Dumnezeiasca Schimbare la Fata a lui Iisus Hristos

Crestinii sarbatoresc, in data de 6 august, dumnezeiasca Schimbare la Fata a lui Iisus Hristos, eveniment ce a avut loc in ultimul an al propovaduirii Sale. Tot pe 6 august in popor se sarbatoreste Probejenia sau Obrejenia, cuvant slav "obrejenie", ce inseamna "transformare", "prefacere" sau chiar "schimbare", ziua care marcheaza hotarul dintre vara si toamna.

La sase zile dupa ce a spus ucenicilor Sai : "Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea pana ce nu vor vedea Imparatia lui Dumnezeu venind intru putere" (Matei 16, 28 ; Marcu 9, 1), Iisus ii lua pe Apostolii Sai Petru, Iacov si Ioan ; ducandu-i pe un munte inalt - muntele Taborului in Galileea - ca sa se roage. Se cuvenea intr-adevar ca cei care aveau sa asiste la suferinta Sa in gradina Ghetsimani si care aveau sa fie martorii cei mai importanti ai Patimilor Sale, sa fie pregatiti pentru aceasta incercare prin privelistea slavirii Sale: Petru, pentru ca tocmai isi marturisise credinta in dumnezeirea Sa; Iacov, caci a fost primul care a murit pentru Hristos; si Ioan care marturisi din experienta sa slava dumnezeiasca, facand sa rasune ca "fiu al tunetului" teologia Cuvantului intrupat. El ii urca pe munte, ca simbol al inaltarii spirituale care, din virtute in virtute, duce la dragoste, virtute suprema care deschide calea contemplarii dumnezeiesti. Aceasta inaltare era de fapt esenta intregii vieti a Domnului care, fiind ivesmantat cu slabiciunea noastra, ne-a deschis drumul catre Tatal, invatandu-ne ca isihia (linistirea) este mama rugaciunii, iar rugaciunea este cea care arata catre noi slava lui Dumnezeu.
"Si pe cand se ruga, deodata, fata Sa deveni o alta, Se schimba si sclipi ca soarele, in timp ce hainele sale devenira stralucitoare, de un alb scanteietor." (Marcu 9, 3). Cuvantul lui Dumnezeu intrupat isi arata astfel stralucirea naturala a slavei dumnezeiesti, pe care o avea in El insusi si pe care o pastrase dupa Intruparea Sa, dar care ramanea ascunsa sub acoperamantul trupului. Ceea ce Hristos le arata Apostolilor Sai pe muntele Taborului, nu era deci o priveliste noua, ci manifestarea stralucita in El a indumnezeirii naturii omenesti - inclusiv trupul - si a unirii Sale cu splendoarea dumnezeiasca.
Spre deosebire de fata lui Moise care stralucise de o slava venita din afara dupa revelatia din Muntele Sinai, fata lui Hristos aparu pe muntele Taborului ca un izvor de lumina, izvor al vietii dumnezeiesti facuta accesibila omului si care se raspandea si pe "vesmintele" Sale, adica asupra lumii din afara dar si pe lucrurile facute de activitatea si civilizatia omeneasca.
"El s-a schimbat la Fata, ne confirma Sfantul Ioan Damaschin, nu asumand ceea ce El nu era ci aratandu-le Apostolilor Sai ceea ce El era, deschizandu-le ochii si, din orbi cum erau, facandu-i vazatori" (Sfantul Ioan Damaschin). "Hristos deschise ochii Apostolilor Sai iar acestia, cu o privire transfigurata de puterea Duhului Sfant, vazura lumina dumnezeiasca indisociabil unita cu trupul Sau. Fura deci ei insisi schimbati la fata si primira prin rugaciune, puterea de a vedea si cunoaste schimbarea survenita in natura noastra datorate unirii sale cu Cuvantul" (Sf. Grigore Palama).