|
Postat 21:52 pe 31.08.2011
|
|
Cum recunoşti imediat un creştin?
Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşealã, criteriu definitiv este buna dispozitie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.
Virtuosul ĭmbufnat nu e prietenul Mântuitorului, ci jinduitorul după diavol. Ascetul artagos nu e autentic. Existã mijloace obiective, in artã, de a recunoaşte autenticul şi de a da deoparte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitatia sa, nu existã procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu vesel sau multumit.
Dacă ipochimeul (persoana) e intolerant ori morocanos, ori agitat, ori malnnur, ori necajit, nu e creştin, oricât de perfect de fidel ar fi virtutii. E virtuos, dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar fericit. Acesta este si sensul genialei si inspiratei fraze a lui Kirkegaard: „contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea”.
Vämile vãzduhului sunt numeroase. Aici, pe pământ, la vama care nu poate fi înşelatã, proba constă în starea de fericire. Virtuosul neîrnbtãnzit nu ştie şi nu poate rosti „dulce Iisuse“, căci toata sfera dulceţii îî este straina, inaccesbila, şi uită că jugul Domnului e blând si povara Lui uşoară.. Poate că din Evangllelia dupa Matei, la Predica de pe munte, s-au pierdut unele rânduri ca acestea: ,,Aţi auzit că s-a spus celor de demult: „sã nu sãvârşiti păcate, a şi păcatuit in inima sa".
Sau dacă ne hrănim numai cu ceai şi iaurt, şi totuşi inima ne este plină de otrava, apoi vai de ceaiul şi de iaurtul acela, că mai bine am consuma numai fleici în sânge (spre scandalul rabinilor) şi am bea vârtos (spre indignarea pastorilor) şi n-am avea parte cu cei ce dau zeciuialã din izmã, strecoară ţânţarul, văd paiul din ochiul vecinilor şi umblă îmbrăcaţi în caftane lungi.
(Nicolae Steinhart - "Jurnalul Fericirii")
Cum recunoşti imediat un creştin?
Asupra apropierii de Hristos, proba care nu înşealã, criteriu definitiv este buna dispozitie. Numai starea de fericire dovedeşte că eşti al Domnului.
Virtuosul ĭmbufnat nu e prietenul Mântuitorului, ci jinduitorul după diavol. Ascetul artagos nu e autentic. Existã mijloace obiective, in artã, de a recunoaşte autenticul şi de a da deoparte copia. Pentru a deosebi creştinul de caricatura ori imitatia sa, nu existã procedeu mai sigur decât a cerceta dacă postulantul este sau nu vesel sau multumit.
Dacă ipochimeul (persoana) e intolerant ori morocanos, ori agitat, ori malnnur, ori necajit, nu e creştin, oricât de perfect de fidel ar fi virtutii. E virtuos, dar nu e creştin. Creştinul e liber, aşadar fericit. Acesta este si sensul genialei si inspiratei fraze a lui Kirkegaard: „contrariul păcatului nu e virtutea, contrariul păcatului e libertatea”.
Vämile vãzduhului sunt numeroase. Aici, pe pământ, la vama care nu poate fi înşelatã, proba constă în starea de fericire. Virtuosul neîrnbtãnzit nu ştie şi nu poate rosti „dulce Iisuse“, căci toata sfera dulceţii îî este straina, inaccesbila, şi uită că jugul Domnului e blând si povara Lui uşoară.. Poate că din Evangllelia dupa Matei, la Predica de pe munte, s-au pierdut unele rânduri ca acestea: ,,Aţi auzit că s-a spus celor de demult: „sã nu sãvârşiti păcate, a şi păcatuit in inima sa".
Sau dacă ne hrănim numai cu ceai şi iaurt, şi totuşi inima ne este plină de otrava, apoi vai de ceaiul şi de iaurtul acela, că mai bine am consuma numai fleici în sânge (spre scandalul rabinilor) şi am bea vârtos (spre indignarea pastorilor) şi n-am avea parte cu cei ce dau zeciuialã din izmã, strecoară ţânţarul, văd paiul din ochiul vecinilor şi umblă îmbrăcaţi în caftane lungi.
(Nicolae Steinhart - "Jurnalul Fericirii")
|