Biserica Mănăstirii Cetăţuia

Biserica Mănăstirii Cetățuia, cu hramul Sf. Apostoli Petru și Pavel, este amplasată în mijlocul incintei. Ea a fost studiată îndeaproape, la începutul secolului al XX-lea, de arhitectul Gh. Lupu și de inginerul și istoricul Gheorghe Balș care au remarcat că această biserică este o copie simplificată a Bisericii Trei Ierarhi.

Biserica Mănăstirii Cetățuia este construită în plan triconc, cu absidele naosului și altarului semicirculare în interior și poligonale în exterior, fiecare absidă având câte trei ferestre. Edificiul este înconjurat de un brâu torsadă de piatră, încadrat de câte o friză ornată de frunze sculptate în relief. În registrul superior se află câte două rânduri de ocnițe, cele de sus fiind mai mici decât cele de jos. Zidurile exterioare sunt sprijinite de șapte contraforturi, care nu se înalță niciodată deasupra brâului median. Ușile și ferestrele sunt construite în stil gotic, cele mai mici fiind încadrate de o rețea de baghete încrucișate.

Biserica are două turle octogonale aflate deasupra pronaosului și naosului și construite pe două baze: prima pătrată și a doua stelată. Pe turle se află firide alungite, patru ferestre dreptunghiulare mici dispuse în cele patru puncte cardinale, patru contraforturi mici și trei rânduri de ocnițe (două deasupra arcadelor și unul la baza pătrată).

Interiorul lăcașului de cult este compartimentat în pridvor închis, pronaos, naos și altar. În pridvor se intra prin două uși laterale amplasate pe laturile de nord și de sud, având chenare dreptunghiulare și fiind împodobite cu muluri. Cea de pe latura nordică este în prezent zidită. În timpanul ușii, într-o cruce cu brațele egale și rotunjite, este sculptată stema Moldovei: capul de bour care susține o coroană ce este prevazută cu o cruce pe mijloc, având câte un leu de o parte și de alta. Pridvorul înalt, de formă dreptunghiulară și cu bolți sferice pe pandantivi, este luminat de două ferestre pe latura vestică. Între pridvor și pronaos se află un zid despărțitor având la mijloc o ușă cu chenar dreptunghiular, format în brâu torsadă. Zidul despărțitor dintre pronaos și naos a fost dărâmat, fiind înlocuit cu două coloane puternice de secțiune octogonală, cu capiteluri, sprijinind trei arcade.

În biserică s-au mai păstrat din vechiul mobilier doar strana domnească și cea arhierească, bogat decorate cu frunze, flori aurite și îngeri cu mâinile întinse.

Ansamblul pictural al bisericii este de o mare valoare artistică. Biserica a fost pictată în 1673, în frescă, de meșteri aromâni, frații Mihai, Gheorghe și Dima din Ianina (Grecia), ajutați de zugravii români Nicolae "zugravul cel bătrân" și Ștefan care lucraseră și la pictarea Bisericii Trei Ierarhi.

Pictura originală nu s-a păstrat decât parțial, restul picturilor fiind modificări din secolul al XVIII-lea și din deceniul al patrulea al secolului al XIX-lea. Biserica a fost repictată în perioada 1827-1837 culoare peste culoare inscripțiile icoanelor fiind în grecește, iar "zugravul însuș pare că ș'a ficsat chipul pe păreți, într'un costum greco-arnăuțesc".

Picturile in pridvor s-au păstrat cel mai bine, remarcând aici "Arborele lui Iesei", "Judecata de apoi", "Scara lui Climax" și sfintele pictate în medalion.

În pronaos, pe peretele vestic, s-a păstrat tabloul votiv în care este reprezentată familia ctitorului: domnitorul Gheorghe Duca, Doamna Anastasia, Doamna Ecaterina (probabil soacra domnitorului), Constantin Duca (care va domni între anii 1693-1695 și 1700-1703), fiica sa Elena (viitoarea soție a cronicarului Nicolae Costin), fiica sa Maria, alături de un alt copil, al cărui nume nu se poate descifra. Ei sunt pictați în costume de ceremonial, brodate cu flori cu fire de aur și cu brandemburguri.

Sunt de remarcat și figurile sfinților pictați în picioare sub ferestrele din pronaos și naos, sfinți care au aureolele decorate în relief cu ornamente care diferă de la unul la altul.
Nişa din partea sudică a pronaosului, unde se află mormântul lui Gheorghe Duca şi a fiicei sale, Maria.În pronaos se află două nișe, unde au fost înmormântate câte două persoane. În partea sudică a pronaosului se află nișa unde au fost înmormântați domnitorul Gheorghe Duca și fiica sa, Maria. Doamna Maria, fiica ctitorului, a fost îngropată acolo în anul 1672, pe lespedea sa funerară, mică și frumos sculptată, aflându-se următoarea inscripție în limba greacă: "Aici se odihnește Doamna Maria, fiica lui Io Duca Voievod, anul lui Hristos 1672 septembrie 13".

În aceeași nișă, mai la vest, se află mormântul ctitorului, Gheorghe Duca (Duca Vodă cel Bătrân). Acesta a murit la 24 martie 1685 în orașul Liov (astăzi în Ucraina), unde fusese dus de poloni. În anul 1693, fiul său, Constantin Duca, voievod al Moldovei (1693-1695, 1700-1703), i-a adus osemintele în țară și i le-a îngropat în nișa din peretele sudic al bisericii Mănăstirii Cetățuia. Peste mormânt nu a fost pusă însă o piatră funerară. [38] Mult timp s-a exprimat îndoiala că domnitorul a fost îngropat aici, din moment ce nu s-a pus nici o lespede pe mormânt, totuși cercetările arheologice din 1933 au confirmat existența unor rămășițe pământești aici.

În peretele nordic al pronaosului se află o altă nișă, care fusese pregătit probabil pentru Doamna Anastasia, soția ctitotorului. Mormântul a rămas gol, Doamna Anastasia fiind înmormântată în Biserica Albă, care se afla pe locul unde este astăzi Catedrala Mitropolitană din Iași. Mai la sud, în aceeași nișă, au fost înmormântați fratele domnitorului, Saul și fiul său, Ioniță. Inscripția de pe lespedea funerară nu a putut fi descifrată în totalitate, pe ea fiind scris în limba greacă următorul text: "Aici se odihnește robul lui Dumnezeu ... frate al lui Io Duca Voievod ... a fiului său Ioniță cu Maria".

Biserica a fost înzestrată cu odoare de preț și veșminte scumpe, după cum relatează cronicarul Nicolae Costin. Multe dintre acestea s-au pierdut din cauza neglijenței egumenilor greci. S-a mai păstrat un Orar din catifea roșie, decorat de Doamna Anastasia cu broderii lucrate cu fir de aur și argint, pe care se află următoarea inscripție în limba slavonă: "Acest aurar l-a făcut Io Duca Voievod și doamna sa Anastasia și l-au dat sfintei mănăstiri Cetățuia în anul 7178 (=1670)".

De asemenea, în Sala Gotică, se mai expusă o Evanghelie în limba greacă, ferecată în argint, tipărită la Veneția în 1737, care a fost dăruită Mănăstirii Cetățuia la 20 august 1749 de către voievodul Constantin Mihail Cehan Racoviță (1749-1753, 1756-1757). Donatorul a scris la începutul evangheliei o inscripție de donație în limba greacă și la pagina 85 o inscripție de ferecare a evangheliei în limbile slavonă și română, ambele inscripții terminându-se cu un blestem al donatorului către cei care ar îndrăzni să strămute cartea din Mănăstirea Cetățuia.

În curtea bisericii, lângă turnul clopotniță, se află două clopote vechi așezate pe postamente de lemn. Pe unul este scrisă o inscripție în limba greacă în care se spune că a fost donat de Duca Vodă în anul 1669: "Acest clopot s-a dăruit la venerata și sfânta mănăstire Cetățuia, a sfinților, vestiților, pretutindeni lăudaților și în frunte mergători Apostoli Petru și Pavel, de către preacucernicul și preastrălucitul Domn a toată Moldova și ctitor, domn domn Io Duca Voievod, spre veșnică pomenire. În anul 1669". Cu privire la acest clopot, N.A. Bogdan relatează o legendă potrivit căreia acest clopot a denumit "Buciumul lui Duca-Vodă" deoarece avea un sunet deosebit de puternic. El se afla la un cioban bogat din Munții Dornei, de la care a fost luat și dus la Cetățuia. Ciobanul și-a părăsit turmele și s-a dus la mănăstire unde, după ce a ascultat câteva minute sunetul clopotului, a rămas nemișcat.

Pe al doilea clopot se află o inscripție în limba latină ("Anno domnini 1669; omnis spiritus laudet dominum; divino auxilio fudit me Gherhardus Benning. Ghedane"), completată cu o alta în limba greacă în care se arată că clopotul donat în 1669 a fost sfărâmat, fiind refăcut cu cheltuiala panului Iota în anul 1816 ("+ Petru și Pavel; din întâmplare sfărămându-se acest clopot s-a făcut din nou cu cheltuiala panului Iota, fiind arhimandrit și catigumen domnul Matei, în anul 1816, aprilie 23").

O parte din manuscrisele de la Mănăstirea Cetățuia au fost duse la Arhivele Statului din București și la Biblioteca Academiei Române.