Cartea lui Eli

Un film care dezgoleste osatura social-politica si determinarile curente ale veacului de balastul perfid al institutionalizarii. Cand toate mecanismele sociale sunt deconstruite, lumea devine fie descoperita in fata abuzurilor, fie se elibereaza de sensul unor restrangeri comunitare inoperabile. Ramane in fata acestui cutremur identitar persoana singura, solitara, sa ia in piept rostul sau pierdut iremediabil si sa-l restaureze, dar nu atat de singura cum s-ar crede la prima vedere, ci avand pe Dumnezeu drept partener si sens sigur de mers.

Filmul ne invata sa vedem ca asigurarea unui echilibru interior nu vine nici de la increderea in sine si nici de la abilitatea de a ocoli dezastrele, ci rezida doar dintr-o profunda legatura cu Dumnezeu in care crezi nestramutat si care te ocroteste pretutindeni. The Book of Eli este o alegorie despre lumea noastra de acum si de totdeauna, un poem despre increderea deplina in ajutorul si ocrotirea dumnezeiasca si despre salvarea lumii prin credinta. O tema profunda, atent administrata de la un capat la altul al istoriei. Scenaristul Gary Whitta si fratii Allen si Albert Hughes – regizorii acestui film – ne invita sa exploram limita pana la care se poate manifesta substitutia unei stratificari sociale aflate in deriva, o lume profund distorsionata de efortul reconfigurarii etajelor ei de autoritate publica si totusi capabila sa-si revigoreze tentatia restituirii drepturilor, ori sa descatuseze libertati personale.

La antipozi – doua atitudini contrare: pe de o parte institutia abuziva si inumana, construita pe falsa legitimitate a „ordinii”; pe de cealalta parte omul credintei ca institutie fundamental restauratoare. Daca in primul caz un om aflat in fruntea destinelor multimii ocarmuieste cu resortul fricii, al santajului, al speculatiei, al manipularii si al iluziei, in cel de-al doilea regasim tipologia persoanei libere de orice constrangere exterioara, dar adanc devotata idealurilor.

L-am catalogat a fi un film total, contrar opiniei unora ca tematica post-apocaliptica ar fi desueta sau ca abordarea religioasa ar trimite la temeiul protestant al reconsiderarii Scripturii. Sa nu fim prea exigenti cu substratul credintei care suscita interesul privitorului. Nu ne aflam in Rusia pravoslavnica si nici la Vatican, ca sa ne asteptam la vreo liturghie corala sau la vreo mesa festiva. Ne multumim cu locatia desertica, locul dezastrelor si al disperarii, un loc unde supravietuirea putea fi un act de inalta demnitate sau de grava tradare a chipului lui Dumnezeu – de incalcare a identitatii si a demnitatii celuilalt. Ne intalnim aici cu imaginea profetului privind destramarea Moabului:

„Campiile au saracit, asemenea si via; stapanitorul popoarelor a distrus cele mai bune vite ale ei, care se intinsesera si acoperisera pustiul; lastarii lor se intinsesera si trecusera marea. Pentru aceasta plang si va spal in lacrimile mele, ca nu se mai aud la voi strigatele vesele din timpul secerisului si al culesului viilor. Nici bucurie, nici veselie prin gradini, iar prin vii nici cantece, nici chiote! Nimeni nu mai da vinul la teasc, strigatul calcatorului a incetat. Pentru aceasta launtrul meu se zbuciuma ca o harpa, asemenea si inima mea”. (Isaia 16, 8-11).

Cerul golit de sens existential, imbacsit de resturile unei civilizatii care se autodistruge, arata peste lume, prin gaura deschisa spre cer, lumina ucigasa a ingerului cazut. Omul, zidire a lui Dumnezeu, nu mai reprezinta nimic. Este prada pentru celalalt om ajuns bestie. Totusi, parcursul animat de credinta si de fidelitate pentru adevar descopera lumii sansa unei noi invieri a lumii. Un astfel de scenariu este absolut posibil. Daca aceasta lume a noastra nu se va schimba inca de pe acum, daca noi nu ne vom schimba deodata cu ea, atunci curand protagonistii intamplarilor zugravite aici pot fi chiar copiii nostri.

Primele cadre capteaza atentia unei categorii de public mai putin elevat, care se multumeste mai degraba sa vada cum ajunge pana la capat un conflict de strada, decat sa aprofundeze semnificatii. Te trezesti nu o data in miezul unui film cu baieti absolut rai care traiesc drama de a fi supravietuit unui razboi atomic si care nu mai au nici urma de reper moral sau vreo ratiune existentiala decat aceea de a domina prin violenta – cu bestialitate – destinele celorlalti. In centrul atentiei se afla insa un om misterios care pluteste intre profilul soldatului american superdotat si cel al adolescentului pasionat sa asculte muzica la iPod. Era omul facut sa supravietuiasca acestei lumi ostile, un om care traia intens provocarea unei obsesii: aceea de a merge spre Vest, unde stia ca este asteptat. Spre Vest era manat de o voce care ii incredintase cu ceva vreme inainte misiunea pastrarii unei carti, o carte groasa, legata in piele. Vom vedea mai tarziu si crucea frumos inflorata tronand pe coperta acesteia ca o lumina scumpa invaluind acea lume abominabila, stapanita de pistolari si de violatori.

Peregrinul Eli, intrupat magistral de actorul Denzel Washington, pastreaza pana in finalul filmului secretul acestei carti a carei numire inainte de a fi atent rescrisa se lasa insistent nedezvaluita. Parcurgem impreuna cu protagonistul promisiunea implinirii acestui drum prin lumea fara rosturi si fara ratiune. Vedem cum lipsa reperelor, adica lipsa credintei si a temerii de Dumnezeu, conduc implacabil la debordarea faradelegilor si la adancirea rautatilor. Intelegem ca fara Dumnezeu nu putem face nimic altceva decat sa traim deriva si devianta unei lumi care nu ne mai este proprie si care nu mai seamana intru nimic cu ceea ce a asezat Ziditorul in crugul timpului. In lipsa oricarei institutii, vedem cum omul credintei este adevaratul reper, adevarata masura a acelei lumi si singura institutie a umanizarii si spiritualizarii.
Existenta unei astfel de lumi fara capatai in care troneaza abuzul si violenta, nu numai ca justifica, dar si cere in mod necesar interventia justitiara care corecteaza raul amputandu-l din radacina. Calatorim asadar cu personajul principal printr-o lume asemanatoare lumii Vechiului Testament, bantuita de bestii sau de slujnice ale idolilor, care sunt sacrificate asa cum odinioara erau preotii lui Baal starpiti dintre oameni de jungherul proorocului Ilie.

Poate ca filmul doreste a restitui in acest fel argumentul care sa sprijine initiative sangeroase precum cele ale poporului ales de demult. Este posibil! Sigur este ca filmul arunca in joc miza mai multor teme pe care societatea noastra de acum le deruleaza si le traieste la o dimensiune total ocultata de simtul „corectei” socializari politice a timpului: tema desconsiderarii, destructurarii si minimalizarii omului; tema curajului – paradigma neinfricarii; tema compasiunii pentru om; tema daruirii; tema responsabilitatii profetice; tema miracolului si a increderii nestramutate in Dumnezeu; tema regretului pentru neconcordanta dintre invatatura si fapte; teza manipularii prin religie; tema controlului si a manipularii resurselor; paradigma castitatii; tema regretului pentru nesocotirea darurilor lui Dumnezeu si pentru proasta gestionare a bunurilor; sau tema eternei sclavii.

The Book of Eli vorbeste despre o viata imposibila pe care noi ne silim a o parcurge dureros inca de la inceputul lumii, de la uciderea primului om si pana astazi; o lume in care frate pe frate se sfasie si se mananca, pentru ca fiecare isi imagineaza ca are libertatea sa o faca fara sa fie pedepsit de cineva. Avem asadar a ne confrunta cu jungla unor nevoi minime, care se transforma in pacat, nevoia de a iti ostoi setea, de a te hrani, de a te adaposti, intr-un spatiu in care toata lumea si-a uitat resursele morale si spirituale; nimeni nu mai stie sa se roage pentru ca odata cu distrugerea civilizatiei in urma unui incident apocaliptic, au disparut cartile adevarate, adica adevarata cultura, dar si oamenii adevarati care le pretuiau. Dupa dezastru au ramas doar oamenii decadenti, adica dimensiunea salbatica a subzistentei, o lume instinctuala dominata de un manipulator malefic, un anume Carnegie – personajul care intrupeaza omul-monstru, autoritaristul salbatic, atotvicleanul, stapanul, jivina.

Dimensiunea dureroasa a filmului este data de ideea ca oamenii, de foame, se mancau unii pe altii la propriu pentru a supravietui, iar grotescul este mai mult accentuat la confruntarea cu niste dihanii batrane, niste oameni (sot si sotie) care isi mancau tihnit vizitatorii. Acest fapt le-a permis sa-si prezerve locatia lor din desert, o casuta altminteri aratoasa pentru acele timpuri, daca nu ar fi avut fatada jupuita si scorojita si daca nu ar fi fost asezata in acel decor sumbru, post-apocaliptic. Omul nu mai reprezenta pentru ceilalti nicio valoare, el putea fi jefuit, omorat, devorat chiar, fara ca nimeni altcineva decat victimele sa se inspaimante de aceasta.

Omul despot, Carnegie, care reusise sa construiasca un sistem de control total asupra unui asa-zis oras in care se refugiasera violatorii si talharii timpului, bantuie istoria intregului film. Secretul lui Carnegie consta in primul rand in controlul pe care il avea asupra surselor de apa existente, dar si in autoritatea pe care i-o dadeau stiinta de carte si cunoasterea tacticilor dictatoriale.

Eli are o singura neputinta: aceea de a nu se putea desparti de amintirea civilizatiei pe care o parasise in urma cu mai bine de treizeci de ani. Amintirea acelui timp ii tintuia urechile in ritmurile melodiilor stocate in iPodul sau. Bateria expirata a acestuia il determina sa caute locuri civilizate. Acest fapt, dar si lipsa acuta a apei, il aduc pe om in orasul dictaturii perfecte. Orasul in care peregrinul soseste pentru a incarca bateriile iPodului se dovedeste a fi ostil strainilor nonconformisti, dar in acelasi timp „sigur” pentru toti aceia care respectau regulile lui Carnegie. In oras dictatorul impartea din autoritatea lui autoritate brigazilor teroriste pe care le crease si care executau prompt comenzi in schimbul privilegiilor. Desi nu mai contau in ochii nimanui, gloatele erau rasplatite si ele cu cate o lingura de apa pentru obedienta intrarii in ascultare. Peste tot trona frica de moarte si furia jefuitorilor si spintecatorilor.

In decor avea sa ramana aproape vesnic, ca un laitmotiv, femeia momeala – anexata unei gramezi de fiare – cerand ajutor trecatorilor care aveau sa sfarseasca in mainile bestiilor canibalice ascunse in spatele parapetelor.
Orasul nebunilor avea doar doi oameni intregi la minte: o femeie oarba care in schimbul sclaviei se bucura de mici privilegii parfumate si fiica acesteia, care urma a fi livrata pentru servicii sexuale maimarelui bandei. Femeia nevazatoare este omul inchis in capcana unor gesturi aparent tandre ale lui Carnegie care, in schimbul livrarii unor informatii, nu se sfieste sa o tarasca pe biata femeie de par. Fiica ei va fi, dupa intalnirea cu Eli, omul regenerat de speranta de a recompune asezamantul acelei lumi pe temeiuri mai bune.

Pericolul pe care il risca umanitatea sub dominatia lui Carnegie nu era atat insecuritatea personala, cat manipularea de care acesta era capabil. Eli, regele cast al acestei lumi refuzate, descompuse, intuieste capcana ce i-o intinde Carnegie pentru a-l determina sa i se alature in planul sau abominabil de manipulare si dominatie. Apare la schimb pentru o astfel de „favoare” femeia marfa ce i se ofera gratis peregrinului. Carnegie, in incercarea de a-i da timp si motivatie spre a lua o hotarare pentru incheierea pactului minciunii, isi zavoraste oaspetele oferindu-i ispita feminina. Eli reactioneaza neasteptat pentru cultura si maniera acelui timp (ca si pentru vremurile noastre…) si o pofteste pe femeie afara din locul de taina unde el fusese luat captiv. Usa deschisa pentru evacuarea oricarei tentatii se inchide protector indata ce Eli realizeaza ca tanara executa ordinele dictatorului sub amenintarea de a-si vedea buna sa mama in chinuri. Omul era implorat sa se declare multumit de companie in zori, cand ar fi fost eliberat din inchisoarea falsei imbelsugari. Aici fata descopera alt om decat aceia cu care se inconjura toata ziua. Descopera rugaciunea si bunatatea, puterea de a motiva viata cu altceva decat cu astampararea nevoilor ori cu inselarea simturilor.

Din gura fetei Carnegie afla secretul lui Eli, anume faptul ca purta cu sine in rucsac o carte absolut valoroasa, o carte care ar fi putut sa-i ofere dictatorului puterea sigura a manipularii religioase. Scripturile toate din lume fusesera arse indata dupa sfarsitul razboiului devastator, tocmai pe motivul ca datorita mesajului lor lumea ar fi fost distrusa. O singura carte fusese salvata de Eli. Dar fiecare dintre cei ce cunosteau valoarea cartii aveau o cu totul alta motivatie sa o foloseasca. Carnegie voia sa-si experimenteze metodele de dominatie oarba asupra lumii, in timp ce Eli voia sa apere Adevarul. Il macina regretul ca nu facuse nimic din ceea ce tezauriza acea carte. Se framantase mai mult cu obsesia de a apara cartea, decat cu dorinta de a implini cele aratate in ea. Realizeaza aceasta lipsa abia cand cartea mult pretuita de el ii va fi rapita. Atunci apare adevaratul miracol al filmului. Ranit si epuizat, se incredinteaza ajutorului lui Dumnezeu pentru a-si duce la indeplinire misiunea. Despuiat de toata armura paleativelor vietii, fara arme, insetat, gol, aproape invins, ajunge la destinatie purtand in sine Cartea pe care spera sa o daruiasca lumii in simplitatea si curatia adevarului ei. Incepe „o noua era”, era intoarcerii la valorile Cartii lui Eli, adica reinvierea sperantei ca lumea va redeveni ceea ce Dumnezeu a dorit a zidi dintru inceput.

Epicentrul acestei renasteri va fi Alcatraz, temutul loc de detentie transformat acum in biblioteca si muzeu cultural al civilizatiei terestre. Ca o ironie a sortii, lumea intreaga schimbata in puscarie regenereaza propunandu-si miracolul unei culturi salvate de o mana de oameni in Alcatraz.

Filmul se dovedeste a fi de o deosebita complexitate a mesajului. El da definitia falsei institutii: asezamantul fricii, al autoritatii abuzive, al manipularii si al minciunii, o confectie din care lipseste dragostea, dar in care troneaza inchinarea la stapanul-jivina, ca la un demon al favorurilor conditionate. O institutie care nu urmareste pacea, nici bunavoirea si nici dragostea intre oamenii, ci se hraneste din laptele spurcat al obedientei si din manipularea unor resurse altminteri universale si nerestrictionate. Sansa supravietuirii e data aici de relatia profunda a omului care nu uita sa se roage si nici sa se incredinteze intru curaj ocrotirii lui Dumnezeu.

Prin atitudine Eli nu incearca sa vindece lumea, el o amputeaza de tot raul cu care se confrunta si o harazeste eshatonului, in asteptarea dreptatii. El lupta pentru salvarea sufletului de la a fi manipulat in numele credintei si crede ca omul deformat, care astepta de la el sa-i fie incredintata cartea, nu este pregatit nici sa o aiba si nici sa-i patrunda tainele.

El cauta o lume potrivita sa-i incredintez aceasta carte, iar lumea aceea nu era aceasta! Se cutremura la gandul pierderii acestui tezaur, ca si cum ar fi spus: „nu pot sa dau cele sfinte cainilor, nici sa arunc margaritarele inaintea porcilor, ca nu cumva sa le calce in picioare…! (Matei 7,6). Stradania de a pastra Cuvantul Vietii nerastalmacit de nimeni, exprimata prin interdictia pe care o pune ca nimeni sa nu atinga Cartea lui cea pretioasa, va fi sortita esecului. Totusi speranta care il mobiliza atat de mult nu va inceta niciodata sa pulseze in inima si pana in sfarsit Dumnezeu va face prin el minunea de a pastra litera si spiritul textului. Eli cunostea ca rastalmacirea si deturnarea invataturilor a dus la distrugerea lumii in acel infiorator razboi caruia el insusi ii cazuse victima. De aceea grija sa e cu mult mai apasatoare si hotararea cu mult mai aprinsa pentru a salva din ghearele manipulatorilor ceea ce putea fi folosit ca instrument de dictat si de straina conformitate.

Textul „orb” al Scripturii vorbeste despre orbirea lumii si despre neputinta ei de a intelege corect voia si lucrarea lui Dumnezeu. Manipulatorul va ramane perplex in fata interdictiei de a privi spre litera cea adevarata a acestui demers. Calea de a cunoaste este chiar aceea de a trece discursul prin „ochii” tactili ai femeii oarbe. Candva lumea avusese parte de o astfel de atingere: „Ceea ce era de la inceput, ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am privit si mainile noastre au atins despre Cuvantul vietii, va vestim si voua, ca si voi sa aveti impartasire cu noi. Iar impartasirea noastra este cu Tatal si cu Fiul Sau, Iisus Hristos”. (I Ioan, 1, 1;3)

Semnele dupa care Eli avea sa inteleaga de ce religiozitatea poate fi manipulata le va fi gasit cu siguranta aratate de Mantuitorul in Evanghelia dupa Sfantul Apostol Matei – capitolul 23, sau in Sfanta Evanghelie dupa Luca la capitolul 11, unde sunt osandite minciuna si fatarnicia:

„Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inchideti imparatia cerurilor inaintea oamenilor; ca voi nu intrati, si nici pe cei ce vor sa intre nu-i lasati. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca mancati casele vaduvelor si cu fatarnicie va rugati indelung; pentru aceasta mai multa osanda veti lua. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca inconjurati marea si uscatul ca sa faceti un ucenic, si daca l-ati facut, il faceti fiu al gheenei si indoit decat voi. Vai voua, calauze oarbe ca ati lasat partile mai grele ale Legii: judecata, mila si credinta; Calauze oarbe care strecurati tantarul si inghititi camila! Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca voi curatiti partea din afara a paharului si a blidului, iar inauntru sunt pline de rapire si de lacomie. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca semanati cu mormintele cele varuite, care pe din afara se arata frumoase, inauntru insa sunt pline de oase de morti si de toata necuratia. Asa si voi, pe din afara va aratati drepti oamenilor, inauntru insa sunteti plini de fatarnicie si de faradelege. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca ziditi mormintele proorocilor si impodobiti pe ale dreptilor, dar voi intreceti masura parintilor vostri! Serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei? De aceea, iata Eu trimit la voi prooroci si intelepti si carturari; dintre ei veti ucide si veti rastigni; dintre ei veti biciui in sinagogi si-i veti urmari din cetate in cetate, ca sa cada asupra voastra tot sangele dreptilor raspandit pe pamant, de la sangele dreptului Abel, pana la sangele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-ati ucis intre templu si altar. Adevarat graiesc voua, vor veni acestea toate asupra acestui neam. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci si cu pietre ucizi pe cei trimisi la tine; de cate ori am voit sa adun pe fiii tai, dupa cum aduna pasarea puii sai sub aripi, dar nu ati voit. Iata, casa voastra vi se lasa pustie (Matei 23, 13-16; 23-25; 27-29).

„Vai voua, fariseilor! Ca dati zeciuiala din izma si din untarita si din toate legumele si lasati la o parte dreptatea si iubirea de Dumnezeu; Vai voua, fariseilor! Ca iubiti scaunele din fata in sinagogi si inchinaciunile din piete. Vai voua, carturarilor si fariseilor fatarnici! Ca sunteti ca mormintele ce nu se vad, si oamenii, care umbla peste ele, nu le stiu. Vai si voua, invatatorilor de Lege! Ca impovarati pe oameni cu sarcini anevoie de purtat, iar voi nu atingeti sarcinile nici cel putin cu un deget. Vai voua! Ca ziditi mormintele proorocilor pe care parintii vostri i-au ucis. Vai voua, invatatorilor de Lege! Ca ati luat cheia cunostintei; voi insiva n-ati intrat, iar pe cei ce voiau sa intre i-ati impiedecat. (Luca 11, 42-44; 46-47; 52).

In cuprinsul acestor texte gasim clar exprimate resorturile care dau definitia falsei inchinari si a falsei slujiri:
- Imparatia cerurilor ramane inchisa celor care fac cariera din amalgamarea adevarului si din rastalmacirea Cuvantului Vietii, pentru ca nici cei ce vestesc si nici cei ce asculta nu inteleg nimic folositor spre mantuire;
- Lacomia mananca si sfasie casele vaduvelor;
- Rugaciunea fatarnica si indelungata, facuta de ochii oamenilor si nu din inima pentru Dumnezeu, este fara folos;
- Proliferarea ratacirilor, propovaduirea unei false credinte si plinirea unei false lucrari – o lucrare de ucenicie spre gheena si nu spre mantuire – osandeste si nu da indreptatire nimanui;
- Orbirea sufleteasca si impietrirea inimii care nu mai da posibilitatea exprimarii milei si a adevaratei credinte, precum nici rostul dreptei chivernisiri a lucrurilor, defineste falsul accent pus pe partile exterioare, pe imaginea exteriorista a credintei si nu pe fondul esential al invataturii;
- Ascunderea adevaratei identitati bantuite de furtisaguri si rapire si de lacomie si de necuratie, sub aparenta falsei evlavii este pregustarea mortii sufletesti;
- Administrarea cu adanca rautate a exigentei privind pastrarea comandamentelor credintei, „uciderea proorocilor” si indaratnicia in rele nu aduc mantuirea;
- Eschivarea de la a aborda principial datoria fata de Dumnezeu, prin maniera implinirii in subsidiaritate a unor comandamente inutile, ignorand prin aceasta cerinta atasamentului la valorile fundamentale ale dreptatii si credintei, arata chipul falsei cinstiri de Dumnezeu;
- Iubirea slavei desarte, exprimata aici prin „scaunele din fata”, adica tentatia de a te pune singur in evidenta, spre a induce ideea ca statutul tau spiritual cere rigoarea unei asezari de cinste in ierarhia slujirii; inchinarea fatarnica savarsita in vazul pietei, care sa dea aparenta unei evlavii consistente, in fond gaunoase; dorinta de a fi cinstit, adorat, venerat de oameni in acte care dau aparenta dreptei inchinaciuni si slujiri; dorirea ca a unui fals Mesia, aceea de a te folosi de ceilalti, de a fi servit si de a ti se sluji si nu dorirea cea buna a lui Hristos de a fi tu de folos celorlalti, de a servi si a sluji interesele de mantuire ale tuturor, acestea toate dau profilul unei profesiuni antihristice;
- Tainuirea in suflet a multor faradelegi, pe care ca intr-un mormant le consuma putrejunea pacatului, este premiza sigura a tuturor dezechilibrelor spirituale;
- Impovararea credinciosilor cu sarcini grele, pe care niciodata nu ai incercat sa le experiezi, da aparenta iscusintei duhovnicesti, dar nu vindeca pe nimeni;
- Falsa cinstire a memoriei unor martiri, pe care in ascunzisul inimii ii suspectezi pentru ravna si adevarul pentru care au murit, este o smintita atitudine prin care incerci a-i rastigni a doua oara;
- Ascunderea cheii cunostintei, adica ocultarea adevarurilor sub simboluri falsificate, tainuirea adevaratei tale intentii pacatoase sub aparente diverse, construirea unui sistem alambicat de masuri, recomandari si invataturi care sa-l descurajeze pe credincios in efortul lui de a afla adevarul si de a practica credinta nu te pot legitima ca slujitor al adevarului;

Acestea toate erau metode pe care cu siguranta un Carnegie le-ar fi folosit fara ezitare in a manipula buna credinta si incredere a tuturor. Iata pentru ce lupta Eli: lupta impotriva unei autoritati deturnate si impotriva pericolelor manipularii. El stia prea bine ca pentru astfel de inselaciuni Dumnezeu ar lasa cu adevarat in parasire aceasta lume care tocmai se naruia sub picioarele lui in cumplita miasma a pacatuirii, si se temea ca nu cumva sa auda din cer cuvantul Scripturii: „Iata, casa voastra vi se lasa de tot pustie!” (Matei 23, 25) pentru ca „Acum este judecata acestei lumi; acum stapanitorul lumii acesteia va fi aruncat afara” (Ioan 12, 31).

Filmul zugraveste cum si din ce pricina se sfarseste istoria lumii si de asemenea dezvaluie calea adevarata prin care ea poate fi salvata spre a renaste. Este o pledoarie despre starea deturnata a lumii de acum, despre autoritatea suprapotentata inutil, despre abuzul de cele sfinte si despre manipulare. Creatorii filmului deconspira mecanismul manipulator al pseudo-religiilor institutionale si pune in lumina esenta unei dezbateri cu sine, fiorul proximitatii lui Dumnezeu, crezamintele si comandamentele spirituale care se cer aparate si de la care pleaca totdeauna pe mai departe demersul religios, liturgic al unei comunitati restaurate in dragostea si grija fata de celalalt si increderea in pronia lui Dumnezeu:

„Domnul ma paste si nimic nu-mi va lipsi. La loc de pasune, acolo m-a salasluit; la apa odihnei m-a hranit. Sufletul meu l-a intors, povatuitu-m-a pe caile dreptatii, pentru numele Lui. Ca de voi si umbla in mijlocul mortii, nu ma voi teme de rele; ca Tu cu mine esti. Toiagul Tau si varga Ta, acestea m-au mangaiat. Gatit-ai masa inaintea mea, impotriva celor ce ma necajesc; uns-ai cu untdelemn capul meu si paharul Tau este adapandu-ma ca un puternic. Si mila Ta ma va urma in toate zilele vietii mele, ca sa locuiesc in casa Domnului, intru lungime de zile”. Psalmul 22 se face in inima acestui om al credintei si al dreptatii imn de slava adus lui Dumnezeu in biserica cea sfaramata a lumii, schitata parca de acel furnal parasit in care isi gasise adapost Eli impreuna cu sufletul pe care il luase sub ocrotire.

Tinerii care mergand sa vada Cartea lui Eli cauta un film de actiune si doar atat – pot fi surprinsi de intorsatura de situatie pe care o ia cursul actiunii. Daca vor fi macar cativa printre acesti tineri care sa inteleaga mesajul lui Eli, lumea noastra va fi salvata. Eli implineste un sacerdotiu, iar sacerdotiul sau nu e altul decat straluminarea lumii cu forta unei sperante si a unei increderi fara margini in Dumnezeu.

De-abia de la el incoace, cei care in Alcatraz au salvat marile opere ale lumii vor fi dorit desigur a salva si talcurile cele bune ale Scripturii, scrierile Parintilor si povetele Sfintilor. Eli, regele profet al acestei memorii, este provocarea fascinatiei pentru memoria de totdeauna a revelatiei si martorul ultim al unei carti intrupate.
Filmul merita vazut…

Preot Lucian Grigore
Paroh al Bisericii Domnesti Sfantul Gheorghe, Pitesti