Anonim
|
Părintele Cleopa – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria (1)
Capitolul 6 – Despre preacinstirea Sfintei Fecioare Maria – partea I Sectarul: Dar pe Maria, Maica lui Iisus Hristos, de ce voi, ortodocşii, o cinstiţi atât de mult şi vă închinaţi la ea ca la Dumnezeu? Preotul: Noi pe Preasfânta Fecioară Maria şi Născătoarea de Dumnezeu o cinstim mai mult ca pe toţi sfinţii şi îngerii, dar totuşi nu-i aducem slujire ca lui Dumnezeu. Cinstirea ce se dă ei se numeşte preacinstire (supravenerare), şi ei i se cuvine această preacinstire pentru că ea este Maica lui Dumnezeu, nu numai o „prietenă” a Lui, asemenea celorlalţi sfinţi. De aceea se spune în cântarea bisericească (axionul): «Ceea ce eşti mai cinstită decât heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât serafimii». Ea este mai presus decât sfinţii şi îngerii, deoarece şi îngerii şi oamenii i se închină. Astfel i s-a închinat ei arhanghelul Gavriil, la Buna Vestire (Luca 1, 28–29), şi în acelaşi chip i s-a închinat ei şi Sfânta Elisabeta, maica Sfântului Ioan Botezătorul (Luca 1, 40–43). Însăşi Sfânta Fecioară, prin Duhul Sfânt, prooroceşte că pe ea o vor ferici toate neamurile: Că iată, de acum mă vor ferici toate neamurile, că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic… (Luca 1, 48–49), adică cinstirea ei este voită Dumnezeu. Sectarul: Nu trebuie să dăm prea multă cinstire Fecioarei Maria, pentru că nici Însuşi Fiul ei, Iisus Hristos, n-a cinstit-o. Aceasta se vede din cuvintele Mântuitorului, redate de Sfântul Evanghelist Matei în textul următor: Şi cineva i-a zis: Iată, mama Ta şi fraţii Tăi stau afară, căutând să-Ţi vorbească. Iar El, răspunzând, i-a zis: Cine este mama Mea şi cine sunt fraţii Mei? Şi întinzând mâna către ucenicii Săi, a zis: Iată mama Mea şi fraţii Mei. Căci oricine va face voia Tatălui Meu Celui din ceruri, acela îmi este frate şi soră şi mamă (Matei 12, 47–50). Deci faptul că Fecioara Maria I-a fost mamă nu are nici o importanţă. În faţa Lui, legăturile Sale de sânge sau de rudenie trupească n-au nici un preţ şi nici o precădere faţă de legăturile Sale spirituale cu cei ce fac voia Tatălui, oricine ar fi aceştia. Preotul: Aici este vorba de altceva şi anume că, în afară de înrudirea trupească, mai există şi o altă înrudire cu Hristos, mult mai mare şi mai importantă, înrudirea sufletească ce constă în a face voia lui Dumnezeu. Această înrudire însă nu desfiinţează şi nu micşorează pe cea trupească. Deosebirea stă numai în aceea că înrudirea sufletească şi-o poate câştiga oricine, împlinind voia Tatălui. Înrudire înseamnă nu numai o legătură de sânge, trupească, ci şi o legătură de dragoste şi de unitate sufletească. Cel ce face voia lui Dumnezeu, acela devine sufleteşte înrudit cu Dumnezeu, deoarece Îi este cu totul ataşat lui Dumnezeu. Astfel, prin cuvintele de mai sus, Mântuitorul nici n-a înlăturat înrudirea Sa cea trupească cu Maica Sa, nici n-a micşorat cinstirea ce i se cuvenea unei mame de la fiul ei, ci numai a căutat să accentueze că cealaltă înrudire cu El, cea sufletească, deşi este de mai mare preţ, o poate realiza totuşi orice credincios. Aşadar, a fost un cuvânt de îndemn şi de încurajare la adresa mulţimii, iar nu unul de dispreţ la adresa Maicii Sale*. Mântuitorul nostru Iisus Hristos, cât a fost cu Maica Sa pe pământ, pururea o asculta şi o iubea şi era supus faţă de ea (Luca 2, 51) şi oricând îi cerea ceva, nu se arăta neascultător faţă de ea. Astfel, vedem că la nunta din Cana Galileii, la cererea Mamei Sale, El a făcut prima minune, prefăcând apa în vin (Ioan 2, 3–10).Apoi a avut mare grijă de Maica Sa, chiar şi când era răstignit pe cruce; purtându-i de grijă, a dat-o spre îngrijire celui mai iubit dintre toţi ucenicii Săi – lui Ioan Evanghelistul –, după cum este scris: Deci Iisus, văzând pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care îl iubea stând alături, a zis Maicii Sale: «Femeie, iată fiul tău!» Apoi a zis ucenicului: «Iată mama ta! Şi din ceasul acela, ucenicul a luat-o sub îngrijirea sa» (Ioan 19, 26–27). Vezi că Mântuitorul, nici în vremea cea grea a suferinţelor Sale de pe cruce, nu a neglijat purtarea de grijă faţă de Maica Sa, care L-a născut şi L-a crescut? Şi cum oare ar fi putut să dispreţuiască pe Mama Sa, când Însuşi Dumnezeu a dat poruncă să cinstim pe tată şi pe mamă, după cum s-a scris: Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta (Deut. 5, 16)? Sectarul: Dar de ce voi numiţi pe Maria pururea Fecioară, de vreme ce Însuşi Fiul său a numit-o femeie, ceea ce înseamnă că a fost căsătorită, iar nu fecioară, căci aşa se adevereşte din cuvântul Scripturii: Deci Iisus, văzând pe Maica Sa şi pe ucenicul pe care-l iubea, stând alături, a zis Maicii Sale: Femeie, iată fiul tău! (Ioan 19, 26). Tot aşa o numeşte, dispreţuitor, şi la nunta din Cana Galileii: Zis-a ei Iisus: Ce este Mie şi ţie, femeie? (Ioan 2, 4). În acest caz, nici nu o putem socoti mai mult şi nu îi putem aduce un cult deosebit. Preotul: În citatul prim, nicidecum nu este vorba de dispreţ, ci, dimpotrivă, se vede cum s-a îngrijit de soarta ei, încredinţând-o spre purtare de grijă Apostolului Ioan, ştiind că El nu va mai fi printre cei vii, pentru ca să o îngrijească în la bătrâneţile ei. Acest lucru nu este o necinstire, ci, cu adevărat, o mare cinstire şi respect faţă de Mama Sa, căreia nici în chinurile de pe cruce nu uită să-i poarte de grijă, datorită dragostei celei mari pe care o avea faţă de ea, ca mamă. Iar dacă o numeşte «femeie», nicidecum în înţeles de femeie căsătorită sau în semn de dispreţ, ci numai în înţeles de gen. Căci tot aşa s-au adresat şi cei doi îngeri Mariei Magdalena la mormânt: Femeie, de ce plângi? (Ioan 20, 12–13). Iar cei doi bărbaţi, care s-au arătat la Înălţarea la cer a Domnului, au zis către apostoli: Bărbaţi galileeni, ce staţi privind la cer? (Fapte 1, 11). Nici îngerii, nici cei doi bărbaţi n-au adresat dispreţuitor cuvintele «femeie» sau «bărbaţi», ci dimpotrivă, în chip mângâietor. ____________________________ |
|