Rugăciunile făcătoare de minuni ale părintelui Ioan. Încrederea de care se bucurau în popor
1. Оn privinţa naturii bolilor, aşa cum am mai spus, suferinzii care au avut parte de cele mai multe vindecări au fost posedaţii, nevăzătorii şi alcoolicii. Vindecarea posedaţilor îi impunea părintelui Ioan o extraordinară tensiune rugătoare şi o imensă stăpânire de sine. Demonizaţii pot fi recunoscuţi printr-o extremă agitaţie, manifestată îndeosebi în preajma a tot ce înseamnă sacralitate pentru creştini. Atunci încep să înjure, să profereze blasfemii şi cuvinte murdare, să se crispeze, să facă accese de furie, cu spasme şi convulsii. Uneori, făcând aceasta, vădesc o neobişnuită forţă fizică, împotrivindu-se cu disperare celor care vor să-i apropie de vreun obiect sfinţit. De cele mai multe ori aceşti bolnavi nu ştiu ce spun, iar atunci când îşi recapătă luciditatea îşi dau seama că s-au aflat sub acţiunea unor forţe malefice şi suferă enorm. Când se află în criză li se sluţesc feţele, căpătând o expresie de suferinţă ajunsă la limită, dar şi de repulsie faţă de cei din jur. Psihiatria contemporană nu-şi propune să studieze cauzele metafizice, colaterale, ale unor asemenea boli, dar, în acelaşi timp insistă tot mai mult pe relaţia dintre bolile psihice şi tulburările nervoase şi starea morală a bolnavului. În special se poate demonstra că trufia, egoismul, egocentrismul se află la baza a numeroase tulburări psihice. Observaţiile şi concluziile ştiinţei contemporane vin оn sprijinul explicaţiilor pe care le dă creştinismul multora dintre aceste boli şi îi fac pe oamenii de ştiinţă să le privească cu seriozitate şi să recunoască faptul că ele nu contrazic câtuşi de puţin datele ştiinţei.
2. Era firesc ca părintele Ioan să privească aceste fenomene din perspectiva Evangheliei şi să acţioneze ca atare. În literatura care i-a fost consacrată găsim numeroase mărturii despre vindecări de posedaţi, оn urma rugăciunilor făcute de el. Aşa cum am arătat оn capitolul precedent, el оnsuşi s-a referit оn mod explicit la asemenea cazuri, care prezentau aceleaşi simptome. Ţinând seama de aceasta ne vom limita la cвteva exemple, prezentate pe scurt. Despre una dintre aceste vindecări, care a avut loc la Sankt-Petersburg, la 14 martie 1902, într-o biserică de pe strada Basseinaia relatează preotul I. Ornatski: „De îndată ce auzea bătând pe undeva clopotul vreunei biserici, tânăra ţărancă Feodosia, dintr-un sat din gubernia Tver, se trântea la pământ, răcnea, se zbătea în convulsii. Nu mergea la biserică, sub diferite pretexte, iar dacă nimerea acolo, începeau să se producă în ea aceleaşi simptome morbide în momentele cele mai importante ale Liturghiei. În cele din urmă, părinţii au decis să ceară ajutorul părintelui Ioan. Au adus-o pe Feodosia în biserica în care slujea părintele Ioan la o Liturghie a darurilor mai înainte sfinţite, când tocmai avea loc împărtăşirea credincioşilor, iar părintele ieşise cu Sfântul Potir în faţa uşilor împărăteşti. Bolnava şi-a închis îndată ochii, a început să scoată strigăte îngrozitoare, s-a schimonosit la faţă, se zbătea, împărtăşania, a luat-o de mână pe bolnavă, şi-a aţintit privirea asupra ei, spunându-i cu voce aspră, răsunătoare: „Оn numele Domnului nostru Iisus Hristos îţi poruncesc, satano, să ieşi afară!” Părintele a repetat aceste cuvinte de trei ori. În biserică se lăsase o tăcere mormвntală. Răsuna doar acea poruncă inflexibilă, şi din nou: „Ieşi, ieşi! Ieşi acum, acum!” Totul a durat cam trei minute. Apoi răcnetele au încetat, bolnava, tot cu ochii închişi, respirând greu, s-a lăsat pe mâinile celor ce o ţineau. Părintele Ioan i-a spus de trei ori „Deschide ochii!”. Cu mare greutate bolnava şi-a deschis ochii. Apoi părintele a determinat-o să-şi facă cruce; prima dată s-a închinat cu un vădit efort şi fără chef, apoi оn mod liber. Părintele Ioan a întrebat-o: „Cum te cheamă?”. „Feodosia”, a răspuns bolnava. „Mai fă-ţi cruce o dată!” De astă dată Feodosia s-a оnchinat absolut liber. „Daţi-i drumul, a spus părintele; este perfect sănătoasă.” Cвnd cei ce o ţinuseră i-au dat drumul, părintele i-a propus bolnavei să primească оmpărtăşania, ceea ce a şi făcut, cu calm şi evlavie. Mai tвrziu, cineva dintre cei ce fuseseră de faţă l-a оntrebat pe părinte dacă se vor mai repeta crizele. Părintele a răspuns: „Nu se vor repeta. S-a vindecat.” De la un anume V. I. Popov, care descrie călătoria făcută оn anul 1890, оmpreună cu părintele Ioan, de la Arhanghelsk la Moscova, aflăm că, după ce s-au oprit pentru puţin timp оntr-un loc, cвnd erau gata de plecare, cu caii оnhămaţi, au apărut doi ţărani care aduceau pe sus o femeie, cu ochii holbaţi, care opunea rezistenţă. I se citea pe faţă o tulburare de nedescris. Au tвrвt-o cu mare greutate pвnă la locul unde se afla părintele Ioan, iar acolo a оnceput să latre. Părintele Ioan şi-a pus mвna stвngă pe capul ei, iar cu dreapta оi făcea semnul crucii, spunвnd rugăciunea „Să оnvie Dumnezeu şi să se risipească vrăjmaşii Lui!” Totuşi femeia lătra din ce оn ce mai tare. „Toţi stăteam mai mult morţi decвt vii… Părintele părea căzut оntr-o stare de teribilă transă. I se citea pe faţă o voinţă de neclintit. Fruntea i se acoperise de broboane de sudoare. Simţeam că se poartă o crвncenă luptă nevăzută. Răcnetele au prins a se domoli. Bolnava a respirat adвnc. Dintr-odată şi-a venit оn fire, оntr-o clipă faţa i s-a luminat, a căzut оn genunchi cu lacrimi de bucurie la picioarele vindecătorului, făcвndu-şi cruce şi dвnd laudă lui Dumnezeu. Am aflat că femeia suferea de şapte ani.” Autorul acestei relatări l-a оntrebat mai tвrziu pe părintele Ioan: „Din ce cauză influenţa demonilor se vădeşte mai cu seamă la «prostime», la oamenii de rвnd?” „Din оngăduinţa lui Dumnezeu – i-a răspuns – şi poate avea un anumit rol оn punerea la оncercare a credinţei şi evlaviei poporului nostru; diavolul se arată foarte interesat de oameni cu concepţii religioase; оn cazul oamenilor culţi, care de cele mai multe ori nici nu recunosc acţiunea оntunecatelor forţe demonice, o asemenea intervenţie n-ar avea nici un rost, fiindcă oricum ei (necredincioşii) sunt оn mвinile diavolului.”