Asediul austriecilor

În timpul războiului turco-austriac, izbucnit în 1716, armatele austriece ale împăratului Carol al VI-lea de Habsburg (1711-1740) au trecut în țările române, dorind să-și extindă stăpânirea. O oaste nemțească a invadat Țara Românească și l-a capturat pe domnitorul Nicolae Mavrocordat. Alte oști au pătruns în Moldova pe la Cașin, instalându-se în mănăstirile fortificate din Moldova și în Cetatea Neamțului. Unii boieri (printre care și Vasile Ceaurul) s-au alăturat austriecilor, promițându-le, în schimbul domniei, că le vor ceda întreg teritoriul Moldovei între Munții Carpați și râul Siret.

Domnitorul Mihai Racoviță, neavând bani să plătească mercenari și dispunând numai de o gardă de oameni credincioși, "și-i era cu frică și să mutasă în Cetățue; și mai nici în Cetățue nu mânea, ce mânea câte la un loc, de nu știe nime. Că și boiarii încă nu era drepți, ce mulți dintre dânșii să agiunsese cu cătanele." Temându-se că nemții vor ataca și Iașul, domnitorul i-a trimis la tătari pe vel-banul Macriu și pe vel-vistiernicul Constantin Costachi pentru a obține un ajutor de vreo 2.000-3.000 de călăreți tătari. Au acceptat să vină mai mulți tătari decât ceruse domnitorul, cam 5.000-6.000 după cum relatează Neculce , iar vistiernicul Costachi i-a așezat în apropierea Mănăstirii Aroneanu și s-a dus să-l anunțe pe voievod.

În ianuarie 1717, pe o vreme foarte friguroasă, o oaste de 200 de soldați austrieci sub comanda căpitanului François (Ferencz) Ernau, originar din Lorena, împreună cu o oaste de adunătură formată din moldoveni sub conducerea sulgerului Gheorghieș Velicico din Câmpulung, s-a îndreptat spre Iași și a ucis pe drum pe toți străjerii puși de Mihai Racoviță. În dimineața zilei de 10 ianuarie, neștiind de incursiunea austriecilor, domnitorul coborâse din mănăstire și nu s-a întâlnit cu vistiernicul Costachi care se dusese la Cetățuia să-l anunțe de sosirea tătarilor.

Intrarea austriecilor în oraș l-a surprins pe domnitor la Curtea domnească, iar acesta abia a avut timp să încalece cu câțiva curteni și să se refugieze la Cetățuia. În același timp, vistiernicul Costachi a fugit în sesul Bahluiului, în apropiere de Mănăstirea Balica.

Auzind de apropierea austriecilor, domnitorul Mihai Racoviță, împreună cu oastea sa, s-a retras la Mănăstirea Cetățuia. Pe după-amiază, trupele austriece se aflau în jurul Mănăstirii Cetățuia, după ce-și lăsaseră caii la poalele dealului. Acolo, ei așteptau să le sosească scările cerute pentru a escalada zidurile cetății. Ion Neculce relatează astfel acest moment: "Atuncea cătanele veniia. Frențe pre supt dial, cu vo 200 de nemți, iar Velicico, cu moldoveni și cu cătane lovis-înainte în târgu și slobodzisă și temnițile și cuprinsese și Cetățue; numai nu să putea lipi, că-i împroșca din Cetățue. Deci Frențe și cu cătanile au lăsat coșul în șes, unde iaste acmu hălășteul la Frumoasa; și după ce-au lăsat coșul, s-au suit la dial și căuta loitre și pripelece, ca să dea năvală să sae preste zâd. Și alerga unii și din târgu, de li aducea loitre."

Zgomotele produse de împușcături și de tragerea clopotelor i-au alertat pe tătarii aflați în valea de la Aroneanu, care au început "a veni ca vântul". Atacați de oștenii lui Mihai Racoviță veniți din oraș și, mai ales, de călăreții tătari conduși de Cantemir Mârza, austriecii au luptat cu dârzenie. Deși austriecii foloseau puști, iar tătarii foloseau săgețile și arcanele, în spatele austriecilor au ieșit ostașii aflați la Cetățuie purtând năframe albe la braț, pentru a se deosebi de cătanele moldovenești trădătoare. Terminându-li-se praful de pușcă, austriecii au început să fugă spre Mănăstirea Hlincea, pentru a-și scăpa viața. Au fost urmăriți de tătari și de moldoveni, fiind măcelăriți pe drum sau capturați, printre cei prinși aflându-se și căpitanul Ferencz.

A doua zi, domnitorul Mihai Racoviță a coborât de la Cetățuia la Curtea Domnească pentru a-i judeca pe trădători. Căpitanul Ferencz a fost adus de către tătari, legat cu o funie de gât, în fața domnitorului . La sfatul turcilor, el l-a răscumpărat pe Ferencz de la Cantemir Mârza, hanul tătarilor, cu 200 galbeni. După ce l-a lovit cu pumnii, domnitorul l-a dat pe căpitanul austriecilor pe mâna lui Ali Agca care l-a decapitat în fața porții de la Curtea Domnească, "ca să iee pildă și alții să nu mai vie la Moldova". Trupul căpitanului a rămas acolo timp de câteva zile ca pildă și pentru alții. Domnul a ordonat ca moldovenii făcuți prizonieri cu această ocazie să fie spânzurați. Cadavrele celor uciși (în număr de 500-600) printre care se afla și cel al lui Ferencz au fost strânse lângă Fântâna Parasca, la drumul cel mare al Țarigradului, în preajma Cetățuiei. "Și mai pre urmă le-au strâns capetele tuturor, și trupurile, și au făcut o movilă și o cruce mare cu cerdac, ca să fie de pomenire acolo, la Parasca." Domnitorul a pus să se scrie întreaga întâmplare pe acestă cruce, numită de popor Crucea lui Ferencz.

După acest eveniment, domnitorul Mihai Racoviță le-a dat călugărilor Mănăstirii Cetățuia mai multe scutiri de dări, în special cu privire la via de pe coasta dealului.