Manastirea Prislop (Silvasul de Sus)

De aproape sapte secole, Manastirea Prislop reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. In decursul existentei sale de peste sase veacuri, manastirea a indeplinit un rol cultural semnificativ in viata romanilor transilvaneni.

Manastirea a fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Sfantul Nicodim, ulterior canonizat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu.

Sfantul Nicodim a venit din Tara Romaneasca, unde titorise Manastirile Tismana si Vodita. Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil - triconc - ca si ele si este singura de acest fel din Transilvania.

Manastirea Prislop - scurt istoric

Manastirea Prislop este cunoscuta si sub numele de "Silvas", dupa satul Silvasu de Sus, gasit pentru prima data in documente in anul 1360. La 200 de metri de actuala biserica se afla locul numit "La Manastirea Batrana", dovada existentei acolo a unei manastiri mai vechi, din lemn.

Nu se cunosc inceputurile manastirii. Deoarece era amplasata pe pamanturi care tinusera de nobilii romani din Ciula, se poate presupune ca ei au fost ctitorii laici ai locasului. Nu se poate vorbi, cu nici un fel de date pozitive, despre vreo sihastrie din secolele XIII-XIV.

Biserica actuala a Manastirii Prislop dateaza de la sfarsitul secolului al XIV-lea si a fost construita din piatra, in plan triconic, cu turla pe naos, arhitectura specifica bisericilor din Tara Romaneasca. Istoriografia manastirii arata ca Sfantul Nicodim de la Manastirea Tismana a copiat la Prislop, intre anii 1404-1405, "Tetravanghelul slavon" aflat azi la Muzeul de Arta.

Exista o singura marturie care este consemnata despre prezenta lui Nicodim de la Tismana, in Ungaria medievala. Ea este insemnarea de pe Evangheliarul sau: "Aceasta Sfanta Evanghelie a scris-o popa Nicodim in Tara Ungureasca in 6913 (1404-1405)".

Timp de aproape un secol si jumatate, nu se mai cunosc documente despre manastire, dar se considera ca ea a continuat viata duhovniceasca a credinciosilor din imprejurimi. Manastirea a fost rezidita din temelii tot din piatra si in plan triconic de Domnita Zamfira, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau, Moise Voda, domn al Tarii Romanesti, mort in anul 1530, in lupta de la Viisoara.

In urma mortii celui de al doilea sot - Stanislaw Nisowsky -, Domnita Zamfira si-a petrecut restul vietii la Manastirea Prislop, unde moare in luna martie a anului 1580. Piatra funerara a mormantului ei se gaseste in dreapta pronaosului bisericii. Ea continea inscriptii latine si chirilice.

Anul 1629 aduce noi marturii documentare despre Prislop. Acestea sunt legate de vizita in Rusia a trei calugari: Ieromonahul Teodosie, Ieromonahul Macarie si Ierodiaconul Ghedeon.

Dupa aceasta consemnare, vreme de un secol nu se mai scrie nimic despre manastire, dar insemnari din zidurile exterioare dovedesc continuitatea vietii duhovnicesti, ca numele diacului Patru din Ciula, al Mitropolitului Sava Brancovici, precum si anul 1670. Se mai presupune ca, in aceasta perioada, la Prislop a existat o scoala pentru pregatirea candidatilor la preotie.

Pe la inceputul secolului al XVIII-lea, Mitropolitul ortodox Atanasie Angliei din Alba-Iulia a oferit o carte Prislopului, iar Maria Tereza, printr-un decret din iunie 1747, cerea sa se ia masuri impotriva calugarilor care aparau ortodoxia in partile Hategului.

La data de 23 iunie 1749, Arhimandritul Filotei, superiorul Manastirii Sfanta Treime din Blaj, i-a trimis la Prislop pe calugarii Varlaam si Nichita ca s-o restaureze. La data de 4 iunie 1756, Episcopul Petru Pavel Aron de la Blaj (1754-1764) le da carte de recomandare calugarilor Manastirii Prislop ca sa stranga ajutoare pentru aceasta. In deceniul al saselea al secolului al XVIII-lea, se reface manastirea din nou de catre egumenul Varlaam, calugarii Ioan si Pavel Salageanu.

Ca urmare a rascoalei de la Cioara, din anii 1759-1761, condusa de Ieromonahul Sofronie, pentru pastrarea ortodoxiei, Episcopul unit Petru Pavel Aron din Blaj cere, la data de 12 aprilie 1762, ca egumenul Varlaam si calugarul Inocentiu Bosi sa fie prinsi si dusi la Blaj, iar ceilalti calugari de la Prislop si Plosca sa fie alungati.

Generalul austriac Nicholaus Adolf Bukow ordona, la data de 5 iunie 1762, ca cele doua manastiri sa fie distruse prin incendiere. In anul 1775 manastirea este reintemeiata, iar ieromonahul Nichita este consemnat ultima oara la 2 aprilie 1778.

Dupa moartea egumenului Macarie, in anul 1810, manastirea a fost data in grija preotilor de mir din satele vecine. In istoria manastirii este consemnata ca importanta vizita vicarului Stefan Moldovan din Hateg, intre anii 1852-1853, care noteaza in jurnal o descriere detaliata a manastirii. Se mai cunoaste din documente ca, in 1873, s-a asezat la manastire credinciosul Aron Sarbu, probabil cu gandul de a se calugari, dar a murit dupa trei ani.

La initiativa vicarului Nicolae Nestor din Hateg, dupa anul 1897, are loc o noua restaurare a bisericii, care se termina in anul 1899. Dupa aceasta restaurare incep sa fie interesati de soarta manastirii episcopii uniti din Lugoj.

La data de 19 mai 1901, aici a slujit episcopul Dimitrie Radu, cu un sobor de 40 de preoti, iar la 25 mai 1905, urmasul sau, Vasile Hossu, si tot in anul 1905, manastirea este vizitata de Nicolae Iorga, care lasa o succinta descriere a ei.

In anii 1908-1909 s-a facut o noua restaurare a manastirii, prin stradania Episcopului Vasile. Pictorul ardelean Octavian Smigelschi viziteaza manastirea, in luna august 1909, pentru intocmirea documentatiei privind pictarea ei. Din primavara anului 1911 a fost randuit ca egumen Ieromonahul Leon Manu, care a strans in jurul lui cativa vietuitori.

In zilele de 8-21 mai 1913 a fost readusa de la Blaj "Icoana Maicii Domnului facatoare de minuni", iar la 24-25 mai in acelasi an a fost resfintita de episcopii Valeriu Traian Frentiu, al Lugojului, si Vasile Hossu, al Gherlei.

Intre anii 1923 si 1924, arhitectul Rudolf Vagner din Hunedoara a efectuat cateva lucrari de consolidare si o restaurare ornamentala a fatadelor exterioare care a schimbat mult aspectul arhitectonic initial.

La data de 25 noiembrie 1948, Mitropolitul Ardealului, Nicolae Balan (1920-1955), il aduce aici pe Ieromonahul Arsenie Boca, de la Manastirea Sambata de Sus, iar in 1950 au fost aduse si maicile.

Ieromonahul Arsenie Boca a ramas in manastire pana in 1989, an in care a si trecut la Domnul. El a sculptat personal catapeteasma si executat mai multe lucrari de renovare a bisericii si a celorlalte cladiri, fapt pentru care este considerat astazi ca cel deal treilea ctitor al manastirii. Mormantul sau se afla in cimitirul Manastirii Prislop.

In urma decretului nr. 410/1959, si Manastirea Prislop, ca, de altfel, majoritatea manastirilor, a fost desfiintata, fara a avea in vedere importanta ei spirituala in viata romanilor "de dincolo de Carpati". De fapt, era perioada instalarii ateismului, care tocmai aceasta urmarea, desfiintarea spiritualitatii romanesti.

Abia in anul 1976 a fost din nou reinfiintata, tot ca manastire cu destinatie pentru maici. Dupa anul 1990 s-au facut lucrari de consolidare si restaurare atat a bisericii, cat si a cladirilor pentru staretie, chilii si camine aflate la rasarit de biserica.

In anul 1991, in incinta manastirii a fost infiintat Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani. Unele maici si eleve isi desavarsesc talentul artistic continuand vechiul mestesug romanesc al pictarii de icoane pe sticla. Scolilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alatura acum cea de data mai recenta, de la Prislop.

Sfantul Ioan de la Prislop

De numele manastirii se leaga existenta Sfantului Ioan de la Prislop, care s-a retras de la manastire la 500 de metri pe raul Slivat, unde si-a construit o chilie din piatra, cunoscuta si azi sub numele de "Casa Sfantului". Se presupune ca a trait aici in secolul al XV-lea sau in prima jumatate a secolului al XVI-lea.

Sapandu-si pestera intr-o stanca sub munte, asemenea altor sihastri, s-a nevoit acolo singur pana la moarte cu grele si nestiute osteneli. Cuviosul Ioan Sihastrul, bineplacand lui Dumnezeu si umplandu-se de darul Duhului Sfant, s-a savarsit in acea pestera in ultimele decenii ale secolului XVII, proslavindu-se dupa moarte ca facator de minuni. El insa, a murit foarte devreme din cauza unui vanator care, vazandu-l in gura pesterii si confundandu-l cu un animal salbatic, l-a impuscat.

Acest monah marcant a fost canonizat in iunie 1992 de Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane. Despre Ioan Sihastrul vorbeste atat traditia locala cat si calugarul Efrem, autor al "Plangerii Manastirii Silvasului", scrisa dupa anul 1762, prin urmatoarele versuri:

"Si atunci, un tanar oarecare din sat
Numele lui Ioan, Sfantului Nicodim a urmat;
Din lume si rudenii cu totul au iesit
De aici la mine au venit.
Intr-o stanca chilie si-au facut
In care slujind, lui Dumnezeu a placut
Si pe el dupa sfarsit Dumnezeu l-a proslavit;
Pestera si acum se gaseste
Si "Chilia Sfantului" se numeste.

Iara dupa oarecare intamplare,
Cu a lui Dumnezeu inainte aparare,
Rudele sfantului cele din sat
Moastele cu totul le-au ridicat
Si in Tara Romaneasca le-au adus
La oarecare manastire le-au pus.
Insa la neamul lui pururea se pomeneste
Fiindca si o particica din moastele lui se gaseste."

Sfantul Cuvios Ioan de la Prislop nu trebuie confundat cu egumenul Ioan, care a carmuit manastirea in a doua jumatate a secolului al XVI-lea, iar in anul 1585 a fost ales Mitropolit al Transilvaniei cu scaunul la Alba-Iulia. El a fost Mitropolit al Transilvaniei timp de 20 de ani (1585 -1605).

Si amintim aici ca de la Prislop mai multi calugari au fost ridicati in scaune vladicesti, ultimul fiind Teofil, episcop de Vad la anul 1615, care a pastorit pana in anii 1622-1623, dupa care nu se mai stie nimic de el.

Sursa: http://www.crestinortodox.ro

Sfânta Mănăstire Prislop se află la 13 km de oraşul Haţeg şi la 16 km de municipiul Hunedoara.

Este amplasată într-o zonă pitorească, la altitudinea de 580 m, într-o poieniţă străjuită de culmile domoale ale Munţilor Poiana Ruscă (Dl. Prislop 778 m). Prin curtea mănăstirii trece pârâul Silvaş (Slivuţ), afluent de stânga al Streiului, care străbate şi satele aflate mai jos de mănăstire: Silvaşu de Sus (la 3 km) şi Silvaşu de Jos (la 6 km) prin care orice pelerin dornic să ajungă la sfânta mănăstire va trebui să treacă.

Posibilităţi de acces:

Dinspre Hunedoara se merge pe traseul: Hunedoara - Silvaşu de Jos - Silvaşu de Sus - Sf. Mănăstire Prislop. Drumul este asfaltat, trece peste Dealurile Hunedoarei pe interfluviu, oferind o panoramă deosebită.

Dinspre Haţeg se parcurge traseul: Haţeg - Silvaşu de Jos - Silvaşu de Sus - Sf. Mănăstire Prislop. Şi acest drum este asfaltat pâna la poarta mănăstirii. Pentru cei care nu dispun de un autoturism propriu sau care nu vin în grup organizat cu autocare la mănăstire, accesul este mai dificil, deoarece nu există autobuze de legatură oraşe - mănăstire.

Istoricul Mănăstirii PrislopÎn anul 1955 a început restaurarea bisericii de către Direcţia Monumentelor Istorice din Bucureşti, spre a-i reda aspectul arhitectonic şi pictural iniţial, ca în felul acesta să fie pusă în circuitul marilor valori istorice şi artistice din ţara noastră. Proiectarea restaurării a fost încredinţată arhitectului Ştefan Bals, iar supravegherea directă a lucrărilor a avut-o arhitectul Gheorghe Naumescu şi Părintele Arsenie. Cu acest prilej, s-a înlăturat toată tencuiala exterioară, păstrându-se doar câteva porţiuni în care sunt incizate inscripţii. În felul acesta, exteriorul şi-a redobândit forma iniţială, din piatră brută rostuită. Turla şi-a primit de asemenea aspectul iniţial, din cărămidă, ca şi cele şapte rânduri de sub cornişă. S-a facut consolidarea tuturor zidurilor exterioare şi ale turlei. Acoperişul din tablă a fost înlocuit cu alt acoperiş, din ţiglă-solzi smalţuită, de culoare verde închis. Tot atunci s-a tencuit naosul si altarul, pregatindu-se zidul pentru pictura în frescă (în vederea picturii s-a ridicat şi schela din lemn de brad). S-a pus o pardoseală nouă din travertin sau marmură de Banpotoc.

Între anii 1956-1958 s-au construit două case: una sus pe deal la circa 150 m de biserică şi alta la intrare în mănăstire. S-a introdus curentul electric. S-a lucrat intens şi pentru înfrumuseţarea incintei şi a zonei înconjuratoare. Cu puieţii de brazi dintr-o pepinieră a mănăstirii s-a consolidat dealul de lângă biserica - monument istoric, dinspre Nord, asigurându-se atât frumuseţea locului cât şi protecţia clădirii. Dealul respectiv a devenit cu timpul o pădure de pini cu un frumos efect decorativ.

După decretul 410 din 1959, timp de mai mulţi ani, în clădirile mănăstirii a fost un azil de bătrâni.

În 1976 s-a redeschis mănăstirea de maici. În continuare, maicile au fost preocupate în permanenţă de păstrarea patrimoniului cultural-artistic aflat la Prislop şi de înfrumuseţarea bisericii. În anul 1984 au fost montate în iconostas două icoane împărăteşti (1,00 x 0,50 m), lucrate şi donate de pictorul-protosinghel Arsenie Boca. Prima înfăţişează pe Mântuitorul Iisus Hristos în picioare, pe un fond auriu, binecuvântând cu dreapta şi ţinând în stânga o carte deschisă cu texte din Vechiul si Noul Testament, ambele pagini fiind ornamentate dupa cele mai caracteristice modele ale Tetraevangheliarelor din Ţara Românească, din veacul al XVII-lea. A doua icoană reprezintă pe Maica Domnului în picioare cu Pruncul Iisus în braţe; icoana este lucrată pe un fond auriu ornamentată în relief, în culorile erminiei, afară de broboada care este albă, spre o mai serafică expresie a chipului. În 1986 s-au montat alte icoane pe iconostas: Bunavestire pe uşile împărăteşti şi Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil pe uşile diaconeşti, lucrate de acelaşi pictor.

Unele maici şi surori continuă aici, la Prislop, vechiul meşteşug românesc al picturii de icoane pe sticlă, fie copiind scenele cunoscuţilor iconari de la Nicula, din Arpaş, din Cârtişoara sau din alte părţi, fie creând modele noi, într-o manieră proprie. Altele lucrează icoane pe lemn, pe pânză şi alte obiecte.

S-au făcut reparaţiile necesare la toate clădirile. În partea de apus a mănăstirii, spre „Casa Sfântului” s-a delimitat un teren pentru a servi ca cimitir, împrejmuit cu gard viu din brazi argintii şi tui aurii.

În 1985 a fost demolată vechea clădire de la intrarea în incinta mănăstirii. În locul ei s-a ridicat o clădire nouă cu etaj, în stil brâncovenesc, cu peste 15 chilii şi un frumos foişor, clădire concepută tot de către Părintele Arsenie după frumoasa construcţie brâncovenească de la Mănăstirea Hurezi, din judetul Vâlcea.

În 1987 s-a adus şi s-a montat cadrul sculptat al porţii de lemn de la intrare, în stil maramureşan, model realizat tot de Părintele Arsenie.

În 1991 s-a înfiinţat un Seminar Teologic Monahal „Sfânta Ecaterina”, cu o şcolarizare de cinci ani. În 1995, s-a început construirea unei clădiri noi cu săli de clasă, bibliotecă, sală de lectură şi meditaţie, pentru o mai bună desfaşurare a activităţii şcolare.

În 1998, s-a construit un arhondaric la poarta mănăstirii.

S-au scurs aproape 50 de ani de când Prislopul a redevenit mănăstire ortodoxă. Un timp relativ scurt în istoria ei de şase veacuri, totuşi cu fapte şi realizări vrednice de luat în seamă.

În istoria mănăstirii s-au remarcat urmatoarele personalităţi:

* Sfântul Nicodim, întemeietorul şi primul ctitor al mănăstirii, între anii 1399-1405;

* Domniţa Zamfira, a doua ctitoră a mănăstirii între anii 1560-1580, al cărei mormânt se află în pronaosul bisericii. Cu prilejul unor reparaţii din 1909, piatra funerară a fost ridicată pe peretele dintre naos si pronaos pentru a fi păstrată mai bine. În afară de această piatră funerară, scrisă în limba latină, în partea stângă a pronaosului se mai găsesc cinci pietre de dimensiuni diferite cu inscripţii în limba slavonă, care se presupune, că sunt tot de pe mormântul Domniţei Zamfira.

* Stareţul Ioan, pe vremea Domniţei Zamfira, care a şi înmormântat-o în 1580 în pronaosul bisericii Mănăstirii Prislop, ajuns mitropolitul Transilvaniei între anii 1585-1605; în anul 1600 a întâmpinat pe Mihai Viteazu cu prilejul intrării triumfale în Alba Iulia;

* Sfântul Ioan de la Prislop, vieţuitor şi nevoitor în secolele XV-XVI, a cărui peşteră săpată în stâncă, numită şi „Casa Sfântului”, este un loc de pelerinaj pentru credincioşi. Sfântul Ioan a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 1992 şi este prăznuit în fiecare an în ziua de 13 septembrie;

* Călugarul Efrem de la Prislop, care după incendierea bisericii, s-a refugiat în Ţara Românească şi a scris „Plângerea Sfintei Mănăstiri a Silvaşului din Eparhia Haţagului din Prislop”; tot el a tradus împreună cu fratele lui Mihail, cunoscuta lucrare a lui Dimitrie Cantemir „Divanul” sau „Gâlceava sufletului cu trupul”;

* Protosinghelul Arsenie Boca, al treilea ctitor al mănăstirii, care, în afară de rolul covârşitor pe care l-a avut prin înzestrarea harica a duhovniciei, a conceput şi a îndrumat toate lucrările de construcţie şi înfrumuseţare a Mănăstirii Prislop, între anii 1948-1988, unele dintre acestea fiind chiar înfăptuite personal. În perioada 1960-1988 a pictat biserica din satul Drăgănescu de lângă Bucureşti, icoanele de pe catapeteasma bisericii din Prislop şi a realizat aşezământul monahal din oraşul Sinaia, astăzi metohul Mănăstirii Prislop. S-a săvârşit din viaţa la 28 noiembrie 1989 şi este înmormântat în cimitirul Mănăstirii Prislop.

* Maica stavrofora Zamfira Constantinescu, cea dintâi stareţă a Sfintei Mănăstiri a Prislopului, între anii 1950-1959.

Pe lângă cele două hramuri ale Mănăstirii Prislop: 8 mai – Sfântul Ioan Evanghelistul şi 14 septembrie – Ziua Crucii, se mai prăznuiesc şi următoarele zile: 26 decembrie – Sfântul Nicodim, 13 septembrie – Sfântul Ioan de la Prislop, 28 noiembrie – pomenirea Părintelui Arsenie şi 13 martie – pomenirea Măicuţei Zamfira.

După două veacuri de înstrăinare şi de absenţă aproape totală a vieţii monahale, maicile de la Mănăstirea Prislop, sub îndrumarea duhovnicească şi artistică a Părintelui Arsenie, au izbutit să ridice prestigiul ei sub raport duhovnicesc, artistic, gospodăresc, încât azi ea se prezintă ca un asezământ monahal cu o viaţă duhovnicească aleasă, dar şi cu un valoros monument de artă medievală, care atrage mulţimi de credincioşi şi turişti din ţară şi de peste hotare.

MANASTIREA PRISLOP

Asezata intr-o poiana, inconjurata de un peisaj mirific, Manastirea Prislop se afla la 13 km de Hateg. De aproape sapte secole, ea reprezinta unul din cele mai importante asezaminte religioase ortodoxe din Transilvania. A fost ridicata in a doua jumatate a secolului al XIV-lea de Parintele Nicodim, ulterior anctificat, considerat astazi drept reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc la inceputul Evului Mediu

El a venit din Tara Romaneasca, unde titorise manastirile Tismana si Vodita.
Manastirea Prislop a fost construita in acelasi stil TRICONC ca si ele si este singura de acest fel din Transilvania. Al doilea ctitor al manastirii a fost Domnita Zamfira, fiica domnitorului muntean Moise Basarab, refugiata in Transilvania dupa moartea tatalui sau. Se spune ca Domnita Zamfira era foarte bolnava cand a venit la Prislop si s-a vindecat band apa din izvorul cu puteri tamaduitoare din curtea manastirii. Mormantul ei se afla in pronaosul bisericii.
Avutul cel mai de pret al manastirii este icoana Maicii Domnului facatoare de
minuni, daruita tot de domnita Zamfira in 1580, cand s-a incheiat reconstruirea bisericii.
Unul din staretii manastirii, Ioan de la Prislop, a fost timp de 20 de ani (1585 -1605) Mitropolit al Transilvaniei. Manastirea a avut o existenta zbuciumata. A fost incendiata in 1762 din ordinul generalului Bukow, iar calugarii ortodocsi au fost alungati.
Aproape doua secole a apartinut Bisericii Romane Unita cu Roma (greco-catolica). A revenit la cultul initial in octombrie 1948. O luna mai tarziu a fost adus la Prislop Parintele Arsenie Boca. Licentiat in teologie si absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Bucuresti, el este considerat al treilea ctitor al manastirii pentru ca, timp de 41 de ani cat a fost staret si, apoi, duhovnic al manastirii, a reorganizat-o, a reconstruit-o si a pictat-o, dandu-i stralucirea de astazi.

Din 1976, Prislopul este manastire de maici. In 1991 a fost infiintat in incinta ei Seminarul Teologic Monahal Sfanta Ecaterina, cu o durata de scolarizare de cinci ani.
Unele maici si eleve isi desavarsesc talentul artistic continuand vechiul mestesug romanesc al pictarii de icoane pe sticla. Scolilor seculare de iconari de la Nicula, Arpas sau Laz li se alatura acum cea de data mai recenta, de la Prislop

O minune in Tara Hategului. Manastirea Prislop. Credinta, dragostea de Dumnezeu si smerenia sunt cele dintai arme cu care un popor poate rezista in fata oricarei asupriri si, in ultima instanta, timpului. In toate momentele de cumpana ale neamului nostru credinta a fost sprijinul, mangaierea si puter...

O minune in Tara Hategului
Manastirea Prislop

Credinta, dragostea de Dumnezeu si smerenia sunt cele dintai arme cu care un popor poate rezista in fata oricarei asupriri si, in ultima instanta, timpului. In toate momentele de cumpana ale neamului nostru credinta a fost sprijinul, mangaierea si puterea. Cu atat mai mult astazi, cand traversam o perioada de criza in toate planurile. Vechile noastre biserici si manastiri sunt pregatite sa ii intampine pe cei foarte multi care cauta alinare sub tampla lor.

Manastirea Prislop, din tara Hategului, este un asemenea loc de regasire si reculegere. Asemenea altor
lacasuri sfinte, care s-au bucurat de harul unui intemeietor, Manastirea Prislop s-a bucurat si ea de harul a trei sfinti, a avut de-a lungul veacurilor trei ctitori si dainuie si astazi, ca un adevarat focar spiritual al Transilvaniei.

Pasi in istorie

Istoria manastirii incepe la sfarsitul secolului al Xiv-lea, cand sfantul Nicodim, reorganizatorul si indrumatorul monahismului romanesc, zideste acest lacas, cu hramul Sfantului Ioan Evanghelistul. Era cel de-al treilea lacas zidit pe pamant romanesc, primele doua fiind manastirile Tismana si Vodita. Manastirea este zidita intr-o poiana din apropierea muntilor Retezat, in care izvora un mic fir de apa, care in 1564 se dovedeste a fi facatoare de minuni si o vindeca pe Domnita Zamfira, fiica domnitorului valah Moise Voda Basarab. Astfel, o domnita din Tara Romaneasca devine cel de-al doilea ctitor al manastirii ardelene. Ea restaureaza biserica, reface picturile, daruie manastirii o icoana a Maicii Domnului facatoare de minuni. In 1580, ea se savarseste din viata, trupul ei odihnindu-se langa intrarea din biserica manastirii. Piatra funerara care-i consemneaza trecerea prin aceasta lume nu este scrisa, dupa obiceiul vremurilor, in slavona, ci in latina, limba din care s-a nascut graiul romanesc.

Sfantul Ioan de la Prislop devine pe la jumatatea secolului al Xvi-lea staret al acestei manastiri. Acum, lacasul capata o stralucire cum nu mai cunoscuse. In memorabilul an 1600, staretul il intampina pe Mihai Viteazu cu ocazia intrarii sale triumfale in Alba Iulia. Ioan de la Prislop va deveni atunci mitropolit al Transilvaniei.

Anii, veacurile se scurg, manastirea continua sa ghideze credinciosii transilvaneni aflati sub stapanire straina. Urmatoarele consemnari documentare surprind momente dramatice ale neamului romanesc.

Instrainarea

In 1762, ca represalii la rezistenta pasiva a populatiei autohtone la presiunea austro-ungara, sunt lovite lacasurile de cult, care erau considerate impreuna cu credinta crestin-ortodoxa, pe drept cuvant, un izvor de putere al neamului romanesc. Din ordinul generalului Bukow, biserica este incendiata, iar calugarii romani sunt risipiti. Picturile in fresca executate in vremea Domnitei Zamfira si restaurate de Simeon de la Pitesti sunt distruse atunci aproape complet. Pana astazi, au mai ajuns doar cateva fragmente, precum si icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost refugiata la Blaj. Manastirea ramane insa vie in constiintele credinciosilor. Unul din calugarii refugiati surprinde momentele de cumpana si de suferinta de atunci in poemul cu 710 versuri: "Plangerea Sfintei Manastiri a Silvasului din Eparhia Hatagului din Prislop".

Renasterea

In 1948, este numit staret al manastirii un calugar care devine cu trecerea timpului o figura legendara pentru ortodoxia romaneasca: Parintele Arsenie. In mai putin de zece ani, lacasul capata o stralucire noua. Absolvent al cursurilor universiare de teologie, de arte frumoase si de medicina, staretul Arsenie, a fost deopotriva duhovnic, alinator al suferintei credinciosilor si ctitor al manastirii. Pe drept cuvant, el este considerat al treilea ctitor, dupa Sfantul Nicodim si Domnita Zamfira. De la clopotnita, de o frumusete care aminteste de lacasurile sfinte de la Meteora, pana la micul parc amenajat cu coloane romane stravechi, de la lemnul de arin sculptat al altarului, pana la minusculul lac in care se reflecta minunata priveliste a locurilor, totul poarta ceva din harul si dragostea de frumos a celui care a fost parintele Arsenie Boca. In 1950, din lipsa de calugari, Prislopul a devenit manastire de maici, continuandu-si activitatea sub indrumarea parintelui Arsenie. In 1955, este restaurata de catre Directia Monumentelor Istorice, pentru ca in 1959, sa fie inchisa din nou, din ordinul comunistilor, intre peretii ei instalandu-se un azil de batrani. Abia in 1976 lacasul isi reia statutul de manastire de maici. Biserica se imbogateste cu noi icoane, credinciosii vin in numar din ce in ce mai mare la Prislop. Calugaritele continua traditia pictarii icoanelor pe sticla si a teserii covoarelor cu motive populare romanesti traditionale.

Parintele Arsenie moare cu doar doua luni inainte de Revolutia din decembrie, pe care dupa spusele credinciosilor o prevestise, si este inmormantat in cimitirul din dealul de deasupra manastirii, care a devenit in ultimii ani loc de pelerinaj pentru credinciosii din imprejurimi si din tara.

Seminarul Sfanta Ecaterina

Acum, Prislopul este o manastire cum putine intalnesti in tara. Aici se afla un seminar teologic pentru fete. Maicile indruma tinerele fete la studiu, continua sa picteze icoane dupa mestesugul celor vechi, sa teasa covoare in care redescoperi vechile motive populare romanesti. Este un loc in acelasi timp plin de viata si auster. Frumusetea asezarii este animata de prezenta plina de viata a elevelor de seminar. In straie cernite, modeste, indrumate cu severitate si fermitate de maici, ele dau viata in acest peisaj unei alte lumi decat cea cu care suntem obisnuiti. La Prislop, scara de valori este net diferita de ceea ce vedem in viata laica a Romaniei de azi, plina de framantari si contradictii. Aici, la manastire, valori adevarate sunt credinta, smerenia, ascultarea. Maica stareta ne spune: "In presa de astazi nu se face o deosebire intre sacralitate si profan. Pentru cei de la televiziune, de exemplu, este la ordinea zilei succedarea, dupa o emisiune care prezinta un loc sfant sau ceva religios, a unor imagini care prezinta cine stie ce "minune" lumeasca sau ceva banal, pur si simplu. Oamenii nu inteleg care este rolul lor aici, pe pamant, nu inteleg ca obarsia noastra nu e aici, ca Viata noastra nu se sfarseste o data cu viata de aici, din aceasta lume. In aceasta viata noi trebuie sa ne punem in acord cu Viata din ceruri, divina. Pune-te in acord cu invataturile crestine, traieste-le si atunci esti ajutat de Dumnezeu sa plutesti deasupra greutatilor vietii, chiar asa framantata si plina de nesiguranta ca cea a romanilor de astazi".

Maica stareta, la fel ca si celelalte maici pe care le-am intalnit, are o atitudine foarte rezervata, aspra chiar, fata de reporteri. Nu ni se permite filmarea ori inregistrarea pe casete audio a dialogurilor (am fost pusi de doua ori sa stergem inregistrarile) si cu destule dificultati obtinem permisiunea de a face fotografii. Publicitatea ori celebritatea pe care ar putea-o dobandi locul le lasa reci - nu doresc si nici nu agreeaza aceste lucruri. Singurul lucru despre care accepta sa ne vorbeasca este doar istoricul manastirii. Nu ma pot opri sa nu admir, chiar daca prezinta anumite inconveniente, aceasta atitudine a lor, care nu face altceva decat sa ajute la pastrarea linistii si a pacii, atat de necesare acestui lacas. Nu ni se spune aproape nimic despre parintele Arsenie - amintire si, mai mult, prezenta draga, pe care ar vrea sa o fereasca de idolatria profana a oamenilor si, mai ales, de eventualele relatari bombastice din presa.

Biserica din brazi tineri

Din fericire, vizitatorul tinut la distanta de rezerva maicilor poate beneficia de ospitalitatea manastirii, iar mai presus de toate, poate asculta ceea ce locurile, cu frumusetea, pacea si echilibrul lor, comunica mai mult decat cuvintele. Micul cimitir de pe deal, unde este inmormantat si ieromonahul Arsenie Boca, este o "impletitura" naturala cladita din copaci tineri, ca o mica biserica. Inainte de a sti incotro duce poteca ce o strabate, am vazut elevele de la seminar perindandu-se pe ea. Micul lor pelerinaj la locul in care se odihneste corpul pamantesc al parintelui Arsenie era un prilej de bucurie sincera si nu ceva formal sau conventional. Am urmat aceasta poteca si am ajuns si eu la mormant. Respiratia ti se taie, nu din cauza urcusului, ci a emotiei coplesitoare care te cuprinde. Pe mormantul acoperit cu pamant, fara lespede, la cap cu o cruce simpla, de lemn, se afla o alta cruce din sute de flori vii, galbene, stralucitoare. Poate si aceasta cruce de flori, poate si candoarea si dragostea cu care a fost impregnat acest loc, dar mai mult ca orice, prezenta spirituala a parintelui Arsenie, cuprind inima vizitatorului. Traiesti un moment minunat, de bucurie, de minunare fata de harul manifestat in aceste locuri.

Pestera Sfantului

O alta minune crestina a acestor locuri este "Casa sfantului" - o pestera sapata, nu se stie cum, in stanca dura, cu trei sute de ani in urma. In aceasta pestera a petrecut ani in sir in post si rugaciune Sfantul Ioan de la Prislop, cel care avea sa devina in vremea lui Mihai Viteazu - mitropolit al Ardealului.

Foarte putine am reusit sa aflam despre viata spirituala a acestui sfant, dar pestera aceea, incredibil de austera, spune foarte multe despre ceea ce a insemnat la vechii crestini ortodocsi credinta, devotiunea si aspiratia catre Dumnezeu. Peretii cenusii ai pesterii, peisajul in care sclipesc pe alocuri ochiuri de zapada, cerul albastru, lumanarile stralucind in semiintunericul grotei au ceva cu adevarat sfant. Locul are o sobrietate, o pace, cum rareori ne este dat sa simtim.

Triumful

Pe drept cuvant, Manastirea Prislop poate fi considerata un triumf. Este un triumf al credintei, al frumosului, al dragostei de Dumnezeu. Este intr-adevar unul din modelele renasterii din propria cenusa. In curand, o noua primavara va veni peste aceste locuri. Se spune ca in luna mai acest lacas si imprejurimile sale devin o intruchipare a raiului pe pamant. Acest rai va primi si in acest an, mii si mii de credinciosi. Cu trecerea timpului, harul parintelui Arsenie, al carui trup si-a gasit odihna aici, aduce tot mai multi pelerini din tara si din strainatate. Acum, la aproape zece ani dupa plecarea sa din aceasta lume, el le-a transmis ceva din harul sau locurilor in care a trait. Manastirea Prislop, in ciuda frumusetilor si asezamintelor intrucatva neobisnuite de care este inconjurata, nu are nimic turistic, conventional, comercial. Ea pastreaza, mai mult decat multe alte manastiri ale noastre, ceva din spiritul autentic crestin. Si cel mai mare triumf al sau este chiar permanenta.

***