Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 00:25 pe 12.09.2011
RUGĂCIUNEA A TREIA LA NAŞTEREA MAICII DOMNULUI

O, Împărăteasă Preacinstită, Odorul fecioriei, Comoara maicilor şi Lumina a toată lumea, cu stelele gândurilor dumnezeieşti împodobeşte cerul minţii mele şi cu razele smereniei luminează mintea mea cea pururea aflată în noaptea păcatului. Veselitu-s-au preacuvioşii Tăi părinţi la naşterea Ta şi Te-au primit ca pe Un Dar minunat din mâna Ziditorului Celui Ce a luat în dumnezeieştile Sale urechi glasul rugăciunii lor smerite. Şi acum Tu, Preacurată, ascultă mărturisirea neputinţelor noastre şi ridică povara cea grea a necazurilor noastre. Tu cu frumuseţea ai întrecut pe îngeri şi cu smerenia Ta ai întunecat toată mintea omenească. Pe noi, cei orbiţi de mândrie ne înţelepţeşte, îndreptând paşii gândurilor noastre către izvorul gândurilor umilite. Venit-ai în lume ca să răsari nouă pe Cel Ce a dezlegat blestemul lui Adam şi Însăşi ai fost sfinţită ca Izvor de binecuvântări cereşti prin Care ne adăpăm şi noi, nevrednicii, din mila lui Dumnezeu. Pe noi, cei ce ne-am legat cu blestemul osândirii prin osândirea apropelui nostru ne dă grabnică dezlegare şi aşezare la limanul pocăinţei.
Vistierie de daruri pe Tine Te ştim şi alergăm toţi la lumina rugăciunilor Tale, ca să risipeşti ispitele noastre şi să ne slobozeşti din legăturile neputinţelor. Ca un Cer Ce a odihnit pe Soarele dreptăţii Te-ai arătat, strălucind în tot pământul cu razele minunilor Tale. Deci cercetează-ne şi pe noi şi binecuvintează cămara întunecată a inimii noastre cu lumina rugăciunii Tale.
Pe cei chinuiţi de patimi cumplite îi slobozeşte, nerodirea sufletelor înţelenite în păcate o dezleagă, ca Ceea Ce din cea stearpă ai răsărit, ca să ne dăruieşti nouă pe Lucrătorul pământului mântuirii. Aşează-ne totdeauna în minte gândul smerit, ca mărturisindu-ne neputinţele noastre să aflăm odihnă sufletelor prin mila cea dumnezeiască, iar Ţie să-Ţi aducem neîncetată mulţumire totdeauna acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni