O minune savarsita de Sfantul Nectarie in iulie 2006. Marturia unei preotese din Sibiu

Scris de Danion Vasile
Miercuri, 26 Martie 2008 17:35
Sunt o fiinta fericita! Fericita in primul rand pentru ca Preabunul Dumnezeu m-a invrednicit sa-L cunosc din frageda pruncie, ca a ingaduit sa port numele Preasfintei Maicii Sale, apoi ca mi-a daruit bucuria maternitatii, prin cele trei fetite minunate: Anastasia (5 ani), Daria (3 ani) si Nectaria (1 an) si ca in cele mai grele momente ale vietii m-a purtat El Insusi pe brate prin sfintii Sai, pe care i-a randuit facatori de minuni si doctori fara de arginti tuturor celor care ii cheama cu credinta in ajutor.

Am vazut cu ochii mei fapte minunate savarsite de unii dintre acesti <> care, desi mutati cu sufletul la cer, n-au uitat de noi cei de pe pamant, ci fie si-au lasat trupul indumnezeit drept altar de inchinare izvorator de tamaduiri trupesti si sufletesti, fie au lasat ca prin praznuirea lor sau prin simpla pomenire a numelui lor, binecredinciosii aflati in nevoi, sa-si gaseasca de indata izbavirea. As aminti aici pe cei fata de care nutresc o evlavie mai deosebita datorita grijii lor speciale fata de noi: Sfantul Mare Mucenic Mina “ izbavitorul de pagube si aducatorul lucrurilor furate sau pierdute, Sfanta Mare Mucenita Varvara “ patroana copilariei mele, Sfintii Mucenici Gurie, Samona si Aviv (+ 15 nov, Edesa), Sfintii Rafail, Nicolae si Irina din Lesbos (+1463; martirizati de turci) si, nu in ultimul rand, SANTUL NECTARIE al Eghinei, grabnic ajutatorul si aducatorul de blandete, pace si bucurie in case si in suflete.

Demn de remarcat este faptul ca deseori sfintii ne cauta ei pe noi, inainte ca noi sa dam de ei. Asa s-a intamplat cu Sfantul Nectarie: "m-a cautat" in anul I de Facultate prin cineva care dorea o traducere succinta a vietii Sfantului din franceza in romana. Atunci auzisem pentru prima data de acest mare taumaturg daruit de Dumnezeu grecilor si intregii lumi. Dar, din pacate, nu l-am pus la inima. Am luat doar cunostinta de existenta lui si l-am uitat. Au trebuit sa treaca inca 10 ani ca sa ma intalnesc efectiv cu dansul.
Azi aceasta s-a petrecut pe 19 octombrie 2003, ziua in care am adus-o pe lume pe Daria. Inainte cu cateva ore de a naste (desi mai aveam inca o saptamana pana la termen), printr-un telefon providential, bunele si grijuliile mele surori ma instiinteaza ca Sfantul Nectarie ajuta pe toate femeile insarcinate care se roaga lui sa nasca in mai putin de o ora. Pana in acel moment stiam despre Sfant ca este vindecator de cancer. Nimic mai mult. Aveam sa constat, la scurt timp, ca daca nu-l strigam pe Sfant in chinurile cumplite ale nasterii, aceasta n-ar fi durat numai 50 minute – spre marea surprindere a mea si a personalului medical, iar eu nu as mai fi fost acum in viata. Pana la orele 22.00 nu am avut nimic, nici o durere. La 22.50 ma aflam deja in fata miracolului: o fetita superba, cu ten curat rozaliu, blonda, cu ochii albastri... Nu-mi venea sa-mi cred ochilor! I-am pus numele Daria pentru ca 9 luni de zile mi-a staruit in minte numele acestei Sfinte (+19 martie), dar inca pe masa de nastere fiind, nu am rezistat sa nu-i fagaduiesc Sfantului Nectarie ca daca Dumnezeu imi va mai darui o fetita ii voi pune numele lui.

Timpul a trecut ...si in primavara anului 2005 eram din nou insarcinata. Ce-i drept, aceasta ma luase pe nepregatite. Planurile mele de viitor se indepartau unul cate unul, semn ca voia lui Dumnezeu era alta. Starea de rau general, greturile teribile, durerile abdominale m-au indreptat, vrand-nevrand, spre medicul ginecolog care, in urma unei ecografii, a declarat sotului meu: "Sotia dumneavoastra are o sarcina extrauterina. Trebuie neaparat operata, altfel exista riscul ca una din trompe sa explodeze, iar doamna sa ajunga in stare de soc la spital. Maine dimineata o voi opera chiar eu. Va astept cu o confirmare". Am ramas cu gura cascata. Nu am putut lua nici o decizie imediata. Azi cum oare as fi acceptat operatia cand stiam ca as savarsi un pacat la fel de mare precum avortul? Am ajuns acasa bantuita de ganduri si de mustrari de constiinta : "Sa fie o atentionare a lui Dumnezeu ca nu am primit de la bun inceput <> cu bucurie, cu liniste, cu recunostinta, ca m-am intristat, ca m-am descurajat? De ce a ingaduit pentru mine aceasta incercare? Sigur, am gresit! Acum ce voi face? Voi avea atata credinta incat sa merg inainte asteptand clipa fatala si lasandu-ma cu totul in mainile Aztiutorului a toate? Te-am maniat, Doamne, iarta-ma!" – strigam in strafundurile fiintei mele. Azi mi-am amintit din nou de Sfantul Nectarie. â€zIl voi lua ca mijlocitor. El e cel mai potrivit pentru situatia in care ma aflu. De va voi, va putea preschimba raul in bine..." – mi-am spus cu o oarecare vioiciune de spirit. M-am asezat in genunchi si i-am citit acatistul cu lacrimi, rugandu-l staruitor sa-l treaca pe copilas "parleazul", aducandu-l in mediul lui propice de dezvoltare. Ce nu e cu putinta la Dumnezeu? Dupa acest "botez" al constiintei m-a impins sufletul sa-i fagaduiesc inca o data ca, daca va decurge totul firesc, copilasul ii va purta numele, iar minunea o voi propovadui verbal si in scris ca sa cunoasca toti cat de "minunat este Dumnezeu intru sfintii Sai". Dupa 48 de ore m-am prezentat cu un bilet de urgenta la un alt doctor pentru o noua ecografie. Nu mai aveam cum sa stau linis[cenzurat]a acasa. Am intrat cu prioritate, si, dupa efectuarea examenului clinic de rigoare, doctorul mi se adreseaza zambind: "Despre ce urgenta e vorba? Sarcina este absolut normala, la locul ei...Totul e OK". Am tresarit de uimire... Bataile inimii mele se armonizau intr-un dans inaltator cu bataile grabite si vesele ale micutei inimioare. Am rasuflat usurata si profund multumita. Parca ma intorsesem dintr-o batalie. Purtam steagul biruintei obtinute de marele meu binefacator, Sfantul Nectarie, al carui nume imi revenea necontenit pe buze.

A sosit cu pasi repezi si praznicul Sfantului (9 nov), zi in care am purces spre racla cu particica din sfintele sale moaste, adapostita de Biserica Spitalului TBC din Sibiu. Pana in acea zi nu am stiut ca Sibiul are o asemenea avutie. A avut grija Sfantul si de data aceasta sa ne cheme la el ca sa-l putem "imbratisa" prin rugaciune. Nasterea era programata la sfarsitul lunii, dar ma bucur sa cred ca Sfintii Gurie, Samona si Aviv "s-au inteles" cu Sfantul Nectarie sa aiba si ei o contributie la fericitul eveniment. Am nascut chiar de praznicul lor (15 nov), in prima zi a Postului Nasterii Domnului nostru Iisus Hristos. La ora 10.00 dimineata, cand s-au intetit durerile, m-a sunat sora mea cea mica incredintandu-ma ca imediat va incepe sa citeasca Acatistul Sfantului Nectarie. La 10.30 punct, cand ea a terminat Acatistul, si-a facut aparitia "zana zorilor", minunata Nectaria, care, printr-un tipat unic si de neuitat, ne dadea de veste ca a parasit intunericul pantecelui matern, dornica de lumina neinseratului soare. Inca nu coborasem de pe "masa de jertfa" cand a trebuit sa depun marturie despre adevaratul nostru Salvamar. "Nectaria sau Nectarina?" – ma intreaba doctorul mirat. "NEC-TA-RIA!" – ii raspund silabisit si complet epuizata. "Dar ce nume e asta? N-am mai auzit...". Pe moment m-a ispitit gandul sa-i dau un raspuns simplu, real si strain de tainica realitate a comuniunii noastre cu lumea cereasca (ex: "in compensarea amarelilor groaznice pe care le-am avut in timpul sarcinii..."), dar constiinta nu m-a lasat: "De la Sfantul Nectarie, care a vindecat-o pe fetita mea cea mare de o boala grea si care m-a ajutat la nastere..." "Cine e? E mort sau viu?" – continua sa ma interogheze uimit doctorul. "Azi una si alta. E un sfant al secolului trecut, ale carui sfinte moaste se afla in insula Eghina din Grecia si o parte chiar la noi in tara. A fost profesor, mitropolit, sfant!...". "Azi cum comunicati: in greaca sau in romana? Aztie si limba romana?". "Aztie toate limbile pamantului, domnule doctor!". " Ei, lasa-ma! Cum asa?". L-am lasat..., dar in grija Sfantului Nectarie, sa-l calauzeasca cum stie el spre adevar.

Dar sa revin la dulcea mea Nectarie, cu cateva remarci: o privesc si nu ma mai satur. Nu pentru ca ii sunt mama, ci asta o spun toti cei cu care ne intalnim. Sper sa nu fiu prea indrazneata daca afirm ca chipul ei are multe in comun cu chipul Sfantului Nectarie: ochii mari, albastri, extrem de blanzi, spranceana stanga mai coborata decat cea dreapta, zambetul gales si suav. "Copiii <> sunt cei mai reusiti" – mi-a soptit odata un preot sibian, tata a 5 copii exceptionali, iar Nectaria a certificat acest lucru. Dumnezeu nu greseste niciodata cu noi, dar noi adesea... Dar noi adesea si iremediabil. Daca as fi ascultat de primul glas, as fi pierdut o comoara mai scumpa decat tot pamantul cu toate bogatiile lui. Daca as fi acceptat condamnabila operatie si nu mi-as fi pus nadejdea in Atotputernicul Dumnezeu, Nectaria acum nu ar mai fi fost. In prezent nu mi-as mai fi indulcit vazul, auzul, mintea si sufletul cu "mierea" ingereasca a acestei "albinute", ci m-ar fi asteptat, fara sa stiu, "cupa" plina de "fiere" a Judecatii de pe urma. Slava Preabunului Dumnezeu, sfintilor Sai si indeosebi Sfantului Nectarie ca nu m-au lasat sa cad in ispita!

Am amintit mai sus de o alta minune a Sfantului Nectarie si nu numai a Sfantului Nectarie, ci si a Sfintilor Rafail, Nicolae si Irina: tamaduirea primei noastre fetite, Anastasia, diagnosticata de la varsta de 2 ani cu megadori colon si constipatie cronica. Clismele regulate pe care am fost nevoiti sa i le facem tot la 2-3 zile timp de 1 an o inspaimantau si o aduceau intr-o stare critica, cu transpiratii abundente, tremuraturi, urlete, lacrimi etc. Supozitoarele cu glicerina nu-si mai faceau de mult efectul. Pe 27 aprilie 2004 am consultat un medic naturist din Bucuresti, dupa care am fost si la racla cu moastele Sfantului Nectarie de la manastirea Radu Voda. De aceasta data Dumnezeu ne-a pus credinta la incercare. Minunea intarzia. Au trecut cateva zile. Eram abatuti si nedumeriti. Am citit de cateva ori, impreuna cu fetita, Acatistul Sfantului Nectarie si Paraclisul Sfintilor Rafail, Nicolae si Irina. Aflasem de curand ca Sfantul Rafail a vindecat o femeie care suferea de constipatie cronica si ca Sfantul Nectarie "se pricepea" si la boli intestinale. In martea luminata, a 3-a zi de Pasti, cand sunt sarbatoriti Sfintii Rafail, Nicolae si Irina, Anastasia a facut la olita fara nici o interventie din partea noastra. Nici nu apucasem sa-i administram tratamentul prescris de doctor. Am sa redau cu exactitate dialogul pe care Anastasia l-a avut in februarie 2005 cu sora mea cea mica si pe care l-am notat imediat:

N: - Am auzit ca ai facut la olita. Vezi ca te-au ajutat sfintii daca te-ai rugat?
A: - Da! Am visat ca a venit la mine si m-a ajutat sa fac si m-a impins asa: hmmm!
N: - Cine a venit la tine?
A: - Sfantul Lafail!
N: - Azi cum arata?
A: - Avea barba lunga!
N: - Era mic sau inalt?
A: - Inalt!
N: - Azi cum era imbracat?
A: - Ca tati!
A A (....)
N: - Ia sa vedem, care din aceasta icoana?
A: - El! (l-a aratat exact pe Sfantul Rafail).

Se pare ca sfintii lucreaza si "in echipa". Nu pentru ca nu ar fi in stare sa se "descurce" individual, ci pentru ca le place smerenia, conlucrarea prieteneasca, intercomuniunea, ca unii ce sunt partasi ai Sfintei Treimi – "structura supremei iubiri".

Azi in anul acesta (2006) Sfantul Nectarie ne-a avut sub obladuirea sa. In luna iunie ne aflam in statiunea Govora. Doamna doctor R.I. ne-a primit ca si cum ne-ar fi cunoscut de cand lumea. Asistenta dansei era insarcinata; mai avea cateva zile si trebuia sa nasca. Amabilitatea amandurora ne-a incurajat sa orientam discutia spre taramul duhovnicesc al credintei. Le-am povestit propria experienta cu Sfantul Nectarie, sfatuind-o in special pe doamna asistenta sa-l cheme in ajutor la nastere. Azi pentru ca sa se convinga de cele spuse, le-am daruit cate o carte cu viata, minunile si Acatistul Sfantului. Apoi am urcat cu fetitele cele mari la ultimul etaj. In ziua aceea mai aveam de facut inca o procedura. Dar inainte de a o finaliza, din ispita si rautatea diavolului care n-a suportat propovaduirea noastra, fetitele au iesit cu un minut mai repede. Am auzit in curand tipete si inima mi-a fost cuprinsa de neliniste. Presimteam ca s-a intamplat ceva rau. Cand am coborat, Daria se afla in bratele unei femei care impreuna cu doamna doctor R.I. ne-au spus, speriate, ca fetita a alunecat pe scari si s-a rostogolit de sus pana la parter intocmai "ca un dovleac" si, spre marea lor surprindere, n-a patit nimic. Eu insami am pipait-o, am scuturat-o, am intors-o "pe toate partile": nici o lovitura, nici o vanataie. Cand am parasit incinta spitalului, a inceput sa zburde ca de obicei. Am ajuns in parc ca sa ne intalnim cu mama, care o avea in grija pe Nectaria. Azi mama era oarecum tulburata. Ce se intamplase? In acelasi timp in care Daria cazuse, in caruciorul in care dormea Nectaria era gata-gata sa intre o masina care virase foarte aproape de banca pe care statea mama. Cativa centimetri in plus si accidentul era inevitabil. Ne-a pazit insa Sfantul Nectarie, drept multumire....

Azi inca ceva foarte important: 7 luni de zile Nectaria nu dormea noaptea, iar ziua dormea doar 15-20 de minute. I-am administrat si Romergan, dar degeaba. Capatasem o oboseala cronica, vecina cu nebunia. Nu stiam ce are. Ma scula din ora-n ora, certandu-ma parca... Cauza? Am fagaduit CEVA si nu m-am tinut de cuvant, amanand in permanenta din diverse motive. In momentul in care am inceput sa scriu, Nectaria a inceput sa doarma. Concluzia? FAGADUINTELE FACUTE SFINTILOR TREBUIESC INDEPLINITE IMEDIAT, altfel apar atentionarile.
Binecuvantat esti Doamne, invata-ne pe noi indreptarile Tale! Amin.

Nota: Am primit de la o preoteasa iubitoare de Hristos relatarea de mai sus, pentru a o face publica. Ii rog pe crestinii care o vor citi sa incerce sa o raspandeasca mai departe, printata, xeroxata, (sau chiar trimisa prin e-mail-uri) pentru ca multi au nevoie de ajutorul Sfantului Nectarie. (Danion Vasile)