sares, de Sarde, de Midia si de Melenic. Mitropolitul Tarii Romanesti in acest timp era Macarie. Si el a venit cu egumenii manastirilor existente. Se facu de cu seara, la 14 august, vecernie si coliva in ajunul hramului, apoi, spre seara praznic, dupa care calugarii incepura denii in cuprinsul de marmura, stralucitor de aur, al rnanastirii celei noua. Si sfarsira denia cand se varsa zorile."

"A doua zi, Neagoe insusi aseza la locurile lor icoanele scumpe daruite de dansul, pe cand clerul, cu Patriarhul in frunte, se gatea de slujba cea mare a liturghiei dupa aceasta tarnosire de mana domneasca. Pana atunci un al doilea ospat primi la mesele intinse pe pajiste toata boierimea la un loc cu, saracii de pe aceste locuri, cei mici, saraci, vaduve, misei si cei neputernici".

"Cand oaspetii plecara dupa iscalirea si pecetluirea actului de fundatie, ramase stapan pe cuprinsul manastirii Iosif, ca egumen cu bedernita, ca arhimandrit si deopotriva cu carmuitorul Tismanei, care si ea isi avea paivilegii mai presus de alta manastire inca din zilele Patriarhului Filotei (1364-1376)".

Prezenta patriarhului de Constantinopol, a altor ierarhi, preoti si calugari de peste hotare, alaturi de mitropolitul tarii si de clerici romani, la sfintirea Manastirii Argesului, a fost prilej si chip de afirmare a unitatii Ortodoxiei, cum nu se mai vazuse inca.

Manastirea Curtea de Arges, asa cum a iesit din mana mesterilor lui Neagoe Basarab, apartine, in ceea ce priveste linia ei arhitectonica, stilului bizantin, in timp ce elementele decorative ce-i impodobesc exteriorul, dezvaluie influente ale artei armene, persane, georgiene si arabe. Cu toate acestea, aici totul alcatuieste o perfecta si armonioasa unitate.

Mai tarziu au venit insa peste aceasta manastire multe necazuri si primejdii. In iarna anului (1610-1611), Gabriel Bathory cu oastea lui, au jefuit din biserica si din morminte tot ce era pretios, luand si acoperisul de plumb si cositoral bisericii, si lasind-o expusa la stricaciuni. Domnitorul Matei Basarab (1632-1654) a refacut biserica si a inzestrat-o, iar Serban Cantacuzino (1678-1688), care il numeste pe Neagoe "stramosul domniei mele", a intreprins de asemenea lucrari de restaurare la manastire.

Razboaiele dintre rusi si turci de la 1769-1774 si 1787-1791 au adus Manastirii Curtea de Arges alte jefuiri si stricaciuni. Un cutremur la 29 octombrie 1802, apoi un foc, un alt cutremur la 28 ianuarie 1838, alte incendii in ianuarie 1866, la 23 aprilie 1867 si la 2 decembrie acelasi an, au adus manastirii noi deteriorari si pagube mari.

Manastirea Curtea de Arges, alaturi de oraselul de langa, intre timp, au dobandit cinstea de resedinta episcopala, la anul 1793 luand fiinta aici Episcopia Argesului, care a functionat pana in 1949, cand s-a unit cu Episcopia Ramnicului Valcea. Figuri memorabile de episcopi au onorat aceasta episcopie. Pe langa buni pastori, ei au fost si luminati patrioti, unul dintre ei, indeosebi Ilarion (1820-1823; 1828-1845), fiind sfetnic al lui Tudor Vladimirescu.

Biserica manastirea Curtea de Arges, intre anii 1875-1885, a fost refacuta in forma de azi, dupa planul arhitectului francez Andre Lecomte de Nouy. Aceasta refacere a despuiat in mare parte manastirea de ansamblul ei, prin inlaturarea marii cetati - parter si etaj - cu mareata clopotnita ridicata de Matei Basarab.

Tot la Manastirea Curtea de Arges, a functionat, cu mici intreruperi, timp de peste 100 de ani, Seminarul teologic "Neagoe Voda", continuat apoi de Seminarul Teologic Special pentru Transilvania pana in anul 1977.

Manastirea Curtea de Arges - planul si arhitectura bisericii

Daca privim din orice parte biserica Manastirii Argesului, ea ne apare ca un ansamblu unitar si armonios, un joc de linii, de inflorituri ingenioase in piatra, de lumini si umbre rasfrante care-i dau spontaneitate, suplete si eleganta. Aceasta desavarsita opera arhitecturala, culturala si artistica, face ca biserica lui Neagoe si Manole sa fie melodia permanenta a unui cantec iesit din pamantul si sufletul poporului roman.

Planul bisericii respectand traditia cultului ortodox, cuprinde trei incaperi: altarul, naosul si pronaosul, care se disting in doua parti esentiale, privite atat din interior cat si din exterior, o parte, in forma de trilob (trilobata), cu trei abside egale, cuprinde altarul si naosul, dupa principiile de la Cozia.

Manastirea Curtea de Arges - pronaosul bisericii

Partea a doua cuprinde pronaosul, de forma dreptunghiulara, supralargit fata de naos, care formeaza partea originala a acestei cladiri, si care a servit de mausoleu ctitorului si familiei sale. De forma dreptunghiulara, pronaosul cuprinde patru parti distincte: un vestibul dreptunghiular in fata intrarii, in continuarea acestuia, un spatiu central patrat, delimitat de 12 coloane, destinat credinciosilor, si lateral, cuprinde intre coloane si zidurile marginase, doua compartimente, avand o destinatie specifica funerara: locuri de ingropaciune.

Pronaosul e incununat cu trei turle: una mare - in ax, dar nu deasupra mijlocului incaperii, ci la limita ei estica, si doua turle mai mici, deasupra colturilor de nord-vest si sud-vest.

Turla mare de pe pronaos este octogonala numai la exterior, in interior fiind ca la bisericile mai vechi, cilindrica si e deci acoperita cu o calota sferica. Turlele mici - si ele cilindrice in interior si terminate in calote sferice - se sprijina, prin intermediul pandantivilor, fiecare pe cate un soclu constituit, pe doua laturi, de peretii ce formeaza coltul respectiv al incaperii, iar pe celelalte doua laturi, de arce care leaga acesti pereti de cotloanele de colt ale careului, central.

Intreaga incapere a pronaosului e luminata, atat lateral prin opt ferestre geminate ce strapung peretii, cat si de sus, prin ferestrele turtlelor.

Manastirea Curtea de Arges - naosul bisericii

Naosul se prezinta ca "o incapere" cu planul in dreptunghi cu laturile lungi paralele cu axul edificiului, incununata deasupra partii estice de o turla si largita in dreptul acestei turle de doua abside. Cele patru mari arce care, sustin turla - doua longitudinale si doua transversale - sunt egale intre ele si determina un patrat.

Pe sub arcul ce formeaza latura dinspre est se face trecerea spre incaperea altarului; celor doua arcuri longitudinale, de nord si de sud, le sunt alipite absidele - identice ca forma si dimensiuni cu absidele altarului - iar spre vest, dincolo de arcul ce incheie patratul naosului, laturile de nord si sud sunt prelungite prin doua ziduri pline si groase.

Absidele naosului sunt mai inguste decat arcele carora le sunt ailipite. Absidele sunt strapunse de cate trei ferestre, capatand mai multa lumina, necesara in timpul slujbelor la strani. Turla de pe naos, atat la exterior cat si la interior, este octogonala. Fiecare dintre cele opt fete ale turlei este strapunsa, ca la Cozia si Dealu, de cate o foarte inalta si ingusta fereastra.



Manastirea Curtea de Arges - altarul bisericii

Incaperea altarului este compusa dintr-o absida semicirculara la interior si in cinci laturi la exterior, precum si dintr-o mica portiune dreptunghiulara ce face legatura cu naosul.

Trei ferestre inalte inguste, usor largite spre interior lumineaza incaperea altarului. Deasupra fiecareia dintre aceste, ferestre, se afla cate o deschidere cilindrica de aerisire.

Despartirea intre altar si naos e facuta printr-o tampla - catapeteasma - cu partea de jos din marmura si cu cea de sus din bronz, datand de la ultima restaurare, din secolul al XIX-lea.

Manastirea Curtea de Arges - arhitectura exterioara a bisericii

In exterior, biserica este asezata pe o platforma pardosita cu lespezi de piatra, inaltata cu trei trepte deasupra solului si marginita de o balustrada de piatra noua, cioplita insa dupa modelul celei vechi. Deosebit de artistic este realizata arhitectura exterioara a bisericii si a parametrului ei bogat, sapat in piatra de Albesti.

In fata bisericii, platforma aceasta se prelungeste formand o curticica patrata, in mijlocul careia se inalta un gratios aghiazmatar. Croit in genul si dupa modelul fantanilor decorative ce se gasesc in fata unor anumite moschee turcesti, aghiazmatarul de la Curtea de Arges a fost adoptat la biserica lui Neagoe ca loc de pregatire si sfintire a apelor in ziua de Boboteaza, precum si ca altar de rugaciune in aer liber.

Intrarea in biserica, unica, se gaseste in fatada dinspre Apus. Douasprezece trepte de marmura conduc in fata unei inalte arcade, prinse in chip de portal intr-o rama lata, impodobita cu o minutioasa florala stilizata.

Biserica se ridica astfel pe un soclu foarte larg si inalt, depasind cu mult proportiile de la Dealu si chiar pe cele relativ mai ample, ale unor manastiri moldovenesti contemporane acesteia.

La fel ca la Dealu, corpul bisericii la exterior este subimpartit in douaregistre inegale printr-un puternic profil, decorat aici in forma de torsada rasucita continuu si intr-un singur sens. Registrul de jos, mai inalt, e impartit in panouri dreptunghiulare, in fiecare, panou e asezata cate o rozeta sculptata, dintre care unele sunt ajurate si servesc totodata si de aerisire.

Urmeaza apoi o cornisa puternica, acoperita cu un rand triplu de alveole - intrand format prin retragerea de la alinierea, unei cladiri - si stalactite. Alte rozete-discuri se gasesc in punctele intretaiate ale arcelor si peste aceste discuri se afla cate un porumbel de piatra aurit.

Deasupra cornisei si asterialei, placi de plumb amestecate cu cositor, aplicate pe extradosul boltilor, formeaza invelitoarea bisericii. Patru baze patrate sustin turlele octogonale. La baza turlei dominante de peste centrul navei se repeta motivul cornisei principale, compusa din alveole si stalactite.

Proportiile si disproportiile acestor turle repeta gruparea de la Dealu intr-o forma mai imbogatita.Turlele spiralice din fata introduc un element arhitectonic instabil, impunand fatadei miscari de rotatie in viu contrast cu elementele predominante ale compozitiei.

Prin infatisarea cu totul noua si mareata a monumentului, prin calitatea materialelor puse in opera si prin finetea si perfectiunea lucrului, biserica Manastirii Curtea de Arges reprezinta un monument deosebit de important in evolutia arhitecturii de piatra a Tarii Romanesti.

Manastirea Curtea de Arges - pictura bisericii

Neagoe Basarab incepuse pictarea sfantului locas cu un pictor de mare talent, pe nume Dobromir. Neagoe Basarab murind intre timp, si pictura fiind neterminata, urmasul sau la domnie, Radu de la Afumati, mentine ca pictor pe Dobromir, care a mai pictat si Manastirea Dealu in 1515, Bistrita-Valcea si, incepand din 1519, Manastirea de la Arges, terminata in 1526.

Caracterul picturii insa, tehnica, fondul, compozitia, arata ca pictura de la Arges n-a putut fi executata numai de Dobromir. Acesta a colaborat si cu alti pictori si ucenici ai sai.

Manastirea Curtea de Arges - portretele ctitorilor

Neagoe Basarab si familia - Intemeietorul bisericii, Neagoe Basarab, este infatisat in tabloul votiv impreuna cu Doamna Despina si cu cei sase copii ai lor, trei baieti si trei fete, grupati dupa varsta: baietii de partea tatalui, fetele de partea mamei. Neagoe si Despina sustin biserica pe care o inchina Maicii Domnului si lui Iisus.

Cununi bogate, lucrate in aur si batute cu pietre pretioase impodobesc capetele ctitorilor principali. Vesmantul Domnului este de moda bizantina, de stofa inflorata garnisit cu un guler lat; cu o banda de aceeasi latime pe poale. Spre poalele vesmantului se observa vulturul bizantin brodat in aur, cu pliscul deschis, cu aripile intinse si purtand cununa.

Doamna Despina poarta costum national: fota rosie cu durigi verticale si iie cu rauri, cu maneca bufanta, stransa printr-o manseta ornata cu perle. Costumele copiilor sunt mai simple. Atitudinea de rugaciune este impusa de situatia de ctitori.

Teodosie, Petru si Ioan sunt numele baietilor. Langa mama lor, Despina, stau cele trei fete: Stana, fosta doamna a Moldovei, sotia lui Stefanita Voda (1517-1527); calugarita sub numele de Sofronia si ingropata in biserica, Ruxanda, sotia lui Radu de la Afumati si Anghelina, moarta de copila si inmormantata sub aceeasi lespede de piatra cu fratii sai Petru, si Ioan, morti de mici, ca si Anghelina. Parintii sustin cu cate o mana biserica, oferind-o cu cealalta, iar copiii stau cu mainile la piept in aceeasi atitudine rugatoare.

Radu de la Afumati - mai simplu imbracat decat ctitorii principali, a fost zugravit in profil, sustinand biserica pe care a ctitorit-o cu Ruxanda, prezentata de cealalta parte a tabloului votiv. Poarta plete bogate ce-i cad pe umeri, mustata lunga atarna, barba e rasa, iar pe cap are coroana domneasca impodobita cu perle si rubine.

Intre Radu de la Afumati si intre doamna Ruxanda, sub biserica pe care o sustin in tabloul votiv, este asezata inscriptia slavona scrisa, de Dobromir zugravul in 1526. Doamna Ruxanda este infatisata ca Doamna a tarii, cu coroana pe cap si imbracata cu mantie de brocart cu mult aur.

Mircea cel Batran - 1386-4418 - este singurul dintre voievozii nostri care, in afara de voievodul ctitor din Biserica Domneasca din Arges, poarta costum de cavaler dupa moda apuseana, de fapt tot de derivatie din cel bizantin, toti ceilalti domnitori au adoptat costumul bizantin cunoscut, care s-a impus si sub influenta Bisericii noastre de rit ortodox ca si aceea a Bizantului.

Radu Paisie (1535-1545) si fiul sau Marcu - Chipurile acestora au fost adaugate mai tarziu, alaturi de ale ctitorilor principali, Radu Paisie fiind al doilea sot al Ruxandei. Se crede ca aceste portrete au fost zugravite la Curtea de Arges, dupa 1541, deci dupa zugravirea bisericii mitropolitane din Targoviste, zugravita cu cheltuiala lui Radu Paisie.

Manastirea Curtea de Arges - chipuri de sfinti

Deisis - rugaciunea - in absida dreapta din naos este zugravita scena Deisis care cuprinde trei chipuri: Maica Domnului, Iisus si Sfantul Ioan Botezatorul.

Maica Domnului - este zugravita dupa erminia cunoscuta, rugandu-se la scaunul Mantuitorului, fiul sau, pentru cei pacatosi. Pe fondul albastru presarat cu stele, se proiecteaza chipul rugator al Sfintei Fecioare, cu capul usor inclinat inainte, imbracata in maforion rosu, cu aureola in jurul capului.

O usoara banda de aur impodobeste marginea vesmantului. Himationul de sub maforion este de culoare albastra si cade in linii drepte spre picioare. Cu dreapta, tine o filactera cuprinzand textul unei rugaciuni pentru cei gresiti, dreapta ridicata usor exprima gestul prin care se accentueaza ruga sa.

Iisus Hristos - imparatul imparatilor, Domnul domnilor si Marele Arhiereu este infatisat asezat pe o perna cu alesaturi nationale in scaun adinc, cu spatar inalt; impodobit cu colonete. Iisus troneaza binecuvantind cu dreapta si tinand cu: stanga, pe genunchi o carte deschisa.

Chipul lui Iisus este impodobit cu barba mica, usor ascutit la varf, cu mustata subtire, de culoare blonda, ca si pletele, care par impletite. Mitra arhiereasca e de aur si este impodobita cu rubine, safire si perle. In jurul capului, Iisus are aureola cu initialele I. N.

Sfantul Ioan Botezatorul - este infatisat in forma tipica a Inaintemergatorului bine studiat din punct de vedere anatomic, figura slaba, incadrata de o barba naturala, cu parul stufos ce-i cade in plete pe umeri. De umeri ii atarna cele doua mari aripi simbolice. Acelasi cer albastru, impanzit de stele, formeaza cam trei parti ale fondului pe care se afla zugravit chipul sfantului.

Alti sfinti si cuviosi - In absida de nord a naosului, in primul registru de jos, sunt zugraviti Sfintii Nestor, Dimitrie, Gheorghe si Theodor Tiron. In registrele de sus din ambele abside ale naosului sunt prezentate scene din viata si activitatea Mantuitorului Iisus Hristos.

Pe bolta absidei, altarului, registrul de sus, e zugravita Maica Domnului, cu Pruncul in fata, in stare de rugaciune pentru toti oamenii. In registrul de jos, altar, sunt prezentati, in vesminte, Sfintii Mari Dascali si Ierarhi.

Minunatele fresce ale lui Dobromir si colaboratorilor sai, din 1519-1526, nu mai impodobesc astazi peretii interiori ai ctitoriei lui Neagoe, caci in 1880 Lecompte de Nouy a degajat peretii de pictura originala si in locul lor au fost executate picturi noi, de fratele sau, Jean Jules Antoine, mult inferioare fata de pictura originala.

Manastirea Curtea de Arges - mormintele din pronaos

In pronaosul bisericii se afla mormintele ctitorilor principali: Neagoe Basarab (+1521), piatra de mormant a monahiei Platonida - Doamna Despina - (+1554), sotia lui Neagoe Basarab, piatra de mormant a Doamnei Stana (Sofronia) (+1531), fiica lui Neagoe Basarab si sotia lui Stefanita Voda al Moldovei.

Tot aici se afla si piatra de mormant a voievodului Radu de la Afumati (+1529), sotul Doamnei Ruxanda, fiica lui Neagoe Basarab, cel ce in anul 1526 a pus de s-a zugravit biserica Manasitiirii Curtea de Arges, precum si mormintele regilor Carol I si Elisabeta, Ferdinand si Maria.

Manastirea Curtea de Arges - Moastele Sfintei Mucenite Filoteia

In capela-paraclis din centrul palatului se pastreaza moastele Sfintei Mucenite Filoteia. Istoria Manastirii Curtea de Arges reprezinta o parte importanta din insasi istoria Bisericii Ortodoxe Romane, care in mod continuu, de-a lungul veacurilor, s-a identificat cu sufletul si viata poporului roman.

Manastirea Curtea de Arges - manastire cu rol duhovnicesc, patriotic si cultural

Manastirea Curtea de Arges, alaturi de Biserica strabuna a poporului nostru, a indeplinit si un rol patriotic: acela de a mobiliza constiinta poporului si a tarii in fata pericolului turcesc sau de orice soi.

Stema Tarii Romanesti pe care domnitorii o imprimasera pe fatada turnului clopotnitei vechii Mitropolii (demolata la ultima restaurare), si care consta dintr-un dragon infipt in spatele si capul unui leu racnind, care inchipuia pe turci, reprezenta materializarea unei idei propagata prin Biserica: rezistenta contra turcilor in plina expansiune si a tuturor cotropitorilor straini.

De fiecare data, conducatorii tarii aveau inaintea ochilor, cu prilejul slujbelor dumnezeiesti oficiate aici in biserica, acest, stindard de lupta al unei tari inca libera. Vatra de lumina, si potir al credintei stramosesti, Manastirea Argesului a luminat mintile si a daltuit nenumarate suflete, aprinzand in ele focul dragostei de Dumnezeu, de aproapele si de tara.

Manastirea Curtea de Arges, in decursul secolelor, a imprastiat lumina si cultura poporului roman, si a animat sperantele libertatii nationale si religioase ale altor popoare ortodoxe. De aceea, ea are si in prezent si va avea mereu o deosebita insemnatate si valoare istorica pentru noi toti si pentru Biserica Ortodoxa Romana.

Toti vietuitorii acestei manastiri n-au fost numai simpli savarsitori ai formelor religioase, ci au fost si traducatori in fapte ai tuturor aspiratiilor spre mai bine, ale poporului. Cautand in acelasi timp sa se desavarseasca duhovniceste, episcopii, preotii, calugarii si toti slujitorii care au tinut vie flacara credintei si a constiintei nationale, in trecutul zbuciumat al istoriei, au fost si traducatori in fapte ai tuturor nazuintelor spre mai bine ale poporului, bucurandu-se si suferind alaturi de el.

Arhim. dr. Chesarie Gheorghescu

Așa cum se înfățișează în prezent, biserica este alcătuită dintr-un pronaos supralărgit, contopit organic cu construcția propriu-zisă, ai cărui 12 stâlpi interiori susțin o turlă pe mijloc și două turnulețe laterale care încununează colțurile vestice ale pronaosului. Pronaosul este evidențiat în acest fel deoarece îndeplinea și funcția de necropolă. Aceste turle mici dau impresia prin podoaba lor exterioară, caracterizată de răsucirea porțiunilor de zidărie, că stau să cadă unul asupra celuilalt și că se înșurubează în tăriile cerului. Restul bisericii și altarul - cu abside care îi împlinesc forma de cruce - susțin de asemenea o turlă înaltă, a cărei îmbinare cu restul ansamblului se face prin bolți, rezultând un tot arhitectonic de o zveltețe inegalabilă.

Aspectul iniţial al mănăstirii, înaintea restaurării din 1875 - 1886În fața intrării se află un agheasmatar deschis, a cărui cupolă cu arcuri dantelate se sprijină de patru coloane, lucrate în marmură de felurite tonuri și împodobite cu desene (1516-1517). Precum întreaga biserică, și acesta reprezintă o admirabilă operă de artă. Văzut dinspre apus, agheasmatarul cu invelitoarea de plumb și crucea aurită se proiectează pe cele 12 trepte care urcă spre intrarea în sfântul locaș și pe rama care o îmbracă, asemeni unui portal aplicat. La restaurare, motivele utilizate și modul de cizelare au urmărit să redea, cât mai apropiat de original, vechea decorație a construcției lui Neagoe Basarab, decorație în care elementele din afară fuseseră armonizate de arta meșterilor locali, într-un stil propriu. Iar cât privește acestă artă, chiar dacă au lucrat alături de meșteri străini, privitorului de azi îi apare clar faptul că localnicii au izbutit nu numai să egaleze, ci adesea să-și impună propria lor personalitate, realizând armonii decorative dintre cele mai originale.

În ansamblu biserica este așezată pe o puternică temelie: un vast pavaj orizontal din blocuri de piatră, mai larg decât suprafața de bază a bisericii, marginile lui terminându-se cu un fel de împrejmuire din floroni (în acest caz crini) sculptați din piatră. Pereții exteriori sunt împărțiți în două zone suprapuse demarcate printr-un brâu, împletit în suvițe. Fațadele sunt decorate în relief plat cu motive caucaziene și islamice. În partea de jos se află o suită de panouri dreptunghiulare, în care sunt fixate ferestrele. Acestea sunt înrămate în chenare cu ornamentații dintre cele mai felurite care, ca și cele ale portalului de la intrare, amintesc întretăierea geometrică de la Mănăstirea Dealu.

În registrul de sus, de asemenea, se află o suită de panouri semicirculare în partea superioară, în centrul cărora sunt fixate plăci decorative și discuri în rozetă, iar ca niște paftale domnești, la întretăierea arcurilor, se află alte discuri mai mici, deopotrivă de fin realizate. Pe ele sunt așezați porumbei, care parcă stau gata de zbor. Fiecare poartă în cioc un clopoțel. La adierea vântului, acești clopoței sunau lin, asemenea unor suave glasuri tainice.

Deasupra, depășind bordurile scurte ale acoperișului așezate pe mai multe rânduri paralele de cizeluri, construcția bisericii crește într-o suită de volume și suprafețe, pe care se înalță cele patru turle; de o rară bogăție ornamentală, ele adună în jurul ferestrelor, asemenea unor dantele în relief, aceleași modele prin care (ca, de altfel și în restul decorației acestui monument) se străvad, armonizate specific de meșterii băștinași, o seamă de elemente de artă arabă și georgiană. Acoperișul turlelor, bogat împodobit, pare ieșit din mâna unor aurari, iar lanțurile care susțin crucile sunt aidoma unor mari bijuterii lucind în soare.

În interior, pe lângă zugrăveală executată în ulei de pictorii francezi F. Nicolle, Ch. Renouard și de românul N. Constantinescu din Curtea de Argeș, pe lângă panourile votive, mormintele ctitorilor și tâmplă făcută din marmură, bronz aurit și onix, pe lângă icoanele ei lucrate în mozaic, atrage atenția, ca o excepțională realizare sculpturală, grupul celor 12 coloane, original ornamentate floral, reprezentând pe cei 12 Sfinți Apostoli; aceste coloane dau cu adevărat o impresie de viu și mers aievea. Din ancadramentul lor central - ținând loc de despărțire între partea de la intrare și sanctuarul bisericii -, interiorul acesteia, discret înveșmântat în zugrăveala pictorilor aici amintiți, apără într-o calmă maiestate, ca un adânc îndemn la reculegere. În pronaos se află mai multe morminte acoperite cu lespezi de piatră, cea mai valoroasă din punct de vedere artistic fiind cea a lui Radu de la Afumați (1529), care îl înfățișează pe viteazul domnitor călare și cu sceptrul în mână.

Vechea tâmplă din sec. al XVII-lea, de o reală originalitate ornamentală și iconografică - adăpostită temporar în biserica de sat din Valea Danului - se află acum în Colecția de obiecte de artă bisericească din Mănăstirea Curtea de Argeș. Această catapeteasmă a fost, împreună cu câteva icoane, datată stilistic în timpul domnului Șerban Cantacuzino (1678-1688), care în 1682, precum spune una din pisaniile de pe peretele vestic al bisericii, a reparat sfântul locaș.

Mormântul Anei, soţia Meşterului Manole (peretele sudic al MănăstiriiDe asemenea, în imediata vecinătate a mănăstirii, susură neîntrerupt izvorul basmului, pe care localnicii îl numesc „Fântâna lui Manole”. Această denumire poartă peste timpuri povestea meșterului, care, neputând coborî de pe biserică după isprăvirea ei, - luându-i-se scările -, și-ar fi făcut aripi din șindrilă și, ca un alt Icar, a sărit de pe acoperișul sfântului locaș, la temelia căruia se spune că-și zidise propria soție. În locul în care s-ar fi prăbușit, sufletul său s-a preschimbat într-un izvor.

De la „Fântâna lui Manole” se vede, spre apus, fosta bolniță a mănăstirii: monument istoric, despre care un document existent scrie că „se găsea alături de biserica lui Neagoe Basarab încă din 1524”.

Mănăstirea Curtea de Argeș este și necropolă regală, începând cu anul 1914, aici fiind înmormântați regii și reginele României: Carol I și Elisabeta, Ferdinand și Maria, precum și Carol al II-lea (nu însă și Regina Elena, care este înmormântată la Lausanne, Elveția)