În urmă cu 3 ani, la cea de-a 78-a ediţie a Galei decernării Premiilor Oscar, patima homosexualităţii a urcat pe scenă dezinhibată primind şi câteva statuete aurii. Dintre producţiile cinematografice care s-au aflat în acel an în competiţie, se remarcă în mod special „March of the Penguins” („La Marche de l’Empereur”) al regizorului francez Luc Jacquet, peliculă care a primit Oscarul pentru cel mai bun documentar. Filmul a adunat laurii succesului de casă în Europa, dar şi în SUA, ceea ce pentru un documentar e o adevărată minune.

Am avut bucuria să văd şi să tot revăd în ultimii ani această producţie cinematografică. N-aş fi crezut vreodată că un documentar poate sensibiliza într-o asemenea măsură. Filmul e o mare Lecţie pentru noi cei care căutăm să ne îndumnezeim, dar nu ne-am umanizat încă.

O oră şi douăzeci de minute despre douăsprezece luni din impresionanta vieţuire a pinguinilor imperiali din Antarctica. Un film documentar ce ne arată anevoiosul drum parcurs anual de aceştia, într-un ritm cadenţat, pentru a-şi găsi partenerul în „locurile natale” şi a se împerechea.

E anevoie să povesteşti despre minunile lui Dumnezeu. Cuvintele sunt neputincioase în a exprima temeinic ce este aşa impresionant, măreţ şi sublim în acest documentar. De aceea, vă recomand cu căldură una dintre cele mai frumoase poveşti despre creaţia lui Dumnezeu, un film de o rară sensibilitate. Sunt extraordinare mărşăluirile epuizante de peste 100 km către locul de împerechere, iar mai apoi, în căutarea hranei pentru sine şi pentru puiul ce va să vină pe lume…

Este impresionant cum se apără de furtunile necruţătoare din toiul iernii, când, pentru a estompa frigul şi a nu fi înghiţiţi de „marele alb”, se ghemuiesc şi formează o masă mişcătoare unică. Impresionant cum reuşesc să facă cu rândul, la margine, ca fiecare dintre ei să se încălzească. Deosebit de interesant e modul în care protejează oul, „mica inimă care bate în interiorul cochiliei”, care trebuie ferit de aerul glaciar care-l poate nimici instantaneu. Este de remarcat răbdarea şi grija deosebită în transferarea oului de la mamă la tată (deasupra propriilor lui gheare) într-un timp foarte scurt, înainte ca mama, înfometată şi slăbită deja, să facă drumul lung înapoi până la mare pentru a se hrăni şi a aduna hrană pentru pui (când am văzut grija părintească cu totul deosebită a pinguinilor, n-am putut să nu-mi amintesc că unele femei creştine îşi ucid pruncii în pântece sau îi părăsesc prin spitale).

Filmul reuşeşte să redea şi suferinţa celor doi părinţi când, în ciuda tuturor eforturilor, puiul nu supravieţuieşte… Este impresionant, de asemenea, cum contribuie ambii părinţi, în egală măsură, la creşterea puiului (caracteristică pe care noi am cam pierdut-o, deşi nu pinguinilor le spune Pavel: „Purtaţi-vă sarcinile unii altora” – Galateni 6, 2).

Desenaţi de Dumnezeu parcă special pentru noi, pinguinii imperiali sunt de o rară frumuseţe. Filmul ar fi meritat un Oscar şi pentru „costume design”… Câtă gingăşie, câtă splendoare!

Pinguinii imperiali dau dovadă de tandreţe, afecţiune, ataşament, solidaritate, devotament, grijă jertfelnică pentru pui şi nu doar atât. Veţi remarca în „March of the Penguins” un mod aparte de a preţui viaţa, din păcate din ce în ce mai rar întâlnit la oameni. Nu ştiu exact cât este adevăr ştiinţific şi cât e artă imagistică, dar adevărurile surprinse de camerele de luat vederi par a fi de netăgăduit. Toate gesturile pinguinilor imperiali exprimă tandreţe şi afecţiune. Filmat la temperaturi inumane (sub -50 grade Celsius), documentarul mi-a arătat una din cele mai graţioase imagini cinematografice din câte mi-a fost dat să văd până acum: „sărutul” celor doi pinguini, atingerea delicată, înclinarea elegantă a capetelor.

„March of the Penguins” este poate una dintre cele mai frumoase poveşti despre creaţia lui Dumnezeu, un film de o rară sensibilitate, un film foarte călduros, în ciuda gerului implacabil al Antarcticii.

Cred că am să-l revăd din când în când, să nu uit să fiu om…

Laurenţiu Dumitru