|
Postat 17:40 pe 16.11.2011
|
|
"ANTONIE SCHIMONAHUL"
Este cel mai renumit sihastru al Olteniei din perioada sfârşitului sec. al XVII-lea, şi începutul sec. al XVIII-lea. Numele şi nevoinţa lui ne aduc aminte de Sfântul Daniil Sihastrul.
S-a născut într-unul din satele subcarpatice ale judeţului Vâlcea. În copilărie a primit o solidă educaţie creştină, având o viaţă aleasă şi multă evlavie pentru nevoinţa călugărească. Astfel, este tuns călugăr în schitul Iezeru-Vâlcea, un schit retras departe de lume, primind numele de Antonie. Dorind să urmeze sihaştrilor de demult va cere binecuvântare şi se va retrage, prin anul 1690, în muntele Iezeru, la câţiva kilometri de schitul său de metanie, unde va găsi o peşteră mică, alături de care va construi, cu propriile sale mâini, timp de 3 ani, un paraclis. Acest paraclis va fi sfinţit de episcopul Râmnicului de la acea dată, Ilarion. Aici va petrece în nevoinţe îndelungate, în posturi şi privegheri, în lupte cu nevăzuţii vrăjmaşi, până la sfârşitul vieţii sale.
Pentru multele sale osteneli, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al vindecării. Oricine venea la peştera sa şi cerea cuvânt de folos şi rugăciune, îndată i se împlinea cererea. Cuviosul avea şi câţiva ucenici de la schit, care îl cercetau în zile de sărbători şi îi aduceau cele de care avea nevoie. Însă nu numai în acest schit avea ucenici, ci începuse să aibă ucenici şi în alte schituri şi mânăstiri, şi chiar şi prin oraşe şi sate, numele lui ajungând vestit până şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania. Unul dintre aceşti ucenici a fost şi duhovnicul Nicolae Ierei, care cunoştea cel mai bine viaţa şi nevoinţa Cuviosului. Acest ucenic, după săvârşirea sa din trup, i-a scris viaţa.
Prin anul 1700, schitul Iezeru, care era ctitoria voievodului Mircea Ciobanu (1553) era în parte ruinat, iar biserica de piatră se afla în paragină. Atunci, episcopul Ilarion, împreună cu credincioşii din satul Cheia, la îndemnul şi cu ajutorul Cuviosului, au refăcut atât biserica cât şi chiliile, între anii 1700-1705, aşa cum citim şi în pisania bisericii: „Iar mai pre urmă s-au prefăcut de iubitoriul de Dumnezeu chir Ilarion, episcop, ajutând şi Antonie schimonahul”.
După 28 ani de aspră nevoinţă şi sihăstrie, Cuviosul Antonie şi-a dat viaţa în mâinile Domnului, înainte de anul 1714. A fost înmormântat de egumenul schitului Iezeru, împreună cu toată obştea, lângă uşa paraclisului săpat de el însuşi în stâncă. Mult timp, fii săi duhovniceşti l-au cinstit în acest loc, transformând peştera şi paraclisul Cuviosului în loc de pelerinaj. Astăzi se mai păstrează chilia Cuviosului, denumită de toţi localnicii „Peştera Sfântului Antonie”, precum şi micul paraclis săpat în piatră, dar care se află într-o stare improprie.
"ANTONIE SCHIMONAHUL"
Este cel mai renumit sihastru al Olteniei din perioada sfârşitului sec. al XVII-lea, şi începutul sec. al XVIII-lea. Numele şi nevoinţa lui ne aduc aminte de Sfântul Daniil Sihastrul.
S-a născut într-unul din satele subcarpatice ale judeţului Vâlcea. În copilărie a primit o solidă educaţie creştină, având o viaţă aleasă şi multă evlavie pentru nevoinţa călugărească. Astfel, este tuns călugăr în schitul Iezeru-Vâlcea, un schit retras departe de lume, primind numele de Antonie. Dorind să urmeze sihaştrilor de demult va cere binecuvântare şi se va retrage, prin anul 1690, în muntele Iezeru, la câţiva kilometri de schitul său de metanie, unde va găsi o peşteră mică, alături de care va construi, cu propriile sale mâini, timp de 3 ani, un paraclis. Acest paraclis va fi sfinţit de episcopul Râmnicului de la acea dată, Ilarion. Aici va petrece în nevoinţe îndelungate, în posturi şi privegheri, în lupte cu nevăzuţii vrăjmaşi, până la sfârşitul vieţii sale.
Pentru multele sale osteneli, Cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al vindecării. Oricine venea la peştera sa şi cerea cuvânt de folos şi rugăciune, îndată i se împlinea cererea. Cuviosul avea şi câţiva ucenici de la schit, care îl cercetau în zile de sărbători şi îi aduceau cele de care avea nevoie. Însă nu numai în acest schit avea ucenici, ci începuse să aibă ucenici şi în alte schituri şi mânăstiri, şi chiar şi prin oraşe şi sate, numele lui ajungând vestit până şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania. Unul dintre aceşti ucenici a fost şi duhovnicul Nicolae Ierei, care cunoştea cel mai bine viaţa şi nevoinţa Cuviosului. Acest ucenic, după săvârşirea sa din trup, i-a scris viaţa.
Prin anul 1700, schitul Iezeru, care era ctitoria voievodului Mircea Ciobanu (1553) era în parte ruinat, iar biserica de piatră se afla în paragină. Atunci, episcopul Ilarion, împreună cu credincioşii din satul Cheia, la îndemnul şi cu ajutorul Cuviosului, au refăcut atât biserica cât şi chiliile, între anii 1700-1705, aşa cum citim şi în pisania bisericii: „Iar mai pre urmă s-au prefăcut de iubitoriul de Dumnezeu chir Ilarion, episcop, ajutând şi Antonie schimonahul”.
După 28 ani de aspră nevoinţă şi sihăstrie, Cuviosul Antonie şi-a dat viaţa în mâinile Domnului, înainte de anul 1714. A fost înmormântat de egumenul schitului Iezeru, împreună cu toată obştea, lângă uşa paraclisului săpat de el însuşi în stâncă. Mult timp, fii săi duhovniceşti l-au cinstit în acest loc, transformând peştera şi paraclisul Cuviosului în loc de pelerinaj. Astăzi se mai păstrează chilia Cuviosului, denumită de toţi localnicii „Peştera Sfântului Antonie”, precum şi micul paraclis săpat în piatră, dar care se află într-o stare improprie.
|
|
Postat 17:48 pe 16.11.2011
|
|
Impresionat de viata aleasa pe care o duceau calugarii de la Iezeru a intrat frate in acest schit. Dorind sa sporeasca nevointele monahicesti, a cerut binecuvantare Episcopului locului, Ilarion, sa mearga la Sfantul Munte Athos. Acesta cunoscand ca este monah imbunatatit si de mare folos multora, l-a sfatuit sa renunte. Cuviosul Antonie ii asculta sfatul si in jurul anului 1690 s-a retras la cativa kilometri de schitul Iezeru, in muntele cu acelasi nume, unde si-a gasit adapost intr-o pestera. Aceasta i-a devenit chilie si loc de reculegere. Nemultumit ca nu avea un loc anume randuit pentru rugaciune, a inceput sa sape alaturi un mic paraclis in stanca, largind stanca in asa fel incat sa poata face din ea un lacas de inchinare si de preamarire a lui Dumnezeu. Terminand aceasta bisericuta, i-a pus o catapeteasma si icoane, inzestrand-o cu cele necesare savarsirii dumnezeiestilor slujbe. Episcopul Ilarion al Ramnicului a sfintit acest locas.
In aceasta bisericuta s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, pana la sfarsitul vietii. Cobora la schit doar in duminici si sarbatori pentru a asculta Sfanta Liturghie si a primi Trupul si Sangele Domnului.
Cuviosul Antonie a stat in sihastrie 28 ani si a trait in total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost in 23 noiembrie 1719.
Tinand seama de viata si nevointele sale, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca el sa fie asezat in randul sfintilor.
Sfintele Moaste ale Cuviosului Antonie au fost asezate in Biserica Schitului Iezer. O particica din Sfintele sale Moaste se afla si la Schitul Darvari din Bucuresti.
Impresionat de viata aleasa pe care o duceau calugarii de la Iezeru a intrat frate in acest schit. Dorind sa sporeasca nevointele monahicesti, a cerut binecuvantare Episcopului locului, Ilarion, sa mearga la Sfantul Munte Athos. Acesta cunoscand ca este monah imbunatatit si de mare folos multora, l-a sfatuit sa renunte. Cuviosul Antonie ii asculta sfatul si in jurul anului 1690 s-a retras la cativa kilometri de schitul Iezeru, in muntele cu acelasi nume, unde si-a gasit adapost intr-o pestera. Aceasta i-a devenit chilie si loc de reculegere. Nemultumit ca nu avea un loc anume randuit pentru rugaciune, a inceput sa sape alaturi un mic paraclis in stanca, largind stanca in asa fel incat sa poata face din ea un lacas de inchinare si de preamarire a lui Dumnezeu. Terminand aceasta bisericuta, i-a pus o catapeteasma si icoane, inzestrand-o cu cele necesare savarsirii dumnezeiestilor slujbe. Episcopul Ilarion al Ramnicului a sfintit acest locas.
In aceasta bisericuta s-a rugat mereu cuviosul Antonie sihastrul, pana la sfarsitul vietii. Cobora la schit doar in duminici si sarbatori pentru a asculta Sfanta Liturghie si a primi Trupul si Sangele Domnului.
Cuviosul Antonie a stat in sihastrie 28 ani si a trait in total 92 ani. Mutarea sa la Domnul a fost in 23 noiembrie 1719.
Tinand seama de viata si nevointele sale, Sfantul Sinod al Bisericii noastre, in sedinta din 20 iunie 1992, a hotarat ca el sa fie asezat in randul sfintilor.
Sfintele Moaste ale Cuviosului Antonie au fost asezate in Biserica Schitului Iezer. O particica din Sfintele sale Moaste se afla si la Schitul Darvari din Bucuresti.
|
|