|
Postat 19:41 pe 12.07.2010
|
|
TROPAR
Cu gândul tău smerit atingându-te mai întâi de Cel înfricoşător heruvimilor, Te-ai învrednicit apoi să iei şi vindecare de neputinţa pricinuitoare chinurilor, Glasul cel dulce al lui Hristos l-ai auzit răsunând în urechile inimii, lăudându-ţi credinţa, Iar acum ca pildă a înţelepciunii fiind dată nouă, te rogi să strălucească şi în noi umilinţa.
CONDAC Pilda credinţei tale rămâne veşnic spre povăţuire tuturor oamenilor până la sfârşit, Chipul luminat al Stăpânului fă să ne strălucească şi nouă în oglinda gândului smerit, Atinsu-te-ai cu îndrăzneala cea smerită de Cel Ce este Foc mistuitor, Şi nu te-ai ars, ci L-ai arătat tuturor Izvor de multe daruri aducător,
ICOS
Pe Adâncul înţelepciunii, Cel Ce este străin şi gândurilor adânci ale heruvimilor, Tu L-ai atins, având conştiinţa că eşti vas de lut, şi te-a umplut cu darul minunilor, Pe Acela, a Cărui faţă o vezi neîncetat izvorând lumină neapropiată, Roagă-L să răsară şi inimilor noastre picături din slava cea adevărată.
Bucură-te, vas dumnezeiesc al înţelepciunii, Răbdare nesurpată de gândurile deznădăjduirii, Râu dumnezeiesc lovind armonios pereţii inimii, Cunună a cuvioaselor femei mergătoare pe calea desăvârşirii, Foc al iubirii nestins de apele ispitelor, Podoabă cea necuprinsă în strălucirea cuvintelor, Mărturisitoare a întrupării Cuvântului dumnezeiesc, Împreună cântătoare cu îngerii în palatul împărătesc, Bunătate a inimii netulburată de vrăjmaşul mântuirii, Vas al mulţumirii umplut cu lacrimile nepătimirii, Închipuirea icoanei Celui nevăzut de minte, Sălaş sfinţit al cuvintelor celor smerite, Lăcaş prea curat în care s-a ascuns comoara credinţei, Vie mult roditoare din care culegem strugurii umilinţei, Văzătoare a Cuvântului vieţii spre mărturisire, Punte ce poartă paşii Adevărului spre mântuire, Împărtăşire din minunile cele dumnezeieşti, Tărie nebiruită de loviturile gândurilor trupeşti, Icoană mărturisitoare a minunilor dumnezeieşti, Zbor al gândului spre înălţimile cele îngereşti.
TROPAR
Cu gândul tău smerit atingându-te mai întâi de Cel înfricoşător heruvimilor, Te-ai învrednicit apoi să iei şi vindecare de neputinţa pricinuitoare chinurilor, Glasul cel dulce al lui Hristos l-ai auzit răsunând în urechile inimii, lăudându-ţi credinţa, Iar acum ca pildă a înţelepciunii fiind dată nouă, te rogi să strălucească şi în noi umilinţa.
CONDAC Pilda credinţei tale rămâne veşnic spre povăţuire tuturor oamenilor până la sfârşit, Chipul luminat al Stăpânului fă să ne strălucească şi nouă în oglinda gândului smerit, Atinsu-te-ai cu îndrăzneala cea smerită de Cel Ce este Foc mistuitor, Şi nu te-ai ars, ci L-ai arătat tuturor Izvor de multe daruri aducător,
ICOS
Pe Adâncul înţelepciunii, Cel Ce este străin şi gândurilor adânci ale heruvimilor, Tu L-ai atins, având conştiinţa că eşti vas de lut, şi te-a umplut cu darul minunilor, Pe Acela, a Cărui faţă o vezi neîncetat izvorând lumină neapropiată, Roagă-L să răsară şi inimilor noastre picături din slava cea adevărată.
Bucură-te, vas dumnezeiesc al înţelepciunii, Răbdare nesurpată de gândurile deznădăjduirii, Râu dumnezeiesc lovind armonios pereţii inimii, Cunună a cuvioaselor femei mergătoare pe calea desăvârşirii, Foc al iubirii nestins de apele ispitelor, Podoabă cea necuprinsă în strălucirea cuvintelor, Mărturisitoare a întrupării Cuvântului dumnezeiesc, Împreună cântătoare cu îngerii în palatul împărătesc, Bunătate a inimii netulburată de vrăjmaşul mântuirii, Vas al mulţumirii umplut cu lacrimile nepătimirii, Închipuirea icoanei Celui nevăzut de minte, Sălaş sfinţit al cuvintelor celor smerite, Lăcaş prea curat în care s-a ascuns comoara credinţei, Vie mult roditoare din care culegem strugurii umilinţei, Văzătoare a Cuvântului vieţii spre mărturisire, Punte ce poartă paşii Adevărului spre mântuire, Împărtăşire din minunile cele dumnezeieşti, Tărie nebiruită de loviturile gândurilor trupeşti, Icoană mărturisitoare a minunilor dumnezeieşti, Zbor al gândului spre înălţimile cele îngereşti.
|