Actrita Manuela Golescu: Dumnezeu ne-a dat puterea de a iubi

Cum am putea îmbrăca arta cu un pic de Ortodoxie?
Arta spectacolului s-a născut în biserică. De fapt aceasta a fost şi prima scenă. Slujbele somptuoase şi superbe foloseau toate ingredientele artei spectacolului. Cultura în general, s-a născut în mânăstiri. Ele au fost vatra şi lăcaşul în care s-a dezvoltat această minune.
S-ar putea îngemăna Ortodoxia şi arta?
Talentele artistice sunt darul cu care Dumnezeu a înzestrat fiecare fiinţă umană. Numai că arta accentuează mai mult această creaţie pentru că foloseşte mai mult emoţia, fie că este vorba de artiştii de pe scenă, fie că este vorba de pictură sau sculptură. Aceşti talanţi au darul să înflorească fiinţa umană şi să ne conecteze pe noi cu starea de bine a raiului pierdut de strămoşii noştri. Invitaţia mea este pentru toţi tinerii români: „Haideţi să ne regăsim pe noi ca fiind în această stare de bine!” Arta are acest dar de a ne recrea pe noi în mediul iubirii divine, de a ne reconecta unii cu ceilalţi şi cu întreg universul. Indiferent în ce ramură lucrezi, ca medic, ca profesor, ca inginer, ca scriitor, oricine eşti poţi face orice cu artă. Pentru că arta înseamnă emoţie. Când n-ai trăit emoţia, poţi fi şi cel mai mare aşa-zis artist, nu eşti de fapt nimic. Când n-ai trăit o emoţie, când nu te-ai dăruit cu dragostea ta aproapelui, arta nu mai este artă.
Dăruirea şi iubirea de aproapele ar putea să lege foarte multe în societatea noastră.
Mă pregătesc să lansez o campanie prin care să ne trezim conştiinţa a ceea ce suntem cu adevărat. Chiar îi voi da titlul Fii o voce, şi ca subtitlu: Tu eşti creatorul vieţii tale, tu transformi lumea, tu ai puterea. Dumnezeu ne-a dăruit totul pentru ca noi să avem tot ceea ce dorim pe lumea aceasta, care ne slujeşte pe noi şi pe ceilalţi. Dumnezeu prin iubirea Sa ne-a dat puterea de a iubi, iar la judecata de apoi ne va întreba un singur lucru: ce am făcut pentru celălalt? Creatorul suprem ne-a dat puterea să creăm, dar pentru aproapele. Aceasta este sacralitatea artei. Eu slujesc această idee din 1997, când am avut şansa de a mă întâlni cu părintele Teofil Părăian şi de a lucra la primul proiect. A fost o perioadă frumoasă în care am avut şansa să intru într-un superb în care am întâlnit-o şi pe maica Teodosia Zorica Laţcu, un mare om de cultură.
Ce poeţi ortodocşi citiţi şi apreciaţi?
Avem poeţi uriaşi ca Vasile Voiculescu sau Radu Gyr, însă maica Teodosia nu a avut şansa să fie cunoscută la valoarea sa. A fost fiica prefectului de Braşov, în anii ‘46 –‘50 studia la Cluj limbi clasice şi moderne, era cea mai mare traducătoare de limbă greacă veche – Filocaliile au fost aduse de către părintele Arsenie Boca de la Sfântul Munte Athos, traduse de părintele Dumitru Stăniloae şi supervizate de maica Teodosia. A făcut şi închisoare în timpul comunismului pentru că a scris operă mistică. A lăsat în urmă poeme de o frumuseţe copleşitoare. Eu le-am inclus pe cele două albume ale mele: Te port în mine şi Luminile iubirii. Pe maică am cunoscut-o prin poemele ei. Participând la o lansare de carte a unui coleg de la televiziune în 1999, privirea mi-a coborât pe un fascicul cu o copertă frumoasă albă. Atunci a avut loc întâlnirea. Prin maica Teodosia am reuşit să-i cunosc apoi pe părintele Teofil şi pe Părintele Arsenie.
I-aţi cunoscut personal pe părinţii Teofil Părăian şi Arsenie Boca ?
Am început această muncă împreună cu părintele Teofil şi de atunci la toate marile evenimente pe care le-am organizat prin fundaţia pe care o conduc, şi nu numai în România, am promovat opera extraordinară a părintelui Teofil Părăian şi a părintelui Arsenie Boca. Pe primul am avut şansa să-l cunosc îndeaproape. A fost, este şi va fi un sfânt în viaţă.
Povestiţi-ne o întâmplare legată de personalitatea Părintelui Teofil.
Ţin minte că în 1999 ne îndreptam către studiou şi în maşină era şi regizorul care urma să participe la înregistrări. Eram în Bucureşti, într-un trafic de nedescris, iar regizorul zice: uite ce trafic îngrozitor, ce aglomeraţie, parcă am fi în iad! La care părintele Teofil cu umorul său fin zice: Dacă am avea şi-n iad maşini, ce bine-ar fi! Ţin minte această blândeţe, căldura şi candoarea sa. Prin maica Teodosia am reuşit să-i cunosc pe părintele Teofil şi pe Părintele Arsenie. Pe maică am cunsocut-o prin poemele ei. Participând la o lansare de carte a unui coleg de la televiziune în 1999, privirea mi-a coborât pe un fascicol cu o copertă frumoasă albă. Atunci a fost întâlnirea, o rază. Descoperind poemele mi-am spus că sunt sulbime.
Recent am aflat de iniţiativa unor artişti din România care s-au asociat în Grupul artiştilor creştin ortodocşi. Realizează împreună audio-bookuri, merg cu cd-uri pe la diferite centre de copii. Cum vedeţi acest proiect?
Este excepţional, o reconectare la firescul lucrurilor. Este firesc pentru că fiecare român este născut ortodox. Normalitatea a devenit din păcate o stare de anormalitate în zilele noastre. De aceea trebuie să încercăm, fie că suntem artişti de profesie, fie că nu, recuperarea modului firesc de a fi.
Dumnezeu ne-a dat puterea de a iubi, iar la judecata de apoi ne va întreba un singur lucru: ce am făcut pentru celălalt? Creatorul suprem ne-a dat puterea să creăm, dar pentru aproapele. Aceasta este sacralitatea artei.
A consemnat CRISTIAN SERBAN

Exceptionala postare ,iti multumesc frumos Maricica.