|
Postat 18:23 pe 10.09.2009
|
|
Intr-o manastire ortodoxa din Rusia de dupa cel de al doilea razboi mondial, parintele Anatoli duce o viata ce aminteste de "nebunii" pentru Hristos, atat de populari in sec. XV-XVII in spatiul pravoslavnic. Un film deosebit ce prezinta istoria unei convertiri si chiar mai mult, drumul spre sfintenie.
Periodic, industria cinematografica internationala produce, e adevarat ca destul de rar, filme care abordeaza mai mult sau mai putin explicit teme crestine. Nu de putine ori astfel de filme genereaza dezbateri aprinse, contestari sau critici; insa in aceeasi masura, desi mai putin vizibile, se fac simtite in mediile cinefililor crestini si aprecieri entuziaste. Este si cazul filmului Ostrovul.
Regizorul, Pavel Lungin este, probabil, necunoscut publicului roman, mai putin familiarizat cu industria cinematografica ruseasca din 1990 incoace. Lungin a mai colaborat cu actorul Pyotr Mamonov (Parintele Anatoli) la Taksi-Blyuz (1990, castigatorul unui premiu la Cannes pentru regie si nominalizat in 1991 la Globul de Aur, SUA, la sectiunea cel mai bun film de limba straina), colaborare care se pare ca a fost deosebit de reusita, daca Lungin l-a ales pe Mamonov pentru rolul parintelui Anatoli, un rol delicat, care presupune asumarea unei identitati mai rar regasita pe banda de celuloid: cea a nebunului pentru Hristos.
Modelul aceasta (nebunul pentru/intru Hristos, salos in greaca, iurodivii in ruseste) este adeseori regasit in vietile sfintilor; cele mai cunoscute exemple sunt cele ale Sf. Simeon (praznuit pe 21 iulie), Sf. Isidora (10 mai) si Sf. Andrei Salos (15 octombrie). Mai tarziu traditia religioasa rusa a consacrat modelul "nebunului", desi el este contestat din partea unor crestin ortodocsi, pana in zilele noastre. Ceea ce frapa, si poate caracteriza, nebunia pentru Hristos, erau fomele aparent bizare si scandaloase prin care acesti sfinti il marturiseau pe Hristos (recurgand si la o "recuzita" improvizata pentru deghizare, pentru a-i ridiculiza pe puternicii zilei, foarte sensibili – nimic nou pe pamant! – la imagine), si infiereau ipocrizia unor crestini sau clerici (chiar “tulburand” slujbele din biserica). La toate acestea se mai adaugau si conduita exterioara a acestor sfinti (fara haine, cu parul lung, ravasit si cel mai probabil murdar), societatea pe care o frecventau (erau adesea insotiti de un card de caini vagabonzi – care-i si incalzeau in lunile geroase ale iernii), alcatuita si din femei de moravuri usoare, multe dintre ele fiind convertite prin lucrarea duhovniceasca tainica a acestor marturisitori.
In Ostrovul nu se ajunge la asemenea manifestari. Un tanar marinar rus comite din spaima si lasitate o crima care-i va zgudui viata, ducandu-l la convertire si apoi la sfintenie. In cunoscuta traditie a staretilor rusi, marinarul, de acum calugarul Anatoli, se va “pune“ la dispozitia credinciosilor, cu sfat duhovnicesc (adesea “livrat” in forma regizata a unei aparente bufonerii), rugaciune (pentru vindecarea de boli si izbavire de duhuri necurate). Parintele Anatoli se fereste de slava desarta: toate darurile duhovnicesti sunt oferite ca venind de la un ursuz si inaccesibil staret Anatoli (inexistent), protagonistul situandu-se in postura de mesager.
Lucrurile se complica sensibil cand sunt atinse fetele bisericesti ale manastirii: staretul Filaret si parintele econom Iov (excellent interpretat de Dmitri Dyuzhev). Mai ales aici vocatia profetica, revelatoare, a nebuniei pentru Hristos a parintelui Anatoli iese la iveala: ipocrizia, comoditatea, mandria si un anume tip de “conformism rutinier” sunt convertite in smerenie si pocainta.
Poate ca meritul cel mai mare al filmului consta in lumina pe care o arunca asupra laturii duhovnicesti, rugatoare si nevoitoare a madularelor Bisericii. Slujbele din biserica sau rugaciunea inimii beneficiaza in film de secvente generoase care au menirea de a reafirma vocatia primara, fundamentala si axiologica a Bisericii: rugaciunea. Intr-o lume institutionalizata, corporatista, standardizata, procedurala, nu de putine ori si Biserica este expusa riscului contaminarii cu jargonul si metodele organizationale: training, team building, workshop s.a.m.d. Ostrovul reaminteste crestinilor amortiti si anesteziati de “siguranta” oferita de parghiile institutionale ca nu exista o polita de asigurare pentru viata vesnica pe care sa o poti semna; credinta jertfelnica in Dumnezeu si harul dumnezeiesc le dobandesti in masura in care te nevoiesti cautandu-le, cu riscul de a fi etichetat nebun de catre o lume ne-buna.
Recenzie realizata de Mircea Szilagyi Titlul filmului: Ostrovul Regia: Pavel Lungin Scenariu: Dmitri Sobolev Actori: Pyotr Mamonov, Viktor Sukhorukov, Dmitri Dyuzhev, Yuri Kuznetsov Productie: Rusia Anul lansarii: 2006
Intr-o manastire ortodoxa din Rusia de dupa cel de al doilea razboi mondial, parintele Anatoli duce o viata ce aminteste de "nebunii" pentru Hristos, atat de populari in sec. XV-XVII in spatiul pravoslavnic. Un film deosebit ce prezinta istoria unei convertiri si chiar mai mult, drumul spre sfintenie.
Periodic, industria cinematografica internationala produce, e adevarat ca destul de rar, filme care abordeaza mai mult sau mai putin explicit teme crestine. Nu de putine ori astfel de filme genereaza dezbateri aprinse, contestari sau critici; insa in aceeasi masura, desi mai putin vizibile, se fac simtite in mediile cinefililor crestini si aprecieri entuziaste. Este si cazul filmului Ostrovul.
Regizorul, Pavel Lungin este, probabil, necunoscut publicului roman, mai putin familiarizat cu industria cinematografica ruseasca din 1990 incoace. Lungin a mai colaborat cu actorul Pyotr Mamonov (Parintele Anatoli) la Taksi-Blyuz (1990, castigatorul unui premiu la Cannes pentru regie si nominalizat in 1991 la Globul de Aur, SUA, la sectiunea cel mai bun film de limba straina), colaborare care se pare ca a fost deosebit de reusita, daca Lungin l-a ales pe Mamonov pentru rolul parintelui Anatoli, un rol delicat, care presupune asumarea unei identitati mai rar regasita pe banda de celuloid: cea a nebunului pentru Hristos.
Modelul aceasta (nebunul pentru/intru Hristos, salos in greaca, iurodivii in ruseste) este adeseori regasit in vietile sfintilor; cele mai cunoscute exemple sunt cele ale Sf. Simeon (praznuit pe 21 iulie), Sf. Isidora (10 mai) si Sf. Andrei Salos (15 octombrie). Mai tarziu traditia religioasa rusa a consacrat modelul "nebunului", desi el este contestat din partea unor crestin ortodocsi, pana in zilele noastre. Ceea ce frapa, si poate caracteriza, nebunia pentru Hristos, erau fomele aparent bizare si scandaloase prin care acesti sfinti il marturiseau pe Hristos (recurgand si la o "recuzita" improvizata pentru deghizare, pentru a-i ridiculiza pe puternicii zilei, foarte sensibili – nimic nou pe pamant! – la imagine), si infiereau ipocrizia unor crestini sau clerici (chiar “tulburand” slujbele din biserica). La toate acestea se mai adaugau si conduita exterioara a acestor sfinti (fara haine, cu parul lung, ravasit si cel mai probabil murdar), societatea pe care o frecventau (erau adesea insotiti de un card de caini vagabonzi – care-i si incalzeau in lunile geroase ale iernii), alcatuita si din femei de moravuri usoare, multe dintre ele fiind convertite prin lucrarea duhovniceasca tainica a acestor marturisitori.
In Ostrovul nu se ajunge la asemenea manifestari. Un tanar marinar rus comite din spaima si lasitate o crima care-i va zgudui viata, ducandu-l la convertire si apoi la sfintenie. In cunoscuta traditie a staretilor rusi, marinarul, de acum calugarul Anatoli, se va “pune“ la dispozitia credinciosilor, cu sfat duhovnicesc (adesea “livrat” in forma regizata a unei aparente bufonerii), rugaciune (pentru vindecarea de boli si izbavire de duhuri necurate). Parintele Anatoli se fereste de slava desarta: toate darurile duhovnicesti sunt oferite ca venind de la un ursuz si inaccesibil staret Anatoli (inexistent), protagonistul situandu-se in postura de mesager.
Lucrurile se complica sensibil cand sunt atinse fetele bisericesti ale manastirii: staretul Filaret si parintele econom Iov (excellent interpretat de Dmitri Dyuzhev). Mai ales aici vocatia profetica, revelatoare, a nebuniei pentru Hristos a parintelui Anatoli iese la iveala: ipocrizia, comoditatea, mandria si un anume tip de “conformism rutinier” sunt convertite in smerenie si pocainta.
Poate ca meritul cel mai mare al filmului consta in lumina pe care o arunca asupra laturii duhovnicesti, rugatoare si nevoitoare a madularelor Bisericii. Slujbele din biserica sau rugaciunea inimii beneficiaza in film de secvente generoase care au menirea de a reafirma vocatia primara, fundamentala si axiologica a Bisericii: rugaciunea. Intr-o lume institutionalizata, corporatista, standardizata, procedurala, nu de putine ori si Biserica este expusa riscului contaminarii cu jargonul si metodele organizationale: training, team building, workshop s.a.m.d. Ostrovul reaminteste crestinilor amortiti si anesteziati de “siguranta” oferita de parghiile institutionale ca nu exista o polita de asigurare pentru viata vesnica pe care sa o poti semna; credinta jertfelnica in Dumnezeu si harul dumnezeiesc le dobandesti in masura in care te nevoiesti cautandu-le, cu riscul de a fi etichetat nebun de catre o lume ne-buna.
Recenzie realizata de Mircea Szilagyi Titlul filmului: Ostrovul Regia: Pavel Lungin Scenariu: Dmitri Sobolev Actori: Pyotr Mamonov, Viktor Sukhorukov, Dmitri Dyuzhev, Yuri Kuznetsov Productie: Rusia Anul lansarii: 2006
|