Crestin Ortodox
Cauta:
Toti membrii inregistrati  Cautare Avansata

Postat 18:19 pe 27.07.2011
Sfântul Apostol Pavel

S-a născut din părinţi evrei cu o bună situaţie materială la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mică, în anul 19 d.H.

A fost cunoscut la început prin numele de Saul, ce se traduce „cel dorit”, întrucât naşterea lui a fost mult aşteptată de cei doi părinţi ai săi, mama sa născându-l la vârsta de 45 ani, deci destul de târziu.

Profitând de faptul că în acea vreme oraşul Tars avea şcoli foarte bune, învaţă încă din copilărie limba greacă.

Acest lucru, la care se adaugă şi faptul că a avut drept de cetăţenie romană, l-a ajutat foarte mult mai târziu în misinunea sa de misionar al lui Hristos.

Foarte tânăr fiind, merge la Ierusalim spre a se instrui în Legea mozaică (Legea Vechiului Testament lăsată evreilor de către Moise) la şcoala vestitului Rabin Gamaliel.

S-a reîntors apoi la Tars şi şi-a desfăşurat activitatea ca rabin.

Aşadar, el nu a trăit în preajma Domnului Iisus Hristos, nu I-a fost ucenic precum cei doisprezece Apostoli ai Săi care au fost în imediata Sa apropriere.

După Înălţarea Domnului, auzind de predicile declanşate de Apostolii Lui, a mers din nou la Ierusalim unde a devenit unul dintre cei mai mari persecutori ai acestora.

Este cel care organizează prinderea Apostolului Ştefan, asistă la uciderea sa cu pietre, apoi sub comanda sa începe o prigoană acerbă asupra creştinilor din Ierusalim şi în special asupra liderilor spirituali ai acestora.

După ce a reuşit prin acţiuni extrem de dure, de o ferocitate extremă, să împrăştie comuninitatea creştinilor din Ierusalim, Saul s-a îndreptat, însoţit de o gardă dată de Sinedriu (consiliu suprem evreiesc prezidat de Marele Preot, un fel de tribunal suprem de astăzi) spre Damasc, oraş situat la cca 200 de km de Ierusalim.

*

„Luând scrisori de împuternicire de la marele preot către comunitatea iudaică din Damasc si primind o gardă dată de Sinedriu, Saul porneste spre Damasc, oras situat la vreo 200 km nord-est de Ierusalim. Pe drum, în apropiere de Damasc, s-a petrecut faptul extraordinar care a schimbat cu totul viata si misiunea rabinului Saul: convertirea lui la crestinism. Ziua, în amiaza mare, într-o lumină strălucitoare, i s-a arătat Iisus Hristos, zicându-i: “Saule, Saule, de ce Mă prigonesti? Iar el a zis: Cine esti, Doamne? Si Domnul a zis: Eu sunt Iisus, pe care tu Îl prigonesti” (Fapte 9, 4-5).

Minunea Damascului a făcut lumină în sufletul lui, încât, din persecutorul Saul, a devenit Apostolul Pavel. Uimit si profund schimbat, Saul e dus de însotitorii săi la Damasc, unde primeste botezul de la preotul Anania. El intră astfel în sânul Bisericii ca “vas ales, ca să poarte numele lui Iisus înaintea neamurilor” (Fapte 9, 15), ca “Apostol chemat nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Iisus Hristos si prin Dumnezeu-Tatăl” (Gal. 1, 1). El începe să predice în sinagogi că “Iisus este Fiul lui Dumnezeu“, spre uimirea si surprinderea iudeilor din Damasc, care, auzind aceasta, s-au sfătuit să-l omoare. Saul este ajutat de crestini să părăsească orasul, coborându-l noaptea peste zidurile cetătii într-un cos, iar el se retrage pentru trei ani în Arabia, studiind Sfânta Scriptură si meditând asupra crestinismului (Fapte 9, 1-26; 22, 3-21).

Prima călătorie misionară a Sfântului Pavel (45-48). După primirea botezului la Damasc si retragerea sa în Arabia, el s-a dus la Ierusalim, unde a fost introdus în cercul Apostolilor de Barnaba, crestin iudeu, originar din insula Cipru. Fiind amenintat de iudeii elenisti, Saul s-a retras la Cezareea Palestinei, apoi la Tars, de unde a fost chemat de Barnaba la Antiohia pentru misiune între neamuri (Fapte 9, 27-30; 11, 25-26). Din Antiohia, Saul si Barnaba merg cu o colectă la Ierusalim, în timpul foametei de sub împaratul Claudiu (41-54) (Fapte 11, 29-30), apoi se întorc la Antiohia, de unde întreprind prima călătorie misionară între anii 45-48, luând cu ei si pe Ioan Marcu (Fapte, cap. 13 si 14).

Cei trei misionari au plecat din Seleucia, portul Siriei, către insula Cipru, de unde era Barnaba, pe care au străbătut-o de la răsărit spre apus. În orasul Pafos, ei convertesc pe proconsulul roman Sergius Paulus, guvernatorul insulei, de la numele căruia Saul s-a numit Pavel, nume pe care-l va purta pană la sfârsitul vietii (Fapte 13, 9). De la Pafos, cei trei misionari călătoresc pe mare spre nord-vest până în provincia Pamfilia; la Perga Pamfiliei, Ioan Marcu s-a întors la Ierusalim, Pavel si Barnaba au continuat calatoria în provinciile Pisidia si Licaonia, predicând noua credinta în orasele Antiohia Pisidiei, Iconiu, Listra si Derbe. La Listra, multimile, socotindu-i zei, au vrut să le aducă jertfe de animale, numind pe Barnaba Zeus, iar pe Pavel, Hermes, fiindcă el era purtătorul cuvântului. Vizitând apoi comunitătile de curând înfiintate si hirotonind preoti pentru fiecare biserică, se întorc la Perga Pamfiliei, iar de aici, prin portul Atalia, ajung pe mare la Antiohia, în anul 48, vestind credinciosilor câte a făcut Dumnezeu cu ei si cum a deschis păgânilor usa credintei (Fapte cap. 13 si 14).

Sinodul Apostolic de la Ierusalim din anul 50. Întorsi la Antiohia Siriei, Pavel si Barnaba gasira Biserica dezbinata, din cauza unor iudei-crestini veniti din Iudeea, care învatau ca pagânii convertiti la crestinism trebuiau sa observe Legea mozaica, primind circumciziunea. Astfel s-a nascut la Antiohia disputa despre valabilitatea Legii mozaice sau disputa despre respectarea ceremoniilor iudaice în Biserica. În anul 49 sau 50, Pavel si Barnaba, însotiti de Tit, merg ca delegati ai Bisericii din Antiohia la Ierusalim sa supuna chestiunea Apostolilor. La Ierusalim, unii din eresul fariseilor, care trecusera la credinta, sustineau ca pagânii care se convertesc la crestinism trebuie sa primeasca circumciziunea si sa respecte ceremoniile Legii mozaice.

În anul 50, Sinodul Apostolilor, presbiterilor si credinciosilor din Ierusalim, în frunte cu Petru si Iacob, au ascultat cele cerute de comunitatea din Antiohia si au hotarât, potrivit sfatului Duhului Sfânt, sa nu impuna crestinilor dintre neamuri jugul Legii mozaice, ci ei "sa se fereasca de cele jertfite idolilor, de desfrâu, de animalele sugrumate si de sânge" (Fapte 15, 20 si 29). Ei au trimis apoi Bisericii din Antiohia, prin Pavel si Barnaba, însotiti de Iuda si Silvan, o scrisoare, prin care li s-a adus la cunostinta hotarârea înteleapta luata de Sinodul Apostolilor la Ierusalim, iar credinciosii s-au bucurat pentru mângâiere (Fapte 15, 1-33). Totodata s-a usurat mult misiunea crestina printre neamuri, iar crestinismul, eliberat de servitutea Legii mozaice, si-a intarit caracterul de religie universala.

A doua calatorie misionara (51-54). Sfântul Apostol Pavel întreprinde a doua calatorie misionara împreuna cu Sila, între anii 51-54, în timp ce Barnab si varul sau, Ioan Marcu, merg din nou în Cipru (Fapte 15, 39). Mergând de astadata pe uscat, ei viziteaza comunitatile din Siria, Cilicia si Licaonia, unde, în orasul Listra, convertesc pe Timotei, care i-a însotit apoi în misiune. Dupa ce au vizitat comunitatile înfiintate în prima calatorie, ei trec prin Galatia, Frigia si Misia si ajung în orasul Troa, unde convertesc pe doctorul Luca. Din Troa, cei trei misionari, luând cu ei si pe doctorul Luca, trec prin insula Samotrace si ajung la Neapolis, în Macedonia, si predica cu succes la Filipi, înfiintând aici prima comunitate europeana. La Filipi, Pavel si Sila sunt batuti cu bice si dusi la închisoare, de unde au scapat în mod minunat. De la Filipi, trec prin orasele Macedoniei, Amfipolis, Apolonia si ajung la Tesalonic, unde au convertit un numar mare de prozeliti greci si romani si pe unii dintre iudei. Facându-se mare tulburare printre iudei contra misionarilor, Pavel cu însotitorii sai a plecat la Bereea, apoi el singur merge pe mare, ajungând la Atena.

În cetatea culturii elene, filosofii epicurei si stoici, care-si petreceau timpul în Agora, sa mai auda ceva nou, auzind pe Pavel vorbind în piata, s-au exprimat ca el pare a fi “vestitor de dumnezei straini, fiindca binevesteste pe Iisus si Învierea” (Fapte 19, 18). Luându-l apoi cu ei, l-au dus înaintea Areopagului, unde Sfântul Pavel a tinut o interesanta si originala cuvântare. Laudând cucernicia atenienilor fata de zei, care au ridicat în cetatea lor un altar si Dumnezeului celui necunoscut - pe care ei îl cinstesc fara ca sa-l cunoasca –, Sfântul Pavel le spune ca Acesta este Dumnezeul pe care-L vesteste lor, “Care a facut lumea si toate cele ce sunt în ea… Domnul cerului si al pamântului, Care nu locuieste în temple facute de mâini, nici nu este slujit de mâini omenesti… Caci în El traim, ne miscam si suntem” (Fapte 17, 23-25 si 28).

În urma acestei cuvântari, Sfantul Pavel a convertit la crestinism un numar de greci, între care se aflau Dionisie Areopagitul, dupa traditie primul episcop al Atenei, o femeie cu numele Damaris si pe altii (Fapte, cap. 17).

În marea lor majoritate însa, grecii s-au aratat curiosi fata de cele spuse de Pavel, dar au ramas sceptici si l-au luat in râs, când l-au auzit vorbind, la sfârsit, de învierea mortilor (Fapte 17, 32).

Mai mare succes a avut predica Sfântului Apostol Pavel la Corint, unde a lucrat un an si jumatate, împreuna cu sotii iudeo-crestini Aquila si Priscilla, pe care i-a întâlnit aici în anul 52. Acestia s-au refugiat de la Roma la Corint în urma edictului publicat contra iudeilor în anul 49 de imparatul Claudiu (41-54), fiindca se certau între ei din cauza lui Iisus Hristos. Între timp, au venit la Corint Sila si Timotei, pe care Sfântul Pavel îi lasase la Bereea, în Macedonia (Fapte 18, 5). La Corint, a convertit pe Crispus, mai marele sinagogii si pe multi altii dintre greci. Iudeii, mâniosi din cauza succesului lui Pavel, îl duc în fata lui Galion, proconsulul Ahaiei, fratele filosofului Seneca, care, dând dovada de tact, a refuzat sa se amestece în disputele religioase ale iudeilor si le-a poruncit sa se întoarca linistiti la casele lor.

Din cauza agitatiei iudeilor, Sfântul Pavel a plecat din Corint, luând cu sine si pe sotii Aquila si Priscilla, pe care i-a lasat la Efes, unde facea misiune crestina un învatat iudeu alexandrin, Apollo. Din Efes, pe mare, Sfantul Pavel s-a dus la Cezareea Palestinei, apoi la Ierusalim, de sarbatoarea Pastelui, de unde s-a întors la Antiohia (Fapte 18, 1-22).

A treia calatorie misionara (54-58). Plecând din Antiohia, centrul misiunii sale, Sfântul Pavel si însotitorii sai au întreprins a treia calatorie misionara, între anii 54-58. El a vizitat mai întâi comunitatile crestine înfiintate în Galatia si Frigia, apoi s-a oprit la Efes, capitala provinciei Asia Proconsulara, pentru doi ani si jumatate. La Efes, Sfântul Pavel boteaza vreo 12 ucenici de-ai lui Ioan Botezatorul, punându-si mâinile peste ei si chemând puterea Duhului Sfânt (Fapte 19, 3-6). Activitatea rodnica a Sfântului Pavel a provocat o mare miscare contra crestinilor, la instigatia argintarului Dimitrie, care-si vedea meseria periclitata din cauza întinderii crestinismului si a înlaturarii cultului zeilor (Fapte 19, 23-40). Dupa cum reiese din Epistola I-a catre Corinteni, Sfântul Pavel s-a luptat la Efes cu fiarele în circ (I Cor. 15, 32).

Parasind Efesul, Sfântul Pavel s-a dus în Macedonia în anul 57 si de acolo în Iliria (Rom. 15, 19), iar apoi la Corint, unde a scris Epistola catre Romani. De la Corint, trecând din nou prin Macedonia, a ajuns la Troa si Assus, apoi, ocolind Efesul, unde a avut neplaceri din cauza rascoalei argintarului Dimitrie, s-a oprit la Milet. Acolo a chemat presbiterii din Efes, de care s-a despartit cu duiosie pe tarmul marii, prevazând ca nu-i va mai vedea (Fapte 20, 1-38).

De la Milet, a plecat pe mare la Tir, Ptolemaida si Cezareea Palestinei si apoi la Ierusalim, în anul 58, ducând cu sine colecta facuta în Grecia si Macedonia pentru saracii din Ierusalim (Fapte 21, 1-17).

Cunoscând ura iudeilor fata de Pavel, Iacob cel Mic îl sfatuieste sa îndeplineasca un act prevazut de Legea mozaica si el suporta pretul pentru curatirea unor nazirei, care si-au ras capul. În templu, când era sa se împlineasca cele sapte zile de curatire, este recunoscut de iudeii din Asia si arestat. La interventia hiliarhului Claudius Lysias, comandantul garzii romane, Pavel este scos din mâinile iudeilor si închis în turnul Antonia. La interventia ofiterului roman i s-a îngaduit sa se apere în fata multimii înfuriate si a Sinedriului. O conspiratie pusa la cale de peste 40 de iudei fanatici contra vietii lui este aflata de Ioan Marcu si comunicata comandantului. Acesta îi trimite noaptea, sub o escorta puternica la Cezareea Palestinei, unde e tinut în închisoare doi ani, între 58 si 60, de procuratorul Felix, cu speranta de a obtine de la Pavel o suma de bani. Iudeii din Ierusalim îl urmaresc însa si acolo. Pavel se apara în fata noului procurator Porcius Festus, a regelui Irod Agripa II (47-50; +100) si a sotiei sale, Berenice, iar în cele din urma el face apel la judecata împaratului de la Roma, în calitatea sa de cetatean roman (Fapte 21, 21-40 si cap. 22-26).

Drumul la Roma s-a facut pe mare, pe timp de toamna si iarna, în anul 60, Pavel fiind însotit de Aristarh, macedonean din Tesalonic, sub paza sutasului Iuliu, întâmpinând amenintarea furtunilor si a valurilor marii. Plecând din Cezareea, au trecut prin Sidon, insula Cipru, Mira Liciei, pe lânga insula Creta, insula Malta, unde au suferit un naufragiu, si au ajuns la Puteoli, în Italia, în primavara anului 61, de unde au facut drumul pe jos pâna la Roma, acolo fiind întampinat de crestini la Forul Apius si la locul numit Trei Taverne, a caror prezenta l-a bucurat mult. Prezenta crestinilor la Roma este o marturie evidenta ca crestinismul patrunsese în capitala Imperiului înainte ca Apostolii Petru si Pavel sa fi sosit aici.

La Roma, Sfântul Pavel s-a aflat într-o detentie usoara, fiind închis într-o casa, sub paza unui soldat roman, unde avea libertatea de a primi pe oricine. Astfel, el a putut propovadui si întari crestinismul timp de doi ani (61-63) în capitala Imperiului roman (Fapte, cap. 27 si 28).

El a avut mare succes, prin predica sa noua, credinta patrunzând chiar printre slujitorii palatului imperial, cum scrie el însusi, în Epistola catre Filipeni: “Va îmbratiseaza pe voi toti sfintii (crestinii), mai ales cei din casa cezarului” (Filip. 4, 22). În anul 63, Sfântul Pavel a fost eliberat din prima sa captivitate la Roma.

Faptele Apostolilor se termina în anul 63. Din Epistolele scrise de Sfântul Pavel de la Roma si din alte stiri, rezulta ca, dupa eliberarea sa în anul 63, el a întreprins noi calatorii misionare în Rasarit, în insula Creta, unde a pus episcop pe Tit, la Efes, unde a asezat episcop pe Timotei, în Grecia, la Nicopolis, în Epir, consolidând comunitatile înfiintate. E posibil ca el sa fi ajuns si în Apus pâna în Spania, cum dorea (Rom. 15, 24 si 28), pâna la marginile Apusului, cum afirma Sfântul Clement Romanu în prima sa Epistola catre Corinteni, scrisa catre anul 96.

Împrejurarile sfârsitului sau sunt necunoscute. Se crede ca Apostolul neamurilor s-a dus din nou la Roma, unde a suferit a doua închisoare, din care n-a mai scapat si a murit ca martir sub împaratul Nero, în anul 67. Dupa traditia crestina, el a murit în aceeasi zi cu Sfântul Apostol Petru, 29 iunie, care a ramas pâna azi ziua sarbatoririi lor. Alti istorici cred ca între moartea martirica a celor doi Apostoli e o diferenta de un an, Sfantul Petru murind în anul 66.

Sfântul Apostol Pavel a fost îngropat pe calea Ostia, la Roma, unde secole de-a rândul pelerinii crestini vin sa se închine la mormântul sau (Fer. Ieronim, De vir. III., 5). Mai târziu, pe locul mormântului sau s-a ridicat basilica Santo Paulo fuori-le-mura = Sfântul Pavel dinafara de ziduri.

Meritele Sfântului Apostol Pavel sunt considerabile pentru raspândirea crestinismului. Prin misiunea lui printre neamuri el a raspândit crestinismul mai ales în lumea greco-romana si l-a întarit la Roma, în centrul Imperiului roman. Dupa Sfântul Evanghelist Ioan, el este cel mai însemnat scriitor si gânditor dintre Apostoli. Prin activitatea sa misionara printre neamuri, el a eliberat crestinismul de servitutea Legii mozaice si a asigurat propovaduirea lui universala.”

 
Carti Ortodoxe Carti Ortodoxe Religie Carti Ortodoxe Pshihologie Carti Ortodoxe Literatura Carti Ortodoxe Arta Agenda Crestinului Paste Acatiste Retete de post Colinde audio Calendar Ortodox Craciun Rugaciuni