|
Postat 17:30 pe 22.07.2011
|
|
Adormirea Maicii Domnului Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi îndumnezeirea omului sunt cele mai mari taine ale credinţei şi ale teologiei creştin-ortodoxe. Pentru că, aşa cum spune Sf. Irineu, Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu după har, pentru a da şi firii omeneşti slava dumnezeirii. „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu (…) care de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1 - 12,13); „Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem” (Ioan 17 – 22). Potrivit tradiţiei ortodoxe, Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi putut întrupa, nu ar fi putut îmbrăca firea omenească dacă în omenire nu s-ar fi aflat o făptură unică prin curăţenia ei duhovnicească, sufletească şi trupească - Fecioara Maria - care să îi dăruiască lui Dumnezeu în întregime libertatea, voinţa şi pe sine însăşi. Prin lepădarea de sine şi ascultare de Dumnezeu, Fecioara Maria, ca o nouă Evă, a îndreptat greşeala vechii Eve, care îl împinsese pe Adam la neascultare, şi şi-a dat consimţământul, a ales liber ca Fiul lui Dumnezeu să se unească cu firea omenească întru mântuirea şi îndumnezeirea omului. Astfel, întruparea Cuvântului şi taina mântuirii sunt şi rodul credinţei şi voinţei Sfintei Fecioare, căci Dumnezeu nu ar fi încălcat libertatea de voinţă a omului. De aceea Biserica Ortodoxă o laudă şi o cinsteşte atât de mult pe Născătoarea de Dumnezeu, văzând în Maica Domnului pe maica tuturor credincioşilor pe calea mântuirii şi a îndumnezeirii, pe cea care este înaintea tuturor sfinţilor „grabnic ajutătoare” şi mijlocitoare între credincios şi harul îndumnezeitor. Totodată, Fecioara Maria, ca Născătoare de Dumnezeu, dând din trupul ei pârga firii umane a lui Cristos-Dumnezeu, este prima persoană umană care a primit dumnezeirea Cuvântului, care a primit slava necreată a lui Dumnezeu, şi aceasta într-un mod deosebit şi irepetabil, având în vedere rolul ei de neînlocuit în iconomia Întrupării şi a mântuirii noastre. De aceea, în tradiţia Bisericii Ortodoxe, Sfânta Născătoare de Dumnezeu este văzută la hotarul dintre creat şi necreat şi este lăudată ca fiind „mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită decât serafimii”, desigur pentru că a primit slava, energia îndumnezeitoare pe care Fiul o are de la Tatăl mai înainte de a fi lumea. Acest lucru îl cinsteşte Biserica Ortodoxă la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când imnurile de slavă o numesc „fiica Fiului Său”, ca pe aceea care a primit harul îndumnezeirii, puterea de a se face fiu al lui Dumnezeu, după cuvântul Sf. Apostol Ioan (Ioan 1 - 12,13). De asemenea, în acelaşi înţeles, în icoana ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului, în planul superior, în „cer”, este înfăţişat Mântuitorul primind în braţe ca pe un nou-născut sufletul înviat şi îndumnezeit al Maicii care l-a născut pe El după trup, suflet scăldat de razele slavei necreate a dumnezeirii. Astfel, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, ortodoxia, departe de a comemora în sens omenesc moartea Sfintei Fecioare, slăveşte, dimpotrivă, naşterea ei din Dumnezeu, din Duh, ca rod al naşterii lui Dumnezeu din trupul ei, ca rod al Întrupării. Căci, „de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” şi „de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan, 3 – 3, 5). Tradiţia ortodoxă o înfăţişează pe Maica Domnului ca fiind prezentă în veac în împărăţia lui Dumnezeu, în fruntea tuturor sfinţilor, până la învierea de obşte, acesta fiind motivul pentru care este numită „stăpână” sau „împărăteasă” şi aceasta fiind totodată cauza înrâuririi sale asupra credincioşilor pe calea îndumnezeirii, cauza prezenţei sale vii, reale în viaţa acestora, cărora le este „grabnic ajutătoare”. Căci împărăţia lui Dumnezeu, slava Dumnezeirii, nu este a celor „morţi”, ci a celor „vii”, fiind împărăţia „vieţii veşnice”, „apa vie” care îl face pe cel ce bea din ea să nu mai înseteze în veac. De aceea, Biserica ortodoxă, Biserică a „Dumnezeului celui Viu”, îi povăţuieşte pe credincioşi, membre ale trupului lui Cristos, să îşi îndrepte rugăciunile de ajutor spre Maica Domnului cea vie în Duh prin harul înfierii şi să nu se îndoiască de ajutorul şi de prezenţa ei, ascultând cu luare aminte cuvintele Mântuitorului însuşi: „Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul” (Ioan, 3 – 8).
Adormirea Maicii Domnului Întruparea Fiului lui Dumnezeu şi îndumnezeirea omului sunt cele mai mari taine ale credinţei şi ale teologiei creştin-ortodoxe. Pentru că, aşa cum spune Sf. Irineu, Dumnezeu s-a făcut om pentru ca omul să devină dumnezeu după har, pentru a da şi firii omeneşti slava dumnezeirii. „Şi celor câţi L-au primit, care cred în numele Lui, le-a dat puterea să se facă fii ai lui Dumnezeu (…) care de la Dumnezeu s-au născut” (Ioan 1 - 12,13); „Şi slava pe care Tu Mi-ai dat-o, le-am dat-o lor, ca să fie una, precum Noi una suntem” (Ioan 17 – 22). Potrivit tradiţiei ortodoxe, Fiul lui Dumnezeu nu s-ar fi putut întrupa, nu ar fi putut îmbrăca firea omenească dacă în omenire nu s-ar fi aflat o făptură unică prin curăţenia ei duhovnicească, sufletească şi trupească - Fecioara Maria - care să îi dăruiască lui Dumnezeu în întregime libertatea, voinţa şi pe sine însăşi. Prin lepădarea de sine şi ascultare de Dumnezeu, Fecioara Maria, ca o nouă Evă, a îndreptat greşeala vechii Eve, care îl împinsese pe Adam la neascultare, şi şi-a dat consimţământul, a ales liber ca Fiul lui Dumnezeu să se unească cu firea omenească întru mântuirea şi îndumnezeirea omului. Astfel, întruparea Cuvântului şi taina mântuirii sunt şi rodul credinţei şi voinţei Sfintei Fecioare, căci Dumnezeu nu ar fi încălcat libertatea de voinţă a omului. De aceea Biserica Ortodoxă o laudă şi o cinsteşte atât de mult pe Născătoarea de Dumnezeu, văzând în Maica Domnului pe maica tuturor credincioşilor pe calea mântuirii şi a îndumnezeirii, pe cea care este înaintea tuturor sfinţilor „grabnic ajutătoare” şi mijlocitoare între credincios şi harul îndumnezeitor. Totodată, Fecioara Maria, ca Născătoare de Dumnezeu, dând din trupul ei pârga firii umane a lui Cristos-Dumnezeu, este prima persoană umană care a primit dumnezeirea Cuvântului, care a primit slava necreată a lui Dumnezeu, şi aceasta într-un mod deosebit şi irepetabil, având în vedere rolul ei de neînlocuit în iconomia Întrupării şi a mântuirii noastre. De aceea, în tradiţia Bisericii Ortodoxe, Sfânta Născătoare de Dumnezeu este văzută la hotarul dintre creat şi necreat şi este lăudată ca fiind „mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită decât serafimii”, desigur pentru că a primit slava, energia îndumnezeitoare pe care Fiul o are de la Tatăl mai înainte de a fi lumea. Acest lucru îl cinsteşte Biserica Ortodoxă la praznicul Adormirii Maicii Domnului, când imnurile de slavă o numesc „fiica Fiului Său”, ca pe aceea care a primit harul îndumnezeirii, puterea de a se face fiu al lui Dumnezeu, după cuvântul Sf. Apostol Ioan (Ioan 1 - 12,13). De asemenea, în acelaşi înţeles, în icoana ortodoxă a Adormirii Maicii Domnului, în planul superior, în „cer”, este înfăţişat Mântuitorul primind în braţe ca pe un nou-născut sufletul înviat şi îndumnezeit al Maicii care l-a născut pe El după trup, suflet scăldat de razele slavei necreate a dumnezeirii. Astfel, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, ortodoxia, departe de a comemora în sens omenesc moartea Sfintei Fecioare, slăveşte, dimpotrivă, naşterea ei din Dumnezeu, din Duh, ca rod al naşterii lui Dumnezeu din trupul ei, ca rod al Întrupării. Căci, „de nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă împărăţia lui Dumnezeu” şi „de nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în împărăţia lui Dumnezeu” (Ioan, 3 – 3, 5). Tradiţia ortodoxă o înfăţişează pe Maica Domnului ca fiind prezentă în veac în împărăţia lui Dumnezeu, în fruntea tuturor sfinţilor, până la învierea de obşte, acesta fiind motivul pentru care este numită „stăpână” sau „împărăteasă” şi aceasta fiind totodată cauza înrâuririi sale asupra credincioşilor pe calea îndumnezeirii, cauza prezenţei sale vii, reale în viaţa acestora, cărora le este „grabnic ajutătoare”. Căci împărăţia lui Dumnezeu, slava Dumnezeirii, nu este a celor „morţi”, ci a celor „vii”, fiind împărăţia „vieţii veşnice”, „apa vie” care îl face pe cel ce bea din ea să nu mai înseteze în veac. De aceea, Biserica ortodoxă, Biserică a „Dumnezeului celui Viu”, îi povăţuieşte pe credincioşi, membre ale trupului lui Cristos, să îşi îndrepte rugăciunile de ajutor spre Maica Domnului cea vie în Duh prin harul înfierii şi să nu se îndoiască de ajutorul şi de prezenţa ei, ascultând cu luare aminte cuvintele Mântuitorului însuşi: „Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul” (Ioan, 3 – 8).
|