MISCAREA ISIHASTA ROMANA
» Sfântul Grigorie Palama şi doctrina isihastă
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Sfântul Grigorie Palama şi doctrina isihastă
În sprijinul isihaştilor s-a ridicat Sfântul Grigorie Palama, bun cunoscător al practicii isihaste, pe care însuşi a urmat-o, mai întâi pe când era încă în lume, apoi în pustnicie, la Muntele Athos (între anii 1318-1326), iar apoi – între 1326-1331 – într-un loc singuratic lângă Bereea, în Macedonia. Atât Sfântul Grigorie cât şi ceilalţi isihaşti învăţau că există deosebire între fiinţa lui Dumnezeu - nevăzută şi inaccesibilă oamenilor – şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană în mod personal din fiinţa divină, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor. Această învăţătură este deosebit de importantă, întrucât fără legătura dintre Dumnezeu şi om prin energiile necreate, "Dumnezeu ar rămâne faţă de oameni într-o splendidă izolare". El învăţa că nu este imposibil de a vedea lumina Dumnezeirii, necreată şi incoruptibilă, identică cu lumina Taborului, ea fiind numai o lucrare, energie şi putere a lui Dumnezeu, care emană din fiinţa Sa nevăzută, fără să fie identică cu ea. Este deci o deosebire între fiinţa lui Dumnezeu cea nevăzută şi inaccesibilă oamenilor - căci "pe Dumnezeu nimeni nu L-a văzut vreodată" (In. 1, 18; I In. 4,12) - şi puterile sau energiile Sale necreate, care emană din ea, prin care Dumnezeu Se descoperă oamenilor, asupra cărora revarsă harul Său, puterea Sa, spre a dobândi mântuirea şi îndumnezeirea pâna la "măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos" (Efeseni 4, 13). Aceste energii sau lucrări sunt comune celor trei Persoane ale Sfintei Treimi şi, prin lucrarea lor, Dumnezeu se manifestă în lume. Această doctrină nu este ceva nou, căci ea îşi are izvorul în revelaţia Noului Testament şi în învăţătura Sfinţilor Părinţi greci. Prin energiile necreate ale lui Dumnezeu, oamenii ajung, cum ne spune Sf. Apostol Petru, "părtaşii firii celei dumnezeieşti" (II Petru 1, 4), fără ca prin aceasta fiinţa noastră omenească să devină fiinţa lui Dumnezeu, adică fără să devenim coesenţiali cu Dumnezeu, Care rămâne în veşnicie ascuns în esenţa Sa, cunoscută numai de Fiul şi de Duhul Sfânt. "Fiul lui Dumnezeu S-a făcut om, pentru ca noi să fim îndumnezeiţi" (Sf. Atanasie cel Mare († 373), Cuvânt despre întruparea Logosului, Migne, P.G., XXV, 192 B). În Apus, Toma d'Aquino († 1274) învăţa că între Fiinţa lui Dumnezeu şi energiile Sale divine, care, după el şi teologii latini, sunt create, nu există deosebire reală, ceea ce face imposibilă îndumnezeirea omului, deoarece Dumnezeu rămâne faţă de oameni într-o "splendidă izolare". |
|
|