7. Tot оn categoria vindecărilor trebuie trecute şi cazurile de tratare a alcoolismului, precum şi de renaştere duhovnicească a unor oameni care sufereau de tare morale. Am dat cвteva exemple оn primele capitole ale acestei cărţi. Ar mai trebui să adăugăm că părintele Ioan nu оnceta să-i оndemne pe alcoolicii оnvederaţi să se оmpărtăşească, dar nu-i lăsa să se apropie de Sfвntul Potir decвt după o pregătire оndelungată. Avea o rugăciune specială pentru izbăvirea de acest viciu, pe care o citea celor ce voiau să renunţe la alcool. Pentru оnceput, pe unii alcoolici оi trimitea la Casa Dragostei de Muncă. Au fost cazuri cвnd unora dintre ei le-a acordat o mare оncredere, aceştia ajungвnd să ocupe poziţii importante. Interesant e faptul că părintele Ioan nu le impunea alcoolicilor să renunţe cu desăvвrşire la băuturile spirtoase. Există multe relatări despre „dezalcoolizări” obţinute cu ajutorul părintelui Ioan, precum şi de oameni care au renăscut duhovniceşte cu sprijinul său. Оn multe lucrări apărute este relatată povestea unui bărbat, numit convenţional Piotr Ivanovici, individ orgolios şi brutal, care a trimis după părintele Ioan оntr-un moment cвnd soţia оi era pe moarte. Ce fel de om era оn ce priveşte formaţia sa duhovnicească se poate vedea după cum se exprimase: „Las’ să se roage, fiindcă, oricum, nevastă-mea o să moară, dar dacă se face bine mă fac şi eu credincios”. Părintele i-a răspuns: „La dumneata eu n-am ce să caut”. După ce i-a murit soţia, Piotr Ivanovici, care nu-şi mai găsea locul, s-a decis să se ducă la părintele Ioan, care nu i-a dat dezlegare de păcate, dar i-a citit totuşi o rugăciune. Starea sufletească a lui Piotr Ivanovici a prins a se limpezi. A insistat să mai fie primit de părintele Ioan, care i-ar fi spus, cu blвndeţe: „Poţi să vii la mine şi оn fiecare zi, dacă vrei”. Оn cele din urmă, peste un timp, s-a оnvrednicit de Sfвnta Оmpărtăşanie. Piotr Ivanovici s-a schimbat cu desăvвrşire, s-a hotărвt să оnceapă o nouă viaţă, оntemeiată оn principal pe ajutorarea aproapelui. S-a pensionat, consacrвndu-se educaţiei băiatului şi celor două fete, operelor de binefacere, vieţii bisericeşti, оmpărtăşindu-se оn fiecare lună. Unii dintre vechii săi prieteni au оnceput să-l acuze de bigotism şi făţărnicie, fără a оnceta să-i ceară ajutor la nevoie, ştiind că Piotr Ivanovici nu refuza pe nimeni. 8. Оn limba rusă cuvвntul „ciudesnвi” are un dublu оnţeles: pe de o parte, desemnează ceva care nu poate fi explicat pe baza legilor naturii, ci prin intervenţia unor puteri supranaturale, adică „minunat”; pe de altă parte, „ciudesnвi” оnseamnă şi „frumosul” la superlativ. Оn cazul de faţă, posibilitatea de a numi cu acelaşi cuvвnt două noţiuni (omonimia) atestă geniul limbii ruse, pentru că se dezvăluie astfel un adevăr profund, pe care оl vom оnţelege dacă vom fi dispuşi să recunoaştem această dublă semnificaţie a cuvвntului оn minunatele evenimente evanghelice şi ale istoriei bisericeşti. Izgonirea demonilor, vindecarea bolnavilor, оnvierea morţilor, renaşterea sufletelor omeneşti, toate acestea sunt „ciudesnвi” оn ambele sensuri ale cuvвntului – „minunate” şi „foarte frumoase”, оn acelaşi timp. Sunt evenimente оn care se manifestă, pe de o parte, acţiunea supranaturală a puterii dumnezeieşti, iar pe de altă parte, supremul triumf al frumuseţii, al raţiunii оmpotriva absurdului, al luminii оmpotriva tenebrelor, al vieţii оmpotriva morţii, a imperisabilului оmpotriva perisabilului, a iubirii оmpotriva urii. Firesc este ca sufletul creştin al poporului rus, căruia оi este scumpă răsfrвngerea luminii cereşti asupra оntunericului „lumii acesteia”, să fi tins spre cei pe care i-a considerat făcători de minuni. La rвndul său, părintele Ioan de Kronstadt, care s-a numărat printre aceştia, a iubit poporul rus fără să ţină seama de bezna оn care zăcea, tocmai pentru această aspiraţie a sa spre acea lumină care era ea оnsăşi un miracol. Оn această minunată atracţie către minune există ceva ca o eternă copilărie, dar şi ceva etern uman. Iubind copiii, părintele Ioan nu putea să nu-şi iubească şi poporul său, cu păcatele sale, cu teribilele sale realităţi, dar şi cu naivitatea sa copilărească. Probabil că tocmai de aceea, trăind laolaltă cu poporul său, care оl făcea deseori să sufere, suferea, la rвndu-i, оmpreună cu el, dar оn acelaşi timp sorbea puteri proaspete din puterea sufletului poporului său. Acolo unde există setea de minune, cea care este оn ultimă instanţă setea de sublim şi de perfecţiune, absolut totul, pвnă la lucrurile cele mai simple şi comune, devine minune, iar minunile se săvвrşesc mai lesne ca oriunde...
sursa : http://www.cartiortodoxe.ro/