Sfantul Andrei mergea odata prin mijlocul multimii, in piata de marfuri, aflata langa turnul pe care il construise Sfantul imparat Constantin, cel intocmai cu Apostolii. Acolo se afla si o femeie, o oarecare Varvara. Prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu ea a cazut intr-o stare de rapire si l-a vazut pe fericitul Andrei umbland prin multime in chipul unui stalp de foc stralucitor. Unii ii dadeau ghionturi, altii il loveau, multi uitandu-se la el spuneau: "Omul acesta si-a iesit din fire, a innebunit! Nu dorim o asemenea stare nici vrajmasilor nostri!"

Dupa Andrei mergeau draci, in chip de harapi, vorbind intre ei: "Sa nu dea Dumnezeu inca unul ca acesta pe pamant: nimeni nu ne-a fript pana acum inimile ca acest om care se da drept nebun din dorinta de a sluji Stapanului sau; acum isi bate joc de toata lumea".

Varvara a vazut cum harapii le punea semne tuturor celor ce il bateau pe sfant si isi spunea unul altuia: "Avem si noi o singura consolare: ca il bat fara mila. Cei ce il bat acum pe omul lui Dumnezeu, fara sa aiba vreo vina, vor fi osanditi fara scapare pentru aceasta fapta in ceasul mortii lor". Auzind aceste cuvinte, Fericitul s-a pornit asupra lor, prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu, ca o flacara, si cu o infricosatoare putere, a sters semnele puse de demoni, spulberandu-i si certandu-i pe acestia cu mare asprime le zicea: "Nu aveti dreptul sa puneti semne celor ce lovesc in mine; fiindca eu ma rog Stapanului meu ca sa nu li socoteasca lor pacat loviturile pe care mi le dau. Ei se comporta astfel din nestiinta si pentru nestiinta lor vor dobandi iertare".

Rostind sfantul aceste cuvinte s-a deschis cerul asa cum se deschid niste porti si a prins a zbura dintr-acolo, catre cuvios un stol de randunele, foarte frumoase la vedere, printre ele era si un porumbel alb ca zapada, care tinea in plisc o frunza de maslin, din aur. El i-a vorbit sfantului cu glas omenesc, zicandu-i: "Primeste frunzele acestea de la Stapanul Atotputernic, care ti le trimite din rai ca dar dumnezeiesc, fiindca esti milostiv si iubitor de oameni, asa cum insusi Domnul este indelung milostiv si de oameni iubitor. El te va proslavi si va revarsa mila Sa asupra-ti, fiindca si tu te arati iertator si milostiv, fata de cei ce te lovesc, rugandu-te sa nu li se socoteasca lor acest pacat". Spunand acestea porumbelul a stat pe capul Sfantului.

Femeia cuvioasa care era de fata s-a mirat foarte si venindu-si in fire dupa aceasta vedenie a cugetat in sine: "Cati luminatori are Dumnezeu pe pamant! Si nimeni nu stie de ei!" De mai multe ori a batut-o gandul pe Varvara sa povesteasca si la altii ce a vazut. Dar puterea dumnezeiasca n-a lasat-o. Dupa aceea, intalnind-o in oras, Sfantul Andrei, i-a spus-"Varvaro! Pastreaza taina mea si nu spune la nimeni ce-ai vazut, pana cand voi trece in locul cortului celui minunat, "spre casa lui Dumnezeu" (Ps. 41, 4)". Raspunzandu-i, ea i-a spus: "Luminatorule si dreptule al lui Dumnezeu! Mi s-a intamplat sa vreau sa povestesc, dar m-a oprit puterea nevazuta a lui Dumnezeu".

Din invataturile Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos

Si cum se va arata ostasul cel viteaz, daca nu va face fapte vitejesti in razboi? Cum va pricepe Dumnezeu ca Il iubesti, daca nu te va vedea razboindu-te cu diavolul si zdrobindu-l? Cum vei lua plata, fara sa rabzi intristare, ispita si uneltirile diavolilor? Oamenii, cata vreme se afla in aceasta viata, se nevoiesc, se intristeaza si rabda ispite, asa incat, atunci cand vor muri, sa aiba adunat ceva bun pentru infricosata zi a Judecatii. Cei care in viata lor duhovniceasca sunt morti, orbi, nepricopsiti si intunecati, unii ca acestia dorm cu placere, mananca, beau, vaneaza, desfraneaza, canta si se supun usor poftelor trupesti. De Dumnezeu nu-si aduc aminte, nici de Judecata si de rasplatire. Urmeaza intotdeauna pe diavol si fac voile lui. Iar acela ii considera prietenii si slujitorii sai si le ofera bucuria desarta a acestei lumi. Vai insa, ce intristare ii asteapta!

Ispitele pe care le rabzi, fiul meu, se vor preface in dulceata, pentru ca pe cat te impotrivesti razboiului trupesc si il rabzi cu barbatie, cu atat mai multe cununi ti se impletesc si rasplata ta creste. Asadar, nu fi nepasator, ci fa rabdare ca sa nu pierzi nici rasplata, nici cerul. Azi-maine lumea aceasta va trece ca visul si se va destrama ca fumul.

Toate se schimba, dar noi ne inselam si nu putem rabda deloc ispitele. Nu ai citit ca “multe sunt necazurile dreptilor si din toate acelea ii va izbavi pe ei Domnul” (Ps. 33, 19) si ca “necazuri si nevoi m-au aflat; poruncile Tale sunt gandirea mea“? (Ps. 118, 143). Nu stii ca Dumnezeu “a masurat cu palma” zilele vietii noastre (Ps. 38, 6), ca sa ne luptam cu diavolii, ca sa priveghem, sa ne rugam zi si noapte si sa ne nevoim spre implinirea poruncilor Lui? Nu rosi de rusine cand te razboieste diavolul! Mai mult, sa te bucuri si sa re veselesti. Si trebuie sa stii ca, daca nu ne coacem cu ispitele, nu ne vom putea oferi pe noi insine paine dulce lui Dumnezeu.”

“Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos” (Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2005, pag. 155)

CUM LUCREAZA DIAVOLUL

“- Diavolul are obiceiul ca mai intai sa alunge harul lui Dumnezeu de la oameni si dupa aceea sa intre inlauntrul lor neimpiedicat. Harul insa nu pleaca fiindca se teme de diavol, ci fiindca se intoarce si se scarbeste de reaua duhoare a pacatului. Dar nici diavolul nu-l conduce pe om la pacat in chip tiranic. Omul pacatuieste de bunavoie. Satana il ispiteste in mod simplu, il intarata si ii aduce ganduri viclene. Daca omul nu rezista atacului, atunci aluneca in pacat, dandu-i diavolului dreptul sa-l invinuiasca pe buna dreptate, caci pacatuieste cu voia lui. In aces chip pleaca harul lui Dumnezeu.”

“Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos” (Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2005, pag. 142)

CE ESTE SUFLETUL

“- Sufletul este totul pentru om. Am putea spune ca este viata si dumnezeul trupului nostru pamantesc. Dumnezeu i-a dat acestuia posibilitatea de a-l insufleti si de a-l carmui, de a-l odihni si de a-l incalzi cu caldura. Fara acesta, trupurile noastre ar fi lut, cenusa si praf.[...]

Firea omului este duhul intelegator, usor, foarte intelept si fin, foarte linistit, dulce si bland, alcatuit cu har si frumusete peste madulare nevazute, foarte cuviincioase si foarte placute lui Dumnezeu si cetelor sfintilor ingeri.

La inceput, sufletele tuturor oamenilor stralucesc mai mult decat soarele. Insa cu cat inainteaza in varsta, primesc infatisarea potrivita cu faptele lor. Sufletele celor virtuosi nu au toate aceeasi stralucire. Stralucirea depinde de cat de mult s-a straduit fiecare sa se curateasca prin nevointa pentru virtute. Potrivit cu nevointa, se lumineaza si sufletul. Cu cat rabda cineva mai multe osteneli si mahniri pentru Domnul, cu atat urca si se apropie de El; si cu cat se apropie de El, cu atat se lumineaza si devine dumnezeu dupa har prin impartasirea de Duhul Sfant.
Fierul, din negru si rece cum este, cu cat sta in foc mai multa vreme, cu atat mai mult se lumineaza si se incalzeste. La fel se intampla si cu oamenii. Foc este Duhul Sfant, fier negru suntem noi, oamenii. Asadar, cu cat staruim in post si priveghere, in rugaciune si infranare, asa cum ni le-a legiuit Duhul Sfant, cu atat mai mult straluceste fata noastra de curatie si de iluminare.

Exact dimpotriva sa cugeti si despre cei pacatosi. Cand sufletele se dau pruncilor, se pastreaza nespurcate pe toata durata sarcinii. Dupa nasterea lor insa, daca incep sa pacatuiasca, se intuneca. Si cu cat se cufunda si se tavalesc in pacat, cu atat se innegresc si devin ca funinginea.

Multe suflete, cand se despart de trup, par a fi ranite, altele infometate si imbracate in zdrente. Unele par a fi pline de lepra, in timp ce altele sunt negricioase ca etiopenii, iar altele negre ca si cum ar fi parlite. Sufletele pomenitorilor de rau seamana cu diavolii, in timp ce ale ereticilor, cu intunericul cel adanc. Cele ale varsatorilor de sange si ale inchinatorilor la idoli – ca sa nu merg mai jos – sunt inca si mai rele!”

“Sfantul Andrei cel nebun pentru Hristos” (Ed. Evanghelismos, Bucuresti, 2005, pag. 161-162)