Dacã pãsãrile nu vor cânta, ciorile vor croncãni !

„Fãrã Dumnezeu omul rãmâne un biet animal raþional ºi vorbitor,
care vine de nicãieri ºi merge spre nicãieri. ”
Petre Tutea

Fiecare om are o conceptie despre lume si viatã, exprimatã sub formã de convingere sau ipotezã, care poate fi adevãratã sau falsã si conform cãreia îsi desfãsoarã viata.
Filosoful român Petre Tutea sustinea cã înapoia lucrurilor omul pune douã concepte, materia sau Dumnezeu, materia fiind Dumnezeul ateilor. Vreau sã cred cã materialismul si cinismul ce pãreau sã flancheze postmodernismul, nu au câstigat definitiv, cã foamea exageratã de concret în detrimentul misterului va dispãrea curând si un nou umanism se va întrezãri la orizont, cã lumea va reveni la anumite sentimente si valori fundamentale, precum Iubirea. Scriitorul german Thomas Mann (1875-1955) spunea despre umanisti cã ei sunt singurii depozitari ai traditiei demnitãtii si frumusetii omului.
Sunt atâtea întrebãri pe care oamenii si le-au pus de-a lungul timpului si continuã sã si le punã: De ce suntem aici pe aceastã planetã? Sunt fiinte pe altã planetã? De ce gândim, cum gândim? De cine am fost înzestrati cu spirit, aceasta formã de energie pe care omul nu o poate reproduce? Ce este dincolo? Unde este acel dincolo? Si multe altele. Alcãtuirea omului din corp si suflet, creeazã un adevãrat cutremur în mintea lui, neîmpãcat fiind cu moartea trupului si cu misterul ei..
De la scriitorul german Johann Wolfgang von Goethe ne-au rãmas celebrele versuri: „Când? Cum? Si Unde? – în zei tãcere e! Rãmâi la pentru cã si nu-ntreba de ce.” Oamenii totusi cautã rãspunsuri, cei credinciosi stiu unde sã le gãseascã, ateii se zbat în necredintã toatã viata.
Trãim în acest univers care ne este scoalã-laborator pentru ridicarea fiintei pe un plan superior. Universul pentru noi are o limitã materialã, desi el pare nelimitat. În plan spiritual nu existã nici început si nici sfârsit. Individual si în ansamblu avem datoria de a evolua spiritual. Este necesar sã cunoastem drumul pe care trebuie sã mergem în viatã, pentru a ne crea un trai cât mai stabil, întrucât instabilitatea ascultã de legile universale ale haosului. Principiul cãlãuzitor, cel al luptei între benefic si malefic, face parte din dialectica universului, el existã deci la scarã cosmicã, precum si la scara infimei celule vii din orice organism nãscut cu viatã. Trebuie sã stim cã omul este compus din învelisuri energetice în afara corpului fizic, asemeni pãmântului din care este fãcut. La ora actualã, din cauza degradãrii progresive a Pãmântului, învelisurile lui energetice s-au degradat profund, se prezintã ca o plasã cu multe ochiuri, omul fiind cel vinovat de poluare sub toate formele ei. Este vorba de pãduri, mãri, oceane, râuri, pietre etc. La rândul nostru suferim de o degradare energeticã, dovadã sunt bolile, suferintele si scurtarea vietii. Oamenii cu viatã matusalemicã, descendentii imediati ai lui Adam trãiau sute de ani, pãmântul se rotea invers, iar rotatia în jurul axei se desfãsura mai lent, anul avea 480 de zile. Se crede cã specia umanã a suferit atunci o mutatie geneticã esentialã, dirijatã de fortele nevãzute. Amintesc de filosoful francez Henri Bergson (1859-1941) care credea cã omul va deveni nemuritor printr-o mutatie irationalã. În Biblie se spune: „Celor care îsi vor pãstra credinta pânã la sfârsitul Apocalipsei li se va da sã guste din pomul vietii”. Or, pomul vietii nu este altceva decât schema structurii ADN, modificatã, care poate oferi omului o viatã din ce în ce mai lungã.
Gândurile oamenilor pline de urã se spune cã afecteazã straturile geologice ale pãmântului prin vibratii negative provocând cutremure, inundatii, surpãri de falii. Nivelul pozitiv al sensului devenirii umane înseamnã a trãi în armonie perfectã cu toate legile Universului si cu toate principiile morale pozitive, a trãi sub însemnul spiritualitãtii benefice, conform legilor Divine ale Creatiei, spiritul benefic însemnând accesul la o înaltã spiritualitate si ordine moralã, o apropiere a omului de Absolut.
Iisus Hristos a fost cel care a reabilitat Pãmântul, energetic si spiritual, dovadã cã omenirea mai trãieste si evolueazã. Dacã n-ar fi fost reechilibrat, sunt de pãrere unii, acest strat energetic al Pãmântului, planeta noastrã s-ar fi ofilit probabil ca o floare sau totul ar fi degenerat în ceva greu de imaginat. Medicul, psihologul si psihiatrul elvetian Carl Gustav Jung (1875-1961) spunea: „Nevroza principalã a vremurilor noastre este goliciunea spiritualã.” Toþi ne dorim din suflet ca viaþa noastrã sã aibã sens, sã aibã profunzime. Ei bine, Iisus ne oferã o astfel de viaþã, bogatã, plinã de sens, printr-o relaþie cu El. Iisus a spus: „Eu am venit ca oile sã aibã viaþã ºi s-o aibã din belºug” (Ioan 10:10).
Anton Pascale, autorul cãrtii „ Sã nu cãdem privind cerul”, titlul superb inspirat de spusele lui Blaise Pascal: „Ne îndreptãm privirea în sus, dar ne sprijinim pe nisip; si pãmântul se va crãpa si vom cãdea privind cerul”, ne vorbeste despre provocarea lumii contemporane, mai ales a postmodernismului care a necesitat dialogul între teologie, în special apologetica, si stiintã. Afirmatiile despre alcãtuirea omului din trup si suflet, sau din trup, suflet si duh pot fi armonizate considerând cã prin actul de creatiune omul a fost fãcut, din punct de vedere substantial, din douã pãrti – materie si spirit, iar functional din trei pãrti, sufletul rezultând din interactiunea materiei si duhului. Duhul (spiritul) este suflarea directã a lui Dumnezeu si poate fi luminat sau întunecat, iar sufletul are o altã menire, înzestrat fiind cu minte, intelect, vointã si capacitate emotionalã (sentimente, instincte), partea pentru care divinitatea are un program de rãscumpãrare. Sufletul este creat de Dumnezeu pentru a transmite informatia AND –ului primordial (principiul vietii) si alte informatii cãtre corpul fizic si pentru a asigura viata sentimentalã si mentalã a omului. Prin legãtura dintre duh si trup, asiguratã de suflet, omul devine în totalitatea sa o fãptura vie. Sufletul este viu, se perpetueazã cu binecuvântarea Duhului, care l-a creat pentru a se înmulti si a fi folositor creatorului. Biblia accentueazã cã sufletul este în ochii divinitãtii averea care trebuie crescutã, pãzitã si curãtitã în cursul vietii pãmântesti de încercãrile de corupere ale Satanei.
Autorul mai vorbeste despre descoperirea importantã fãcutã de cãtre fizicianul german Max Plank (1858-1947) si anume aceea a conceptului de „cuantã” de energie, adicã cea mai micã cantitate de energie care poate fi emisã sau absorbitã de un sistem atomic, demonstrând cã în lumea subatomicã domneste discontinuitatea (materie-antimaterie; corpuscul-undã; fizic-spiritual) si confirmând teoria specialã a relativitãtii, dezvoltatã de Einstein (1879-1955), precum si teoria generalã a relativitãtii publicatã ceva mai târziu. Teoria generalã a relativitãtii renuntã la notiunile de spatiu si timp absolut si rãstoarnã teoria mecanicã cereascã clasicã a unui univers infinit cu aceeasi densitate a materiei, cât si teoria newtonianã a unui univers în care lumea stelelor ar fi o insulã finitã (cu materie mai densã în centru) în vidul infinit al spatiului, înlocuindu-le cu posibilitatea unui univers spatio-temporal cvadridimensional, cvasi-sferic si nelimitat, în continuã expansiune. Aceastã tezã, se spune în continuare, a fost doveditã de astronomul american Edvin Hublle (1889-1953), calculându-se apoi viteza acestei expansiuni continue a universului. Biblia a postulat de aproape 2000 de ani universul deschis: „Tatãl meu lucreazã pânã acum; si Eu, de asemenea lucrez” (Ioan 5:17) „Si am vãzut un cer nou si un pãmânt nou…” (Apocalipsa 21.1)
Formula energiei demonstrate prin teoria relativitãtii speciale (E=m.c2) unificã conceptele de energie si materie. Materia este energie condensatã si energia este materie disociatã. Acest lucru l-a fãcut cunoscut Dumnezeu lui Pavel: „Tot ce se vede n-a fost fãcut din lucruri care se vãd” (Evrei 11:3) Descoperirile fizicii moderne au impus si notiunile de materie negativã, formatã din particule non-fizice (energie purã) si de materie pozitivã, formatã din energie condensatã în particule, demonstrând faptul cã universul cunoscut are un bing - bang si va avea un sfârsit prin disiparea într-o noapte vesnicã, datoritã expansiunii continue.

Conform unei teorii, universul este caracterizat de particule cu masa pozitivã, ce evolueazã cu viteze pânã în preajma vitezei luminii, se transformã în fotoni în dreptul pragului si trec apoi în universul spatiu-timp negativ, sub forma de particule non-fizice tahionice (douã lumi distincte).
Se presupune de cãtre unii cercetãtori cã tahionii ar oferi posibilitatea perceptiei, în acelasi moment temporal, a trecutului, prezentului si viitorului, putând reprezenta o posibilã structurã a lumii spirituale. Se demonstreazã chiar cã particulele tahionice constituie substratul radiatiei electromagnetice ce caracterizeazã materialul negativ (spiritul), particule care ar cãlãtori mai repede decât lumina. În legãturã cu aceastã idee, un alt cercetãtor concepe omul ca un continut de materie pozitivã si negativã, sau altfel spus, de materie si energie. Se sperã ca legile ce guverneazã lumea non-fizicã sã fie descoperite. Astãzi se bãnuieste cã timpul are o curgere linearã, uniformã în universul materiei pozitive, în timp ce în lumea materiei negative curgerea lui fizicã este neuniformã.
Aceastã conceptie a fost acceptatã de unii pentru a explica componentele spirituale ale fiintei umane, dar altii o resping pentru cã ar putea conduce la concluzia cã Dumnezeu este energie fizicã purã. Se poate accepta însã, cã Dumnezeu este spirit, deci energie inteligentã divinã, având legile ei proprii, încã nedeslusite de oameni, iar o asemenea energie poate produce cu usurintã energia fizicã care sã stea la baza creatiei universului si a vietii pe pãmânt. Spiritul divin poate îmbrãca formã materialã, dar materia nu se poate transforma în spirit divin. Deci duhul omului nu este o formã a materiei negative, cum este cazul sufletului, ci este de origine divinã (suflarea lui Dumnezeu).

Medicul, neurologul român Constantin Bãlãceanu-Stolnici (n. 1923) ne vorbeste într-o carte a sa despre evolutia gândirii omului despre suflet: „Posibilitatea existentei unor “suflete” extraterestre nu este exclusã, dat fiind dimensiunile cosmosului. Probabilitatea însã ca ele sã aparã pe un “suport” material identic ca cel al inteligentelor terestre este foarte micã, deoarece biogeneza si apoi evolutia materiei organice (odatã constituitã) e putin plauzibil sã se repete în acelasi fel în alte planete din cosmos. Este suficient de exemplu ca materia “organicã” sã fie bazatã pe siliciu în loc de carbon sau ca simetria dreapta - stânga sã fie înlocuitã cu o organizare radialã, pentru ca întreaga materie sã se structureze diferit. Mitul si realitatea stiintificã nu sunt chiar atât de îndepãrtate, mai ales când este vorba de o problemã atât de complexã ca aceea a suportului material al vietii psihice.”
Academicianul român Eugen Macovschi (1906-1985) admitea viata extraterestrã atrãgându-ne atentia cã extraterestrii pot avea un corp asemãnãtor corpului nostru, dar cu particularitãti anatomice si fiziologice corespunzãtoare altor activitãti si functii; din câte am înteles, cu o gândire care poate diferi sau depãsi gândirea noastrã, adicã o altã formã a gândirii. Tot el ajunsese la concluzia cã dupã destrãmarea corpului fizic, materia noesicã, câmpul noesic, adicã câmpul gândirii poate persista în spatiu, fãrã a sti cât timp si ce l-ar putea face sã disparã total.

„Vãd creierul asemenea unui computer care va înceta sã lucreze atunci când componentele sale se defecteazã. Nu existã Rai sau viaþã de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric”, a declarat Stephen Hawking acum câteva zile, pentru „The Guardian”.
Dar creierul uman este mult mai mult decât un computer. Creierului uman nu poate fi comparat cu microprocesorul întrucât între neuroni nu circulã doar electricitate, ci semnale electro- chimice care sunt mult mai complexe; oricum, neuronii nu functioneazã ca tranzistorii. În creier existã miliarde de miliarde de celule si interactiuni. Este adevãrat, afirmã profesorul, matematicianul englez Roger Penrose (n.1931) cã „în ceea ce priveºte efectuarea calculelor numerice, omul este neperformant comparativ cu realizãrile unui calculator. Dar, creierul uman este capabil, la rândul lui, de activitãþi pe care calculatoarele nu le pot egala. Omul poate lua decizii în condiþii de incertitudine, este capabil de ceea ce noi obiºnuim sã numim «intuiþie», de a face legãturi între diverse noþiuni abstracte. Posedãm un organ cerebral extraordinar de bine organizat, ale cãrui structuri profunde ne sunt încã necunoscute.” Roger Penrose mai considerã cã „existã în mintea noastrã (sau mai curând în conºtiinþa noastrã) ceva nematerial…” ºi „Ceea ce se petrece în creierul uman este calitativ diferit de modul de funcþionare a calculatoarelor existente sau imaginabile. Calculatoarele actuale sunt departe de performanþele gândirii si nimeni nu poate descrie exact care sunt procesele biofizice ºi ce fel de reacþii chimice însoþesc gândirea umanã!”
Creierul se poate reface dupã anumite traume. Unii considerã cã putem transplanta orice organ, cu exceptia întregului creier, fãrã a transplanta sau fãrã a ucide în principiu persoana. Chiar si atunci, ni se spune, nu vom fi în stare sã distingem între absenta vietii personale si viata umanã personalã compromisã (de exemplu, o persoanã aflatã în comã). Putem declara moartea doar atunci când natura întrupatã a unei persoane a fost distrusã. De asemenea, din moment ce persoanele sunt o unitate trup, suflet si duh, ele trebuie recunoscute ca prezente chiar dacã dorm sub anestezie profundã sau în comã, sufletul se gãseste în tot trupul.

Doctorul în ºtiinþe din România Adrian Iosif, într-un articol intitulat «Creierul si constiinta » aminteste dezmintirea unei afirmatii a neuro-fizicienilor despre impulsuri electrice, întelegându-se cã mesajele cãlãtoresc spre creier, ajung la o entitate misterioasã numitã «psihic», primesc ordine de la aceasta ºi apoi îsi continuã cãlãtoria. Dar psihicul nu are o poziþie în spaþiu, ca atare nu are sens sã se vorbeascã despre semnale fizice care sã ajungã la el. De aici presupunerea cã memoria ºi conºtiinþa nu pot fi localizate pe scoarþa cerebralã, deºi existã zone ºi formaþiuni cerebrale care intervin în aceste procese si cea mai mare probabilitate este cã „prin elementele cuantice din structura sa, creierul are posibilitatea de a intra în legãturã cu alte structuri sau entitãþi energo-informaþionale!” Conºtiinþa nu se supune calculului matematic! Foarte mulþi cercetãtori sunt neîncrezãtori cu privire la pãtrunderea în esenþa fenomenului. De ce oare ? Concepþia la care a ajuns neuro-fiziologul australian John Eccles (1903-1997) în urma unor cercetãri îndelungate este extrem de interesantã pentru atmosfera ºtiinþificã a secolului nostru: „Mintea conºtientã de sine este o entitate distinctã de creier; ea «baleiazã» suprafaþa creierului, în care citeºte diverse date.” Creierul, dupã pãrerea lui John Eccles, este un organ de legãturã între mintea conºtientã de sine ºi corpul fizic. Cercetãrile l-au condus la concluzia cã la moartea creierului, când toatã activitatea cerebralã înceteazã complet, mintea conºtientã de sine nu mai recepþioneazã nici un fel de mesaje de la creierul pe care l-a cercetat ºi l-a controlat aºa de eficace o viaþã întreagã. Dar, deºi creierul a murit, mintea conºtientã de sine continuã sã existe! „Astfel, scrie Eccles, poate exista un nucleu, un eu ascuns, care supravieþuieºte morþii creierului pentru a dobândi o altã existenþã care trece în întregime dincolo de orice ne putem imagina!”

„Nu existã Rai sau viaþã de apoi pentru computere stricate. Asta e o poveste pentru oameni care se tem de întuneric” – Stephen Hawking
Petre Tutea povestea despre sfârsitul unui vãr de-al sãu, un om simplu, dar întelept si care a murit solemn. În momentul când fiica a adus lumânarea si o tinea ascunsã la spate, el i-a spus: „Aprinde lumânarea, fã, cã eu stiu unde mã duc!”
„Dumnezeu trebuie primit si nu înteles, la Dumnezeu nu ai acces prin luciditate. ”- Petre Tutea

„Nu mi-e teamã de moarte, dar nici nu mã grãbesc sã mor. Am atâtea de fãcut înainte” - Stephen Hawking.
„Sunt unii care înlocuiesc nemurirea realã cu iluzia nemuririi, adicã cu gloria.” - Petre Tutea.