Mănăstirea Putna – „altarul conştiinţei naţionale”

Ideea unităţii întregului popor român în multimilenara sa vatră, existentă de la începuturile fiinţei sale, a prins viaţă şi a dăinuit asemenea unei făclii sacre, care, aprinsă aievea pe culmile Carpaţilor, lumina fruntariile Daciei întregi.

Lumina acestei făclii a străbătut veacurile, a înfruntat cu bărbăţie valurile întunecoase care, de-a lungul unor timpuri crude, cu nelegiuite împărţiri şi stăpâniri străine a unor părţi întregi de ţară, au încercat să o stingă, dar în zadar. Pentru că nicio forţă nu poate înăbuşi ceea ce un popor are mai sfânt: adevărul de a fi el însuşi, stăpân pe pământul în care s-a născut, a trăit şi a muncit.

Un moment important în menţinerea luminii aprinse a acestei făclii sacre îl re-prezintă marea sărbătoare de la Mănăstirea Putna din august 1871, sărbătoare care avea menirea să arate că hotarele vremelnice nu pot împiedica manifestările entuziaste patriotice ale unui popor.

Un rol important în organizarea şi desfăşurarea acestei mari sărbători l-a avut societatea academică România Jună de la Viena, societate înfiinţată prin contopirea Societăţii literar ştiinţifice cu Societatea academică social literară, al cărei scop principal era de a educa în spirit naţional pe studenţii români aflaţi la Viena, de a apropia pe tinerii români veniţi să studieze acolo. Numele societăţii a fost dat de A. Mureşeanu, ale cărui versuri Uniţi-vă în cuget, / Uniţi-vă în simţiri au devenit deviza societăţii.

În legătură cu marea sărbătoare, cercetări recente arată că propunerea organizării acesteia a fost lansată la numai câţi-va ani după 1848, de preotul Iraclie Porumbescu, apoi ideea a fost răspândită de studenţii bucovineni Petru Pitei, Gavrilă Băleanu, Emil Cozub, printre studenţii români din străinătate, fiind preluată de Mihai Eminescu, Ioan Slavici, A.D. Xenopol şi alţii pentru comemorarea a patru sute de ani de la zidirea Mănăstirii Putna.

Societatea România Jună avea să-şi argumenteze de ce Putna trebuia să fie locul de întâlnire al tuturor studenţilor români ce studiau în străinătate: Ştefan cel Mare este primul erou naţional, epoca lui formează pagina cea mai strălucită din istoria poporului român; Bucovina este pământul care leagă Moldova cu Maramureşul şi Transilvania, de unde au plecat Dragoş şi Bogdan, întemeietorii Ţării Moldovei; Cu ocazia hramului mănăstirii – 15 august – se adună multă lume; este prilej bun pentru un congres al studenţilor români.

Organizatorii serbării de la Putna au fost sprijiniţi de arhimandritul Silvestru Morariu Andrievici, mitropolitul de mai târziu al Bucovinei, arhimandritul Arca-die Ciupercovici, egumenul mănăstirii Putna, şi de pictorul Epaminonda Bucevschi.

Serbarea de la Putna – arăta Eminescu în „Convorbiri literare” – deşi pornită mai mult dintr-un sentiment de pietate către trecutul nostru... constituie o serbare pentru glorificarea trecutului nostru... la Putna nu va fi un parastas, va fi o naştere, va fi o înviere.

La 11 august 1871, sub semnăturile lui Ioan Slavici, preşedinte, şi Mihai Eminescu, secretar, Comitetul pentru serbarea de la Putna înştiinţează pe onoratul public român, cum că nu-i rămâne acum alta nimic decât a ruga pre toţi aceia ce simt adevărat româneşte, ca să înfrumuseţeze serbarea cu prezenţa lor... o adunare numeroasă de români din toate provinciile române însufleţită de unul şi acelaşi spirit, aceasta este podoaba, frumuseţea şi sublimitatea serbării, iar nu flamurile împlântate şi arcurile de triumf.

Mitropolia Moldovei înştiinţa Consistoriul mitropolitan din Cernăuţi că pentru a fi reprezentată la ceremonia destinată a se face în ziua de 15 august în memoria lui Ştefan cel Mare a delegat pe arhiereul Filaret Stavropoleos Scriban, însoţit de arhiereul Iosif Sevastias Bobulescu, arhimandritul Ieronim Buţureanu şi arhidiaconul Nectarie Apostoliu.

La hotarul mănăstirii, a fost înălţat un arc de triumf, pe al cărui frontispiciu era inscripţia MEMORIEI LUI ŞTEFAN CEL MARE, MÂNTUITORUL NEAMULUI, iar în faţa mănăstirii, un portic festiv, executat după planul pictorului Epaminonda Bucevschi. Peste tot erau arborate steaguri tricolore şi stemele tuturor provinciilor româneşti.

În seara zilei de 14 august, după ce glasurile de bronz ale clopotelor vesteau intrarea preoţilor în biserică şi începerea slujbei de priveghere, Teodor V. Ştefanelli l-a văzut pe Mihai Eminescu cu un braţ de hârtii ce conţineau cunoscutul Poem al Putnei, atribuit lui Dimitrie Gusti, tipărit în foi volante la Tipografia Buciumul român din Iaşi, pe care marele poet avea să-l distribuie a doua zi participanţilor la serbare.

În ziua serbării, după cuvântul lui Ioan Slavici şi al lui A.D. Xenopol, s-a depus urna cu ţărână din toate colţurile Vechii Dacii. Înaltă de 54 cm, cântărind 7 kg, această urnă are o formă amforoidală, turnată în argint, decorată cu o succesiune circulară de lobi prelungiţi, are următorul înscris EROULUI. ÎNVINGĂTORULUI. APĂRĂTORULUI EXISTENŢEI NOAS-TRE. SCUTULUI CREŞTINĂTĂŢI. LUI ŞTEFAN CEL MARE JUNIMEA ROMÂNĂ ACADEMICĂ. MDCCLXXI.

Se intonează Imnul lui Ştefan cel Mare de Alexandru Flechtenmacher pe versuri de Vasile Alecsandri.

După acest moment festiv, taraful celor treizeci de lăutari de la Suceava, îmbrăcaţi în anterie şi cântând marşul lui Mihai Viteazul (G. Călinescu) a desăvârşit atmosfera sărbătorească, la care au participat câteva mii de oameni.

A doua zi după prânz, s-a întins pe plaiurile înverzite ale Putnei hora mare, la care liceanul din aceea vreme Ciprian Porumbescu, entuziasmat de măreţia momentului, ia vioara din mâna lui Grigore Vindireu, starostele lăutarilor din Bucovina, un adevărat Barbu Lăutaru al Bucovinei, şi continuă să conducă taraful sucevean. Terminând de cântat, profund entuziasmat, cu ochii scăpărând de bucurie, s-a aruncat în braţele tatălui său, preotul Iraclie Porumbescu, spunându-i: Tată, am cântat astăzi Daciei întregi!

Gestul spontan, exclamaţia sinceră, neostoită, făcută într-un moment de euforie spirituală, atestă încă odată orientarea sa cetăţenească. Putem lesne înţelege că acest eveniment a constituit pentru Ciprian Porumbescu un moment educativ crucial, care i-a cimentat dragostea de popor, de folclor şi ataşamentul faţă de lupta pentru înfăptuirea unităţii şi eliberării naţionale.

Participând la festivitate şi cântând Daciei întregi, simbolizată de Adunarea de la Putna, Ciprian Porumbescu se situează conştient alături de toţi intelectualii români progresişti postpaşoptişti şi va milita toată viaţa, prin intermediul artei şi direct, pentru desăvârşirea unităţii naţionale.

Lucrările primului Congres al studenţilor români, întrunit la Mănăstirea Putna, aveau de răspuns la câteva întrebări formulate de societatea România Jună şi anume

– prin ce s-ar putea junimea română academică dezvolta omogen? Răspuns: prin o organizaţie care face cu putinţă ca toţi tinerii români academici să stea în neîntreruptă atingere spirituală spre acest scop să se înfiinţeze societăţi academice;

– prin ce ar putea generaţiunea prezentă contribui la generalizarea culturii? Răspuns: prin o organizaţie care să facă cu putinţă ca deosebitele clase sociale ale naţiunii să se atingă spiritual spre acest scop;

– în ce direcţie să purceadă junimea română spre a crea condiţiunile unei dezvoltări sigure şi permanente? Răspuns: combătând cosmopolitismul prin naţionalism. Să ne însuşim cugetarea românească de la popor în loc de a cugeta după calapod străin;

– care ramură a dezvoltării trebuie să atragă mai cu seamă atenţia junimii ro-mâne? Răspuns: dezvoltarea economică;

– când şi unde să fie viitorul Congres? Răspuns: În Transilvania, la Turda unde fusese ucis Mihai Viteazul care înfăptuieşte pentru puţină vreme statul unitar la 1600.

Ziarele din ţară şi străinătate din acea vreme au consacrat pagini întregi marii serbări de la Putna, vorbind despre semnificaţia adunării, în priveliştea smălţuitelor porturi ţărăneşti ce puteau fi văzute acolo.

Eminescu însuşi conchidea: un model de lucrare pentru binele poporului nostru este Serbarea de la Putna care a reîmprospătat în mintea fiecărui român memoria sfântului erou Ştefan cel Mare... numai în chipul acesta neamul românesc poate spera slavă şi pomenire în viitor.

Studenţii congresişti veniţi de la Viena au emis o medalie jubiliară cu următoarele inscripţii: UNIŢI SUNTEM ÎN CUGET, UNIŢI ÎN DUMNEZEU (pe avers); ÎN MEMORIA LUI ŞTEFAN CEL MARE – JUNIMEA ACADEMICĂ ROMÎNĂ, PUTNA 15 AUGUST 1871 (pe revers).

Împlinindu-se treptat în cugetul şi în simţirea tuturor românilor, unirea a fost motorul unei grele dar şi avântate, complexe deveniri istorice, constituindu-se în stratul cel mai adânc al conştiinţei de sine a poporului român, în principalul fundament al unicei sale identităţi, statornice pe deasupra atâtor trecătoare şi nedrepte despărţiri, biruitoare prin aspiraţiile triadei REÎNTREGIRE – LIBERTATE –INDEPENDENŢĂ.

de dr. VASILE M. DEMCIUC