MANASTIREA CERNICA
» Un glas din veşnicie Părintelui Visarion Iugulescu
Inapoi la Pagina de Discutii
|
Un glas din veşnicie - Părintelui Visarion Iugulescu
Din marea fericitei veşnicii, Un glas duios, ce pare-a fi de mamă, Privind cu dor spre dragii săi copii, Auzi aievea cum, pe ei, îi cheamă. Un glas ce-l recunoşti dintre o mie, Ce ne-a umplut pe toţi de bucurii, Întreabă blând, privind din veşnicie, Pe unde sunteţi dragii mei copii? Un suflet îmbrăcat cu daruri multe, Înveşmântat în dor şi nostalgii, Purtând în glas miresme sfinte, Grăieşte către scumpii săi copii: Iubiţii mei părinţi şi copilaşi, Un an trecură iute, de când, iată, Plecat-am însoţit de îngeraşi Spre ceruri, sus, în ţara minunată. Plecat-am însoţit nu doar de îngeri, Ci şi de ale voastre Liturghii, De parastase, rugi şi plângeri, Pe care le-am primit cu drag, copii, Eu, pentru tot ce faceţi pentru mine, Vă mulţumesc şi-I cer lui Dumnezeu Să vă înalţe spre slăvile divine, Aicea unde sunt acum şi eu. Ce pace e aici şi ce lumină, În patria miresmelor divine! Dar bucuria mea nu e deplină Cât încă nu sunteţi aici cu mine. De sus, privesc la voi cu bucurie, Când văd că lupta voastră e fierbinte, Când văd că sunteţi toţi la datorie, Străjeri ortodoxiei noastre sfinte. Cei care nu mai pot să urce scara Vor fi chemaţi aicea mai degrabă, Iar cei ce duceţi fraţilor povara, Rămâneţi jos, că încă mai e treabă. Tot ce v-am spus, păstraţi şi împliniţi! Să ne-ntâlnim mai des la rugăciune! Dar cel mai mult doresc să fiţi uniţi În dragoste, copii, şi fapte bune! Să nu uitaţi, iubiţii mei, nicicând, Căci una suntem şi vom fi mereu. Hristos a înviat, şi pe curând, Şi Lăudat să fie Dumnezeu! |
|
|