|
Postat 17:51 pe 28.05.2010
|
|
Văd în închipuire, cu ochii inimii, cum inima mea îl inspiră pe Hristos în sine, cum Acela pătrunde în ea, aducându-i, dintr-o dată, pace şi dulceaţă. Nu mă voi lipsi de Tine, Iubitorule de oameni, Tu care eşti respiraţia şi bucuria mea! Bolnav sunt fără Tine.
Văd în închipuire, cu ochii inimii, cum inima mea îl inspiră pe Hristos în sine, cum Acela pătrunde în ea, aducându-i, dintr-o dată, pace şi dulceaţă. Nu mă voi lipsi de Tine, Iubitorule de oameni, Tu care eşti respiraţia şi bucuria mea! Bolnav sunt fără Tine.
|
|
Postat 17:52 pe 28.05.2010
|
|
Uneori, când amărăciunea îţi cuprinde sufletul, ajungi să-ţi doreşti moartea. Să mori e lesne şi nici nu trebuie să aştepţi prea multă vreme. Dar oare eşti pregătit pentru moarte? Fiindcă nu se poate să nu ştii că după ce vei muri vei fi supus judecăţii, după cum ţi-ai trăit viaţa (Evrei 9, 27). Nu eşti pregătit de moarte şi, dacă ar fi să mori acum, a-i începe să tremuri din toate mădularele.
Nu-ţi bate gura degeaba, nu mai spune „mai bine ar fi să mor”, mai curând spune: „cum să mă pregătesc creştineşte de moarte, cu credinţă, cu fapte bune, îndurând cu inimă uşoară toate necazurile şi amărăciunile ce se vor abate asupra mea, ca să pot primi moartea fără frică, neînfruntat, cu pace, nu ca pe o teribilă lege a firii, ci ca pe o părintească chemare a părintelui ceresc Cel fără de moarte în împărăţia cea fără de sfârşit, făcută unui sfânt, unui fericit?” Adu-ţi aminte de acel bătrân care ducea în spate o povară grea şi care, nemaivoind să trăiască, a chemat moartea. Aceasta, ascultându-1, i-a ieşit în cale, dar bătrânul, speriindu-se, nu şi-a mai dorit moartea, preferând să-şi poarte mai departe povara cea grea.
Uneori, când amărăciunea îţi cuprinde sufletul, ajungi să-ţi doreşti moartea. Să mori e lesne şi nici nu trebuie să aştepţi prea multă vreme. Dar oare eşti pregătit pentru moarte? Fiindcă nu se poate să nu ştii că după ce vei muri vei fi supus judecăţii, după cum ţi-ai trăit viaţa (Evrei 9, 27). Nu eşti pregătit de moarte şi, dacă ar fi să mori acum, a-i începe să tremuri din toate mădularele.
Nu-ţi bate gura degeaba, nu mai spune „mai bine ar fi să mor”, mai curând spune: „cum să mă pregătesc creştineşte de moarte, cu credinţă, cu fapte bune, îndurând cu inimă uşoară toate necazurile şi amărăciunile ce se vor abate asupra mea, ca să pot primi moartea fără frică, neînfruntat, cu pace, nu ca pe o teribilă lege a firii, ci ca pe o părintească chemare a părintelui ceresc Cel fără de moarte în împărăţia cea fără de sfârşit, făcută unui sfânt, unui fericit?” Adu-ţi aminte de acel bătrân care ducea în spate o povară grea şi care, nemaivoind să trăiască, a chemat moartea. Aceasta, ascultându-1, i-a ieşit în cale, dar bătrânul, speriindu-se, nu şi-a mai dorit moartea, preferând să-şi poarte mai departe povara cea grea.
|
|
Postat 17:55 pe 28.05.2010
|
|
Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lumina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din puterea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii.
Rugăciunea pornită din inimă îi este de trebuinţă omului fiindcă lumina minţii noastre nu răzbeşte departe şi nu poate cuprinde în sine prea mult din lumina supremei înţelepciuni; Domnul Dumnezeu este Lumina cea nemărginită şi în lume se vădeşte noianul înţelepciunii şi atotputerniciei Sale, în timp ce în noi nu se află, ca să spun aşa, decât un strop infim din puterea şi înţelepciunea Sa, fiindcă doar atât ni s-a dat să avem în trupul nostru supus putreziciunii.
|
|
Postat 17:59 pe 28.05.2010
|
|
Pomul cu rădăcini bine înfipte în pământ creşte şi aduce roadă. Sufletul omului, care s-a legat prin credinţă şi dragoste de Domnul, slobozind rădăcini duhovniceşti, creşte, sporeşte şi rodeşte virtuţile plăcute lui Dumnezeu, cele care dau viaţă sufletului şi îl fac să trăiască acum şi în veacul de apoi. Pomul smuls din pământ cu tot cu rădăcini nu mai are viaţă, aceasta venindu-i prin rădăcini din pământ. Aşijderea şi sufletul omului care a pierdut credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi care nu vieţuieşte în Dumnezeu, Cel care îi dă viaţă: el moare duhovniceşte. Ceea ce este pământul pentru plante este Dumnezeu pentru suflet.
Pomul cu rădăcini bine înfipte în pământ creşte şi aduce roadă. Sufletul omului, care s-a legat prin credinţă şi dragoste de Domnul, slobozind rădăcini duhovniceşti, creşte, sporeşte şi rodeşte virtuţile plăcute lui Dumnezeu, cele care dau viaţă sufletului şi îl fac să trăiască acum şi în veacul de apoi. Pomul smuls din pământ cu tot cu rădăcini nu mai are viaţă, aceasta venindu-i prin rădăcini din pământ. Aşijderea şi sufletul omului care a pierdut credinţa şi iubirea de Dumnezeu şi care nu vieţuieşte în Dumnezeu, Cel care îi dă viaţă: el moare duhovniceşte. Ceea ce este pământul pentru plante este Dumnezeu pentru suflet.
|
|
Postat 18:40 pe 28.05.2010
|
|
Da imi permit sa te citez "CEIA CE ESTE PAMINTUL PENTRU PENTRU PLANTE ESTE DUMNEZEU PENTRU SUFLET " da asa este si cu asta am spus tot -
Da imi permit sa te citez "CEIA CE ESTE PAMINTUL PENTRU PENTRU PLANTE ESTE DUMNEZEU PENTRU SUFLET " da asa este si cu asta am spus tot -
|
|
Postat 20:09 pe 28.05.2010
|
|
OOOOOOO cat de frumos! Multumesc din toata inima!
OOOOOOO cat de frumos! Multumesc din toata inima!
|
|
Postat 22:02 pe 28.05.2010
|
|
Cel mai mare dar al lui Dumnezeu
Cel mai mare dar al lui Dumnezeu, de care avem cel mai mult nevoie şi pe care ne învrednicim a-l primi des de la Dumnezeu, prin rugăciunile noastre, este pacea inimii, după cum cuvântează Mântuitorul: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Iar atunci când dobândiţi pacea, bucuraţi-vă, socotiţi-vă bogaţi, îndestulaţi cu de toate.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
Cel mai mare dar al lui Dumnezeu
Cel mai mare dar al lui Dumnezeu, de care avem cel mai mult nevoie şi pe care ne învrednicim a-l primi des de la Dumnezeu, prin rugăciunile noastre, este pacea inimii, după cum cuvântează Mântuitorul: „Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Iar atunci când dobândiţi pacea, bucuraţi-vă, socotiţi-vă bogaţi, îndestulaţi cu de toate.
(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)
|
|