FĂRĂ CREDINŢĂ NU EXISTĂ PACE SUFLETEASCĂ ŞI MÂNTUIRE

Mesajul de astăzi este plin de exemple şi imagini din viaţa de toate zilele, din care se pot trage concluzii fundamentale în viaţa noastră. Să presupunem că nu există un alt mod pentru un om, ca să-şi menţină forţele, decât hrănindu-se zilnic. Dacă ne spunem: Nu voi mai mânca, căci dispreţuiesc acest mod, de a depinde de digerarea materiei - vom pieri curând. Putem fi siguri, că nici clima, nici mişcarea membrelor noastre, nu sunt suficiente ca să ne întreţină viaţa, fără hrana corespunzătoare. Ne putem atunci plânge de soarta noastră aspră, că trebuie să pierim pentru că nu credem în necesitatea alimentaţiei? Sau suntem mai degrabă victimele nechibzuinţei noastre? Tot aşa este şi cu credinţa, cum a răspuns Pavel şi Sila temnicerului din Filipi: „Crede în Domnul Isus, şi vei fi mântuit tu şi casa ta” (Faptele apostolilor 16:31).

Un exemplu, dintr-acelaşi domeniu: Un om însetat stă înaintea unui izvor. Nu - spune el - nu voi atinge nici o picătură de apă, câtă vreme sunt încă în viaţă. Poate că-mi pot potoli setea în alt mod. I se poate răspunde: Trebuie să bei apă, căci altfel vei pieri. El ripostează: E prea crud să mi se spună aşa ceva. Desigur că omul n-are dreptate. Pentru că setea lui este consecinţa inevitabilă. tocmai a desconsiderării unei legi a naturii omeneşti. La fel este cu calea mântuirii şi a păcii sufleteşti - trebuie să păşeşti pe această cale şi să te încrezi Domnului Isus. Alt aspect al lucrurilor: Un om se află pe mare - în faţa lui este întinsă o hartă maritimă - cercetând această hartă, omul poate ajunge la ţinta călătoriei sale, utilizând şi o busolă. Deasupra lui, printre nori, se vede steaua polară, care indică Nordul pe busola sa. Nu - spune călătorul nu vreau să am de-a face cu stelele. Nu cred nici în Polul Nord, nici în Polul Sud. Nu voi da nici o atenţie acestui mic ac al busolei, care este un ac, ca oricare altul. Nu cred nici în harta maritimă, şi nu vreau să am nimic de-a face cu ea. Navigaţia pe mare este o invenţie a oamenilor, numai ca să câştige bani, nu vreau să mă iau după asemenea înşelătorii. Ca urmare a acestei atitudini, omul nu va ajunge niciodată în portul pe care şi la luat ca punct de destinaţie. El va exclama: E aspră - foarte aspră soarta mea! Putem fi oare de acord cu acest om?

Sau, unii oameni spun: Nu vreau să citesc Scriptura. Nu vreau să dau urmare afirmaţiilor voastre despre Cristos. Nu cred în asemenea lucruri. Acestora, Cristos le spune: „Cine nu va crede, va fi osândit.” (Marcu 16:16) Asemenea oameni susţin că nu vor să aibă de-a face cu Cristos, nici cu sângele vărsat de El - dispreţuiesc orice credinţă. Numai că acestor oameni le va fi foarte greu să nesocotească aceste realităţi prin dispreţul lor sarcastic, atunci când se vor afla în pragul morţii, când îi va trece sudorile morţii şi inima lor va bate din ce în ce mai slab. Atunci, aceşti oameni vor constata că duminicile şi serviciile divine, cu studierea acestei cărţi vechi care este Biblia, constituie ceva mai de preţ decât şi-au putut închipui vreodată, atunci abia se vor minuna de faptul că au fost atât de nechibzuiţi, încât au neglijat şi desconsiderat acest mijloc minunat al harului divin. Cât de mare le va fi jalea, că L-au aruncat pe Cristos, în faţa preocupărilor zilnice! Pe Cristos, care este acea stea polară a vieţii omeneşti, singura care poate călăuzi pe călător în portul odihnei sufleteşti şi al fericirii veşnice!

Să ne întrebăm, unde locuim. Poate peste un râu şi suntem nevoit zilnic să trecem peste un pod, ca să ajungem acasă. Dar dacă suntem atât de nechibzuiţi, încât nu credem nici în utilitatea podului, nici în existenţa apei, spunem, pur şi simplu: Nu vreau să trec peste nici un pod şi nici să mă urc în vreo barcă. Nici nu cred că există râu!. Şi pornind spre casă, ajungem la podul cu pricina, dar nu vrem să-l trecem. Colo este o barcă, dar nici în ea nu vrem să ne urcăm. Înaintea noastră se întinde râul, dar ne-am pus în cap să nu-l trecem prin nici unul din mijloacele care ne stau la îndemână. Şi explodăm cu amărăciune: Ce soartă tristă am, că nu pot ajunge acasă! Bineînţeles, că aici este ceva care a zdruncinat judecata, căci nu-i vorba de o soartă aspră, dacă s-ar judeca cum trebuie.

Când un om nu vrea să facă ceea ce este absolut necesar pentru atingerea unul anumit scop, cum se mai poate aştepta oare să-şi atingă ţinta? Dacă ai înghiţit o otravă şi medicul îţi spune: la repede acest medicament, că altfel mori - îţi garantez că otrava va fi neutralizată! Dar, tu îi răspunzi: Nu, doctore! Nu cred în medicamente. Lucrurile trebuie să-şi uşureze cursul lor firesc - nu vreau să am de-a face cu medicamentul. De fapt, nici nu cred să existe vreun leac împotriva otrăvii pe care am luat-o, mi-e absolut egal dacă există sau nu un asemenea medicament contra otrăvii. Desigur că omul va pieri în suferinţe când i se va face autopsia, rezultatul ei va arăta: Şi-a meritat moartea!

La fel se întâmplă cu sufletul multor oameni. După ce au ascultat Evanghelia lui Cristos, au spus: Sunt prea cult ca să mă ocup cu asemenea idei de modă veche, cum este ispăşirea păcatelor, şi altele de acest fel. Sentinţa acestor oameni, o rosteşte la un moment dat, propria lor conştiinţă. Aşa glăsuieşte Biblia: „Pieirea ta, Israele, este că ai fost împotriva Mea, împotriva Celui ce te putea ajuta.” (Osea 13:9) E de dorit, ca tot mai puţini dintre oameni, să se găsească într-o asemenea situaţie tragică - fără scăpare, dacă se trezesc prea târziu. Amin!