4. Există numeroase mărturii şi despre darul оnainte-vederii pe care оl vădea uneori părintele Ioan. Unii se referă la faptul că le zicea pe nume unor oameni pe care nu-i cunoştea sau că altora, оntвlniţi ocazional, le prevestea viitorul; unora le prezicea direct sau indirect apropierea sfвrşitului; оn fine, putea să denunţe relele intenţii şi manifestările de neоncredere ale altora faţă de sine оnsuşi, fără să-i fi fost aduse la cunoştinţă. Cei familiarizaţi cu experienţa unor persoane cu o intensă viaţă religioasă nu se vor mira de aceste relatări. Istoria „stareţilor” (bătrвnilor „оmbunătăţiţi”) din Rusia cunoaşte numeroase asemenea exemple, pe care le оntвlnim оn viaţa multor sfinţi ortodocşi. Chiar dacă оn unele cazuri ar putea fi vorba de nişte coincidenţe, admiratorii părintelui Ioan le considerau оntotdeauna fenomene de premoniţie, оnseşi aceste interpretări vădind forţa duhovnicească ale celui căruia i se atribuie. Este adevărat că şarlatanii şi falşii profeţi ajung să trezească un anumit interes şi pot să determine admiraţia unora, dar aceste cazuri nu aduc nici un folos duhovnicesc şi nici nu pătrund оn straturile profunde ale sufletului şi ale existenţei, оn genere. Dimpotrivă, o „оnainte-vedere” reală sau doar pusă pe seama unor oameni cum a fost părintele Ioan nu trece fără a lăsa urme adвnci, binecuvвntate, оn sufletul celor care s-au aflat de faţă la petrecerea ei. De pildă, ori de cвte ori prevedea sfвrşitul iminent al cuiva, părintele Ioan se străduia să-l оmpărtăşească pe cel pe care оl „vedea” ameninţat de primejdia de moarte. Cвnd оi оnmвna cuiva pe neaşteptate o importantă sumă de bani o făcea cu convingerea că оl va salva pe omul acela dintr-o situaţie disperată, fără ieşire. Iar denunţarea scepticismului celor ce nu aveau оncredere оn el avea drept urmări trezirea şi consolidarea adevăratei credinţe оn cei care pвnă atunci dăduseră dovadă de puţină credinţă sau chiar de necredinţă. Darul „оnainte-vederii”, asemenea altor manifestări supranaturale, cum ar fi facerea de minuni la sfinţi şi la drepţii lui Dumnezeu, reprezintă, оn ultimă instanţă, dovada faptului că оn ei este prezentă şi „lucrează” Iubirea dumnezeiască. Pentru a оnţelege acest lucru este de ajuns să ne amintim că şi оn iubirea pămвntească există, оntr-o anumită măsură, o răsfrвngere a iubirii cereşti şi se manifestă uneori o „оnainte-vedere”. Ştim cu toţii că o persoană care iubeşte cu sinceritate este оn stare „să ghicească” dorinţele sau gвndurile persoanei iubite. Din numeroasele exemple de „оnainte-vedere” rămase de la părintele Ioan ne vom opri la cвteva. Astfel, episcopul Ioan Pecerski, оntr-o comunicare publică făcută la Belgrad, a relatat că profesorul A. I. Alexandrov, care asistase la o sfeştanie celebrată de părintele Ioan оntr-o casă particulară din Kazan, s-a retras după terminarea slujbei оntr-o оncăpere alăturată. Cвnd cei ce asistaseră la slujbă s-au dus să sărute crucea, părintele Ioan, оntorcвndu-se către camera оn spatele căreia se afla Alexandrov, care lăsase uşa оntredeschisă, a оntrebat cu glas tare: „Dar profesorul de ce nu vine?”. Cвnd acesta şi-a făcut apariţia a continuat: „Ce se оntвmplă, vă este frică de cruce? Băgaţi de seamă că n-o să treacă mult timp şi o să daţi dumneavoastră crucea la sărutat!” Curвnd, profesorul avea să se despartă de soţie, care оl părăsise, şi apoi s-a călugărit. A devenit rectorul Academiei Teologice din Kazan şi chiar episcop. De atunci a оnceput să aibă оncredere оn părintele Ioan, iar după ce a ajuns episcop s-a оmbolnăvit de o boală gravă şi i-a trimis o scrisoare părintelui Ioan ca să se roage pentru sănătatea lui. Оndată după ce a primit răspuns, s-a оnsănătoşit. Un caz asemănător a fost prezentat cu aceeaşi ocazie оntr-o comunicare a protoiereului Feodor Sinkievici. Odată, fiind invitat să oficieze o sfeştanie оntr-o casă, părintele Ioan şi-a făcut precipitat apariţia, nu s-a salutat cu nimeni şi s-a dus „glonţ”, deşi nu cunoştea casa, оn camera оn care se ascunsese o femeie necredincioasă care nu voia să asiste la sfeştanie. Părintele Ioan i-a vorbit pвnă cвnd a adus-o la credinţă şi numai după aceea a ţinut slujba. Autorul acestei cărţi este оn posesia unei scrisori оn care o persoană demnă de toată оncrederea оi scrie că, fiind student, a nimerit din оntвmplare la nişte prieteni оn a căror casă părintele Ioan tocmai urma să săvвrşească o sfeştanie. Fiindu-i jenă să participe alături de cei aflaţi de faţă, s-a retras оntr-o cameră unde nu putea fi descoperit. De оndată ce a venit, părintele Ioan, оnainte de a оncepe să slujească, s-a dus la el, invitвndu-l să ia parte la slujbă. Cazurile de premoniţie la care ne-am referit mai sus şi altele care vor mai fi fost ar putea să pară, la prima vedere, оntвmplătoare sau lipsite de importanţă. Оn realitate, ele ar putea demonstra оnsemnătatea unei unanimităţi оn biserică, a unei comuniuni оn „sobornicitate”, care trebuie să se vădească оn primul rвnd оntr-o comuniune оn rugăciune. Ştim că părintele Ioan era conştient de necesitatea unei asemenea coeziuni, pentru care milita cu ardoare, suferind ori de cвte ori era nesocotită; poate că tocmai aceasta va fi fost cauza acelor premoniţii.