FAGADUINTA RASCUMPARATORULUI

Dupa caderea în Pacatul Stramosesc a protoparintilor nostri Adam si Eva, Dumnezeu vazându-i groaznic de înfricosati, îndurerati si ruinati, le-a fagaduit venirea în lume a Rascumparatorului. Iata cuvintele rostite de Dumnezeu în aceasta fagaduinta: ,,Dusmanie voi pune între tine si femeie, între seminitia ta si semintia ei; aceasta îti va tinti tie capul, iar tu îi vei tinti Lui calcâiul” (FACERE 3,15). Din acest verset reiese lupta dintre om (specia generata de Eva) si diavol (al carui simbol este sarpele), dupa cum mai reiese si din Apocalipsa: ,,Si l-a prins pe Balaur, pe sarpele cel vechi, care este diavolul si Satana, si l-a legat pe o mie de ani” (APOCALIPSA 20,2). Ca în tot cuprinsul Apocalipsei, exista cifre si numere cu valoare simbolica, care exprima cantitati sau raporturi determinate. Numarul 1000 simbolizeaza o perioada foarte lunga sau o cantitate foarte mare asa cum o foloseste si limbajul popular în expresiile: ,,Sa traiesti o mie de ani”, sau ,,Ti-am spus-o de o mie de ori”. Ca este asa – si aplicând o traducere foarte riguroasa – o dovedeste faptul ca textul original grecesc foloseste expresia TA HILIA ETE – MIILE DE ANI, un plural care nu mai lasa loc la îndoieli. Interpretarea literala – ca si traducerile neglijente – au dat nastere multor confuzii si rataciri, precum vechiul HILIASM si mai noul MILENARISM.

Prin cuvintele de la FACERE 3, 15 Domnul Dumnezeu vesteste lui Adam si Evei, ca din samânta lor se va naste Preacurata si pururea Fecioara Maria, pierzatoarea blestemului lor. Apoi, din Preasfânta Fecioara Maria Se va naste Iisus Hristos Dumnezeu-Omul, Care prin jertfa Sa de pe Cruce, îi va rascumpara pe ei si tot neamul omenesc din robia vrasmasului-diavol. Acest Mântuitor si Rascumparator îi va scoate din legaturile iadului, le va reda iarasi Raiul si îi va învrednicii de cerestile locasuri.; iar satanicescul cap al sarpelui-diavol îl va calca si îl va zdrobi pentru totdeauna. Aceasta a fost fagaduinta adevarata despre:
- Preasfânta Nascatoare de Dumnezeu si pururea Fecioara Maria;
- Fiul lui Dumnezeu Care avea sa Se zamisleasca de la Duhul Sfânt si sa Se întrupeze în pântecele ei pururea fecioresc, sa Se nasca si sa sfarâme capul sarpelui-diavol.

Cuvintele rostite de Dumnezeu la FACERE 3, 15 mai poarta numele de PROTOEVANGHELIA, care constituie întâia deschidere a sperantei pentru mântuire a celui cazut.

Stabilirea de catre Dumnezeu a aducerilor de jertfe de animale, preînchipuiau JUNGHIEREA Mielului lui Dumnezeu Care ridica pacatul lumii (IOAN 1, 29).

MINUNEA 2
SCARA LA CERURI

Patriarhul Iacob a pornit într-o călătorie, pe un drum de 60 km spre Mesopotamia. Iată ce aflăm în această privinţă din Sfânta Scriptură: ,,Ajungând însă într-un oarecare loc, a rămas acolo pentru noapte, căci asfinţise soarele. Şi luând una din pietrele locului şi punându-şi-o căpătâi, s-a culcat în locul acela. Şi a avut un vis(*). Iată, o scară era sprijinită pe pământ, al cărei vârf atingea cerul; iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. Şi iată că Domnul stătea drept în vârful ei şi a zis: Nu-ţi fie teamă! Eu sunt Domnul, Dumnezeul lui Avraam, părintele tău, şi Dumnezeul lui Isaac. Pământul pe care dormi ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi. Urmaşii tăi vor fi ca pulberea vântului; te vei întinde la apus şi la răsărit, la miazănoapte şi la miazăzi, şi-ntru tine se vor binecuvânta toate neamurile(**) pământului, şi-ntru urmaşii tăi. Iată, Eu cu tine sunt şi te voi păzi oriunde vei merge; te voi întoarce în ţara aceasta şi nu te voi părăsi până nu voi plini toate câte ţi-am spus” (FACERE 28,11-15).

(*)[Acest episod, al visului lui Iacob, sinteză a tradiţiilor iahvistă şi sacerdotală, îşi propune să ateste Betelul ca topos sacru, punct de comunicare între pământ şi cer. În viziunea patristică, scara lui Iacob este simbolul prezenţei proniatoare a lui Dumnezeu în lume, El păstrându-Şi, în acelaşi timp, transcendenţa, dar şi prefigurarea Întrupării Fiului lui Dumnezeu, Care S-a pogorât prin ,,poarta cerului''. Într-un colind românesc: ,,Pe o sacră de argint / Se coboară Domnul Sfânt'', scara fiind simbol al Maicii Domnului. În mistica răsăriteană (Sfântul Ioan Scărarul), scara lui Iacob este şi simbol al urcuşului duhovnicesc pe treptele sfintelor desăvârşiri, aşa cum poate fi contemplat în reprezentarea iconografică de pe biserica mânăstirii Suceviţa].

(**)[Neamurile = aici, cu înţelesul: familiile, triburile, clanurile].

Scara întărită între cer şi pământ, preînchipuia Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, ca Om din pururea Fecioara Maria. Cel ce vorbea şi binecuvânta de deasupra scării, era Dumnezeu Care Se va întrupa şi Care a fost pe pământ cu Trupul, în ceruri cu Dumnezeirea şi împărăţeşte pururea cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt. Îngerii care se suiau şi se coborau pe scară, preînchipuiau pe ,,îngerii trupeşti” care după Învierea, Înălţarea la ceruri şi şederea lui Hristos de-a dreapta Tatălui se suiau cu duhul la Dumnezeu Tatăl şi coborau la pământeni cu binecuvântări divine, aceştia fiind sfinţii.

Scara aceasta văzută de Iacob era o icoană a mai înaintei închipuiri a Întrupării Domnului nostru Iisus Hristos şi a Naşterii Sale din Preasfânta Fecioara Maria. Aceasta Genealogia Mântuitorului) ieşind din seminţia lui Iacob, avea a se pogorî ca pe nişte trepte din strămoşescul neam începând de la Adam şi continuând până la Iosif, logodnicul şi Maica Preacurată (LUCA 3,23-38).

Biserica lui Dumnezeu de pretutindeni, cunoscând acestea o laudă pe Preasfânta de Dumnezeu Născătoare şi pururea Fecioara Maria, prin rugăciuni şi mai ales cântări, astfel:

-”Bucură-te scara cerului pe care S-a coborât Dumnezeu…
Bucură-te podul, care trece pe cei de pe pământ la cer…
Bucură-te, ceea ce ai împreunat fecioria cu naşterea…
Bucură-te, ceea ce din fecioare, numai tu singură una ai fost bună hrănitoare de Prunc.
Bucură-te, Maică pururea Fecioară”.