ADORMIREA MAICII DOMNULUI
» Cultul marianic
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Cultul marianic
Biserica Ortodoxă o preacinsteşte din vechime pe “Preasfînta, Curata, Preabinecuvîntata, mărita Stăpîna noastră de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria” ca pe cea care este “mai cinstită decît Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decît Serafimii”, adică mai presus de toate celelalte făpturi; nu doar de cele văzute, dintre care s-a ivit, dar şi de cele nevăzute, între care veşniceşte. Iubirea şi evlavia faţă de Sfînta Fecioară stă în inima însăşi a trăirii ortodoxe, încălzind şi însufleţind întreg trupul Bisericii. Ea apare pretutindeni – în slujbe, în rugăciuni, în icoane. Aceasta nu înseamnă nicidecum o “divinizare” a ei, ci doar o cinstire (venerare) aparte (prea-cinstire sau supra-venerare), mai prejos de adoraţia (latria) adusă lui Dumnezeu, dar mai presus de cinstirea (venerarea) adusă Îngerilor şi Sfinţilor. Un creştinism fără cultul Născătoarei de Dumnezeu este întru totul străin de duhul Bisericii (de altfel, adepţii protestantismului şi urmaşii lor, sectanţii, se deosebesc cel mai mult de Ortodoxie - dar şi de Catolicismul schismatic - tocmai prin aceea că refuză cu înverşunare cultul Fecioarei şi al Sfinţilor). Desăvîrşita unire în Hristos a divinului cu umanul stă în strînsă legătură cu sfinţirea şi proslăvirea firii noastre omeneşti, căreia Maica Domnului îi este temei şi icoană. Biserica nu separă niciodată pe Maică de Fiu, “pe aceea care a întrupat de Acela Care S-a întrupat”. Pe de altă parte, Dumnezeu n-a voit ca întruparea să fie o siluire a firii noastre, ci a voit ca această fire să consimtă de bunăvoie la aceasta, prin glasul celei mai curate fiinţe omeneşti, care a răspuns îngerului vestitor: “Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvîntul tău!” (Luca 1, 38). Atunci Duhul Sfînt a pogorît şi a rămas asupra ei: “Buna Vestire a fost Cincizecimea Fecioarei”. Maica Domnului reprezintă, totdeodată, răscumpărarea şi plinătatea feminităţii, reunind în chip tainic maternitatea şi fecioria. Dacă prin femeie (Eva) a intrat păcatul în lume, tot prin femeie (Maria) a venit în lume mîntuirea. Aşa cum lui Hristos I s-a spus “Noul Adam”, Maicii Domnului i s-a spus “Noua Evă”. Dar legătura dintre Maică şi Fiul ei nu se mărgineşte doar la momentul zămislirii fecioreşti (prin "umbrirea" de către Duhul) sau al naşterii fără stricăciune (fecioară fiind înainte de naştere, în naştere şi după naştere); ea a vegheat cu smerenie drumul Lui pămîntesc, între staulul din Betleem şi înălţarea din Betania; a luat parte la întemeierea Bisericii apostolice, iar “adormind”, a fost ridicată în chip minunat la ceruri, ca maică duhovnicească a umanităţii înnoite prin Hristos (cf. şi Ioan 19, 26-27). |
|
|