SFINŢII ÎMPĂRAŢI CONSTANTIN ŞI ELENA, CEI ÎNTOCMAI CU APOSTOLII- CUNUNILE SLAVEI ÎMPĂRĂTEŞTI ALE LUI HRISTOS

Cetatea se împodobeşte astăzi cu văl de sărbătoare la prăznuirea luminată,
Veniţi să intrăm cu gândurile în cămara rugăciunii cea cu totul minunată,
Împăratul Hristos stă pe tronul inimii, trimitând în suflet raze iubitoare,
Şi ca două ramuri de finic împăraţii lăudaţi luminează rugăciunea văzătoare.

Prin slove de aur pe cer ţi s-a închipuit semnul minunat ce deschide calea mântuirii,
Şi pe cerul întunecat al minţii mele pune-ţi cuvintele cele strălucite ale rugăciunii,
Cu semnul cel slăvit pecetluiţi inima mea, revărsându-i ei putere întăritoare,
Ca având crucea ca legătură iubitoare întemeiată pe credinţă, să vă aduc cântare.

Să ne gătim de praznic, împodobindu-ne cu gânduri luminate răsărite din izvorul inimii,
Iată îngerii se bucură şi saltă, văzând sosind pe cei ce au făcut pământul cetate a iubirii,
Lui Hristos au slujit-Împăratului Veşnic- şi din mâna Lui au luat cununile măririi,
Acestuia să ne rugăm şi noi să nu ne osândească după măsura cea mare a nelegiuirii.

Împăraţi pe pământ fiind, v-aţi făcut slujitori în cămările palatelor cereşti,
Şi pentru dragostea lui Hristos aţi părăsit cugetarea semeaţă despre cele pământeşti.
Pentru aceast rugaţi-vă şi pentru noi şi pentru întreaga cetate supusă valurilor necredinţei,
Ca semnul biruitor al lui Hristos să pecetluiască toate faptele lucrate în pământul umilinţei.

Ca o carte deschisă pecetluită de crucea lui Hristos străluciţi întru mărire,
Luminaţi ochii sufletului meu ca să pot citi tainele aşezate spre sfinţire,
Rob patimilor m-am făcut şi în temniţa întunecată a păcatelor am fost închis,
Ca nişte împăraţi străluciţi cereţi Împăratului Hristos să mă ierte pe mine cel de păcat învins.

De Crucea lui Hristos v-aţi sprijinit, pornind în călătoria anevoioasă a pătimirii,
Şi voind a-L afla pe Hristos pe muntele slavei aţi căutat făclia Luminii.
Întreaga viaţă o aţi trăit ca pe un pelerinaj de descoperire a razelor Cuvântului,
Care v-a învrednicit la capătul călătoriei a intra în cămările tainice ale Duhului.
Întru slava Luminii petrecând acum şi cu îngerii dănţuind la nunta cerească,
Amintiţi-vă şi de noi, cei ce necăjiţi de patimi, ce ducem în spate povara pământească.

Semnul binecuvântat al Crucii arătându-se marelui împărat, acesta s-a înţelepţit,
Căci având ochii sufletului luminaţi vedea neschimbat iconomia cea de negrăit.
Pe cerul inimii mele închipuie semnul smerit al Cuvântului spre mântuire,
Şi cu slove de aur îţi voi scrie şi eu laude ca să încununeze a ta mărire.

Ca David ai luat cununa măririi prin raza binecuvântării dumnezeieşti,
Şi mai înainte de Soare ai văzut pe cer strălucind slovele împărăteşti,
Acestea ţi-au deschis calea către Cuvântul Ce luminează toată făptura,
Şi de dragostea Acestuia aprinzându-te, ai luat din mâna Lui cununa.

Pe cei doi luceferi ai credinţei care au împodobit cerul Ortodoxiei să-i mărim,
Căci aceştia urmând înţelepciunii Soarelui dreptăţii au aflat cununa învierii,
Pe cei ce şi-au îndreptat paşii gândurilor spre Izvorul vieţii cu laude să-i cinstim,
Căci aceştia urmând semnelor dumnezeieşti au aflat pe Dătătorul luminării.

În fruntea cetei împărăteşti staţi, lăudând pe Hristos, Dătătorul puterii,
Pe mine, cel slăbit de mulţimea patimilor, povăţuiţi-mă la limanul mângâierii,
Inimii tale a grăit Hristos, prea lăudate împărate, întărindu-te mai apoi în credinţă,
Şi semnul Crucii ţi l-a oferit ca dar, pentru a cărui înălţare te-ai ostenit cu stăruinţă.

În chip văzut Crucea ţi s-a închipuit pe cer, voind Hristos a o căuta pe cerul inimii tale,
Şi scânteia dorului dumnezeiesc aprinzându-ţi-se în suflet, ţi-a slujit spre tainică luminare.
Cu paşi horărâţi ai mers pe calea Cuvântului, până ce l-ai aflat în taina Botezului luminat,
Prin care tămăduire sufletească şi trupească luând, ai strălucit ca un vrednic Împărat.

Ca un părinte al creştinilor ai fost, cu toiagul Crucii povăţuind poporul la Izvorul doririlor,
Şi acum împăraţilor pământeşti eşti sfetnic, neîncetând a lucra cu puterea lui Hristos în ogorul minunilor.
Cununile slavei ai luat cu maica ta din mâna Împăratului tuturor, spre propovăduire binecuvântată,
De aceea ca nişte vrednici apostoli străluciţi întru porfira cea cu multe daruri luminată.

Cetatea se veseleşte şi saltă văzând pe cel ce a luat din mâna lui Hristos cununa măririi,
Şi cetele Sfinţilor te laudă, ca pe unul ce ai fost vrednic de purtarea semnului Luminii.
Maica ta ostenindu-se în descoperirea comorilor credinţei şi-a făcut sufletul cetate cuvântătoare,
În care zidind turnurile virtuţilor ca nişte biserici a aflat de a ispitelor năvală grabnică scăpare.

Pe lemnul Crucii Te-ai pironit Hristoase, ca să opreşti mişcările noastre pătimaşe,
Şi valurile ocărilor asupra Ta venind, le-ai înfruntat cu tăcerea gândurilor luminoase.
Şi pe mine, cel ce pururea lucrez cele rele, mă opreşte punându-mi înainte zidul rugăciunii,
Pe care cinstitul împărat Constantin îl zideşte, voind a apăra pe cei prigoniţi de focul pătimirii.

Sfinte Constantin, vas a toată nelegiuirea făcându-mă eu, mă despart de nădejdea mântuirii,
Dar cu râurile rugăciunilor tale curăţeşte mulţimea păcatelor pricinuite de boala pătimirii.
Luminarea Botezului luând şi de atingerea lui Hristos învrednicindu-te în chip minunat,
Pe mine, cel întunecat de umbrele patimilor, mă arată prin rugăciune credincios mai adevărat.

În chip minunat asemenea Sfântului Pavel ai cunoscut lumina Cuvântului,
Care căutând la nevinovăţia inimii tale ţi-a dăruit strălucirea gândului,
Cu porfiră împărătească ai fost împodobit de Hristos şi chemat la slava cerească,
Prin rugăciunile tale arată-mă şi pe mine biruitor peste toată pătimirea trupească.

Cu arma crucii deschis-ai poarta împărăţiei ca şi cu o cheie dumnezeiască,
Roagă-te lui Hristos să deschidă şi uşa inimii mele închisă prin cugetarea pământească,
Ca o stea străluceşti pe cerul Ortodoxiei, însemnând inimile noastre cu pecetea Crucii,
Roagă-te Domnului să mă izbăvească pe mine de groaza cea nemăsurată a muncii.

Cetate prealuminată ai zidit, supunându-te cu gând smerit voinţei dumnezeieşti,
Şi cu sârguinţă o ai împodobit, voind a-i zugrăvi chipul cetăţii celei îngereşti.
Înţelepciunea lui Solomon s-a odihnit în tine şi blândeţea lui David te-a umbrit,
Pe mine cel străin de virtute, mă arată mai râvnitor spre cuvântul smerit.

Cu arma Crucii ai biruit pe vrăjmaş şi tot pământul l-ai însemnat cu semnul luminii,
Puterea lui o ai arătat prin taina care izvorăşte din lucrarea dumnezeiască a mântuirii
Râvnind propovăduirii Adevărului ai adunat în cetatea Niceei soborul prea mărit,
Care tăind cu sabia Cuvântului neghinele rătăcirii pe Fiul ca Dumnezeu L-au vestit.

Cununa Apostolilor ai dobândit, cacel ce de un gând ai fost cu lucrătorii dreptăţii,
Iar acum la masa cerească stai cu aceştia, îndulcindu-te de razele iubitoare ale Vieţii.
Trimite-ne şi nouă din paharul darurilor tale băutură sfinţitoare spre luminare,
Ca să te cinstim după vrednicie, făcându-ne izvoare de dulce cântare.

Pe cer zugrăvindu-se chipul Crucii s-a luminat vederea ta sufletească,
Şi înţelegând taina prin milostivirea Domnului dobândit-ai biruinţă aleasă.
Crucea întinzându-ţi mâna Cuvântului ca o ancoră de ieşire din marea necredinţei,
În corabia mântuirii ai urcat şi ai aflat în comuniune bucuria cea negrăită a biruinţei.
Pe mine, cel ce mă scunfund în marea patimilor şi nu aflu liman mântuitor,
Cu frânghia rugăciunii mă trage, ca să te cinstesc cu gând mulţumitor.

Dăruit-ai lui Hristos cetatea pământească, voind a o dobândi pe cea cerească,
Şi de pe tronul inimii stând Hristos a călăuzit tot poporul spre credinţa adevărată,
Prin revărsarea gândurilor dumnezeieşti se aprinde lumină în cămările întunecate ale sufletului,
Noaptea patimilor pare a fi uitată, căci Împăratul zdrobeşte toate deşertăciunile ce se reped asupra cugetului.
În cetatea inimilor a venit Hristos şi semnul biruinţei Sale l-a înălţat în pământul inimii smerite,
De unde strălucind ca un soare, cu razele înţelepciunii, umple de putere sufletele umilite.

Bucură-te, Sfinte Constantine, izvor al tainelor în care a strălucit gândul dumnezeiesc,
Râvnă aprinsă de focul iubirii ce aşteaptă vederea pe cerul inimii a norului duhovnicesc,
Cetate dumnezeiască împodobită cu stâlpii faptelor luminate,
Apărător al dreptei credinţe, înfruntând credinţele deşarte,
Mărturie a lucrării Cuvântului pe fila nescrisă a inimii,
Mângâierea celor aruncaţi fără milă în văpaia pătimirii,
Soare al împăraţilor, strălucind cu razele minunilor,
Vas de trebuinţă lui Hristos, primind curgerile gândurilor,
Mijlocitor neîncetat pentru cei ce te cheamă în lumina rugăciunii,
Munte sfinţit al slavei în care se închipuie darurile Luminii,
Tămăduirea celor ce zac în patul osândirii,
Lucrător dumnezeiesc în pământul inimii.

Evlavioasa Împărăteasă cu dor a căutat semnul minunat pe care a fost aşezat Strugurile vieţii,
Şi prin minunea lucrată de puterea dumnezeiască s-a încredinţat de biruinţa lui Hristos asupra morţii,
Pe mine, cel omorât de patimi, care zac în întunericul greu al neştiinţei de cele duhovniceşti,
Cu rugăciunea ei mă scoate la lumina înţelegătoare care umbreşte gândul cu înţelegeri îngereşti.

Sfântă Elena, cu razele rugăciunii tale luminează şi mintea mea întunecată de păcat,
Ca ceea ce pământul ai înfrumuseţat cu biserici, sufletul meu îl arată lăcaş cu totul curat.
Cheamă norii rugăciunii de la marginile cerului şi slobozeşte-mi ploaie binecuvântată,
Ca să te măresc pe tine şi pe fiul tău ca dăruitori de mijlocire cu totul luminată.

Cu dorire ai alergat să afli Crucea cea stă aşezată ca o carte a învierii,
Crucea izvorâtoare de viaţă, prin care se biruiesc furtunile măririi,
Semnul cel dumnezeiesc ce ca o scară leagă cerul de pământ,
Cu acest semn pecetluindu-ţi gândurile inimii ai aflat puternic acoperământ.

Cu milă părintească te-ai aplecat spre cei sărmani, îngrijind cetatea pământească,
Şi astfel ţi-ai agonisit daruri de mare preţ în cămara de sus, cea împărătească.
Locurile sfinte le-ai împodobit cu cinstite biserici, râvnind lăcaşurilor îngereşti,
Şi la cele de sus ai fost chemată cu bucurie, ca cetele Sfinţilor cu frumuseţea ta să le îndulceşti.

Cu gânduri iubitoare pătrunse de evlavie ai urmat paşii Celui Ce pentru noi S-a răstignit,
Şi ai pecetluit urmele Cuvântului cu biserici în care să se slăvească lucrările Celui iubit
Cu gândurile ai îmbrăţişat patimile lui Hristos şi în adâncul smereniei te-ai coborât,
Pe mine, cel stricat la minte de valurile păcatelor, mă arată a fi mai smerit.

Podoabe din cântări îţi gătim ca uneia ce ai odrăslit vrednic rod împărătesc,
Şi cu talanţii cuvintelor te cinstim ca pe una ce te-ai sălăşluit în lăcaşul ceresc,
Inima mea cea pururea împietrită o îmblânzeşte cu raza rugăciunii iubitoare,
Şi în oglinda cugetului smerit înfăţişează-mi purtarea cea mântuitoare.

Săltat-ai având inima covârşită de gândul bucuriei celei neîncăpute,
Când Crucea lui Hristos o ai aflat ca pe o comoară a darurilor sfinte,
Înviat-ai pe cel mort cu Crucea pe care a fost aşezat Izvorul vieţii,
Izvorăşte-mi şi mie iertare, ca să mă izbăvesc de osânda morţii.

Cere grabnică mântuire celor ce cu laude te împodobesc pe tine,
Măcar că nu ai trebuinţă a fi lăudată, nu te întoarce dinspre mine,
Căci iubitor de păcate fiind, am sufletul plin de rănile pătimirii,
Deci, din milă ca pe un lepros curăţeşte-mă de boala întunecimii.

Bucură-te, Sfântă Elena, podoaba cea strălucită a cetăţii binecuvântate,
Limanul celor săraci ce caută la tine mângâierile cele luminate,
Maică a creştinilor urmând calea împărătească a milostivirii,
Vas al virtuţilor încununat cu razele cele înţelegătoare ale iubirii,
Pecetluirea gândurilor inimii cu semnul biruitor al Crucii,
Urmarea căii binecuvântate pe care s-au ostenit toţi Sfinţii,
Lăcaş sfinţit al tainelor dumnezeieşti spre mântuire,
Piatră a credinţei nestrămutată de întunecata pătimire,
Aprinderea în cămara inimii a focului înţelegător al iubirii,
Sfinţirea cugetelor prin atingerea cea dumnezeiască a Luminii,
Poartă deschisă a cerului prin care trec creştinii luminaţi,
Îmbrăţişarea în duh a celor de orice patimi curaţi.

Prin rugăciunile voastre mijlociţi la Domnul ca să ne dăruiască iertare de păcate,
Căci întunecaţi fiind de norii grei ai patimilor, ne despărţim de vederile luminate.
Multe necazuri se ridică asupra noastră ca plată pentru mulţimea păcatelor înfăptuite,
Ci cu răbdare şi gând smerit ne acoperiţi ca să biruim neputinţele descoperite.
Împărat pe pământ fiind, te-ai învrednicit acum a fi împărat al oştilor cereşti,
Pe noi, cei slăbiţi de patimi, în lupta ce ne stă înainte ne întăriţi cu mijlociri părinteşti.
Sufletele noastre cele omorâte de păcat le înviaţi cu puterea Crucii,
Şi întru nepriceperea noastră vom încerca să vă lăudăm împreună cu toţi Sfinţii.

Bucuraţi-vă, stâlpi ai Ortodoxiei sprijinind cetatea dumnezeiască,
Vase în care a picurat ploaia înţelegătoare de lumină cerească,
Ocrotitorii creştinilor celor ce vă cinstesc cu inimă curată,
Odihna gândului dumnezeiesc prin lucrarea voastră minunată,
Raze ale înţelepciunii împodobind cerul Soarelui iubirii,
Săgeţile ale Cuvântului ridicând gândul la înălţimea inimii,
Oglinzi ale slavei dumnezeieşti izvorâtoare de bucurie,
Împreună rugători cu Apostolii, strălucind întru vrednicie,
Cetăţi înţelegătoare căutând a odihni asemănarea cu Cetatea cea mare,
Săltarea cea dorită a îngerilor cu care străluciţi întru adâncă cugetare.