„CE ESTE OMUL?”

Pentru dumneavoastrã, am „cules” cîteva din frazele „pline de duh” ale pãrintelui Rafail pe care vã invitãm sã le cititi în materialul de fatã:

„Ce este omul? Este o problemã ce m-a frãmîntat mai ales în ultima perioadã a scolirii mele cînd un coleg îmi spusese cã stiinta descoperise un peste care ar fi mai inteligent decît omul. Mai multe probleme mi s-au pus atunci. În primul rînd i-am rãspuns” dacã e asa de inteligent de ce nu are mîini si picioare”. Atunci am zis cã nici omul nu are aripi si uite cã zboarã! Si m-am întrebat ce este inteligenta? Si dacã inteligenta este ceea ce distinge omul de animal? Si, pînã la urmã, ce distinge omul de animal? Si nu gãseam rãspuns. La întrebarea aceasta multi ani n-am gãsit rãspuns, pînã n-am intrat în viata monasticã si cu rugãciunile pãrintelui meu am început sã înteleg care este diferenta dintre om si animal. Pentru cã oricît de inteligent ar fi omul, dacã este doar „mai inteligent” decît cel mai inteligent animal rãmîne cu acest „mai” si care este atunci dovada cã omul este om si nu este doar un animal mai dezvoltat. Atunci ce este un om? De ce credem cã omul este altceva decît animalul? Stiinta nici nu spunea cã omul este altceva, ci afirma cã omul este doar un animal si s-au strãduit, dupã Darwin, si altii sã ne convingã aceasta. Mai tîrziu am înteles, cu ajutorul Domnului, cã omul este într-adevãr un animal si pînã aici vede si stiinta, dar mai departe ea nu poate zãri pentru cã e cuprinsã doar de ratiune!(…)! “Cartea Facerii” zice cã printr-un singur cuvînt „Sã fie!” Dumnezeu a fãurit tot ce existã. Cînd a ajuns la cununa facerii a stat si s-a sfãtuit si a zis:”Sã facem om în chipul nostru si în a noastrã asemãnare!” De ce s-a sfãtuit Dumnezeu si de ce n-a zis: ”Sã fie omul!” Pentru cã omul este cununa zidirii. Si în ce constã diferenta între om si restul animalelor? Chipul lui Dumnezeu si asemãnarea. Ce înseamnã chip al lui Dumnezeu? Iatã cã ne zãmislim si ne nastem ca animalele. Ne continuãm viata ca animalele si nu zic aceasta într-un sens înjositor, si o zic în mod real. Si noi ca animalele mîncãm, bem…Însã omul este un animal care are un potential pe care nicio altã vietuitoare nu îl are. „Chipul lui Dumnezeu în om este acel potential cã acest animal poate deveni un dumnezeu. Omul este o devenire începînd cu viata biologicã, animalicã si devenirea omului este o cãlãtorie în Dumnezeu, o cãlãtorie dintru biologie întru nestricãciune”.

Apoi, pãrintele a vorbit de faptul cã omul, prin Adam, a cãzut, a cunoscut „tragedia Mortii”. Dar nu a fost o cãdere totalã, cãci Mîntuitorul s-a întrupat, scotîndu-l pe om din aceastã cumplitã tragedie.”Omul este deci un animal care începe viata biologic, ca toate animalele, dar în el este un potential cu totul deosebit. Cîtã vreme am crezut în evolutie si cîtã vreme am fost atras sã cred în teoria evolutiei, a fost si faptul cã însusi Darwin nu gãsea o verigã între ultimul animal si om si ziceam eu cã nici nu existã. Aici este vorba de o prãpastie-cum zicea Avraam-între om si animal, desi ducem si noi o viatã animalicã, prin lucrarea pãcatului în noi. Totusi pãcatul nu a satisfãcut niciodatã pe om, cãci omul rãmîne chip al lui Dumnezeu si cumva, undeva, cîndva, pãcatul se va adeveri ca minciunã, pãcatul îsi va da arama pe fatã”.

Pãrintele Rafail a mai arãtat faptul cã asemãnarea omului cu Dumnezeu este cãlãtoria noastrã de a deveni sfinti, de a ne îndumnezei:” Îndumnezeirea tot omul o cautã, chiar dacã îsi dã seama sau nu”.

Ca o concluzie, în procesul acesta al îndumnezeirii omului, nu existã decît douã cãi: cea pe care a arãtat-o Dumnezeu si cea a pãcatului.Omul însã nu are voie sã „rateze” întînlirea si devenirea sa prin desãvîrsirea „chipului” lui Dumnezeu din el spre „asemãnarea” cu Dumnezeu.

Conferinta a fost urmatã de numeroase întrebãri din care a reiesit cu adevãrat faptul cã toti cei prezenti erau „frãmîntati” de mari si „întelepte” întrebãri.Sansa lor a fost cã cel care a rãspuns, pãrintele Rafail, luminat de Duhul lui Dumnezeu care sãlãsuieste în el, a reusit sã lãmureascã multe din rãscolirile crestinilor prezenti în acea salã. Multe au fost si întrebãrile la care, din cauza lipsei timpului, pãrintele n-a mai avut cum sã rãspundã. Impresionat si înduiosãtor, însã a fost gestul preacuviosiei sale care a spus cã doreste sã-i parvinã toate întrebãrile si cãrora, într-un fel sau altul, le va da rãspuns…

(…) Undeva, aproape de miezul noptii, pe un timp la fel de potrivnic drumului cu masina, am coborît din orasul Alba –Iulia, pentru cîteva ceasuri transformat în „cetate duhovniceascã”, convinsi, odatã în plus cã omul este „salvat” de Hristos prin oamenii prin care lucreazã, prin cei care au ales „devenirea” prin sfintenie….

Diacon Florin Iordache