Manastirea Afteia - Cioara

Manastirea Afteia, situata la 25 km de orasul Sebes, in comuna Salistea, judetul Alba, reprezinta o veche asezare monahala ale carei inceputuri pot fi stabilite in a doua jumatate a secolului al XV-lea. Dupa traditie, prima biserica s-a ridicat aici dupa lupta de pe Campul Painii din 1479, cand cotropitorii turci au fost biruiti de ostile crestine. Initial asezamatul monahal s-a numit "Sihastria din Plaisor" si avea hramul "Nasterea Maicii Domnului". Mai tarziu apare in documente ca "Manastirea de la Cioara" sau "Afteia", fiind metoc al manastirii Cozia. Zbuciumata istorie a Manastirii Afteia este marcata de personalitatea cuviosul Sofronie Marturisitorul care si-a inchinat viata luptei pentru apararea ortodoxiei in Transilvania. In timpul cat acesta a fost staret, manastirea a devenit principalul centru de lupta pentru apararea credintei stramosesti impotriva unirii bisericii cu Roma. Dupa ce a luptat cu inversunare, conducand miscarea romanilor impotriva Uniatilor in anii 1759-1761, Sfantul Sofronie s-a retras la manastirea Robaia si apoi s-a stabilit la manastirea Curtea de Arges. Impreuna cu ieromonahul Sofronie, s-au mai nevoit la Cioara, egumenul Stefan, ieromonahul Ioanichie, monahul Chiril si monahul Efrem. Fiind distrusa in 1778, terenul vetrei manastiresti de la Plaisor a ajuns in posesia unor locuitori, primul fiind Trifan Suvaina din Cioara, iar ultimul, Salomia Pop (Prodan) din Purcaretiu. Numeroase vestigii ale vechiului asezamant monahal s-au pastrat in biserica satului, construita din lemn in 1798, cu o parte a materialului recuperat de la schit.

In anul 1905, parohul satului, Constantin Oancea, a ridicat aici un paraclis de zid si o mare cruce de lemn pe care a scris: Aceasta sfanta cruce s-a ridicat de romanii ortodocsi din Cioara in locul fostei manastiri Afteia (desfiintata in 1778) la staruinta preotului Constantin Oancea, lemnar George Daian, pictor D. Pacurariu in anul 1905. In anul 1924, preotul Constantin Oancea solicita Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane de Alba Iulia si Sibiu reinfiintarea schitului, pentru care propune ca vietuitor pe George Manaila din Cioara. Prin actul nr. 6065/1926 Consiliul Arhiepiscopesc Sibiu aproba cererea, stabilind ca zi de pelerinaj la Plaisor praznicul Sfintii Imparati Constantin si Elena. Planul bisericii a fost intocmit de arhitectul Constantin Mihalteanu din Alba-Iulia, aprobat de Arhiepiscopie la 31 martie 1934 si la 22 iunie 1934 s-a pus piatra de temelie, prin protopop Dr. Vasile Oana din Sebes-Alba.



Biserica cu hramul "Sfintii Imparati Constantin si Elena" s-a construit intre 1934 si 1950, din lemn de stejar, pe fundatie de piatra, prinsa in mortar de var. Stilul arhitectural este in forma de nava. Initial s-a acoperit cu sindrila, iar din 1965 s-a acoperit cu tabla zincata. Are doua turle, acoperite tot cu tabla. Sfintirea bisericii s-a facut la 21 mai 1952 de Episcopul Nistor, staretul manastirii Sfanta Treime din Alba-Iulia (din 1976 catedrala si sediul Episcopiei nou reinfiintata). Viata monahala a fost reluata in 1975. In anul 1978 intregul corp al bisericii a fost placat cu sita de brad lucrata cu cioc de catre iscusitii mesteri din Moisei - Maramures. Prin aceasta lucrare apa ploilor nu mai patrundea printre elementele de lemn afectand tencuielile interioare, iar biserica a dobandit o noua si placuta infatisare. In anul 1980 biserica a fost inzestrata cu un policandru de stejar sculptat de maestrul Ioan Cristea din Alba Iulia, prevazut cu instalatie electrica.



Pictura in fresca a fost realizata de pictorul Nicolae Gavrilean din Suceava si ucenicii sai L. Dumitrava si R. Gherghean, in anul 1981. A fost demontat vechiul iconostas si asezat altul nou, din stejar, cu ornamentatii specifice, executat de Vasile Rosca din Maramures. Icoanele au fost pictate de Liviu Dumbrava. Tamplarul Horia Craciun din Vinerea a confectionat usile. Acelasi mester tamplar a sculptat si executat din lemn de stejar stranele, tetrapoadele si sfesnicele.

In anul 1988 a inceput constructia paraclisului de vara. Langa acesta au fost asezate doua morminte: al preotului Constantin Oancea si al monahului Ghenadie Manoila, nascut la Cioara, care din 1927 pana in 1946 a fost mereu in acest loc, avand o mare contributie la tot ce s-a construit aici in acea perioada.

In incinta schitului se afla o noua constructie cu chilii pentru vietuitori si un frumos paraclis la etaj. In perioada 2000-2002, in afara incintei schitului, in imediata vecinatate a intrarii, s-a ridicat o cladire cu doua etaje pentru gazduirea pelerinilor.


Situat la o altitudine de 600 m, pe sprânceana Plăişorului Cioara, într-un minunat cadru natural, schitul apare măiestuos pentru drumeţul ce-şi poartă paşii pe Valea Archiţului, a cărei apă cristalină curge la poalele versantului pe care este înălţat sfântul lăcaş.
Zbuciumata istorie a Mănăstirii Afteia este marcată de personalitatea Cuviosului Sofronie care şi-a închinat viaţa luptei pentru apărarea ortodoxiei în Transilvania. După a doua dărâmare a schitului (1786–1788), terenul vetrei mănăstireşti de la Plăişor a ajuns în posesia unor locuitori, primul fiind Trifan Şuvaina din Cioara, iar ultimul, Salomia Pop (Prodan) din Purcăreţiu.
La sfârşitul sec.al XVIII-lea, fiind necesar să se înlocuiască biserica din satul Cioara, (atestată de conscripţia lui Bukow cu 138 de familii ortodoxe), cu materialul recuperat de la lăcaşul distrus în 1786–1788, se construieşte în cimitirul vechi monumentul de astăzi. Cu acest prilej, de la Plăişor, o dată cu cărţile, au fost coborâte la biserica din sat şi piese pictate: friza apostolilor (3,10m / 0,50m), Deisis, pictură pe panză aplicată pe lemn, de o valoare artistică excepţională, precum şi icoanele împărăteşti din 1770 (Iisus Hristos, Maria cu Pruncul), datorate osârdiei monahului Chiril de la Plăişor. Aceste mostre de artă religioasă din sec. XVIII-lea pot fi văzute şi astăzi în biserica din satul Cioara. Poieniţei din Plăişor, locul vechiului aşezământ, localnicii i-au spus în continuare “la mănăstire”. Cunoscând acest toponim – document viu în mintea generaţiilor ce au urmat – şi citind însemnările de pe cărţile de cult rămase de la schit şi păstrate la parohie, în 1904 Constantin Oancea - preotul paroh, a ridicat un paraclis de zid pe locul fostului aşezământ. A înălţat o cruce de lemn (pictată de P. Pecurariu) pe care a făcut însemnarea că “s-a ridicat de românii din Cioara, în locul fostei Mănăstiri Afteia (Plăişorul Cioarei), desfiinţată în anul 1788 (…), în anul de la Hristos 1905”.
În anul 1924, preotul Constantin Oancea solicită Arhiepiscopiei Ortodoxe Române de Alba Iulia şi Sibiu reînfiinţarea schitului, pentru care propune ca vieţuitor pe George Mănăilă din Cioara. Prin actul nr. 6065/1926 Consiliul Arhiepiscopesc Sibiu aprobă cererea, stabilind ca zi de pelerinaj la Plăişor praznicul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena.
În şedinţa din 5 februarie 1927 a comitetului parohial din Cioara, se consemnează donarea de către Salomia Pop (Prodan) a terenului vetrei mănăstireşti din Plăişor, actul de donaţie fiind aprobat de Consiliul Arhiepiscopesc din Sibiu.
În 6 iunie 1930, arhimandrit Policarp Morusca, stareţul Mănăstirii Hodos-Bodrog de langă Arad, este invitat să viziteze locul fostei mănăstiri din Plăişorul Cioarei. În procesul verbal încheiat – asistat de preotul paroh Constantin Oancea şi de monahul Ghenadie Mănăilă din Cioara, acesta consemnează că în Plăişor există un paraclis de zid şi două chilioare în construcţie.
Cu privire la biserica ce urmează a se construi, menţionează că aceasta să fie “aşezată tocmai pe locul vechii biserici din sprânceana Plăişorului”, având ca dimensiuni: 10 m lungime, 6 m lăţime (la altar 3 m), la intrare să aibă “un foişor cu două turnuleţe, iar deasupra năii, după posibilitate, cupolă; întreaga construcţie, de lemn, pe temelie de beton”.
În 3 august 1930, vizitând Cioara şi citind cele consemnate în procesul verbal din 6 iunie 1930, istoricul Ioan Lupaş, scrie: “Dumnezeu să binecuvânteze cu desăvârşirea harului ceresc această hotărâre, izvorată din duhul dragostei cereşti şi al însufleţirii pentru reînvierea tradiţiilor de luptă şi progres a credinţei străbune”. La solicitarea parohiei Cioara, în anul 1933 Octavian Mihălţan din Alba Iulia întocmeşte planul bisericii în stil bizantin, ţinând seama de dimensiunile stabilite la 6 iunie 1930. Parohia primeşte planul bisericii la 10 decembrie 1933, iar aprobarea lui se obţine în şedinţa Consiliului Arhiepiscopesc Sibiu din 31 martie 1933.
În 15 iulie 1934, parohia Cioara încheie contract cu Ilie Roşca din Alba Iulia pentru construirea bisericii pe care Consiliul Arhiepiscopesc Sibiu îl aprobă. La 22 iulie 1934 mitropolitul Nicolae Bălan deleagă pe protopopul de Sebeş Vasile Oană să săvârşească slujba punerii pietrei de temelie a bisericii cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Plăişorul Cioarei.
Banii necesari pentru construcţie s-au adunat din colecte în biserici, parohii şi localităţi din Ardeal, Banat şi din alte părti ale ţării.
În anul 1935, printr-un “Apel către fraţii creştini”, preotul paroh Constantin Oancea face cunoscut că biserica Schitului Afteia s-a pus sub acoperiş, dar terminarea ei reclamă încă multă jertfă. La 12 august 1935 au fost aşezate sfintele cruci, cea de pe turlă dăruită de preotul Constantin Oancea şi soţia sa Valeria, iar cea de pe turnuleţul din stânga, de credincioşii din Cugir.

În următorii ani s-au executat lucrări de tencuire în interior şi au fost montate ferestrele metalice. Mobilierul şi iconostasul au fost confecţionate de meşterul tâmplar Toth din Deva, iar icoanele au fost pictate de Constantin Bucataru din Sibiu, refugiat din Bucovina. Sfinţirea bisericii Schitului Afteia s-a facut la 21 mai 1952 de episcopul Veniamin Nistor, stareţul Mănăstirii “Sfânta Treime” din Alba Iulia (Catedrala Reîntregirii), ca delegat al episcopului Ardealului şi Hunedoarei.
Pe parcursul anilor biserica a necesitat unele reparaţii şi îmbunătăţiri. Învelitoarea de şiţă de brad fiind deteriorată, facilita pătrunderea apei ploilor, fapt pentru care în anul 1965, prin grija preotului paroh Dragomir Oană, s-a realizat o nouă învelitoare din tablă zincată, lucrare executată de I.G.O. Orăştie cu fonduri din donaţiile credincioşilor din Mărgineni, Calene şi Simeria.
În anul 1978 întregul corp al bisericii a fost placat cu şiţă de brad lucrată cu cioc de către iscusiţii meşteri din Moisei – Maramureş. Prin această lucrare apa ploilor nu mai pătrundea printre elementele de lemn afectând tencuielile interioare, iar biserica a dobândit o nouă şi plăcută înfăţişare.
În anul 1979 tencuielile interioare au fost înlăturate şi s-au făcut altele pentru pictura în frescă executată de Nicolae Gavrileanu din Suceava şi echipa sa: Liviu Dumbravă, Radu Ghencea şi Gheorghe Cosma. A fost demontat vechiul iconostas şi aşezat altul nou, din stejar, cu ornamentaţii specifice, executat de Vasile Rosca din Maramureş. Icoanele au fost pictate de Liviu Dumbravă.
În anul 1980 biserica a fost înzestrată cu un policandru de stejar sculptat de maestrul Ioan Cristea din Alba Iulia, prevăzut cu instalatie electrică. Tâmplarul Horia Crăciun din Vinerea a confecţionat uşile. Acelaşi meşter tâmplar a sculptat şi executat din lemn de stejar stranele, tetrapoadele şi sfeşnicele.
Ferestrele de fier au fost demontate, li s-au adăugat rame de fier cornier şi apoi fixate mai în afară pentru a face loc ferestrelor din lemn cu sticlă color pentru protejarea picturii. S-a refăcut duşumeaua şi s-a înzestrat întreaga biserică cu covoare.
În anul 1988 a început construcţia paraclisului de vară care facilitează slujirea în sobor cu ocazia hramului şi a altor sărbători în anotimpul călduros. Lângă acest paraclis au fost aşezate osemintele ctitorilor, preotul Constantin Oancea şi monahul Ghenadie Mănăilă.
Cele două chilioare aflate în construcţie în anul 1939, în care s-a adăpostit monahul Ghenadie până la trecerea sa în nefiinţă la 5 ianuarie 1946, au ars. În perioada 1947-1951 s-a ridicat o casă din lemn de brad, pe fundaţie de piatră şi acoperită cu ţiglă, compusă din trei camere şi o bucătărie cu pivniţă la subsol. În anii 1986-1988 această cladire a fost renovată şi mărită, realizându-se spaţii sporite de locuit dotate cu mobilierul necesar, iluminat electric şi sobe de teracotă.
În străvechea vatră mănăstirească Afteia, după ridicarea paraclisului de zid din 1904, preotul Constantin Oancea parohul din Cioara, slujea Sfânta Liturghie o dată pe an. După ridicarea bisericii şi înzestrarea ei cu cele necesare, la schit Sfânta Liturghie a fost săvârşită de parohul din Cioara şi parohul din Purcăreţiu. În 1952, vreme de patru luni (mai – august), prin detaşare de la Mănăstirea Prislop - Hateg, la Afteia a slujit şi ieromonahul Dometie Manolache, perioadă în care schitul a cunoscut o mare afluenţă de pelerini.
În anul 1986, preotul Iosif Paven a fost aşezat paroh al satului Mărgineni şi slujitor la altarul Schitului Afteia. Împreună cu preotul Simion Boboia, a împlinit cu aleasă dăruire slujirea la schit. După rânduirea preotului Simion Boboia – călugărit Sofronie la Schitul Teţ - Alba, a fost călugărit şi preotul Iosif Paven (Ioan), încredinţându-i-se funcţia de stareţ.
În ultimii ani, sub îndrumarea părintelui Ioan, în incinta schitului s-a realizat o nouă construcţie cu chilii pentru vieţuitori şi un frumos paraclis la etaj. În perioada 2000-2002, în afara incintei schitului, în imediata vecinătate a intrării, s-a ridicat o clădire cu două etaje pentru găzduirea pelerinilor.
Biserica de lemn a Mănăstirii Afteia a fost demolată. Pe locul ei s-a înălţat o nouă biserică, de zid.
Străvechea oază mănăstirească de la Afteia, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, a ierarhilor şi slujitorilor ei, vesteşte cuvântul lui Dumnezeu şi îndrumă viaţa tuturor celor ce-şi poartă paşii spre acest plai liniştit, fiind santinelă credinţei noastre ortodoxe, care ne-a păstrat fiinţa şi identitatea ortodoxă şi naţională şi ne conduce spre dobândirea mântuirii fiecăruia şi a întregului neam românesc.

„Mănăstirea Afteia-Cioara are pentru Transilvania şi pentru Biserica Ortodoxă Română o importanţă aparte”, a spus Înaltpreasfinţia Sa, „pentru că aici a trăit Sfântul Sofronie căruia i se datorează revigorarea Bisericii Ortodoxe din Transilvania după Uniaţia de la 1700”.

Înfiinţată încă din secolul al XVI-lea şi cunoscută sub numele de Sihăstria din Plăişor, mănăstirea era păstorită la mijlocul secolului al XVIII-lea de Sfântul Cuvios Sofronie Mărturisitorul.

În 1975 s-a reluat tradiţia monahală întreruptă în timpul regimului comunist, în anul 1959, iar în prezent sunt 15 vieţuitori. La propunerea Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Părintele Stareţ Ioan Paven a primit astăzi din partea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Ordinul „Sfântul Ştefan cel Mare”.

Mănăstirea Afteia (Cioara) -

Iar acum, la Strungari. Dacă nu pentru mănăstire, măcar pentru drum, care te fură cu liniștea lui de tablou neînrămat. În lumina sprintenă de primăvară, cu urme de zăpadă peste tot, călătoria spre Strungari devine, pur și simplu, „un drum de dragul drumului”. De fapt, atât de mult îți place ce vezi, pe Valea Pianului în Sus, încât ideea de mănăstire îți surâde ca o împlinire. Ba chiar mai mult, abia la mănăstire vei înțelege de unde atâta pace…

Sunt două căi care te duc la Strungari. Cea mai cunoscută și, probabil, cea mai umblată, e varianta Sebeș – Pianu – Strungari, pe șoseaua DJ 704A, care se desprinde la stânga din DN 7 pe direcția Sebeș-Deva (click aici pentru descrierea amănunțită a drumului). Apoi, odată ajuns în satul Strungari, faci dreapta după podul de piatră. Drumul te va duce oblu prin codru, de-a lungul pârâului Ghenea care şerpuieşte printre stejari. Sunt 5 km de mers pe acest drum forestier, pe care îi poţi parcurge fie pe jos în plimbare, fie cu maşina. Trebuie doar să te pricepi cât de cât la șofat, fiindcă sunt multe porţiuni înguste şi pieptişe, cu bolovani şi ochiuri de apă.

Dar nu asta contează. Când ajungi, în sfârşit, pe plaiurile dinspre mănăstire, părăsind pădurea la peste 600 m înălţime, simţi un fel de răsplată care te odihneşte. Încă puţin, şi eşti acolo…

O vezi cocoţată pe un deal abrupt, mai sus de care nu sunt decât norii. Mănăstire de călugări, Afteia (sau Cioara, cum i se spune din bătrâni, aparţinând satului Mărgineni, comuna Săliştea) se află acolo de şase sute de ani. A fost ridicată în semn de mulţumire lui Dumnezeu pentru biruinţa creştinilor asupra otomanilor, din 1479. Nu vei găsi, însă, nici un fel de act oficial, care să ateste începuturile monahiei la Afteia. Cel mult îţi stau la îndemână însemnările unor slujitori ai schitului, notate pe cărţi de rugăciune, pe icoane şi pe clopot. Dar e destul ca să știi că acolo, pe culmea Plăişorului Cioara, mănăstirea a durat prin foc şi sabie, timp de veacuri. De la lupta cuviosului Sofronie Mărturisitorul pentru apărarea ortodoxiei (stareţ la Afteia în secolul XVIII), până la distrugerea acesteia în 1788 de către duşmanii ortodoxiei româneşti, ca mai apoi să fie reconstruită în 1798, viaţa călugărească de la Afteia a răbdat până la capăt.

Iar ceea ce se vede azi este o încununare a eforturilor de a păstra nevătămat, în numele Domnului, acest colţ de rai. Şi într-adevăr, chiliile, paraclisul de lemn, biserica nouă -mai falnică şi încăpătoare decât cea veche -, în sfârşit toate aşezămintele de la Afteia te primesc cu drag. E linişte acolo şi se simte ca o plutire caldă în curtea mănăstirii, unde iarba tunsă şi potecile de piatră te odihnesc, oricât de istovit ai fi. Iar faptul că te afli pe vârf de colină te umple de o stare curată de cucerire a acestui tărâm cu chilii, care vin, parcă, de dincolo…

Nu uita că şi la Afteia poţi fi găzduit oricând, în clădirea special construită pentru pelerini. Nu te costă nimic, spun mohanii. Tocmai de aceea, acest semn de iubire frăţească trebuie preţuit ca atare. Cât despre orele de slujbă, nevoieşte-te să fii acolo la 07.00, 17.00 şi 01.00. N-ai cum să regreţi; e o întâlnire aproape de cer.