Sfântul Ciprian, omul care l-a învins pe Diavol

“Veniţi să ne judecăm, zice Domnul.De vor fi păcatele voastre cum e cârmâzul, ca zăpada le voi albi, şi de vor fi ca purpura, ca lâna albă le voi face.”(Isaia, cap.1)

Povestea vieţii Sfântului Ciprian îmi face pielea de găină! Şi mă întreb: cum este posibil ca un om , ce se dedică trup şi suflet Diavolului, să fie scos din foc şi adus la mântuire? Cel mai bun răspuns l-am găsiit în cuvintele: " ceea ce nu e posibil la oameni, se poate la Dumnezeu!"
Se pare că, prin intervenţie divină, viaţa lui Ciprian s-a schimbat radical. Mărturisirea lui ulterioară este cutremurătoare şi nu avem de ce s-o punem la îndoială :”Cu totul mă dădusem Diavolului, supunându-mă la toate poruncile lui…”

Un maestru al răului

Ciprian se naşte în jurul anului 200 d.H., într-o familie de oameni înstăriţi din Cartagina. Părinţii lui păgâni îl trimit să studieze la şcolile celor mai vestite temple ale zeităţilor din Caldeea, Atena, Agra. Dotat cu o perspicacitate înnăscută, ajunge avocat , profesor de retorică şi filozof. Învăţăturile păgâne îl fascinează în aşa măsură încât, în scurtă vreme, este recunoscut drept cel mai de temut vrăjitor al timpului său.Răutăţile pe care le face sunt de neimaginat: jertfeşte copii şi fecioare pentru zeităţile pe care le adoră şi cărora li se supune; ucide oameni cu ajutorul farmecelor şi otrăvurilor pe care singur le prepară; stârneşte tunetele şi ploile; face morţii din morminte să vorbească… Este un maestru al răului. Atât de bine îsi face vrăjile încât ,după cum singur mărturiseşte, îl impresionează chiar şi pe Diavol.Acesta , încântat de “realizările “ lui, îl laudă în faţa celorlalţi întunecaţi, promiţându-i mari onoruri în viaţa asta, dar şi în cealaltă.Mai mult, îl premiază punându-i la dispoziţie o ceată de diavoli care să-l slujească şi să-l îndrume în opera de rătăcire şi distrugere a fiinţelor omeneşti. Faima lui Ciprian se extinde cu rapiditate printre oameni.Păgânii îl onorează ca pe un înţelept, capabil să le rezolve toate problemele. Metodele lui nu sunt pentru oamenii cinstiţi…Aflat în plină glorie, Ciprian crede că puterea de care dispune este invincibilă.Viaţa îi arată însă că nu acesta este drumul.Pentru că, prin credinţă, o fecioară creştină, promisă lui Iisus, îi distruge toate necurăţiile şi îl salvează din ghearele Diavolului. Evenimentul premergător întoarcerii sale la Dumnezeu este legat de o poveste de dragoste...

Criza de autoritate…

Aglaid este un tânăr bogat de o moralitate îndoielnică, închinător la idoli, ce consideră că totul poate fi cumpărat.Se îndrăgosteşte de o fecioară pe nume Iustina, a cărei frumuseţe răpitoare îi pune inima pe jar.Pentru că fata nu-i împărtăşeşte dragostea , încearcă prin mijloace viclene s-o ademenească. Se gândeşte chiar s-o ia de soţie, dar cererea îi este refuzată. Recurge la un plan de răpire, dar ţipetele fetei alertează vecinii, care-i sar în ajutor. Exasperat, dar cu dorinţa vie de a o avea, Aglaid recurge la serviciile lui Ciprian. Acesta, sigur pe el, îi promite că va face o vrajă, în urma căreia fata o să-i cadă în braţe... Asaltată de duhurile necurate trimise de vrăjitor, Iustina cere ajutorul lui Iisus, petrecând mult timp în post şi rugăciune. Dumnezeu vede credinţa ei curată şi alungă diavolii. Nicio incantaţie şi nicio licoare vrăjitorească nu se pot atinge de fecioara care ,cu ajutorul rugăciunilor şi a crucii, reuşeşte să înlăture puterea întunericului.Chiar şi rostirea numelui fetei capătă puterea de a destrăma vrăjile!
Ciprian înregistrează eşec după eşec. În aceste condiţii, îşi dă seama că se luptă cu o putere necunoscută. Nu vrea să renunţe şi se implică personal, pentru că nu-şi poate permite să piardă faima de care se bucură . Nu concepe ca o fecioară neputincioasă să-l demoleze! Astfel , vrăjitorul ia, pe rând, chipul unei femei, apoi al unei păsări ,dar de fiecare dată vrăjile îi sunt năruite. Ruşinat şi enervat de aceste neputinţe, Ciprian aduce blestem asupra rudelor fetei şi chiar a locuitorilor Antiohiei, lovindu-i cu boli şi ucigându-le animalele. Asupra Iustinei trimite o boală grea, care o imobilizează la pat. Toate relele ce se abat asupra oraşului se pun pe seama refuzului fetei de a se mărita cu grecul. Oamenii îi cer fetei să accepte cererea în căsătorie, pentru ca nenorocirile să înceteze. Iustina se roagă fierbinte… Dumnezeu o ascultă. Intervenţia divină vindecă miraculos oamenii şi animalele. Onoarea Iustinei rămâne astfel nepătată.

“Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!”

În urma acestei înfrângeri, dispreţuit de oamenii care altădată îl admirau şi respectau, Ciprian hotărăşte să se retragă pentru un timp. Reflectează, cumpăneşte şi hotărăşte: dacă nu poate birui pe acest Hristos şi crucea, înseamnă că puterea căreia i s-a supus şi de care s-a folosit până acum nu face doi bani. Hotărăşte astfel că nu mai vrea să fie complicele răului. Prin urmare, cere ruperea “contractului” cu diavolul, pe care încearcă să-l îndepărteze. Enervat de decizia lui Ciprian, întunecatul sare să-l omoare.Lupta este inegală.Un om contra Diavolului?! Nu prea sunt şanse de scăpare! Şi când crede că nu se mai poate lupta cu o putere aşa de mare, îşi aduce aminte de fecioara care l-a învins cu ajutorul crucii şi rosteşte cuvintele: “Dumnezeul Iustinei, ajută-mi şi mie!” Apoi îşi face semnul crucii şi scapă astfel de vrăjmaş.

Pe drumul mântuirii, prin moarte martirică

Ciprian şi Iustina

Este clipa marii răsturnări, momentul cheie, când viaţa Sfântului se schimbă radical. Reflectează la viaţa dusă până acum , la faptele sale rele şi începe să se căiască. Se naşte în inima lui o dorinţă spre bine, spre curat, spre iubire. Exemplul fecioarei îl conduce pe drumul cel bun.Mai întâi cere botezul de la episcop.Ca să-şi dovedească sinceritatea, arde toate cărţile vrăjitoreşti . Asta îl emoţionează pe slujitorul bisericii şi hotărăşte să-l iniţieze în credinţa creştină. Lacrimile unite cu dorinţa imensă de mântuire îl determină pe episcop să-i dea botezul. Din acest moment, viaţa lui este închinată lui Hristos. Credinţa şi faptele sale îi fac pe mulţi să vină la creştinism. Urcă pe treptele ierarhiei bisericeşti pas cu pas şi ajunge episcop al Cartaginei.Pe Sfânta Iustina o face mai întâi diaconiţă, apoi stareţă la o mânăstire de fecioare. Prin comportamentul său exemplar, Ciprian atrage admiraţia, dar şi ura unora, care îi plănuiesc sfârşitul. În final, prigoniţi, întemniţaţi şi judecaţi, cei doi au parte de moarte martirică prin decapitare. Sfântul Ciprian şi Sfânta Iustina sunt prăznuiţi de Biserica Ortodoxă la 2 octombrie a fiecărui an.

Mâna Sfântului Ciprian, aflată la Biserica Zlătari din Bucureşti