Una dintre luminile Rohiei a fost si este pr. Nicolae Steinhardt.
Autorul Jurnalului Fericirii s-a nascut la 12 iulie 1912 în comuna Pantelimon de lîngă Bucuresti, Nicu-Aurelian Steinhardt. Tatăl său, inginerul si arhitectul Oscar Steindhardt, conducea o mică fabrică de cherestea.
1919 – 1929 – Învată la scoala primară „ Clementa “, apoi urmează cursurile liceului
„Spiru Haret“. Printre colegii mai mari de aici se numără Constantin Noica. Îsi ia bacalaureatul în 1929.
1934 – Îsi ia licenta în Drept si Litere la Universitatea din Bucuresti. În acelasi an, publică, sub pseudonimul Antisthius, extras din Caracterele lui La Bruyčre, volumasul parodic În genul lui Cioran, Noica, Eliade….
1936 – Îsi sustine la Bucuresti doctoratul în drept constitutional.
1937 – 1939 – Călătoreste în Elvetia, Viena, Paris si Anglia.
Ajuns în tară, în 1939, începe să lucreze ca redactor la „ Revista Fundatiilor Regale “.
1959 – În ianuarie refuzând presiunile securitătii de a fi folosit ca martor al acuzării împotriva lui Constantin Noica, este introdus în „ lotul “ filosofului ( si al prietenilor comuni ) si este condamnat la
13 ani muncă silnică pentru „ crimă de uneltire contra ordinii sociale “. Această nouă lovitură a sortii se dovedeste a fi hotărîtoare, căci la 15 martie 1960, în închisoarea Jilava, ieromonahul basarabean Mina Dobzeu îl botează întru Hristos (era evreu), nas de botez fiind Emanuel Vidrascu (coleg de lot, fost sef de cabinet al maresalului Antonescu), iar ca martor ai tainei participă Alexandru Paleologu si alte citeva persoane.
1964 – Îndată după eliberare, în august, la schitul bucurestean Darvari îsi desăvîrseste taina botezului prin ungere cu mir si primirea sfintei împărtăsanii.
1964 – 1969 – Refuză, cu rigidă intransigentă, „orice fel de colaborare cu comunismul “. Este încărcător-descărcător pe un camion de „ Alimentara “ pînă cînd este grav rănit în urma unui accident de circulatie ( 1968 ). Este spitalizat la „ Pantelimon “ pînă în martie 1969. La insistentele prietenilor (Paleologu, Noica s.a. ) reintră în viata literară prin traduceri, medalioane, mici eseuri publicate în „ Secolul 20 “, „ Viata Românească “ etc.
1980 – La 16 august este călugărit de I.P.S. Teofil Herineanu, arhiepiscopul Clujului. Este călugăr la părintele staret al Rohiei, Serafim Man.
1989 – La 29 martie scriitorul-călugăr moare la spitalul din Baia Mare.

Fragmente din Jurnalul fericirii
1. Problema raului in lume: prima intrebare incuietoare pe care ti-o pun cei ce se mira ca poti crede.
Nu exista explicatie concludenta, raspuns categoric.
Dintre toate, cel mai coerent raspuns mi se pare cel dat de Dostoievski, insusit de Pavel Evdokimov: Dumnezeu a creat lumea inocenta, fara de rau. Dar pe om l-a creat liber, adica liber de a crea raul, de a-l introduce in lume. Acesta e riscul pe care si l-a luat Dumnezeu prin actul creatiunii!
2.Încrederea - prima calitate a boierului, cavalerului şi gentlemanului
Bănuiala - trăsătura fundamentală a şmecherului
O fi hulă curată, dar am o teorie a mea, după care Hristos nu ne apare din Evanghelii numai ca blând, bun, drept, fără de păcat, îndurător, puternic ş.a.m.d.
Din relatările Evangheliilor - fără excepţie - ne apare şi înzestrat cu toate însuşirile minunate ale unui gentleman şi cavaler.
Mai întâi că stă la uşă şi bate; e discret. Apoi că are încredere în oameni, nu-i bănuitor. Şi încrederea e prima calitate a boierului şi cavalerului, bănuiala fiind, dimpotrivă, trăsătura fundamentală a şmecherului. Gentlemanul e cel care - până la dirimanta probă contrarie - are încredere în oricine şi nici nu se grăbeşte, avid, să dea crezare defăimărilor strecurate pe seama unui prieten al său. La şmecheri şi la jigodii reacţia numărul unu e întotdeauna bănuiala, iar neasemuita satisfacţie - putinţa de a şti că semenul lor e tot atât de întinat ca şi ei.
Mai departe. Hristos iartă uşor şi pe deplin. Şmecherul nu iartă niciodată, ori dacă se înduplecă (fără ca să ierte), o face greu, în silă, cu ţârâita. Pe când Domnul: "Nici eu nu te osândesc. Mergi şi nu mai păcătui." Nici eu nu te osândesc...
E oricând gata să vină în ajutor, atâta aşteaptă. Îi e milă. Pe văduva din Nain, pe orbi, pe femeia gârbovă, îi milostiveşte fără ca ei să fi cerut ceva. Ştie să gradeze aprecierea, dă fiecăruia ce-i al său. Hananeancei, care a dat dovadă de stăruinţă şi curaj, îi spune mai mult decât altora pe care-i izbăveşte, întrebuinţează o formulă complementară: O, femeie! mare îţi este credinţa. (Numai ei; numai ei şi exclamativul O! şi calificativul mare!)
E mereu - şi cu osebire de grijuliu asupra acestui punct - atent şi politicos; prietene îi spune lui Iuda. Niciodată o insultă sau o vorbă dispreţuitoare faţă de păcătos. Nu se vede din nici un text vreun moralism înţepat, vreo pudoare de comandă. Şi nici o condiţie prealabilă pusă păcătoşilor, nici o discriminare: Pe cel ce vine la mine nu-l voi scoate afară. Fiului risipitor îi iese în cale (şi încă departe fiind...). Iar ori de câte ori dă, dă, din belşug, mai mult decât s-ar cuveni, boiereşte. (Ce poate fi mai străin de contabila meschinărie şi fariseic drămuita socoteală, şi mai bună dovadă de mărinimie, decât aceste cuvinte de la Ioan 3, 34: "Căci Dumnezeu nu dă duhul cu măsură"?) Gospodăreasca, nu, cuvântul e prea frumos, administrativa îngrijorare a lui Iuda pentru banii cheltuiţi pe mir arată, pe de o parte, că vânzătorul era lipsit de simţul dărniciei, iar pe de alta că Domnul de la sine trecea - boiereşte - peste orice calcul şi avariţie (fie ele sulemenite în opere de binefacere şi patronaj) pentru a gusta bucuria de a risipi (care-i tot una cu a jertfi) în clipe de înălţare sufletească. Şi acesta este un gest nobil, nobilul fiind oricând în stare să-şi sacrifice viaţa sau să-şi spulbere averea. (Nobilul îşi va da uneori viaţa în duel pentru motive mundane ori îşi va pierde averea la cărţi - dar purtările lui, ca tot ce-i pământesc, nu-s decât stângace imitaţie a virtuţilor mărinimoase; dragostea trupească nu-i oare şi ea biată contrafacere a dragostei divine?)
Încredere în oameni, curaj, detaşare, bunăvoinţă către cei năpăstuiţi de pe urma cărora nu te poţi alege cu nici un folos (bolnavi, străini, întemniţaţi), simţ sigur al măreţiei, predispoziţia pentru iertare, dispreţul faţă de prudenţi şi agonisitori: toate sunt trăsături ale gentlemanului şi cavalerului.
Pe toţi oamenii îi îmbie să se recunoască ceea ce sunt cu adevărat: nişte fii ai Tatălui, ai stăpânului. Din acest punct de vedere cartea cea mai apropiată de Evanghelii este Don Quijote, de vreme ce şi cavalerul din La Mancha le spune celor din cârciumă că sunt castelani fără s-o ştie şi le cere să se şi poarte ca nişte nobili ce sunt.
Situaţia de creştin e tot una cu statutul de aristocrat.

Citate celebre ale lui Nicolae Steinhardt
1. Credinta ne da bucurie, pentru ca ne pune brusc de acord cu ceea ce este real.
2. Daruind lumina pe care nu o ai, o vei dobandi si tu!
3. Prin cuvinte oamenii isi comunica idei, sentimente, informatii. Si acel extaz in fata binelui, frumosului si adevarului care nu iti ingaduie sa taci!"
4. Minunea face parte din viata reala, este o componenta a lumii.
5. Crucea, geometric şi simbolic vorbind, este semnul intretaierii celor doua planuri, este unirea dintre spiritual şi material, e metafora dublei noastre naturi: duhovniceasca si paminteasca.