|
Postat 15:13 pe 25.09.2011
|
|
LA NOI ACASĂ (Pluguşorul românului pribeag)
Durerea morţii stăpâneşte În plaiul nostru strămoşesc Căci fiara de la Miază Noapte Sugrumă tot ce-i românesc.
Tânjeşte vatra părăsită A bieţilor români pribegi Şi lumea fuge îngrozită De multele fărădelegi.
Podoaba ţării azi se pierde Feciorii casei sunt streini, Azi codrul nu mai este verde, Iar florile sunt mărăcini.
Azi pâine s-a făcut amară Şi apa-i neagră de venin Văzduhul a ajuns povară, Iar traiul omului … un chin.
De multă vreme nu se-aude Sub cerul Ţării înroşit, Decât al sputnicilor vuiet Şi geamătul celui robit!
Cu lacrimi astăzi se adapă Feciorii dulcei Românii Zicând: “Ieşiţi -la cei din groapă- Ca să intrăm azi noi de vii”!
La Putna Ştefan nu mai poate Să odihnească în mormânt, Vazând atâta nedreptate Pe strămoşescul lui pământ.
El strigă jalnic spre Suceava La Sfântul Mucenic Ioan Să ne ridice iarăşi slava Cea dărâmată de tiran.
La Cozia, în Mânăstire, Cu groază Mircea s-a trezit De prea amară tânguire A Oltului nemulţumit.
Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă La trupul cel mucenicesc Şi suspinând mereu aşteaptă Un semn de ajutor ceresc.
Mihai, din cripta cea bătrână Înalţă capul fioros, Ar vrea s-apuce spada-n mână, Dar … trupul îi lipseşte-n jos.
El plânge astăzi, cu Neagoe Rugând pe Nifon cel Sfinţit Să scape ţara de nevoie, Cu darul lui nemărginit.
Vasile Lupu vrea să vadă Din nou sobor creştin la Iaşi, Dar arhiereii stau sub pază Şi nu se pot urni doi paşi.
El vrea din nou să întărească “Blagocestivul Adevăr” Căci iarăşi lumea creştinească Apucă “Legea” în răspăr.
Nu poate astăzi să mai vadă Alături de lăcaşul său, Cum fac “organele” paradă Tovărăşiei celui rău.
Tresar străbunii din morminte Când văd atâta pustiire Pe locurile cele sfine, Lăsate nouă moştenire.
Pământul plămădit cu sânge Şi cu sudoare de martiri Azi se cutremură şi plânge, Fiind împresurat de “zbiri”.
Carpaţii astăzi se-nfioară Şi apele se zbat în vad, Văzând pe scumpa noastră Ţară Cum se apropie de iad!
Azi Sfinţii iubitori de Ţară Se roagă jalnic lui Hristos Să izbăvească de ocară Pe neamul nostru credincios.
Iar voi, martirilor de astăzi, Luceferi prea luminători, Cu sfânta voastră îndrăzneală Daţi pildă celor muritori.
Să ştie lumea răsfăţată Că viitorul fericit, Cu suferinţă şi cu jertfă Va fi mereu pecetluit.
În cale către mântuire Povara Crucii vom purta Şi pân-la slava “Învierii” Golgota vom întâmpina!
Nicodime Prea Fericite De ce te-ai dus dintre români Lăsând Biserica robită Şi Ţara “fără de bătrâni”?
Veniamine Prea Sfinţite Cu Varlaam şi Dosoftei Păziţi “Făcliile cinstite” Să nu le stingă cei atei!
Părinţilor cu suflet mare Păstorilor duhovniceşti, Mai arătaţi-vă o dată La “Scaunele vlădiceşti”!
Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt
LA NOI ACASĂ (Pluguşorul românului pribeag)
Durerea morţii stăpâneşte În plaiul nostru strămoşesc Căci fiara de la Miază Noapte Sugrumă tot ce-i românesc.
Tânjeşte vatra părăsită A bieţilor români pribegi Şi lumea fuge îngrozită De multele fărădelegi.
Podoaba ţării azi se pierde Feciorii casei sunt streini, Azi codrul nu mai este verde, Iar florile sunt mărăcini.
Azi pâine s-a făcut amară Şi apa-i neagră de venin Văzduhul a ajuns povară, Iar traiul omului … un chin.
De multă vreme nu se-aude Sub cerul Ţării înroşit, Decât al sputnicilor vuiet Şi geamătul celui robit!
Cu lacrimi astăzi se adapă Feciorii dulcei Românii Zicând: “Ieşiţi -la cei din groapă- Ca să intrăm azi noi de vii”!
La Putna Ştefan nu mai poate Să odihnească în mormânt, Vazând atâta nedreptate Pe strămoşescul lui pământ.
El strigă jalnic spre Suceava La Sfântul Mucenic Ioan Să ne ridice iarăşi slava Cea dărâmată de tiran.
La Cozia, în Mânăstire, Cu groază Mircea s-a trezit De prea amară tânguire A Oltului nemulţumit.
Spre Argeş, ochii îşi îndreaptă La trupul cel mucenicesc Şi suspinând mereu aşteaptă Un semn de ajutor ceresc.
Mihai, din cripta cea bătrână Înalţă capul fioros, Ar vrea s-apuce spada-n mână, Dar … trupul îi lipseşte-n jos.
El plânge astăzi, cu Neagoe Rugând pe Nifon cel Sfinţit Să scape ţara de nevoie, Cu darul lui nemărginit.
Vasile Lupu vrea să vadă Din nou sobor creştin la Iaşi, Dar arhiereii stau sub pază Şi nu se pot urni doi paşi.
El vrea din nou să întărească “Blagocestivul Adevăr” Căci iarăşi lumea creştinească Apucă “Legea” în răspăr.
Nu poate astăzi să mai vadă Alături de lăcaşul său, Cum fac “organele” paradă Tovărăşiei celui rău.
Tresar străbunii din morminte Când văd atâta pustiire Pe locurile cele sfine, Lăsate nouă moştenire.
Pământul plămădit cu sânge Şi cu sudoare de martiri Azi se cutremură şi plânge, Fiind împresurat de “zbiri”.
Carpaţii astăzi se-nfioară Şi apele se zbat în vad, Văzând pe scumpa noastră Ţară Cum se apropie de iad!
Azi Sfinţii iubitori de Ţară Se roagă jalnic lui Hristos Să izbăvească de ocară Pe neamul nostru credincios.
Iar voi, martirilor de astăzi, Luceferi prea luminători, Cu sfânta voastră îndrăzneală Daţi pildă celor muritori.
Să ştie lumea răsfăţată Că viitorul fericit, Cu suferinţă şi cu jertfă Va fi mereu pecetluit.
În cale către mântuire Povara Crucii vom purta Şi pân-la slava “Învierii” Golgota vom întâmpina!
Nicodime Prea Fericite De ce te-ai dus dintre români Lăsând Biserica robită Şi Ţara “fără de bătrâni”?
Veniamine Prea Sfinţite Cu Varlaam şi Dosoftei Păziţi “Făcliile cinstite” Să nu le stingă cei atei!
Părinţilor cu suflet mare Păstorilor duhovniceşti, Mai arătaţi-vă o dată La “Scaunele vlădiceşti”!
Sfantul Cuvios Ioan Iacob de la Neamt
|